joi, 9 mai 2019

Modificare procedurii privind organizarea Registrului entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare

In Monitorul oficial nr. 303/2019 a fost publicat Ordinul nr. 1086/2019 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 819/2019 pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.

Potrivit acestei noi proceduri cererea se soluţionează în termen de maximum 5 zile (si nu 10 zile ca pana acum) de la depunere, de către compartimentul cu atribuţii în gestiunea registrului contribuabililor şi declaraţiilor fiscale din cadrul organului fiscal competent în a cărui evidenţă fiscală este înregistrată entitatea/unitatea de cult, denumit în continuare compartiment de specialitate.  

Totodata cel târziu în ziua următoare (si nu 2 zile lucratoare) depunerii cererii, compartimentul de specialitate solicită compartimentului cu atribuţii în domeniul organizării evidenţei pe plătitori informaţii privind îndeplinirea condiţiei de la pct. 4 lit. c) din Procedura. Compartimentul cu atribuţii în domeniul organizării evidenţei pe plătitori transmite compartimentului de specialitate, în maximum o zi (si nu 3 zile lucratoare) de la solicitare, dacă entitatea/unitatea de cult are/nu are obligaţii fiscale restante mai vechi de 90 de zile de la scadenţă/termen de plată.  
  
In plus, entitatea/unitatea de cult care îndeplineşte toate condiţiile se înscrie în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale cu data aprobării (si nu comunicarii) Deciziei privind aprobarea cererii de înscriere în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.  

Republicare: Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor

In Monitorul oficial nr. 297/2019 a fost republicata Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

In Monitorul oficial nr. 296/2019 a fost publicata Legea nr. 60/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Aceasta lege modifica definitia serviciilor furnizate pe cale electronică acestea incluzand, în special, serviciile prevăzute în Anexa II a Directivei 112 şi la art. 7 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu modificările şi completările ulterioare.
  
Totodata aceasta lege defineste cupoanele valorice. Astfel ca:  
 

a) cupon valoric înseamnă un instrument care presupune obligaţia de a-l accepta drept contrapartidă sau drept o parte din contrapartida unei livrări de bunuri sau prestări de servicii şi care presupune indicarea bunurilor sau a serviciilor ce urmează a fi livrate sau prestate sau a identităţilor potenţialilor furnizori/prestatori ai acestora, fie pe instrumentul în sine, fie în cadrul documentaţiei aferente, inclusiv în cadrul termenilor şi condiţiilor de utilizare a instrumentului;  
b) cupon valoric cu utilizare unică înseamnă un cupon valoric în cazul căruia locul livrării bunurilor sau al prestării serviciilor la care se referă cuponul valoric şi TVA datorată pentru acele bunuri sau servicii sunt cunoscute în momentul emiterii cuponului valoric;  
c) cupon valoric cu utilizări multiple înseamnă un cupon valoric, altul decât un cupon valoric cu utilizare unică. 
 

 

Ordinul nr. 942/2019 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanţelor bugetare datorate de debitorii aflaţi în procedura insolvenţei

In Monitorul oficial nr. 285/2019 a fost publicat Ordinul nr. 942/2019 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanţelor bugetare datorate de debitorii aflaţi în procedura insolvenţei.
 
Procedura de cesiune a creanţelor bugetare se aplică debitorilor aflaţi în procedura insolvenţei potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi altor acte normative în baza cărora s-a declanşat procedura insolvenţei.  
 
Procedura de cesiune a creanţelor bugetare poate fi iniţiată de creditorul bugetar, respectiv organul fiscal central, care s-a înscris în tabelul definitiv de creanţe cu creanţe bugetare.
  

Fac obiectul cesiunii creanţele bugetare înscrise de organul fiscal în tabelul definitiv de creanţe, rămase nestinse la data încheierii contractului de cesiune.  
  

Cesiunea creanţelor bugetare poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:  
 

a) preţul cesiunii este cel puţin egal cu valoarea creanţelor bugetare, asigurându-se recuperarea integrală a creanţelor bugetare înscrise în tabelul definitiv de creanţe;  
b) plata preţului cesiunii şi recuperarea creanţelor bugetare se realizează într-o perioadă de maximum 3 ani de la data încheierii contractului de cesiune;  
c) cesionarul justifică un interes public în vederea cesionării creanţei;  
d) constituirea de garanţii, cu excepţia situaţiei în care plata se efectuează integral până la data încheierii contractului de cesiune. 
 

Prin justificarea unui interes public se poate înţelege: 
 

a) justificarea necesităţii cesiunii creanţei în vederea menţinerii scopului pentru care cesionarul a fost autorizat/contractat de o autoritate sau instituţie publică să presteze un serviciu public şi care se află sub supravegherea şi controlul unei autorităţi sau instituţii publice;  
b) justificarea necesităţii cesiunii creanţei ca fiind de interes public, în vederea rezolvării oricăror probleme, fapte sau evenimente locale ori naţionale cu semnificaţie pentru viaţa comunităţii;  
c) orice alte justificări din partea cesionarului, relevante în dovedirea interesului public privind cesiunea creanţei. 
 

marți, 30 aprilie 2019

Ordinul nr. 1998/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale şi a unor raportări financiare lunare ale instituţiilor publice în anul 2019, precum şi pentru modificarea şi completarea altor norme metodologice în domeniul contabilităţii publice

In Monitorul oficial nr. 284/2019 a fost publicat Ordinul nr. 1998/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale şi a unor raportări financiare lunare ale instituţiilor publice în anul 2019, precum şi pentru modificarea şi completarea altor norme metodologice în domeniul contabilităţii publice.

Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 1/2019

In Monitorul oficial nr. 282/2019 a fost publicat Ordinul nr. 1948/2019 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 1/2019.
  
Potrivit acestei decizii in cazul operaţiunilor de schimb valutar de cumpărare valută de către casa de schimb valutar prin plata către client a unei sume în lei, condiţia prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2015, cu completările ulterioare, respectiv "are valoarea totală exprimată în monedă naţională, egală cu valoarea extrasă conform art. 2 alin. (1) lit. a) ", se consideră a fi îndeplinită în situaţia în care pe bonul fiscal este înscrisă valoarea în lei plătită clientului, egală cu valoarea extrasă. 

Hotărârea nr. 213/2019 pentru modificarea şi completarea titlului VII "Taxa pe valoarea adăugată" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016

In Monitorul oficial nr. 282/2019 a fost publicata Hotărârea nr. 213/2019 pentru modificarea şi completarea titlului VII "Taxa pe valoarea adăugată" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016.

Ordinul nr. 1957/2019 privind stabilirea procedurii de aplicare a prevederilor art. II pct. 1-13 din Legea nr. 145/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

In Monitorul oficial nr. 274/2019 a fost publicat Ordinul nr. 1957/2019 privind stabilirea procedurii de aplicare a prevederilor art. II pct. 1-13 din Legea nr. 145/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
  
Entităţile nerezidente organizatoare ale Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 confirmă persoanele juridice străine, inclusiv filialele nerezidente ale entităţilor organizatoare, persoanele juridice române şi persoanele fizice nerezidente implicate în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea turneului, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului sau actului prin care se dovedeşte implicarea acestora în activităţile turneului.    
    

Confirmarea fiecărei persoane implicate în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea turneului se realizează de către entităţile organizatoare prin transmiterea către Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti şi, după caz, către plătitorul de venit din România persoană juridică română a următoarelor informaţii:  
    

a) în cazul persoanelor juridice străine, inclusiv al filialelor nerezidente ale entităţilor nerezidente organizatoare: denumirea, codul de identificare fiscală din statul străin, statul de rezidenţă, natura şi perioada activităţii desfăşurate/serviciului prestat în România, locul unde se desfăşoară activitatea/se prestează serviciul, numărul şi data încheierii contractului;  
   
b) în cazul persoanelor juridice române: denumirea, codul de identificare fiscală, natura şi perioada activităţii desfăşurate/serviciului prestat în România, locul unde se desfăşoară activitatea/se prestează serviciul, numărul şi data încheierii contractului;  
  
c) în cazul persoanelor fizice nerezidente: numele şi prenumele, codul numeric personal sau codul de identificare fiscală din statul străin, statul de rezidenţă, natura şi perioada activităţii desfăşurate/serviciului prestat în România, locul unde se desfăşoară activitatea/se prestează serviciul, numărul şi data încheierii contractului.  
  
Confirmarea informaţiilor se realizează prin completarea şi depunerea formularului prevăzut în anexa nr. 1 la acest ordin.  

 

Hotărârea nr. 85/2019 privind prelungirea perioadei de valabilitate a vizei aferente anului 2018 până la data de 30 aprilie 2019

In Monitorul oficial nr. 267/2019 a fost publicata Hotărârea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi nr. 85/2019 privind prelungirea perioadei de valabilitate a vizei aferente anului 2018 până la data de 30 aprilie 2019.
  
Conform acestei hotarari se prelungeşte perioada de valabilitate a vizei aferente anului 2018 până la data de 30 aprilie 2019. 

luni, 8 aprilie 2019

Norma nr. 6/2019 privind modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 41/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţilor care desfăşoară activitate de asigurare şi/sau reasigurare

In Monitorul oficial nr. 256/2019 a fost publicata Norma nr. 6/2019 privind modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 41/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţilor care desfăşoară activitate de asigurare şi/sau reasigurare.