marți, 29 noiembrie 2022

Modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

În Monitorul oficial nr. 1109/2022 a fost publicata Legea nr. 309/2022 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Potrivit acestei legei, drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale, cu completările ulterioare, reprezintă venituri din pensii.

Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată, potrivit prevederilor titlului V - Contribuţii sociale obligatorii.

Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor la care fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil de 2.000 lei.

Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil de 2.000 lei pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.

Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/sau fondurile de pensii ocupaţionale şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 1/2020, cu completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil de 2.000 lei.

Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/sau ocupaţionale, precum şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 1/2020, cu completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil de 2.000 lei pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.

Definitia locuinţelor care în momentul livrării pot fi locuite, în vederea aplicării cotei reduse de TVA

În Monitorul oficial nr. 1107/2022 a fost publicata Legea nr. 301/2022 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, in vigoare de la 20 noiembrie 2022.

Aceaste lege defineste locuinţele care în momentul livrării pot fi locuite ca atare ca fiind cele care la data livrării îndeplinesc următoarele condiţii: deţinătorii acestora au acces liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive a spaţiului deţinut de către o altă persoană sau familie; au acces la energie electrică şi apă potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a reziduurilor menajere; sunt formate cel puţin dintr-un spaţiu pentru odihnă, un spaţiu pentru pregătirea hranei şi un grup sanitar, indiferent care sunt dotările existente şi gradul de finisare la data livrării, în vederea aplicării art. 291 alin. (3) lit. c) pentru aplicarea cotei reduse de TVA.

Schema de ajutor de minimis privind susţinerea operatorilor din turism pentru dezvoltarea activităţii de incoming

În Monitorul oficial nr. 1080/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1759/2022 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis privind susţinerea operatorilor din turism pentru dezvoltarea activităţii de incoming, in vigoare de la 9 noiembrie 2022.

Aceasta schemă se aplică ajutoarelor acordate întreprinderilor organizatoare de activităţi de incoming, licenţiate conform Hotărârii Guvernului nr. 1.267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism, cu modificările şi completările ulterioare. 

Pot beneficia de măsurile de ajutor de minimis prevăzute în prezenta schemă întreprinderile care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii de eligibilitate:

a) sunt înregistrate conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) sunt licenţiate ca agenţie de turism organizatoare;
c) au capital social integral privat;
d) persoanele care au calitatea de asociaţi/acţionari sau administratori în mai multe societăţi nu pot aplica în cadrul prezentei scheme decât cu o singură societate (declaraţie pe propria răspundere);
e) sunt înregistrate la oficiul registrului comerţului, au sediul social/punct de lucru şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;
f) nu au datorii la bugetul general consolidat, nici pentru sediul social, nici pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative şi de eligibilitate; solicitanţii care au datorii eşalonate nu sunt eligibili pentru a accesa schema (declaraţie pe propria răspundere);
g) nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operaţională, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii (declaraţie pe propria răspundere);
h) nu au fost subiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană, alt furnizor de ajutor de stat, Consiliul Concurenţei sau instanţă, de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată, cu penalităţi aferente (declaraţie pe propria răspundere);
i) au avut activitate de incoming în anul calendaristic anterior mai mare de 200 de turişti străini.

Ajutoarele acordate în cadrul prezentei scheme de minimis constau în sprijin financiar de la bugetul de stat, astfel:

a) 40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat şi plătit, anterior depunerii, printr-o agenţie organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puţin 4 nopţi de cazare în România;
b) suplimentar, 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4 nopţi prevăzute la lit. a), în cadrul aceluiaşi sejur sau circuit turistic.

Completarea Nomenclatorului obligaţiilor fiscale care se plătesc în contul unic

În Monitorul oficial nr. 1080/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1985/2022 privind completarea anexei la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.612/2018 pentru aprobarea Nomenclatorului obligaţiilor fiscale care se plătesc în contul unic, in vigoare de la 9 noiembrie 2022.

Acest ordin introduce in Nomenclatorul obligaţiilor fiscale care se plătesc în contul unic urmatoarele contributii:

- contribuţia de asigurări sociale suportată de angajatorul/plătitorul de venit, după caz conform art. 2 alin. (2) şi art. 146 alin. (59) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

- contribuţia de asigurări sociale de sănătate suportată de angajatorul/plătitorul de venit, după caz conform art. 2 alin. (2) şi art. 168 alin. (61) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

- contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice, pensionari, care realizează venituri din pensii, pentru partea de venituri care depăşeşte suma lunară de 4.000 lei conform art. 2 alin. (2) şi art. 155 alin. (1) lit. a1) şi art. 168 alin. (71) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Creste rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României

În Monitorul oficial nr. 1078/2022 a fost publicata Circulara nr. 37/2022 privind nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.

Începând cu data de 9 noiembrie 2022, nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României este de 6,75% pe an.

vineri, 18 noiembrie 2022

Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician în insolventa, din 29.09.2007

În Monitorul oficial nr. 1066/2022 a fost republicat Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician în insolventa, din 29.09.2007.

Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Uniunea are patrimoniu propriu, autonomie de decizie şi funcţională şi competenţă de autoreglementare, control şi supraveghere, în conformitate cu art. 48 din O.U.G.. Uniunea îşi asigură resursele financiare din venituri proprii, donaţii, legate şi sponsorizări din partea persoanelor fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, alte venituri conform prevederilor legale.

Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, din 29.09.2007

În Monitorul oficial nr. 1066/2022 a fost republicat Codul de etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Codul de etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă împreună cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă constituie principalele reguli conform cărora Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă (UNPIR) şi membrii ei îşi desfăşoară activitatea.

Codul de etică profesională şi disciplină cuprinde ansamblul caracteristicilor ce definesc calitatea activităţii profesionale, iar rolul lui este acela de a servi ca linie de conduită practicienilor în insolvenţă, astfel încât aceştia să desfăşoare o activitate competentă şi conform unei etici profesionale şi discipline corespunzătoare.

Procedura de publicare a listei contribuabililor care nu înregistrează obligații restante

În Monitorul oficial nr. 1058/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1923/2022 privind Procedura de publicare a listei contribuabililor care nu înregistrează obligații restante, in vigoare de la 1 noiembrie 2022.

În vederea mediatizării contribuabililor, persoane juridice, care şi-au declarat şi achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu figurează în evidenţele fiscale cu obligaţii bugetare restante, organele fiscale centrale, publică pe pagina de internet proprie lista acestor contribuabili. Lista va cuprinde denumirea contribuabililor şi codul de identificare fiscală.

Pentru întocmirea listei se au în vedere următoarele condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ de către contribuabili:

a) sunt depuse, pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal;
b) au achitate la scadenţă/termenul de plată prevăzut de lege obligaţiile fiscale principale şi accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;
c) nu înregistrează obligaţii bugetare restante la data întocmirii listei.

Nu fac obiectul publicării contribuabilii care au fost declaraţi în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii, sau au fost declaraţi inactivi potrivit dispoziţiilor art. 92 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

La întocmirea listei se au în vedere informaţiile referitoare la obligaţiile bugetare înregistrate în evidenţele fiscale ale contribuabililor persoane juridice, existente la nivelul organelor fiscale.

La publicarea listei pentru contribuabilii care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se verifică condiţiile atât pentru activitatea proprie, cât şi pentru sediile secundare ale acestora. În acest caz, lista cuprinde contribuabilii care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal potrivit legii, fără a mai fi menţionate sediile secundare ale acestora.

Publicarea listei se face trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare.

În situaţia în care se constată erori materiale şi omisiuni cu privire la informaţiile cuprinse în listă, organul fiscal, în baza unui referat aprobat de conducătorul acestuia, prelucrează, de îndată, în sistem informatic, modificările informaţiilor publicate pentru fiecare contribuabil. Prin eroare materială se înţelege:

a) preluarea eronată a datelor din evidenţele fiscale existente la nivelul organelor fiscale;
b) publicarea eronată a unor contribuabili care, potrivit legii, nu îndeplinesc conditiile.

Constituie omisiune la publicare neselectarea, din eroare, a unor contribuabili care îndeplineau criteriile.

marți, 15 noiembrie 2022

Modificari la regimul de încadrare în muncă şi detaşare a străinilor pe teritoriul României

În Monitorul oficial nr. 1049/2022 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 143/2022 pentru modificarea art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în Români, in vigoare de la 28 octombrie 2022.

Potrivit acestei ordonante străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepţia celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la acelaşi angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărţii albastre a UE.

Străinul este încadrat în noul loc de muncă în baza unui nou aviz de angajare obţinut de angajator în condiţiile prezentei ordonanţe.

Noul aviz de angajare se eliberează aceluiaşi angajator fără îndeplinirea condiţiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b), e) şi f) din OG nr. 25/2014 şi, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) OG nr. 25/2014 sau la art. 9 alin. (2) lit. a) OG nr. 25/2014.

Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condiţiilor generale prevăzute la art. 4 OG nr. 25/2014 şi, după caz, cu îndeplinirea condiţiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9 OG nr. 25/2014.

Cu condiţia să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări. Prevederile nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din iniţiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părţilor ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru eliberarea noului aviz de angajare se depune şi cazierul judiciar al străinului eliberat de autorităţile române.

Acest act normativ a fost adoptat:

- luând în considerare că în perioada pandemiei au fost adoptate de către Guvernul României o serie de măsuri administrative restrictive, efectele pandemiei manifestându-se în toate domeniile economice, accesul cetăţenilor străini pe piaţa forţei de muncă din România fiind supus anumitor limitări din perspectiva nevoilor de încadrare în muncă,

- întrucât, la acest moment, analiza pieţei forţei de muncă din România relevă un deficit major de resursă umană, aspect ce necesită adaptarea legislaţiei incidente, în scopul simplificării accesului cetăţenilor străini pe piaţa forţei de muncă din România, cu consecinţe pozitive pentru operatorii economici care, ca urmare a ridicării restricţiilor la nivelul României, încearcă să îşi redreseze activitatea,

- având în vedere că prin Hotărârea Guvernului nr. 132/2022 privind stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2022 a fost stabilit un contingent de 100.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România,

- în contextul creşterii constante a numărului de angajaţi proveniţi din statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, din cauza lipsei forţei de muncă autohtone,

- luând în considerare că recrutarea şi selecţia lucrătorilor străini reprezintă un proces amplu din punctul de vedere al procedurilor legale,

- întrucât, după intrarea în ţară, unii dintre străinii admişi pe baza vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă părăsesc locul de muncă de la angajatorul care a obţinut avizul de angajare în special în vederea încadrării în muncă la un alt angajator, context în care se creează un prejudiciu pentru angajatorul iniţial prin aceea că acesta suportă, de principiu, toate cheltuielile necesare încadrării străinului pe piaţa muncii din România,

- ţinând cont de faptul că predictibilitatea şi stabilitatea resurselor umane sunt esenţiale pentru asigurarea unei bune funcţionări şi desfăşurări a activităţilor specifice din domeniile de activitate ale operatorilor economici,

- întrucât o lipsă de reacţie rapidă, în contextul actual, ar conduce chiar la întreruperea activităţilor economice derulate de întreprinderi cu efecte privind producţia, serviciile şi buna desfăşurare a vieţii economice şi sociale,

- luând în considerare faptul că neadoptarea prezentului act normativ ar putea duce la creşterea practicilor incorecte ce pot să apară în situaţia angajării străinului de un alt angajator decât cel care a obţinut avizul de angajare iniţial sau anterior, după caz, fapt care ar crea un prejudiciu pentru angajatorul iniţial sau anterior care s-a implicat în demersurile necesare încadrării străinului pe piaţa muncii din România şi implicit va afecta activitatea acestui angajator.

Pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informaţiilor statistice de comerţ intra-UE cu bunuri în anul 2023

În Monitorul oficial nr. 1044/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1493/2022 privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informaţiilor statistice de comerţ intra-UE cu bunuri în anul 2023, în vigoare la 1 februarie 2023.

Pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informaţiilor statistice de comerţ intra-UE cu bunuri pentru anul de referinţă 2023 sunt: 1.000.000 lei pentru expedieri de bunuri şi, respectiv, 1.000.000 lei pentru introduceri de bunuri.

Operatorii economici care în cursul anului 2022 au efectuat schimburi de bunuri cu statele membre ale Uniunii Europene a căror valoare anuală, separat pentru cele două fluxuri, expedieri şi, respectiv, introduceri de bunuri, depăşeşte valoarea pragurilor Intrastat stabilite pentru anul 2022 trebuie să completeze şi să transmită la Institutul Naţional de Statistică declaraţii statistice Intrastat începând cu luna de referinţă ianuarie 2023.

În cursul anului 2023 pot deveni furnizori de date Intrastat şi alţi operatori economici care realizează schimburi intra-UE de bunuri a căror valoare cumulată de la începutul anului depăşeşte pragurile Intrastat pentru anul 2023. Aceşti operatori economici trebuie să completeze şi să transmită declaraţii statistice Intrastat începând din luna în care valoarea cumulată de la începutul anului 2023 a expedierilor şi/sau a introducerilor de bunuri depăşeşte pragurile Intrastat stabilite, separat pentru cele două fluxuri.

Regulamentul de organizare și funcționare, precum și a atribuțiilor Comisiei de autorizare a activității de schimb valutar

În Monitorul oficial nr. 1043/2022 a fost publicat Ordinul nr. 3894/2022 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, precum și a atribuțiilor Comisiei de autorizare a activității de schimb valutar, a Procedurii de solicitare și transmitere a certificatului de atestare fiscală, a modelului autorizației și scrisorii de atribuire a codului statistic, precum și a modelului unor declarații.

vineri, 11 noiembrie 2022

Procedura privind depunerea declaraţiei pe propria răspundere privind modalitatea de plată a contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică, precum şi de constituire şi executare a garanţiei

În Monitorul oficial nr. 1037/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1843/2022 pentru aprobarea Procedurii privind depunerea declaraţiei pe propria răspundere privind modalitatea de plată a contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică, precum şi de constituire şi executare a garanţiei, in vigoare de la 25 octombrie 2022.

Persoanele nerezidente care desfăşoară tranzacţii pe piaţa de energie din România au obligaţia de a depune direct sau prin reprezentant, la organul fiscal central competent în administrarea acestora, o declaraţie pe propria răspundere privind modalitatea de plată a contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică.

Termenul de depunere a declaraţiei este:

a) 15 zile de la data intrării în vigoare a acestui ordin, pentru persoanele nerezidente care operează pe pieţele de energie din România la această dată, precum şi pentru cele aflate în curs de autorizare;
b) 15 zile înainte de autorizare pentru a opera pe pieţele de energie din România, pentru persoanele nerezidente care vor fi autorizate începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin.

Persoanele nerezidente sunt obligate să constituie garanţie sub formă de cash colateral, respectiv consemnare de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului pe seama organului fiscal central sau scrisoare de garanţie bancară. Cuantumul garanţiei este de 1 milion euro, echivalent în lei, stabilit la cursul comunicat de Banca Naţională a României la data constituirii garanţiei. Termenul de constituire a garanţiei este:

a) 15 zile de la data intrării în vigoare a acestui ordin, pentru persoanele nerezidente care operează pe pieţele de energie din România la această dată, precum şi pentru cele aflate în curs de autorizare;
b) 15 zile înainte de autorizare pentru a opera pe pieţele de energie din România, pentru persoanele nerezidente care vor fi autorizate începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin.

Organul fiscal central execută garanţia pentru stingerea contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică, declarată şi neachitată la termenul de plată prevăzut la art. 15 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare. În acest caz, organul fiscal central comunică o înştiinţare persoanelor nerezidente, potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul executării garanţiei, persoanele nerezidente au obligaţia reîntregirii acesteia până la cuantumul de 1 milion euro, în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării înştiinţării.

Nerespectarea acestor prevederi atrage suspendarea dreptului de operare pe pieţele din România.

Declaratia pe propria raspundere are urmatorul continut: "Având în vedere prevederile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu completările ulterioare, şi cunoscând dispoziţiile art. 326 din Codul penal, declar pe propria răspundere că sumele reprezentând contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetică se achită prin decontare bancară."

Ordinul nr. 1842/2022 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.036/2021 pentru aprobarea formularului tipizat "Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor" utilizat în activitatea de verificare a situației fiscale personale

În Monitorul oficial nr. 1037/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1842/2022 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.036/2021 pentru aprobarea formularului tipizat "Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor" utilizat în activitatea de verificare a situației fiscale personale.

joi, 10 noiembrie 2022

Instrucţiuni pentru calculul sumei vărsămintelor de la persoanele juridice, pentru persoanele cu handicap neîncadrate

În Monitorul oficial nr. 1020/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1001/2022 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea art. 78 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Potrivit art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel judeţean sau al sectoarelor municipiului Bucureşti.

Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în aceste condiţii, pot opta pentru una dintre următoarele obligaţii:
  
a) să plătească, lunar, către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;
b) să plătească, lunar, către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferenţa până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziţioneze, pe bază de parteneriat, produse şi/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unităţi protejate autorizate.

Scopul instrucţiunilor este de reglementare unitară a prevederilor art. 78 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege, şi de a îndruma principalii actori implicaţi în ceea ce priveşte situaţiile în care devine incidentă aplicarea prevederilor legale mai sus menţionate.

Angajatul este salariatul cu normă întreagă pentru care durata normală a timpului de muncă este prevăzută la art. 112 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii. (8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână sau in cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână).

Salariaţii angajaţi cu fracţiune de normă sunt incluşi în numărul total de angajaţi proporţional cu timpul efectiv lucrat conform prevederilor contractului individual de muncă.

În vederea aplicării prevederilor art. 78 alin. (2) din lege, procentul de 4% din numărul total de angajaţi se determină ca medie aritmetică rezultată din suma efectivelor zilnice de salariaţi din luna respectivă, inclusiv zilele de repaus săptămânal, zilele de sărbători legale şi alte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează, împărţită la numărul total de zile calendaristice.

În efectivele zilnice nu se includ salariaţii aflaţi în concediu fără plată, cei aflaţi în grevă, cei detaşaţi la lucru în străinătate şi nici cei ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate.

Pentru fiecare zi de repaus săptămânal sau de sărbătoare legală se iau în calcul efectivele de salariaţi din ziua lucrătoare precedentă, cu excepţia persoanelor al căror contract individual de muncă a încetat în acea zi.

Procentul de 4% rezultat este un număr care are o valoare zecimală din două cifre.Procentul de 4% rezultat se înmulţeşte cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată sau, după caz, cu 50% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului în vigoare în luna pentru care se plăteşte, în funcţie de opţiune.

Sumele prevăzute la art. 78 alin. (3) lit. a) şi b) reprezintă obligaţii de plată la bugetul de stat, în conformitate cu Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, aprobat prin anexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, cu modificările şi completările ulterioare, poziţia 24: Vărsăminte de la persoanele juridice, pentru persoanele cu handicap neîncadrate.

Achiziţionarea de produse şi/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unităţi protejate autorizate se realizează pe baza unui acord de parteneriat, modelul acestuia fiind prevăzut în anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Plata pentru achiziţionarea pe bază de parteneriat de produse şi/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap poate fi parţială.

În situaţia în care operatorul economic achiziţionează, parţial, produse şi/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă mai mică decât suma datorată bugetului de stat, acesta datorează bugetului de stat diferenţa de sumă.

În situaţia în care operatorul economic achiziţionează produse şi/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă mai mare decât suma datorată bugetului de stat în luna respectivă, operatorul economic nu datorează nicio sumă bugetului de stat, iar diferenţa în plus se reportează în luna următoare, în sensul diminuării obligaţiei de plată.

vineri, 4 noiembrie 2022

Lista contribuabililor fără obligații restante

ANAF a publicat lista contribuabililor fără obligații restante.  

Organul fiscal central, precum şi organul fiscal local au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista contribuabililor persoane juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante.

Lista se publică trimestrial până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare.

https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/lista_alba/

Codul muncii se modifica

În Monitorul oficial nr. 1013/2022 a fost publicata Legea nr. 283/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, in vigoare de la 22 octombrie 2022.

În termen de 30 de zile de la data publicării acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se stabileşte prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, la iniţiativa Inspecţiei Muncii, modelul-cadru al contractului individual de muncă prevăzut la art. 17 alin. (8) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată. La data intrării în vigoare a acestui ordin, Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 64/2003 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 4 martie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

Aceasta lege aduce urmatoarele modificari si completari Codul muncii:

1. Dispoziţiile cuprinse în Codul muncii se aplică oricaror persoane angajate, care prestează muncă legal pentru un angajator cu sediul în România.

2. Constituie victimizare orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau sesizare a organelor competente, respectiv la o acţiune în justiţie cu privire la încălcarea drepturilor legale sau a principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.

3. În cazul în care salariaţii, reprezentanţii salariaţilor sau membrii de sindicat înaintează angajatorului o plângere sau iniţiază proceduri în scopul asigurării respectării drepturilor prevăzute de Codul muncii, beneficiază de protecţie împotriva oricărui tratament advers din partea angajatorului. Astfel, salariatul care se consideră victima unui tratament advers din partea angajatorului se poate adresa instanţei de judecată competente cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare sau anularea situaţiei create ca urmare a tratamentului advers, cu prezentarea faptelor în baza cărora poate fi prezumată existenţa respectivului tratament.

4. Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire

 - la locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să îşi desfăşoare activitatea în locuri de muncă diferite, precum şi dacă deplasarea între acestea este asigurată sau decontată de către angajator, după caz;
 - la salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, evidenţiate separat, periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul şi metoda de plată;
 -  la durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi/sau ore/săptămână, condiţiile de efectuare şi de compensare sau de plată a orelor suplimentare, precum şi, dacă este cazul, modalităţile de organizare a muncii în schimburi;
 - durata şi condiţiile perioadei de probă, dacă există;
 - dreptul şi condiţiile privind formarea profesională oferită de angajator;
 - suportarea de către angajator a asigurării medicale private, a contribuţiilor suplimentare la pensia facultativă sau la pensia ocupaţională a salariatului, în condiţiile legii, precum şi acordarea, din iniţiativa angajatorului, a oricăror alte drepturi, atunci când acestea constituie avantaje în bani acordate sau plătite de angajator salariatului ca urmare a activităţii profesionale a acestuia, după caz.

5. Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajaţilor şi a angajatorilor modelul-cadru al contractului individual de muncă, stabilit prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, prin publicarea pe site-ul instituţiei. Toate informaţiile menţionate la art. 17 alin. (3) din Codul Muncii (informarea în vederea angajării) vor fi cuprinse în modelul-cadru al contractului individual de muncă.

6. În cazul în care persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, urmează să îşi desfăşoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i comunica în timp util, înainte de plecare si ţara sau ţările, precum şi durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate.

7. În situaţia în care angajatorul nu informează salariatul cu privire la toate elementele prevăzute de prezenta lege, acesta poate sesiza Inspecţia Muncii. În cazul angajatorilor care au stabilite prin lege organe de inspecţie proprii, salariatul se adresează acestora.

În situaţia în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de informare, persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, are dreptul să sesizeze instanţa de judecată competentă şi să solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neîndeplinirii de către angajator a obligaţiei de informare.

8. Este interzisă stabilirea unei noi perioade de probă în cazul în care, în termen de 12 luni, între aceleaşi părţi se încheie un nou contract individual de muncă pentru aceeaşi funcţie şi cu aceleaşi atribuţii.

9. Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, fără suprapunerea programului de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Niciun angajator nu poate aplica un tratament nefavorabil salariatului care îşi exercită acest drept.

10. Orice salariat are dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiţii de muncă mai favorabile dacă şi-a încheiat perioada de probă şi are o vechime de cel puţin 6 luni la acelaşi angajator.

11. Programul de muncă reprezintă modelul de organizare a activităţii, care stabileşte orele şi zilele când începe şi când se încheie prestarea muncii. Modelul de organizare a muncii reprezintă forma de organizare a timpului de muncă şi repartizarea sa în funcţie de un anumit model stabilit de angajator.

12. Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru cei care beneficiază de concediul de îngrijitor, cu acordul sau la solicitarea acestora, care pot avea o durată limitată în timp.

Orice refuz al solicitării salariatului privind programul individualizat de muncă trebuie motivat, în scris, de către angajator, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării.

Atunci când programul individualizat de muncă are o durată limitată, salariatul are dreptul de a reveni la programul de muncă iniţial la sfârşitul perioadei convenite. Salariatul are dreptul să revină la programul iniţial anterior încheierii perioadei convenite, în cazul schimbării circumstanţelor care au condus la stabilirea programului individualizat.

Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de muncă.

Prin mod de organizare flexibil a timpului de lucru se înţelege posibilitatea salariaţilor de adaptare a programului de lucru, inclusiv prin utilizarea formulelor de muncă la distanţă, a programelor de muncă flexibile, programelor individualizate de muncă sau a unor programe de muncă cu timp redus de lucru.

13. La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă, cele aferente concediului de maternitate, concediului paternal, concediului de risc maternal, concediului pentru îngrijirea copilului bolnav, concediului de îngrijitor şi perioada absenţei de la locul de muncă în condiţiile art. 152^2 din Codul muncii se consideră perioade de activitate prestată.

14. Angajatorul are obligaţia acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu salariatul şi care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului. Prin rudă se înţelege fiul, fiica, mama, tatăl sau soţul/soţia unui salariat.
 
Prin legi speciale sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil se poate stabili pentru concediul de îngrijitor o durată mai mare.

Perioada acestui concediu nu se include în durata concediului de odihnă anual şi constituie vechime în muncă şi în specialitate.

Prin derogare de la prevederile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, salariaţii care beneficiază de concediul de îngrijitor sunt asiguraţi, pe această perioadă, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuţiei. Perioada concediului de îngrijitor constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizaţie de şomaj şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Problemele medicale grave, precum şi condiţiile pentru acordarea concediului de îngrijitor se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului sănătăţii.

Neacordarea concediului de îngrijitor salariaţilor care îndeplinesc condiţiile se sanctioneaza cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.

15. Salariatul are dreptul de a absenta de la locul de muncă în situaţii neprevăzute, determinate de o situaţie de urgenţă familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezenţa imediată a salariatului, în condiţiile informării prealabile a angajatorului şi cu recuperarea perioadei absentate până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru a salariatului.

Absentarea de la locul de muncă pt. situaţii neprevăzute nu poate avea o durată mai mare de 10 zile lucrătoare într-un an calendaristic.

Angajatorul şi salariatul stabilesc de comun acord modalitatea de recuperare a perioadei de absenţă, în limita numărului de 10 zile lucrătoare.

16. Concediul paternal este concediul acordat tatălui copilului nou-născut în condiţiile prevăzute de Legea concediului paternal nr. 210/1999, cu modificările şi completările ulterioare. Angajatorul are obligaţia acordării concediului paternal la solicitarea scrisă a salariatului, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 210/1999, cu modificările şi completările ulterioare. Acordarea concediului paternal nu este condiţionată de perioada de activitate prestată sau de vechimea în muncă a salariatului.

Concediul de îngrijitor este concediul acordat salariaţilor în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu salariatul şi care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave.

Îngrijitor este salariatul care oferă îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu salariatul şi care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave. Prin rudă se înţelege fiul, fiica, mama, tatăl sau soţul/soţia unui salariat.

17. Contractele colective de muncă la nivel de sector de activitate şi grup de unităţi sunt publicate pe pagina de internet a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare.

18. Regulamentul intern cuprinde si reguli referitoare la preaviz precum si informaţii cu privire la politica generală de formare a salariaţilor, dacă există.

Angajatorul are obligaţia de a aduce la cunoştinţa fiecărui salariat prevederile regulamentului intern, în prima zi de lucru, şi de a face dovada îndeplinirii acestei obligaţii.

Aducerea la cunoştinţa salariaţilor a prevederilor regulamentului intern se poate realiza pe suport hârtie sau în format electronic, cu condiţia ca, în acest din urmă caz, documentul să fie accesibil salariatului şi să poată fi stocat şi printat de către acesta.

Regulamentul intern îşi produce efectele faţă de salariat de la momentul luării la cunoştinţă a acestuia.

19. În cazul raporturilor juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, reglementate prin legi speciale, angajatorul are obligaţia de a comunica în scris persoanei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivului raport de muncă cel puţin următoarele:

a) identitatea părţilor raportului de muncă;
b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea desfăşurării activităţii în locuri de muncă diferite, precum şi dacă deplasarea între acestea este asigurată sau decontată de către angajator, după caz;
c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;
d) unul din următoarele elemente, la alegerea angajatorului:

    (i) denumirea, gradul, felul muncii sau categoria activităţii profesionale pentru care este angajată persoana;
    (ii) o scurtă caracterizare sau descriere a muncii;

e) data de la care începe raportul de muncă;
f) în cazul unui raport de muncă pe durată determinată, data la care încetează sau durata preconizată a acestuia;
g) durata şi condiţiile perioadei de probă, dacă există;
h) dreptul şi condiţiile privind formarea profesională oferită de angajator;
i) durata concediului de odihnă plătit;
j) procedura şi condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia;
k) drepturile salariale, cu menţionarea elementelor componente, dacă sunt aplicabile alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, menţionate separat, periodicitatea plăţii acestora şi metoda de plată;
l) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi/sau ore/săptămână, condiţiile de efectuare şi de compensare a orelor suplimentare, precum şi, dacă este cazul, modalităţile de organizare a muncii în schimburi;
m) contractul colectiv de muncă sau acordul colectiv de muncă aplicabil, dacă există;
n) asigurare medicală privată, contribuţii suplimentare la pensia facultativă sau la pensia ocupaţională a persoanei suportate de angajator, în condiţiile legii, precum şi orice alte beneficii sociale, acordate din iniţiativa angajatorului, atunci când acestea constituie avantaje în bani sau în natură acordate sau plătite de angajator persoanei ca urmare a activităţii profesionale a acesteia, după caz.

Prevederile de mai sus nu se aplică raporturilor juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, reglementate prin legi speciale, cu o durată a timpului de muncă prestabilită şi efectiv lucrată de cel mult trei ore pe săptămână, calculate ca medie într-o perioadă de referinţă de patru săptămâni consecutive. La calcularea mediei de trei ore se ia în considerare timpul lucrat pentru toţi angajatorii care fac parte din aceeaşi întreprindere sau acelaşi grup de întreprinderi, astfel cum este definit de art. 6 pct. 2 din Legea nr. 217/2005 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea comitetului european de întreprindere, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Informaţiile prevăzute mai sus pot fi comunicate sub forma unuia sau mai multor documente şi se transmit pe suport hârtie sau în format electronic, cu condiţia ca, în acest din urmă caz, informaţiile să fie accesibile persoanei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivului raport de muncă, să poată fi stocate şi printate de către acesta, iar angajatorul să păstreze dovada transmiterii sau a primirii lor.

Pentru raporturile juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă procedura privind comunicarea informaţiilor menţionate mai sus, lista, tipul şi/sau forma documentelor prin care se realizează informarea, regimul de confidenţialitate aplicabil acestora şi persoanele fizice/juridice responsabile pentru îndeplinirea obligaţiei de informare, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul încălcării obligaţiei de informare pot fi stabilite prin reglementări specifice, iniţiate de entităţile care au atribuţii în reglementarea respectivelor raporturi de muncă, cu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, sau prin regulamentul intern.

joi, 3 noiembrie 2022

Codul etic internaţional pentru profesioniştii contabili, ediţia 2021, elaborat de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Etică pentru Contabili (IESBA) al Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC)

În Monitorul oficial nr. 976/2022 a fost publicat Ordinul nr. 405/2022 privind adoptarea Codului etic internaţional pentru profesioniştii contabili, ediţia 2021, elaborat de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Etică pentru Contabili (IESBA) al Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC).

Manualul Codul etic internaţional pentru profesioniştii contabili, ediţia 2021, traducerea în limba română a "Handbook of the International Code of Ethics for Professional Accountants, 2021 Edition", elaborat de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Etică pentru Contabili (IESBA) al Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC) este aplicatbil auditorilor financiari şi firmelor de audit autorizaţi/autorizate în România şi înregistraţi/înregistrate în Registrul public electronic al auditorilor financiari şi firmelor de audit.

Ghidul solicitantului pentru instituirea schemei de ajutor de minimis "Sprijin acordat pentru implementarea Programului de creștere a competitivității produselor industriale"

În Monitorul oficial nr. 1008/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1371/2022 privind aprobarea Ghidului solicitantului pentru instituirea schemei de ajutor de minimis "Sprijin acordat pentru implementarea Programului de creștere a competitivității produselor industriale".

Modificari la reglementările contabile aplicabile entităţilor ce intră în sfera de reglementare contabilă a Băncii Naţionale a României

În Monitorul oficial nr. 1005/2022 a fost publicat Ordinul nr. 5/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative emise de Banca Naţională a României, in vigoare de la 18 octombrie 2022.

Modificare formular 179 "Declarație privind compensația la carburanți"

În Monitorul oficial nr. 1000/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1797/2022 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.363/2022 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 179 "Declarație privind compensația la carburanți".

 

marți, 1 noiembrie 2022

Circulara nr. 31/2022 privind nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României

În Monitorul oficial nr. 971/2022 a fost publicata Circulara nr. 31/2022 privind nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.

Începând cu data de 6 octombrie 2022, nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României este de 6,25% pe an.

Fisa postului si regulamentul intern redevin obligatorii pentru microintrerinderi

În Monitorul oficial nr. 961/2022 a fost publicata Legea nr. 275/2022 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii (CM), in vigoare de la 6 octombrie 2022.

OUG nr. 37/2021 preciza ca elementele din informarea prevăzută la alin. (3) CM trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă, cu excepţia fişei postului pentru salariaţii microîntreprinderilor definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care specificarea atribuţiilor postului se poate face verbal. In consecinta din 6 octombrie 2022 fişa postului devinde obligatorie din nou si pentru salariaţii microîntreprinderilor definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004.

Totodata redevine obligatoriu si regulamentul intern care se întocmeşte de către orice angajator, inclusiv de  microîntreprinderile definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.

Potrivit Legii nr. 346/2004 sunt microintrerpinderi intreprinderile care au până la 9 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei.