joi, 3 ianuarie 2013

Ordonanta de urgenta nr. 93/2012 privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara

In Monitorul oficial nr. 874 / 2012 a fost publicata Ordonanta de urgenta nr. 93/2012 privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara.

Aceasta OUG reglementeaza infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara. Autoritatea de Supraveghere Financiara(A.S.F.) se infiinteaza ca autoritate administrativa autonoma, de specialitate, cu personalitate juridica, independenta, autofinantata, care isi exercita atributiile prin preluarea tuturor atributiilor si prerogativelor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

A.S.F. are sediul central in municipiul Bucuresti, Str. Foisorului, sectorul 3, si isi poate deschide reprezentante in orice alta localitate de pe teritoriul Romaniei, in functie de necesitati.

A.S.F. preia de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si de la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, pe baza de protocoale de predare-preluare incheiate cu fiecare dintre acestea, in termen de 15 zile de la data numirii membrilor consiliului A.S.F., dar nu mai tarziu de 15 martie 2013, disponibilitatile banesti existente in conturi si patrimoniul stabilit pe baza situatiilor financiare intocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, precum si celelalte drepturi si obligatii ce decurg din acestea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu