Se afișează postările cu eticheta fisier standard de control fiscal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fisier standard de control fiscal. Afișați toate postările

luni, 27 septembrie 2021

Obligația de depunere a fișierului standard de control fiscal

In Monitorul oficial nr. 832/2021 a fost publicata Ordonanța nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale.

O.G. nr. 11/2021 introduce de la 01/01/2022 obligația de depunere a fișierului standard de control fiscal.

Contribuabilul/Plătitorul are obligația de a depune la organul fiscal central o declarație cuprinzând informații din evidența contabilă și fiscală, denumită fișierul standard de control fiscal.

Fișierul standard de control fiscal se depune în format electronic, la termenul stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F.

În cazul în care depunerea fișierului standard de control fiscal nu a fost validată ca urmare a detectării unor erori în completarea sa, data înregistrării fișierului valid este data din mesajul transmis inițial cu condiția depunerii de către contribuabil/plătitor a unui fișier valid în termen de 5 zile lucrătoare.

Natura informațiilor pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le declare prin fișierul standard de control fiscal, modelul de raportare, precum și data/datele de la care categoriile de contribuabili/plătitori sunt obligate să depună fișierul standard de control fiscal se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.