miercuri, 8 aprilie 2020

Stimulentul de risc ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19

In Monitorul oficial nr. 292/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență.

Prin aceasta ordonanta se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, pe perioada stării de urgență, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului național unic de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI - "Transferuri între unități ale administrației publice" sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinație, prin ordonatorul principal de credite.
  
Stimulentul de risc nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuției asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul V "Contribuții sociale obligatorii" din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
    
Medicii, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, evaluarea, echiparea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19 se stabilesc prin decizie a conducătorului unității angajatoare în care aceștia își desfășoară activitatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu