Se afișează postările cu eticheta calendar fiscal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calendar fiscal. Afișați toate postările

marți, 31 octombrie 2023

Măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung

În Monitorul oficial nr. 977/2023 a fost publicata Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, in vigoare de la 30 octombrie 2023.

Aceasta lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru a consolida sustenabilitatea financiară a României pe termen lung astfel încât statul român şi unităţile sale administrativ-teritoriale să poată susţine din fonduri publice finanţarea tuturor categoriilor de servicii publice destinate cetăţenilor la un nivel calitativ şi competitiv impus de standardele europene.


A. Masuri fiscale de modificare a Codului Fiscal, care vor intra in vigoare de la 1 ianuarie 2024:


A1.
Introducerea impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare.


A2.
Introducerea impozitul minim. Contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la art. 15, care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50.000.000 euro şi care în anul de calcul determină un impozit pe profit, cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul, mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri, sunt obligaţi la plata impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro a cifrei de afaceri este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar în care s-au înregistrat veniturile. În sensul prezentului alineat, cifra de afaceri a anului precedent reprezintă diferenţa dintre veniturile totale (VT) şi veniturile care se scad din veniturile totale (Vs).

Impozitul minim pe cifra de afaceri se determină astfel:

IMCA = 1% x (VT - Vs - I - A), unde indicatorii au următoarea semnificaţie:

IMCA - impozit minim pe cifra de afaceri, determinat cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul;

VT - venituri totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul, după caz;

Vs - venituri care se scad din veniturile totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul, după caz, reprezentând:

(i) veniturile neimpozabile prevăzute la art. 23 şi 24;
(ii) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
(iii) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
(iv) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale, care nu sunt cuprinse în indicatorul I;
(v) veniturile din subvenţii;
(vi) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;
(vii) veniturile reprezentând accizele care au fost reflectate concomitent în conturile de cheltuieli;

I - valoarea imobilizărilor în curs de execuţie ocazionate de achiziţia/producţia de active, înregistrate în evidenţa contabilă începând cu data de 1 ianuarie 2024, respectiv începând cu prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2024;
A - amortizarea contabilă la nivelul costului istoric aferentă activelor achiziţionate/produse începând cu data de 1 ianuarie 2024/prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2024. Nu se cuprinde în acest indicator amortizarea contabilă a activelor incluse în valoarea indicatorului I.

In cazul în care din aplicarea formulei de calcul pentru determinarea impozitului minim pe cifra de afaceri rezultă o valoare negativă, impozitul minim este zero.

A3. Instituţiile de credit - persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit - persoane juridice străine datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea asupra cifrei de afaceri a următoarelor cote de impozitare:

a) 2%, pentru perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2025 inclusiv;
b) 1%, începând cu data de 1 ianuarie 2026.

Cifra de afaceri cuprinde:

a) venituri din dobânzi;
b) venituri din dividende;
c) venituri din taxe şi comisioane;
d) câştiguri (pierderi) din derecunoaşterea activelor şi datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net;
e) câştiguri sau pierderi aferente activelor şi datoriilor financiare deţinute în vederea tranzacţionării, net;
f) câştiguri sau pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacţionării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net;
g) câştiguri sau pierderi aferente activelor şi datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net;
h) câştiguri sau pierderi din contabilitatea de acoperire, net;
i) diferenţe de curs de schimb (câştig sau pierdere), net;
j) câştiguri sau pierderi din derecunoaşterea activelor nefinanciare, net;
k) alte venituri din exploatare.

Impozitul pe cifra de afaceri se calculează, se declară şi se plăteşte trimestrial, astfel:

a) pentru trimestrele I-III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata;

b) pentru trimestrul IV, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor.

Pentru determinarea rezultatului fiscal, impozitul pe cifra de afaceri reprezintă cheltuială nedeductibilă.

Impozitul pe cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului fiscal. Impozitul pe cifra de afaceri datorat trimestrial se determină ca diferenţă între impozitul pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal şi impozitul pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul.

În cazul grupului fiscal, prevederile se aplică în mod corespunzător de către membri, în funcţie de situaţia individuală.

Modelul şi conţinutul declaraţiei impozitului suplimentar se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se emite în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.


A4. Persoanele juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor, alţii decât cei prevăzuţi la art. 15, care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50.000.000 euro, datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro a cifrei de afaceri este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar în care s-au înregistrat veniturile. În sensul prezentului alineat, cifra de afaceri a anului precedent reprezintă diferenţa dintre veniturile totale (VT) şi veniturile care se scad din veniturile totale (Vs).

Impozitul specific pe cifra de afaceri se determină astfel:

ICAS = 0,5% x (VT - Vs - I - A), unde indicatorii au următoarea semnificaţie:

ICAS - impozit specific pe cifra de afaceri, determinat cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul;

VT - venituri totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul, după caz;

Vs - venituri care se scad din veniturile totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul, după caz, reprezentând:

(i) veniturile neimpozabile prevăzute la art. 23 şi 24;
(ii) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
(iii) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
(iv) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale, care nu sunt cuprinse în indicatorul I;
(v) veniturile din subvenţii;
(vi) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;
(vii) veniturile reprezentând accizele care au fost reflectate concomitent în conturile de cheltuieli;

I - valoarea imobilizărilor în curs de execuţie ocazionate de achiziţia/producţia de active, înregistrate în evidenţa contabilă începând cu data de 1 ianuarie 2024, respectiv începând cu prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2024;
A - amortizarea contabilă la nivelul costului istoric aferentă activelor achiziţionate/produse începând cu data de 1 ianuarie 2024/prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2024. Nu se cuprinde în acest indicator amortizarea contabilă a activelor incluse în valoarea indicatorului I.

Impozitul specific pe cifra de afaceri se calculează, se declară şi se plăteşte trimestrial, astfel:

a) pentru trimestrele I-III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata;

b) pentru trimestrul IV, până la data depunerii declaraţiei anuale privind impozitul pe profit.

Pentru determinarea rezultatului fiscal, impozitul specific pe cifra de afaceri reprezintă cheltuială nedeductibilă.

Impozitul specific pe cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului fiscal. Impozitul specific pe cifra de afaceri datorat trimestrial se determină ca diferenţă între impozitul specific pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal şi impozitul specific pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul.

În cazul grupului fiscal, prevederile se aplică în mod corespunzător de către membri, în funcţie de situaţia individuală.

Modelul şi conţinutul declaraţiei impozitului specific pe cifra de afaceri se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Contribuabilii care desfăşoară exclusiv activităţi de distribuţie/furnizare/transport de energie electrică şi gaze naturale şi care sunt reglementaţi/licenţiaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei nu intră sub incidenţa impozitului suplimentar pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale.

A5. Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depăşesc 60.000 euro inclusiv şi care nu desfăşoară activităţile prevăzute la lit. b) pct. 2;

b) 3%, pentru microîntreprinderile care:

1. realizează venituri peste 60.000 euro; sau
2. desfăşoară activităţi, principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 - Activităţi de editare a jocurilor de calculator, 5829 - Activităţi de editare a altor produse software, 6201 - Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), 6209 - Alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei, 5510 - Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, 5520 - Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, 5590 - Alte servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de alimentaţie n.c.a., 5630 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, 6910 - Activităţi juridice - numai pentru societăţile cu personalitate juridică care nu sunt entităţi transparente fiscal, constituite de avocaţi potrivit legii, 8621 - Activităţi de asistenţă medicală generală, 8622 - Activităţi de asistenţă medicală specializată, 8623 - Activităţi de asistenţă stomatologică, 8690 - Alte activităţi referitoare la sănătatea umană.

În cazul în care, în cursul anului fiscal, veniturile realizate de o microîntreprindere depăşesc nivelul de 60.000 euro sau microîntreprinderea începe să desfăşoare activităţile prevăzute la lit. b) pct. 2, începând cu trimestrul în care se înregistrează astfel de situaţii, este aplicabilă cota de impozitare de 3%.

În situaţia în care, în cursul anului fiscal, o microîntreprindere nu mai desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 şi veniturile nu depăşesc nivelul de 60.000 euro, începând cu trimestrul în care se înregistrează astfel de situaţii, este aplicabilă cota de impozitare
de 1%.

În situaţia în care persoanele juridice române care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 obţin venituri şi din alte activităţi în afara celor corespunzătoare acestor coduri CAEN, cota de impozitare de 3% se aplică şi pentru veniturile din aceste alte activităţi.


Limitele fiscale se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar precedent.

Microîntreprinderile care devin plătitoare de impozit pe profit ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 47 sau ca urmare a exercitării opţiunii comunică organelor fiscale competente ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal următor.


A6. Stabilirea impozitului pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, potrivit legii. Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut din care se deduce contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată şi reţinută la sursă potrivit prevederilor titlului V. Impozitul pe venit se reţine la sursă, de către plătitorii de venituri, la momentul plăţii venitului.


A7. Orice venituri constatate de organele fiscale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Prin decizia de impunere organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului şi al accesoriilor. Prevederea intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2024 şi se aplică deciziilor de impunere emise de organele fiscale începând cu aceeaşi dată.


A8. Venitul net anual impozabil pt activitati independente se determină prin însumarea tuturor veniturilor nete anuale, recalculate, din care se deduc contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit prevederilor titlului V
Cod fiscal, cu excepţia diferenţei de contribuţie de asigurări sociale de sănătate prevăzută la art. 174 alin. (5) Cod fiscal


A9. Nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale contravaloarea serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, regulamentul intern, sau primite în baza unor legi speciale şi/sau finanţate din buget, în limita unui plafon anual, pentru fiecare angajat, reprezentând nivelul unui câştig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate. Prevederile nu sunt aplicabile angajaţilor care beneficiază de vouchere de vacanţă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.


A10. Incepand cu 1 ianuarie 2024 tichetele de masă şi a voucherede vacanţă, acordate de angajatori, potrivit legii, vor fi incluse in baza de calcul a contributiei
de asigurări sociale de sanatate.


A11. Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, din una sau mai multe surse, datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, la o bază anuală de calcul egală cu venitul net anual realizat/brut sau norma anuală de venit, respectiv norma anuală de venit ajustată, după caz, stabilite potrivit art. 68, 68^1 şi 69, după caz, care nu poate fi mai mare decât cea corespunzătoare unei baze anuale de calcul egală cu nivelul de 60 de salarii minime brute pe ţară în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120. La determinarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu se iau în considerare pierderile fiscale anuale prevăzute la art. 118.

În situaţia în care baza de calcul cumulată din una sau mai multe surse de venit din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b), corespunzătoare veniturilor estimate/realizate sau pentru care s-a aplicat reţinerea la sursă în cursul anului, după caz, este mai mică decât cea corespunzătoare unei baze de calcul egale cu nivelul de 6 salarii minime brute pe ţară în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120, persoanele fizice datorează o diferenţă de contribuţie de asigurări sociale de sănătate până la nivelul celei corespunzătoare bazei de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe ţară în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120 şi depun declaraţia prevăzută la art. 122 până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor.


A12.
Persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h), adica:

- venituri din drepturi de proprietate intelectuale;
- venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau titlului III;
- venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
- venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;
- venituri din investiţii.
- venituri din alte surse,

din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate dacă estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120.

Baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h) o reprezintă:

a) nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 12 salarii minime brute pe ţară;
b) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 24 de salarii minime brute pe ţară;
c) nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120, în cazul veniturilor realizate cel puţin egale cu 24 de salarii minime brute pe ţară.


A12. Locuinţe care în momentul livrării pot fi locuite ca atare în sensul dispoziţiilor art. 291 alin. (2) lit. m) pct. 3, reprezintă locuinţele care la data livrării îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) acces liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive a spaţiului deţinut de către o altă persoană sau familie;
b) acces la energie electrică şi apă potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a reziduurilor menajere;
c) sunt formate cel puţin dintr-un spaţiu pentru odihnă, un spaţiu pentru pregătirea hranei şi un grup sanitar;
d) finisajele exterioare includ cel puţin: acoperiş, dacă, în funcţie de tipul construcţiei, este prevăzut acest element constructiv, geamuri, uşă de/la intrare;
e) finisajele interioare includ cel puţin: pereţi finisaţi cu vopsea, tapet, faianţă sau alte elemente utilizate pentru finisare, podele finisate cu gresie, parchet sau alte elemente utilizate pentru finisare, uşi interioare, în funcţie de proiect;
f) instalaţii sanitare şi obiecte sanitare, respectiv vas WC, lavoar şi spălător cu cuvă, cu bateriile aferente;
g) instalaţii electrice, inclusiv tablou, doze, întrerupătoare/comutatoare şi prize.



A13. Cota de TVA de 9% nu se aplica la livrarea următoarelor bunuri:

- băuturil alcoolice;
- băuturi nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202;
- alimente cu zahăr adăugat, al căror conţinut total de zahăr este de minimum 10 g/100 g produs, altele decât cozonacul şi biscuiţii.



A14. Se mareste cota de TVA de la 5% la 9% pt. livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei. În sensul prezentului titlu, prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege:

1. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari;

2. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;

3. livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul livrării pot fi locuite ca atare. Orice persoană fizică poate achiziţiona, începând cu data de 1 ianuarie 2024, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuinţă a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 9%;

4. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.


A15.
Se mareste cota de TVA de la 5% la 9% pt. livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute, care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de particule stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele de proiectare ecologică aplicabile cazanelor cu combustibil solid şi în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.185 al Comisiei din 24 aprilie 2015 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid şi cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a Uniunii Europene pentru a demonstra întrunirea criteriului menţionat la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/1.369 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2017 de stabilire a unui cadru pentru etichetarea energetică şi de abrogare a Directivei 2010/30/UE, destinate locuinţelor, inclusiv a kiturilor de instalare, precum şi a tuturor componentelor necesare achiziţionate separat.


A16. Se mareste cota de TVA de la 5% la 9% pt.livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute, care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de particule stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 şi în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.185 al Comisiei din 24 aprilie 2015 şi cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a Uniunii Europene pentru a demonstra întrunirea criteriului menţionat la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/1.369 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2017, inclusiv a kiturilor de instalare, precum şi a tuturor componentelor necesare achiziţionate separat, destinate clădirilor administraţiei publice centrale sau locale, clădirilor entităţilor aflate în coordonarea/subordonarea acestora, cu excepţia societăţilor.



A17. Se mareste cota de TVA de la 5% la 9% pt. serviciile constând în permiterea accesului la bâlciuri, parcuri de distracţii şi parcuri recreative ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9321 şi 9329, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007, târguri, expoziţii, cinematografe şi evenimente culturale, altele decât prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii care sunt scutite de TVA.


A18. Se mareste cota de TVA de la 5% la 9% pt. serviciile constând în permiterea accesului la evenimente sportive.


A19. Se organizează «Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA», în format electronic, pe baza informaţiilor din actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuinţele prevăzute la alin. (2) lit. m) pct. 3, autentificate începând cu data de 1 ianuarie 2024, şi a informaţiilor din «Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023». Procedura privind organizarea «Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA» se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu consultarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România. Notarii publici au obligaţia:

a) să verifice îndeplinirea condiţiei referitoare la achiziţia unei singure locuinţe a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de TVA, prin consultarea «Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA», înainte de autentificarea actelor juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziţia unei astfel de locuinţe, şi, în situaţia în care constată că nu este îndeplinită această condiţie, să le autentifice doar dacă livrarea se efectuează cu cota standard de TVA;

b) să completeze «Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA» la data autentificării actelor juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuinţele prevăzute la alin. (2) lit. m) pct. 3;

c) să înscrie în actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziţia unei locuinţe prevăzute la alin. (2) lit. m) pct. 3 menţiuni cu privire la respectarea obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi, după caz, la lit. b);

d) să înscrie în actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru locuinţele prevăzute la alin. (2) lit. m) pct. 3 cota de TVA aplicată, indiferent dacă TVA se aplică la preţ sau este inclusă în preţ."


A20. Se introduce o nou model al declaraţiei pe propria răspundere pt aplicarea cotei reduse de TVA de 9%, în conformitate cu prevederile art. 291 alin. (2) lit. n) -q) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.


A21. Accizele nearmonizate sunt taxe speciale percepute asupra următoarelor produse cu potenţial de risc redus:

a) produse care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere, cu încadrarea tarifară NC 2404 11 00, inclusiv cele conţinute în rezerve livrate împreună cu ţigări electronice şi alte dispozitive de vaporizare electrice personale similare de la codul NC 8543 40 00;
b) lichide cu sau fără nicotină, destinate inhalării fără ardere, cu încadrarea tarifară NC 2404 12 00, 2404 19 90, inclusiv cele conţinute în rezerve livrate împreună cu ţigări electronice şi alte dispozitive de vaporizare electrice personale similare de la codul NC 8543 40 00;
c) produse destinate inhalării fără ardere, care conţin înlocuitori de tutun, cu sau fără nicotină, cu încadrarea tarifară NC 2404 12 00, 2404 19 10, inclusiv cele conţinute în rezerve livrate împreună cu ţigări electronice şi alte dispozitive de vaporizare electrice personale similare de la codul NC 8543 40 00;
d) băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este cuprins între 5 g-8 g/100 ml;
e) băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este peste 8 g/100 ml.

Prin zahăr adăugat se înţelege zahăr din trestie, zahăr brun, zaharoză cristalină, zahăr invertit, dextroză, melasă, zaharuri din miere, melasă şi siropuri, cum ar fi sirop de malţ, sirop de fructe, sirop de malţ de orez, sirop de porumb, sirop de porumb bogat în fructoză, sirop de arţar, sirop de glucoză, glucoză-fructoză, fructoză, zaharoză, glucoză, lactoză, lactoză hidrolizată şi galactoză adăugate ca ingrediente, zaharuri în nectaruri, cum ar fi nectarul de flori de cocos, nectarul de curmale, nectarul de agave, zaharuri din sucurile de fructe neîndulcite, concentrat de suc de fructe, zaharuri din piureuri de fructe şi dulceaţă.


A23. Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare

Sunt obligate la plata impozitului special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare, stabilit conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:

a) persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidenţiale potrivit definiţiei de la art. 453 lit. f), situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii, calculată potrivit art. 457, depăşeşte 2.500.000 lei;
b) persoanele fizice şi persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziţie individuală depăşeşte 375.000 lei. Impozitul se datorează pe o perioadă de 5 ani începând cu anul fiscal în care are loc predarea-primirea autoturismului sau pentru fracţiunea de ani rămasă până la împlinirea perioadei de 5 ani de la această

Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare se calculează după cum urmează:

a) în cazul proprietăţilor reprezentând clădiri rezidenţiale, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local prin decizia de impunere şi plafonul de 2.500.000 lei;
b) în cazul proprietăţilor reprezentând autoturisme, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea de achiziţie şi plafonul de 375.000 lei.

Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare este datorat pentru întregul an fiscal.

Contribuabilii sunt obligaţi să calculeze şi să declare impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare, după cum urmează:

a) până la data de 30 aprilie inclusiv a anului fiscal curent, la organul fiscal central în a cărui rază de competenţă se află domiciliul contribuabilului, în cazul impozitului special pe bunurile imobile;
b) până la data de 31 decembrie inclusiv a anului fiscal curent, la organul fiscal central în a cărui rază de competenţă se află domiciliul/sediul contribuabilului, în cazul impozitului special pe bunurile mobile.

Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare se plăteşte la bugetul de stat, până la data de 30 aprilie inclusiv a anului pentru care se datorează şi, respectiv, până la data de 31 decembrie inclusiv a anului pentru care se datorează impozitul.

Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare constituie venit al bugetului de stat şi se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Modelul şi conţinutul declaraţiei privind impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se emite în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



B. Masuri fiscale de modificare a Codului Fiscal, care vor intra in vigoare de la 1 noiembrie 2023 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii noiembrie 2023


B1.  Sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor, până la 31 decembrie 2028 inclusiv, ca urmare a desfăşurării activităţii de creare de programe pentru calculator, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării, al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, al ministrului educaţiei şi al ministrului finanţelor.

Scutirea se aplică la locul unde se află funcţia de bază, pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei inclusiv, obţinute din salarii şi asimilate salariilor realizate de persoana fizică în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu, act de delegare sau detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, după caz. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu beneficiază de facilităţi fiscale.


B2. Veniturile brute lunare din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea, sunt calculate la un salariu brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut de lege pentru activităţile din domeniul construcţiilor prevăzute la lit. a). Scutirea se aplică la locul unde se află funcţia de bază, pentru veniturile brute lunare din salarii şi asimilate salariilor de până la 10.000 lei inclusiv, realizate de persoana fizică în baza unui contract individual de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parţial, după caz. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu beneficiază de facilităţi fiscale.


B3. Veniturile brute lunare din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea sunt calculate la un salariu brut de încadrare lunar pentru 8 ore de muncă/zi, prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în domeniul/sectorul agricol şi în industria alimentară, stabilit potrivit legii pentru domeniul/sectorul agricol şi în industria alimentară. Scutirea se aplică la locul unde se află funcţia de bază, pentru veniturile brute lunare din salarii şi asimilate salariilor de până la 10.000 lei inclusiv, realizate de persoana fizică în baza unui contract individual de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parţial, după caz. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu beneficiază de facilităţi fiscale.


B4.  Pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5, cota contribuţiei de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) se reduce cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuţie la fondul de pensii administrat privat prevăzute în Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028.


B5. Pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul agricol şi în industria alimentară şi se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 7, cota contribuţiei de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) se reduce cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuţie la fondul de pensii administrat privat prevăzute în Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028.


B6. Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 60 pct. 2 care desfasoara activitati de creare de programe pentru calculator, cota contribuţiei de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) se reduce cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuţie la fondul de pensii administrat privat prevăzute în Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028.

Persoanele care datorează contribuţia la fondul de pensii administrat privat reglementat de Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt scutite de la plata acestei contribuţii în limita cotei prevăzute mai sus.

Prin excepţie persoanele fizice pot opta pentru plata contribuţiei datorată la fondul de pensii administrat privat. Opţiunea se depune în scris, la angajator, acesta reţinând contribuţia aferentă potrivit prevederilor legale, începând cu veniturile lunii următoare celei în care s-a înregistrat opţiunea.


B7. Dispare scutirea de de la plata contribuţiei de asigurări sociale pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, speciale sau în alte condiţii de munca, pentru angajatorii care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii si pentru angajatorii care desfăşoară activităţi în sectorul agricol şi în industria alimentară.


B8. Nu mai sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate:

- persoanele fizice pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5.
- persoanele fizice care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul agricol şi din industria alimentară şi care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 7.



C. Masuri fiscale de modificare a Codului Fiscal, care vor intra in vigoare de la 1 iulie 2024


C1. E-factura: pentru operaţiunile realizate între persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2), sunt considerate facturi numai facturile care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România.

luni, 25 martie 2013

Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

In Monitorul oficial nr. 146 / 2013 a fost publicata Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care a intrat in vigoare la 22 martie 2013.

Aceasta lege majoreaza pedepsele pentru anumite infractiuni astfel:

- „Art. 3 din Legea 241 / 2005 - Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intentie sau din culpã, documentele de evidentã contabilã distruse, în termenul înscris în documentele de control.”

- „Art. 4 din Legea 241 / 2005 - Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale si bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicãrii verificãrilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somatie.”

- „Art. 5 din Legea 241 / 2005 - Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la un an la 6 ani împiedicarea, sub orice formã, a organelor competente de a intra, în conditiile prevãzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuãrii verificãrilor financiare, fiscale sau vamale.”

- „Art. 6 din Legea 241 / 2005 - Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la un an la 6 ani retinerea si nevãrsarea, cu intentie, în cel mult 30 de zile de la scadentã, a sumelor reprezentând impozite sau contributii cu retinere la sursã.”

- La articolul 9 din Legea 241 / 2005, alineatele (2) si (3) se modificã si vor avea urmãtorul cuprins:

„(2) Dacã prin faptele prevãzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei nationale, limita minimã a pedepsei prevãzute de lege si limita maximã a acesteia se majoreazã cu 5 ani.
(3) Dacã prin faptele prevãzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei nationale, limita minimã a pedepsei prevãzute de lege si limita maximã a acesteia se majoreazã cu 7 ani.”

Aceasta lege se poate consulta aici >>>

joi, 15 septembrie 2011

Calendar fiscal 15.09.2011

In data de 15.09.2011 expira termenul pentru depunerea declaratiei intrastat pentru luna august 2011.


Mai multe detalii aici >>>

miercuri, 14 septembrie 2011

Examenul pentru atribuirea calitatii de consultant fiscal - sesiunea octombrie 2011

In Monitorul oficial 629 / 2011 a fost publicata Hotararea CCF nr. 12 / 2011 privind sustinerea examenului pentru atribuirea calitatii de consultant fiscal - sesiunea octombrie 2011.

Acest examen se va organiza in data de 8 octombrie 2011 la o locatie care se va publica pana pe data de 3 octombrie 2011 pe site-ul Camerei Consultantilor Fiscali. Tematica si bibliografia examenului se poate consulta aici >>>

Inscrierile se fac, potrivit CCF, in perioada 5 - 23 septembrie 2011. Mai multe detalii aici >>>

luni, 22 august 2011

Calendar fiscal 25.08.2011

Pana la data de 25.08.2011 contribuabilii au obligatia depunerii urmatoarelor declaratii:

- Declaratia 112: https://app.anaf.mfinante.gov.ro:8443/Login/Login
- Declaratiile 300 si 100: http://www.anaf.ro/public/wps/portal/ANAF/Depuneredecl/Infdepuneredecl
- Declaratia la Fondul de mediu
- Anexele 12 si 18 pt concedii medicale (daca sunt sume de recuperat)
- Declaratia la fondul de risc si accidente la CJP