Obligația firmelor de a accepta plăți prin mijloace moderne de plată începând cu 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, regulile privind acceptarea plăților prin mijloace moderne de plată s-au modificat semnificativ.

Prin modificările aduse OUG nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, obligația nu mai este legată de depășirea unui anumit nivel al încasărilor în numerar.

Regula aplicabilă din 2026 este mult mai largă: persoanele fizice și juridice vizate de lege au obligația să accepte plăți efectuate și prin intermediul mijloacelor moderne de plată, cu o excepție importantă pentru entitățile care efectuează toate operațiunile de plată și încasare exclusiv prin conturi deschise la instituții de credit.

Cine are obligația de a accepta mijloace moderne de plată?

Art. 1 alin. (1²) din OUG nr. 193/2002 face trimitere la persoanele fizice și juridice prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului.

Sunt vizate astfel categoriile de profesioniști care fac obiectul înregistrării sau înmatriculării în registrul comerțului, printre care:

• societățile – inclusiv SRL și SA;
• persoanele fizice autorizate – PFA;
• întreprinderile individuale – II;
• întreprinderile familiale – IF;
• societățile cooperative;
• grupurile de interes economic;
• celelalte categorii prevăzute expres de Legea nr. 265/2022.

Prin urmare, obligația nu este limitată la magazine sau la societățile care desfășoară activități de comerț cu amănuntul.

Care este regula începând cu 1 ianuarie 2026?

Începând cu această dată, OUG nr. 193/2002 prevede că persoanele fizice sau juridice vizate „au obligația să accepte plăți efectuate și prin intermediul mijloacelor moderne de plată”.

Este o modificare importantă față de reglementarea anterioară.

Până la sfârșitul anului 2025 exista, printre altele, regula potrivit căreia persoanele juridice care desfășurau activități de comerț cu amănuntul, comerț cu ridicata sau prestări de servicii și realizau încasări în numerar mai mari de 50.000 lei pe an aveau obligația acceptării cardurilor prin POS și/sau prin alte soluții moderne de acceptare.

Începând cu 1 ianuarie 2026, alin. (3), (3¹) și (3²), care reglementau acest plafon, au fost abrogate.

Așadar, plafonul de 50.000 lei nu mai este relevant

Aceasta este una dintre cele mai importante modificări pentru firme.

Începând cu 2026, o societate nu mai poate argumenta: „Nu am încasări în numerar de peste 50.000 lei, deci nu am obligația să accept mijloace moderne de plată.”

Pragul respectiv a fost eliminat din această reglementare.

Obligația prevăzută la art. 1 alin. (1²) se aplică independent de acel fost plafon.

Există însă o excepție importantă

OUG nr. 193/2002 introduce la art. 1 alin. (1³) următoarea excepție: entitățile care efectuează toate operațiunile de plată și încasare exclusiv prin conturi deschise la instituții de credit nu au obligația să accepte plăți prin intermediul mijloacelor moderne de plată.

Formularea trebuie citită cu atenție.

Pentru aplicarea excepției nu este suficient ca firma să efectueze încasările exclusiv prin bancă.

Textul se referă la: toate operațiunile de plată ȘI încasare.

Prin urmare, trebuie analizate ambele fluxuri financiare ale societății.

Ce se întâmplă dacă firma încasează numai prin bancă, dar face plăți în numerar?

Acesta este unul dintre cazurile practice importante rezultate din noua formulare.

Să presupunem că un SRL:

• emite facturi către clienți;
• toate facturile sunt încasate prin transfer bancar;
• nu primește niciodată numerar de la clienți;
• însă efectuează ocazional plăți în numerar din casierie.

Într-o asemenea situație, societatea nu îndeplinește condiția prevăzută pentru excepția de la art. 1 alin. (1³).

Motivul este simplu: legea nu spune că sunt exceptate firmele care efectuează încasările exclusiv prin cont bancar, ci cele care efectuează toate operațiunile de plată și încasare exclusiv prin conturi deschise la instituții de credit.

Prin urmare, efectuarea unei plăți în numerar înseamnă că societatea nu se mai încadrează, în interpretarea literală a textului, în această excepție.

Ce sancțiune se aplică dacă firma nu acceptă mijloace moderne de plată?

Obligația de acceptare a plăților prin mijloace moderne de plată nu este doar o cerință formală.

OUG nr. 193/2002 califică drept contravenție nerespectarea dispozițiilor art. 1 alin. (1²) privind obligația persoanelor fizice și juridice vizate de lege de a accepta plăți efectuate și prin intermediul mijloacelor moderne de plată.

Pentru această faptă este prevăzută o amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei.

Prin urmare, sancțiunea poate deveni relevantă inclusiv în cazul unei societăți care consideră că beneficiază de excepție deoarece își încasează toate facturile prin bancă, dar care efectuează în același timp anumite plăți în numerar.

Excepția prevăzută de lege se aplică numai entităților care efectuează toate operațiunile de plată și încasare exclusiv prin conturi deschise la instituții de credit.

Dar este obligatoriu un POS clasic?

Textul aplicabil din 2026 utilizează noțiunea mai largă de „mijloace moderne de plată”, nu formulează obligația exclusiv ca obligație de instalare a unui terminal POS fizic.

Prin urmare, obligația trebuie analizată în raport cu mijloacele moderne de plată admise de legislație și cu modalitatea concretă prin care entitatea permite clientului să efectueze plata.

Această distincție este importantă: obligația de a accepta plăți prin mijloace moderne de plată nu trebuie confundată automat cu obligația de a avea un anumit model de terminal POS fizic.

Ce s-a schimbat față de regulile aplicabile anterior?

Modificarea poate fi sintetizată astfel:

Până la 31 decembrie 2025	De la 1 ianuarie 2026
Exista inclusiv pragul de 50.000 lei pentru anumite încasări în numerar	Pragul respectiv a fost eliminat
Reglementarea cuprindea reguli speciale pentru comercianți și prestatori	Obligația are o sferă generală raportată la profesioniștii prevăzuți de Legea nr. 265/2022
Exista obligația acceptării cardurilor în condițiile fostului art. 1 alin. (3)	Regula este acceptarea plăților prin mijloace moderne de plată
Pragul încasărilor în numerar avea relevanță	Nu mai există acest prag în actuala regulă
—	Există excepție dacă toate plățile și încasările se fac exclusiv prin conturi la instituții de credit

Concluzie

Începând cu 1 ianuarie 2026, regulile privind acceptarea mijloacelor moderne de plată s-au schimbat semnificativ.

Vechiul plafon de 50.000 lei al încasărilor în numerar nu mai reprezintă criteriul pentru stabilirea obligației. Persoanele fizice și juridice prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 265/2022 au, ca regulă, obligația să accepte plăți efectuate și prin intermediul mijloacelor moderne de plată.

Sunt exceptate entitățile care efectuează toate operațiunile de plată și încasare exclusiv prin conturi deschise la instituții de credit.

În consecință, o societate care își încasează toate facturile prin bancă, dar efectuează chiar și anumite plăți în numerar, trebuie să acorde atenție acestei reguli, deoarece nu mai îndeplinește condiția expresă pentru aplicarea excepției.

Iar consecința poate fi semnificativă: nerespectarea obligației prevăzute la art. 1 alin. (1²) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei.

Ce trebuie să faci după ce ai înființat un SRL – obligațiile contabile și fiscale

Înființarea unui SRL este doar primul pas în desfășurarea unei activități economice. După obținerea documentelor de la Registrul Comerțului, administratorul trebuie să se ocupe de o serie de obligații contabile, fiscale și administrative necesare funcționării societății.

Unele dintre acestea trebuie avute în vedere chiar dacă firma nu a început încă să factureze sau să obțină venituri.

Mai mult, începând cu anul 2026, anumite obligații au devenit și mai importante. De exemplu, lipsa unui cont de plăți în România sau a unui cont deschis la Trezoreria Statului reprezintă unul dintre cazurile în care o persoană juridică poate fi declarată inactivă fiscal.

Iată principalele aspecte pe care ar trebui să le verifici după înființarea unui SRL.

1. Organizează contabilitatea societății

Orice SRL are obligația de a-și organiza și conduce contabilitatea potrivit legislației contabile.

Prin contabilitate sunt evidențiate operațiunile economice ale societății, inclusiv:

• veniturile și cheltuielile;
• facturile emise și primite;
• încasările și plățile;
• operațiunile bancare și de casierie;
• creanțele și datoriile;
• stocurile și mijloacele fixe;
• salariile;
• taxele și impozitele datorate.

Din acest motiv, colaborarea cu persoana sau societatea care va conduce contabilitatea este bine să fie stabilită încă de la început, nu după acumularea primelor documente.

Contabilul trebuie să cunoască activitatea pe care urmează să o desfășoare societatea, modul în care vor fi realizate încasările, dacă vor exista salariați, operațiuni cu parteneri străini și alte elemente care pot determina obligații fiscale.

Este recomandat ca organizarea contabilității să fie făcută încă de la înființarea societății, chiar dacă firma nu a început să factureze. Obligațiile contabile și fiscale pot apărea înainte de obținerea primelor venituri, iar stabilirea de la început a modului de lucru cu contabilul poate preveni erori, întârzieri și obligații fiscale omise.

2. Verifică regimul fiscal al noului SRL

După înființare trebuie verificat regimul fiscal aplicabil societății.

În funcție de situația concretă, pot exista obligații privind:

• impozitul pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul pe profit;
• TVA;
• impozitul pe salarii și contribuțiile sociale;
• alte impozite, taxe și declarații specifice activității.

Regimul fiscal nu trebuie presupus doar pentru că firma este nouă sau are o anumită dimensiune.

Trebuie verificate condițiile prevăzute de legislația fiscală pentru fiecare situație în parte.

3. Deschide un cont de plăți în România – este important și pentru evitarea inactivității fiscale

Începând cu 1 ianuarie 2026, existența contului firmei are o importanță fiscală suplimentară.

Potrivit art. 92 alin. (1²) din Codul de procedură fiscală, persoana juridică este declarată inactivă dacă: nu are cont de plăți în România sau un cont deschis la o unitate a Trezoreriei Statului.

Aplicarea acestui nou caz de declarare în inactivitate fiscală a început la 1 ianuarie 2026.

Prin urmare, pentru un SRL nou-înființat, deschiderea unui asemenea cont trebuie tratată ca una dintre primele măsuri necesare după constituirea societății.

Contul firmei este important și pentru separarea operațiunilor societății de operațiunile personale ale asociaților și administratorilor.

Ce se întâmplă dacă societatea este declarată inactivă din cauza lipsei contului?

Pentru reactivare, societatea trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de Codul de procedură fiscală și să nu se mai afle în situația care a determinat inactivarea, respectiv să aibă un cont de plăți în România sau un cont deschis la Trezoreria Statului.

Noile reguli sunt importante și dintr-un alt motiv: Codul de procedură fiscală prevede mecanisme pentru dizolvarea contribuabililor care rămân inactivi și nu se reactivează în termenul prevăzut de lege.

4. Obține semnătura electronică și accesul la SPV

După înființarea societății trebuie organizat accesul acesteia la serviciile electronice ale ANAF.

Pentru înrolarea unei persoane juridice în Spațiul Privat Virtual (SPV) se utilizează un certificat digital calificat (semnătură electronică). Certificatul poate aparține reprezentantului legal sau unei persoane împuternicite, cu respectarea procedurii stabilite de ANAF.

Prin SPV, societatea poate comunica electronic cu autoritățile fiscale, poate primi acte și notificări și poate utiliza serviciile electronice puse la dispoziție de ANAF.

Este important să se stabilească de la început cine gestionează accesul societății și cine urmărește documentele și comunicările primite de la ANAF.

5. Obține semnătura electronică și organizează accesul la RO e-Factura

O societate nou-înființată trebuie să verifice obligațiile care îi revin în ceea ce privește sistemul RO e-Factura și să își organizeze atât transmiterea facturilor emise, cât și primirea și descărcarea facturilor de la furnizori.

Facturile emise pentru operațiunile pentru care există obligația utilizării sistemului trebuie transmise în RO e-Factura în formatul electronic prevăzut de legislație și în termenul legal aplicabil.

După transmiterea și validarea facturii, sistemul RO e-Factura aplică sigiliul electronic al Ministerului Finanțelor. Exemplarul original al facturii electronice este considerat fișierul XML însoțit de acest sigiliu electronic.

Facturile primite de la furnizori trebuie și ele urmărite

RO e-Factura trebuie verificat și pentru facturile primite de societate de la furnizori.

În relațiile pentru care utilizarea sistemului este obligatorie, destinatarul primește factura electronică prin RO e-Factura. Prin urmare, firma trebuie să organizeze periodic preluarea și descărcarea facturilor primite, astfel încât acestea să ajungă la contabilitate și să fie înregistrate corespunzător.

Acest aspect este important deoarece o factură transmisă de furnizor prin RO e-Factura poate exista în sistem chiar dacă documentul nu a fost trimis separat societății prin e-mail sau în format PDF.

Cine se ocupă de RO e-Factura?

Este recomandabil să se stabilească de la început cine răspunde de:

• emiterea facturilor și transmiterea facturilor emise în RO e-Factura;
• descărcarea și preluarea facturilor de la funizori din RO e-Factura;
• transmiterea documentelor către contabilitate;
• urmărirea eventualelor erori sau mesaje din sistem.

Aceste operațiuni pot fi gestionate de administrator, de personalul societății, de contabil sau automatizat printr-un program de facturare ori contabilitate integrat cu RO e-Factura.

Circuitul ar trebui organizat în ambele sensuri:

Facturi emise:
emitere → transmitere în RO e-Factura → validare → înregistrare în contabilitate

Facturi primite:
primire în RO e-Factura → descărcare/preluare → verificare → înregistrare în contabilitate

6. Stabilește circuitul documentelor către contabilitate

Contabilitatea poate fi corectă numai dacă documentele ajung complet și la timp la persoana care o conduce.

În funcție de activitatea firmei, contabilul poate avea nevoie de:

• facturile emise și primite;
• extrasele de cont;
• documentele privind operațiunile în numerar;
• contractele;
• deconturile;
• documentele privind mijloacele fixe;
• documentele privind stocurile;
• documentele de personal;
• contractele de credit sau leasing;
• documentele privind operațiunile cu asociații;
• alte documente justificative.

Este recomandabil să se stabilească de la început atât ce documente trebuie transmise, cât și termenul până la care acestea trebuie să ajungă la contabilitate.

7. Nu confunda banii societății cu banii asociatului și urmărește nivelul activului net

Un SRL are patrimoniu propriu, distinct de patrimoniul personal al asociaților.

Faptul că o persoană este asociat unic sau deține majoritatea părților sociale nu înseamnă că poate utiliza banii societății ca și cum ar fi bani personali.

Sumele transferate între societate și asociați trebuie să aibă o justificare juridică și contabilă. În practică, pot exista, de exemplu:

• aporturi la capitalul social;
• împrumuturi acordate societății de către asociați;
• restituiri ale acestor împrumuturi;
• decontarea unor cheltuieli efectuate în interesul societății;
• dividende;
• alte operațiuni permise de lege.

Înainte de distribuirea unor sume către asociați trebuie verificată însă și situația activului net al societății.

Ce se întâmplă dacă activul net scade sub jumătate din capitalul social?

Legea societăților stabilește reguli speciale atunci când, în urma pierderilor, activul net al societății se diminuează la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris.

În această situație trebuie luate măsurile prevăzute de lege pentru reconstituirea activului net. Dacă societatea nu este dizolvată, aceasta trebuie, în principiu, să reconstituie activul net până la nivelul de cel puțin jumătate din capitalul social, în termenul legal.

Începând cu modificările aduse prin Legea nr. 239/2025, nerespectarea obligației de reconstituire a activului net poate fi sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei. Aplicarea acestor sancțiuni de către ANAF începe în anul 2027, raportat la situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar care începe la 1 ianuarie 2025 sau ulterior acestei date.

Restricții privind distribuirea dividendelor

Nivelul activului net trebuie verificat și înaintea distribuirii dividendelor.

Dacă, potrivit situațiilor financiare anuale aprobate, activul net este mai mic decât jumătate din capitalul social subscris, societatea poate distribui dividende din profitul exercițiului financiar curent numai după reîntregirea activului net până la nivelul minim prevăzut de lege.

În mod similar, dacă această situație rezultă din situațiile financiare interimare, societatea nu poate distribui dividende interimare înainte de reîntregirea activului net.

Prin urmare, existența unui profit contabil în anul curent nu înseamnă automat că acesta poate fi distribuit asociaților sub formă de dividende.

Atenție la împrumuturile acordate societății de către asociați

Regulile sunt importante și pentru societățile finanțate prin împrumuturi acordate de asociați.

Dacă societatea se află în situația în care activul net este mai mic decât jumătate din capitalul social și nu își reconstituie activul net în termenul prevăzut de lege, iar în contabilitate există datorii față de asociați provenite din împrumuturi sau alte finanțări acordate de aceștia, pot apărea obligații privind majorarea capitalului social prin conversia creanțelor respective.

Concret, dacă obligația de reconstituire nu este respectată în termen de 2 ani de la încheierea exercițiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile, societatea are obligația majorării capitalului social prin conversia creanțelor asociaților, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Nerespectarea acestei obligații poate fi sancționată cu o amendă semnificativă, cuprinsă între 40.000 lei și 300.000 lei. Legea prevede și anumite excepții de la obligația conversiei pentru anumite categorii de investitori și finanțări.

Restituirea împrumuturilor către asociați trebuie și ea verificată

Noile reguli limitează și posibilitatea restituirii unor împrumuturi către asociați atunci când situația activului net nu permite acest lucru. Încălcarea acestor restricții poate conduce atât la amenzi, cât și, în anumite condiții, la răspunderea solidară a societății și a asociatului pentru obligațiile bugetare restante, în limita sumelor care au făcut obiectul împrumutului restituit.

De aceea, înainte ca o societate care înregistrează pierderi să distribuie dividende sau să restituie împrumuturi asociaților, trebuie verificată și poziția activului net în raport cu capitalul social.

8. Dacă angajezi primul salariat, apar obligații suplimentare

Angajarea unei persoane generează o categorie nouă de obligații pentru societate.

Trebuie avute în vedere documentele de angajare, înregistrările și raportările obligatorii, calculul salariilor, impozitul și contribuțiile sociale, precum și declarațiile fiscale aferente.

Din acest motiv, contabilul sau persoana care gestionează salarizarea trebuie informat înainte de începerea activității salariatului.

Nu este recomandabil ca administratorul să comunice angajarea contabilului abia după ce persoana a început deja să lucreze.

9. Verifică obligațiile de TVA înainte de operațiunile cu parteneri din străinătate

Un SRL care nu este înregistrat în scopuri normale de TVA nu este automat lipsit de orice obligație în materie de TVA.

O atenție deosebită trebuie acordată achizițiilor de servicii de la furnizori din alte state.

Situația apare foarte frecvent atunci când un SRL cumpără:

• publicitate online;
• software;
• abonamente;
• servicii cloud;
• servicii de la platforme internaționale;
• alte servicii furnizate de companii din Uniunea Europeană.

În funcție de natura operațiunii pot apărea obligații speciale privind TVA și declarațiile fiscale.

De aceea, pentru o firmă nouă este recomandabil ca asemenea operațiuni să fie discutate cu contabilul înainte de efectuarea lor.

10. Nu presupune că un SRL fără activitate nu are obligații

O confuzie frecventă este: „Firma nu are activitate, deci nu trebuie să fac nimic.”

Lipsa veniturilor sau a facturilor nu înseamnă automat lipsa tuturor obligațiilor contabile și fiscale.

Chiar înainte de obținerea primului venit pot exista operațiuni precum:

• depunerea capitalului;
• comisioane bancare;
• achiziții;
• împrumuturi acordate societății de asociați;
• abonamente;
• servicii achiziționate din străinătate.

În plus, din 2026 trebuie acordată o atenție suplimentară regulilor privind inactivitatea fiscală.

Codul de procedură fiscală prevede, pe lângă cazurile deja existente, declararea ca inactivă a persoanei juridice care nu are cont de plăți în România sau cont la Trezorerie, precum și a celei care nu depune situațiile financiare anuale în termen de 5 luni de la împlinirea termenului legal de depunere.

Prin urmare, „fără activitate” nu trebuie confundat cu „fără obligații”.

11. Urmărește termenele fiscale și contabile

Nu există un singur calendar fiscal valabil identic pentru toate societățile.

Termenele depind de:

• regimul fiscal;
• perioada fiscală;
• existența salariaților;
• statutul în materie de TVA;
• operațiunile efectuate;
• obligațiile declarative specifice.

Administratorul ar trebui să știe cel puțin: ce documente trebuie să transmită contabilului, până când trebuie transmise, ce declarații trebuie depuse și când trebuie achitate obligațiile fiscale.

Nedepunerea declarațiilor poate avea consecințe mai serioase decât simpla aplicare a unei amenzi. Codul de procedură fiscală prevede printre situațiile de inactivitate și neîndeplinirea, pe parcursul unui semestru calendaristic, a niciunei obligații declarative prevăzute de lege.

12. Verifică situația sediului social și datele societății

Administratorul trebuie să urmărească și valabilitatea elementelor juridice care permit funcționarea societății.

Codul de procedură fiscală cuprinde mai multe situații care pot determina declararea contribuabilului ca inactiv, printre care expirarea duratei deținerii spațiului cu destinația de sediu social, lipsa organelor statutare, expirarea duratei de funcționare a societății sau constatarea faptului că aceasta nu funcționează la domiciliul fiscal declarat.

Prin urmare, contabilitatea și fiscalitatea unei firme nu trebuie privite separat de situația juridică și administrativă a societății.

Concluzie

După înființarea unui SRL, administratorul trebuie să se ocupe de mai mult decât emiterea primelor facturi.

Printre primele aspecte care trebuie verificate se află: organizarea contabilității, stabilirea regimului fiscal, existența unui cont de plăți în România sau a unui cont la Trezoreria Statului, accesul la SPV, organizarea RO e-Factura, circuitul documentelor, obligațiile privind TVA și, dacă există personal, salarizarea și raportările aferente.

Începând cu 2026, existența contului firmei trebuie tratată cu o atenție suplimentară, deoarece lipsa unui cont de plăți în România sau a unui cont la Trezorerie reprezintă un caz expres de declarare a persoanei juridice ca inactivă fiscal.

Pentru antreprenor, cea mai sigură abordare este ca obligațiile contabile și fiscale să fie stabilite de la începutul activității, nu după apariția unei notificări, a unei declarații nedepuse sau a unei probleme cu ANAF.

Formularul 216 se modifică din 2026. Cota pentru impozitul special pe bunurile de valoare mare ajunge la 0,9%

Începând cu 5 august 2026, a intrat în vigoare Ordinul ANAF nr. 917/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 646 din 5 august 2026.

Actul normativ modifică formularul 216 – „Declarație privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare” – și actualizează instrucțiunile de completare aplicabile începând cu anul 2026.

Cea mai importantă schimbare este înlocuirea, în instrucțiuni, a cotei de 0,3% cu noua cotă de 0,9%.

Ce este formularul 216?

Formularul 216 este declarația utilizată pentru declararea impozitului special datorat pentru anumite bunuri imobile și mobile de valoare mare.

Acesta a fost introdus prin Ordinul președintelui ANAF nr. 3.738/2024 și este utilizat de contribuabilii care intră în sfera de aplicare a impozitului special prevăzut de Codul fiscal.

Prin Ordinul nr. 917/2026, modelul formularului este înlocuit cu unul nou, adaptat modificărilor legislative aplicabile începând cu anul 2026.

Cota se modifică de la 0,3% la 0,9%

Ordinul nr. 917/2026 modifică în mod expres instrucțiunile de completare a formularului 216.

Sintagma:

„cotei de 0,3%”

este înlocuită cu:

„cotei de 0,9%”.

Aceasta este schimbarea esențială pe care trebuie să o aibă în vedere contribuabilii care datorează impozitul special pe bunurile de valoare mare.

Din ce an se utilizează noul formular?

Noul model al formularului 216 se utilizează pentru declararea impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare:

începând cu anul 2026.

Prin urmare, pentru obligațiile aferente anului 2026 trebuie utilizată noua versiune a declarației.

Ce trebuie să facă contribuabilii?

Persoanele care datorează acest impozit trebuie să verifice dacă se încadrează în condițiile prevăzute de Codul fiscal și să utilizeze formularul actualizat.

În practică, trebuie urmărite în special:

• încadrarea bunului în categoria bunurilor pentru care se datorează impozitul special;
• baza impozabilă aplicabilă;
• cota de 0,9%;
• termenul de declarare;
• termenul de plată;
• utilizarea formularului 216 în forma valabilă pentru anul 2026.

De ce este importantă modificarea?

Schimbarea cotei de la 0,3% la 0,9% reprezintă o majorare semnificativă a sarcinii fiscale pentru contribuabilii care intră în sfera acestui impozit.

Din punct de vedere procentual, cota este de trei ori mai mare față de nivelul anterior menționat în instrucțiuni.

Acest lucru înseamnă că persoanele care dețin bunuri imobile sau mobile de valoare mare trebuie să acorde o atenție sporită calculului impozitului datorat pentru anul 2026.

Exemplu simplificat

Dacă, potrivit regulilor fiscale aplicabile, baza asupra căreia se calculează impozitul special ar fi de 1.000.000 lei, diferența dintre cele două cote ar fi semnificativă.

La cota de 0,3%:

1.000.000 lei × 0,3% = 3.000 lei

La cota de 0,9%:

1.000.000 lei × 0,9% = 9.000 lei

Exemplul este orientativ și are doar rolul de a ilustra efectul modificării cotei. Calculul concret trebuie realizat în funcție de baza de impozitare stabilită de Codul fiscal pentru fiecare categorie de bun.

Formularul 216 este înlocuit integral

Ordinul nr. 917/2026 nu modifică doar procentul din instrucțiuni.

Modelul formularului 216 este înlocuit cu un nou formular, prevăzut în anexa la ordin.

Astfel, contribuabilii trebuie să se asigure că folosesc versiunea actualizată a declarației și nu un formular aferent anilor anteriori.

Concluzie

Prin Ordinul ANAF nr. 917/2026, formularul 216 este actualizat pentru anul 2026, iar în instrucțiunile de completare cota de impozitare este modificată de la 0,3% la 0,9%.

Noul formular se utilizează pentru declararea impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare începând cu anul 2026.

Pentru contribuabilii care intră sub incidența acestui impozit, schimbarea este importantă atât din perspectiva calculului obligației fiscale, cât și a utilizării corecte a noii versiuni a declarației.

Legea contabilității nr. 82/1991: principalele obligații pe care orice firmă trebuie să le respecte

 

Legea contabilității nr. 82/1991 reprezintă actul normativ de bază care reglementează organizarea și conducerea contabilității în România.

Deși multe dintre obligațiile prevăzute de lege sunt gestionate în practică de contabil sau de firma de contabilitate, responsabilitatea administrării corecte a evidenței financiar-contabile nu trebuie privită exclusiv ca o problemă a departamentului contabil.

Administratorii societăților au propriile responsabilități, iar nerespectarea regulilor privind documentele justificative, inventarierea, arhivarea sau depunerea situațiilor financiare poate atrage sancțiuni importante.

Cine este obligat să țină contabilitate?

Obligația de a organiza și conduce contabilitatea financiară revine, printre altele:

• societăților;
• companiilor și societăților naționale;
• regiilor autonome;
• societăților cooperative;
• instituțiilor publice;
• asociațiilor și altor persoane juridice cu sau fără scop patrimonial;
• anumitor entități fără personalitate juridică;
• persoanelor juridice străine care desfășoară activitate prin sedii permanente în România.

Persoanele fizice care desfășoară activități producătoare de venit și determină venitul în sistem real au, la rândul lor, obligații de evidență contabilă, potrivit regulilor aplicabile categoriei din care fac parte.

Contabilitatea trebuie să reflecte toate operațiunile firmei

Una dintre regulile fundamentale ale Legii contabilității este că orice operațiune economico-financiară trebuie consemnată într-un document justificativ și înregistrată în contabilitate.

Legea interzice deținerea de active sau datorii și efectuarea de operațiuni economico-financiare fără înregistrarea acestora în contabilitate.

Cu alte cuvinte, evidența contabilă trebuie să reflecte realitatea economică a societății, nu doar documentele care ajung ocazional la contabil.

Documentele justificative sunt esențiale

Orice operațiune economico-financiară trebuie consemnată, la momentul efectuării acesteia, într-un document care stă la baza înregistrării în contabilitate.

Documentele justificative angajează răspunderea persoanelor care:

• le întocmesc;
• le vizează;
• le aprobă;
• le înregistrează în contabilitate.

De aceea, existența unei facturi sau a unui document nu este suficientă dacă informațiile înscrise sunt incomplete, necorelate sau nu reflectă operațiunea reală.

Pentru firme este important ca documentele transmise contabilității să fie complete, corecte și furnizate la timp.

Cine răspunde pentru organizarea contabilității?

Legea face o diferență importantă între organizarea contabilității și conducerea contabilității.

Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine, în primul rând, administratorului sau persoanei care are obligația gestionării entității.

Contabilitatea poate fi organizată intern, printr-un compartiment condus de director economic, contabil-șef sau o altă persoană cu studii economice superioare.

Alternativ, societatea poate externaliza contabilitatea printr-un contract de prestări servicii încheiat cu o persoană fizică sau juridică autorizată, membră CECCAR.

În cazul externalizării, răspunderea pentru conducerea contabilității revine prestatorului autorizat, potrivit legii și contractului încheiat.

Acest lucru nu înseamnă însă că administratorul este eliberat de toate obligațiile sale privind gestionarea societății și furnizarea documentelor necesare.

Inventarierea este obligatorie

Entitățile au obligația de a efectua inventarierea generală a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii:

• la începutul activității;
• cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar;
• în cazul fuziunii;
• în cazul divizării;
• în cazul transformării;
• în cazul lichidării;
• în alte situații prevăzute de lege.

Inventarierea nu trebuie privită doar ca o formalitate de sfârșit de an.

Prin inventariere se verifică dacă situația evidențiată în contabilitate corespunde cu situația faptică a patrimoniului firmei.

Rezultatele inventarierii trebuie ulterior înregistrate în contabilitate.

Registrele obligatorii de contabilitate

Legea stabilește trei registre contabile obligatorii:

• Registrul-jurnal;
• Registrul-inventar;
• Cartea mare.

Acestea trebuie întocmite și păstrate astfel încât să permită identificarea și controlul operațiunilor contabile.

În plus, pentru verificarea corectitudinii înregistrărilor contabile se întocmește lunar balanța de verificare.

Cât timp trebuie păstrate documentele contabile?

Registrele obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară trebuie păstrate în arhiva entității timp de:

5 ani, calculați de la data de 1 iulie a anului următor celui încheierii exercițiului financiar în care documentele au fost întocmite.

Regula se aplică inclusiv statelor de salarii.

Și datele procesate prin sisteme informatice trebuie păstrate pe suporturi tehnice pentru aceeași perioadă.

Situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și situațiile financiare interimare au însă o perioadă de păstrare de 10 ani.

Ce se întâmplă dacă documentele se pierd?

În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii unor documente financiar-contabile, societatea nu poate pur și simplu să constate că acestea nu mai există.

Trebuie inițiată procedura de reconstituire.

Termenul general pentru reconstituirea documentelor este de maximum:

30 de zile de la constatarea pierderii, sustragerii sau distrugerii.

În caz de forță majoră, termenul este de 90 de zile de la încetarea acesteia.

Situațiile financiare anuale sunt obligatorii

Societățile și celelalte entități prevăzute de lege trebuie să întocmească situații financiare anuale.

Acestea reprezintă documentele oficiale prin care este prezentată situația economico-financiară a entității și trebuie să ofere o imagine fidelă asupra:

• poziției financiare;
• performanței financiare;
• activității desfășurate.

Situațiile financiare și raportările contabile sunt semnate atât de reprezentantul legal, cât și de persoana responsabilă de conducerea contabilității. Ele pot fi întocmite și semnate de persoane fizice sau juridice autorizate, membre CECCAR.

Care sunt termenele generale de depunere a bilanțului?

Pentru societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990 și pentru celelalte entități indicate expres de Legea contabilității, situațiile financiare anuale se depun, în principiu, până la:

31 mai inclusiv a anului următor celui de raportare.

Pentru celelalte persoane juridice, termenul prevăzut de lege este:

30 aprilie inclusiv.

Dacă termenul cade într-o zi nelucrătoare, depunerea se poate face în prima zi lucrătoare următoare.

Pentru entitățile cu exercițiu financiar diferit de anul calendaristic se aplică termene distincte, calculate de la încheierea exercițiului financiar.

Firmele fără activitate au totuși o obligație declarativă

O societate care, de la constituire, nu a desfășurat activitate nu depune situații financiare anuale în aceleași condiții ca o societate activă.

Aceasta trebuie însă să depună o declarație privind lipsa activității, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar.

Prin urmare, „nu am avut activitate” nu înseamnă că firma nu are nicio obligație de raportare.

Dividendele trimestriale presupun situații financiare interimare

Societățile care optează pentru distribuirea trimestrială de dividende trebuie să întocmească situații financiare interimare.

Profitul care poate fi distribuit trimestrial trebuie determinat în condițiile prevăzute de lege, iar după aprobarea situațiilor financiare anuale trebuie realizată regularizarea dividendelor distribuite în cursul exercițiului.

Dacă au fost plătite dividende trimestriale peste suma care putea fi distribuită, diferența trebuie restituită în termenul legal.

Ce riscă firmele care nu respectă Legea contabilității?

Legea prevede o gamă largă de contravenții, printre care:

• neînregistrarea operațiunilor economico-financiare;
• lipsa politicilor și procedurilor contabile;
• nerespectarea regulilor privind registrele de contabilitate;
• nereguli privind documentele justificative;
• nerespectarea obligației de inventariere;
• întocmirea sau semnarea necorespunzătoare a situațiilor financiare;
• depunerea cu întârziere a situațiilor financiare;
• nedepunerea situațiilor financiare;
• prezentarea unor situații financiare cu date eronate sau necorelate.

Amenzile pot ajunge la 20.000 lei

Sancțiunile diferă în funcție de obligația încălcată.

De exemplu, efectuarea unor operațiuni economico-financiare fără înregistrarea lor în contabilitate poate fi sancționată cu amendă între:

2.000 și 20.000 lei.

Nerespectarea obligațiilor privind registrele de contabilitate sau documentele justificative poate atrage amenzi între:

2.000 și 20.000 lei.

Nerespectarea obligației de inventariere poate fi sancționată cu:

3.000 – 20.000 lei.

Pentru întârzierea depunerii situațiilor financiare, cuantumul amenzii crește în funcție de numărul de zile lucrătoare de întârziere și poate ajunge la 4.500 lei dacă întârzierea depășește 30 de zile lucrătoare.

Ce ar trebui să verifice periodic administratorul unei firme?

Chiar dacă societatea lucrează cu un contabil extern, administratorul ar trebui să se asigure că:

• toate documentele ajung la contabilitate;
• operațiunile firmei sunt susținute de documente justificative;
• documentele sunt arhivate corespunzător;
• inventarierea este realizată anual;
• situațiile financiare sunt aprobate și depuse la termen;
• balanțele și situațiile contabile sunt analizate periodic;
• există o comunicare clară între conducerea societății și contabil;
• modificările importante din activitatea firmei sunt comunicate contabilității înainte de efectuarea operațiunilor, nu după.

Contabilitatea corectă nu trebuie privită doar ca o obligație față de ANAF. Ea reprezintă și principalul sistem prin care administratorul poate înțelege situația financiară reală a afacerii.

Concluzie

Legea contabilității nr. 82/1991 stabilește cadrul fundamental în care firmele din România trebuie să își organizeze evidența financiar-contabilă.

Obligațiile nu se limitează la întocmirea declarațiilor fiscale și depunerea bilanțului. Ele includ documentarea tuturor operațiunilor, întocmirea registrelor contabile, inventarierea patrimoniului, arhivarea documentelor, întocmirea și semnarea situațiilor financiare și respectarea termenelor de raportare.

Pentru administratori, cea mai importantă concluzie este că externalizarea contabilității către un profesionist nu înseamnă renunțarea la responsabilitatea de a gestiona corect activitatea firmei.

O contabilitate bine organizată înseamnă nu doar conformare cu legea, ci și informații financiare corecte pentru deciziile de business.

Cum alegi un contabil bun pentru firma ta: 12 criterii importante

Alegerea contabilului este una dintre deciziile importante pentru orice antreprenor. Un contabil bun nu se limitează la înregistrarea documentelor și depunerea declarațiilor fiscale, ci poate deveni un partener care te ajută să înțelegi mai bine situația financiară a firmei și să eviți riscurile fiscale.

În practică, diferența dintre o colaborare bună și una problematică apare de multe ori din modul în care contabilul comunică, din experiența pe care o are și din capacitatea lui de a înțelege specificul afacerii.

1. Verifică experiența profesională

Primul criteriu ar trebui să fie experiența.

Un contabil care a lucrat cu mai multe tipuri de firme și activități poate identifica mai repede situațiile neobișnuite și riscurile fiscale.

Este important să verifici dacă persoana sau firma de contabilitate are experiență în domenii precum:

• contabilitate financiară;
• fiscalitate;
• salarizare și resurse umane;
• TVA;
• relația cu ANAF;
• închideri de exercițiu și situații financiare;
• controale fiscale;
• operațiuni mai complexe, dacă afacerea ta le implică.

Experiența nu înseamnă doar numărul de ani de activitate, ci și diversitatea situațiilor profesionale gestionate.

2. Verifică dacă este autorizat

Pentru serviciile de contabilitate și expertiză contabilă este important să lucrezi cu profesioniști autorizați, care își desfășoară activitatea în condițiile legii.

Calitatea de expert contabil sau contabil autorizat oferă un nivel suplimentar de siguranță, deoarece profesioniștii din domeniu sunt supuși unor reguli profesionale și obligații de pregătire continuă.

Înainte de începerea colaborării, nu este greșit să întrebi ce calificări profesionale are persoana care va răspunde efectiv de contabilitatea firmei tale.

3. Alege un contabil care răspunde la întrebări

Comunicarea este esențială.

Antreprenorii se confruntă frecvent cu întrebări precum:

„Pot să deduc această cheltuială?”

„Cum facturez această operațiune?”

„Ce taxe trebuie plătite?”

„Pot angaja această persoană?”

„Ce trebuie să fac dacă primesc o notificare de la ANAF?”

Un contabil bun trebuie să poată răspunde clar și într-un termen rezonabil.

Dacă primești constant răspunsuri foarte târziu sau nu primești explicații suficiente, colaborarea poate deveni dificilă exact atunci când ai nevoie cel mai mult de sprijin.

4. Nu alege doar după preț

Prețul este important, dar nu ar trebui să fie singurul criteriu.

O ofertă foarte ieftină poate părea atractivă la început, însă trebuie analizat ce servicii sunt efectiv incluse.

Două oferte de contabilitate pot avea prețuri diferite deoarece includ niveluri diferite de servicii.

De exemplu, este important să verifici dacă prețul include:

• evidența contabilă completă;
• declarațiile fiscale;
• balanța lunară;
• situațiile financiare;
• salarizarea;
• administrarea de personal;
• consultanța fiscală curentă;
• asistența în cazul notificărilor ANAF;
• suportul în cazul unui control.

Compară întotdeauna serviciile incluse, nu doar suma lunară.

5. Contabilul trebuie să înțeleagă afacerea ta

Nu toate firmele sunt la fel.

O societate de servicii are probleme contabile diferite față de un magazin online, o firmă de construcții sau o companie care efectuează tranzacții intracomunitare.

Un contabil bun trebuie să înțeleagă:

• cum obține firma veniturile;
• ce tipuri de cheltuieli are;
• cum facturează;
• dacă lucrează cu clienți sau furnizori din străinătate;
• dacă are salariați;
• ce riscuri fiscale sunt specifice domeniului.

Cu cât contabilul înțelege mai bine modelul de business, cu atât poate oferi recomandări mai utile.

6. Întreabă cum se transmit documentele

Într-o colaborare modernă, documentele nu ar trebui să fie neapărat transportate lunar în dosare.

Toate operațiunile pot fi gestionate electronic.

Este util să afli de la început:

• cum se transmit documentele;
• cine verifică documentele lipsă;
• cum sunt preluate facturile din RO e-Factura și unde sunt salvate;
• cum sunt comunicate extrasele bancare;
• ce documente trebuie trimise de firmă;
• cât de des se face verificarea informațiilor.

O procedură clară reduce riscul de documente uitate și declarații greșite.

7. Verifică dacă primești informații înainte de termene

Un contabil bun nu ar trebui să te contacteze doar după apariția unei probleme.

Este util ca antreprenorul să primească din timp informații despre:

• taxele care trebuie plătite;
• termenele fiscale;
• modificările legislative importante;
• documentele care lipsesc;
• situațiile neobișnuite identificate în contabilitate.

O comunicare preventivă este de multe ori mai valoroasă decât rezolvarea unei probleme după ce aceasta a apărut.

8. Întreabă cine va lucra efectiv pe firma ta

Atunci când colaborezi cu o firmă de contabilitate, persoana cu care discuți inițial nu este întotdeauna aceeași cu persoana care va prelucra efectiv documentele.

Este util să știi:

• cine este persoana responsabilă de dosarul tău;
• cine răspunde la întrebările fiscale;
• cui trimiți documentele;
• cine te contactează dacă apare o problemă.

Responsabilitățile clare fac colaborarea mult mai eficientă.

9. Uită-te la modul în care îți explică lucrurile

Contabilitatea și fiscalitatea pot fi complicate, dar explicațiile nu trebuie să fie complicate.

Un profesionist bun trebuie să poată transforma o regulă fiscală într-o explicație pe care antreprenorul o poate înțelege.

De exemplu, nu este suficient să ți se spună doar că „nu este deductibil”.

Este mult mai util să înțelegi:

• de ce nu este deductibil;
• ce risc fiscal există;
• ce documente ar fi necesare;
• ce alternativă legală există, dacă este cazul.

Capacitatea de a explica este un criteriu important în alegerea contabilului.

10. Verifică modul în care gestionează controalele ANAF

Nicio firmă nu își dorește un control fiscal, dar acesta poate apărea.

Este important să știi dacă firma de contabilitate oferă suport atunci când:

• primești o notificare;
• primești o solicitare de documente;
• începe o inspecție fiscală;
• este necesară formularea unui răspuns către ANAF;
• apar diferențe între evidența contabilă și informațiile autorității.

Experiența în relația cu autoritățile fiscale poate fi foarte importantă în astfel de situații.

11. Verifică dacă există un contract clar

Colaborarea trebuie să fie bazată pe un contract de servicii bine definit.

Contractul ar trebui să clarifice cel puțin:

• serviciile prestate;
• responsabilitățile fiecărei părți;
• termenele de predare a documentelor;
• modalitatea de comunicare;
• onorariul;
• serviciile suplimentare;
• condițiile de încetare a colaborării.

Un contract clar reduce riscul apariției unor neînțelegeri.

12. Nu ignora compatibilitatea profesională

O colaborare cu un contabil este de regulă una pe termen lung.

De aceea, contează și modul în care comunici cu persoana respectivă.

Dacă poți discuta deschis, primești explicații clare și simți că problemele tale sunt tratate cu seriozitate, colaborarea are șanse mai mari să funcționeze bine.

Contabilul trebuie să fie un profesionist în care ai încredere să gestioneze informații importante despre firma ta.

Care sunt semnele unei colaborări bune?

O colaborare bună cu contabilul ar trebui să îți ofere în primul rând predictibilitate.

Documentele sunt procesate la timp, declarațiile sunt depuse corect, taxele sunt comunicate înainte de scadență, iar întrebările primesc răspunsuri clare.

Antreprenorul ar trebui să știe că, atunci când apare o modificare fiscală importantă sau o situație neobișnuită, are cui să îi ceară o opinie.

Concluzie

Alegerea unui contabil nu ar trebui făcută exclusiv pe baza celui mai mic preț.

Experiența, calificarea profesională, comunicarea, disponibilitatea, cunoașterea fiscalității și capacitatea de a înțelege activitatea firmei sunt criterii mult mai importante pe termen lung.

Un contabil bun nu elimină responsabilitatea antreprenorului asupra propriei afaceri, dar îl ajută să ia decizii mai bine informate și să reducă riscurile fiscale și administrative.

RO e-Factura în 2026: reguli, termene și obligații pentru firme

RO e-Factura este, în 2026, unul dintre principalele sisteme fiscale electronice utilizate de companiile din România.

Reglementarea de bază este OUG nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, act normativ modificat și completat în repetate rânduri.

Pentru firme, este important să fie înțelese corect atât obligația de transmitere a facturilor, cât și excepțiile prevăzute de lege.

Ce este factura electronică?

Legea definește factura electronică drept factura emisă, transmisă și primită într-un format electronic structurat de tip XML, care permite prelucrarea electronică și automată a informațiilor.

Prin urmare, o factură în format PDF transmisă prin e-mail nu este, prin ea însăși, factura electronică în sensul sistemului RO e-Factura.

Factura electronică este documentul structurat transmis prin sistemul administrat de Ministerul Finanțelor.

Care este documentul original?

După transmiterea unei facturi valide, sistemul aplică sigiliul electronic al Ministerului Finanțelor și pune documentul la dispoziția destinatarului.

Exemplarul original al facturii electronice este:

fișierul XML însoțit de sigiliul electronic al Ministerului Finanțelor.

Această regulă este importantă inclusiv pentru arhivare.

Reprezentarea PDF poate fi utilizată pentru citirea facilă a facturii, dar documentul electronic original rămâne XML-ul sigilat.

Cum funcționează transmiterea prin RO e-Factura?

Circuitul este, în esență, următorul:

1. furnizorul emite factura;
2. factura este generată în formatul XML cerut de sistem;
3. XML-ul este transmis în RO e-Factura;
4. sistemul verifică structura documentului;
5. dacă factura este validă, se aplică sigiliul electronic al Ministerului Finanțelor;
6. factura este pusă la dispoziția destinatarului.

Dacă documentul nu respectă structura tehnică obligatorie, emitentul primește un mesaj cu erorile identificate.

Factura trebuie corectată și retransmisă.

De aceea, simpla transmitere din programul de facturare nu este suficientă. Firma trebuie să verifice și validarea cu succes a documentului.

RO e-Factura în relația B2B

Relația B2B reprezintă tranzacția comercială dintre doi operatori economici.

Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, persoanele impozabile stabilite în România au obligația, în condițiile prevăzute de OUG nr. 120/2021, să transmită facturile către destinatari prin sistemul RO e-Factura.

Regula se aplică indiferent dacă persoanele respective sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, în măsura în care intră în categoria persoanelor pentru care legea instituie obligația.

Există însă și excepții exprese, astfel că nu orice document emis în cadrul unei activități economice trebuie tratat automat în același mod.

Care este termenul de transmitere?

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor în sistem este de:

5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită pentru emiterea facturii prevăzută de Codul fiscal.

Termenul se calculează în zile lucrătoare.

În practică, este recomandat ca transmiterea să se facă cât mai aproape de momentul emiterii, pentru a evita problemele generate de erori tehnice sau de validare.

Ce se întâmplă cu bonurile fiscale?

Legea prevede expres că sunt exceptate de la obligația de transmitere în sistem bonurile fiscale emise cu aparate de marcat electronice fiscale care îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate, potrivit art. 319 alin. (12), (13) și (21) din Codul fiscal.

Cu alte cuvinte: dacă bonul fiscal îndeplinește condițiile legale pentru a fi considerat factură simplificată, bonul respectiv nu se transmite în RO e-Factura.

Această excepție este prevăzută atât pentru tranzacțiile B2B, cât și pentru facturile aferente relațiilor B2C.

Dar dacă se emite și o factură separată?

Situația este diferită dacă, pe lângă bonul fiscal, furnizorul emite o factură distinctă.

În acest caz, nu mai discutăm despre transmiterea bonului fiscal. Factura emisă separat trebuie analizată potrivit regulilor generale RO e-Factura și, dacă operațiunea intră în sfera obligației de raportare, factura se transmite în sistem.

Exemplu:

Un client cumpără produse dintr-un magazin și primește un bon fiscal care îndeplinește condițiile unei facturi simplificate. Bonul nu trebuie transmis în RO e-Factura.

Dacă însă clientul solicită și primește o factură distinctă pentru aceeași achiziție, factura emisă separat va fi transmisă prin RO e-Factura dacă sunt îndeplinite condițiile legale aplicabile.

Prin urmare, regula practică este:

• bon fiscal care îndeplinește condițiile unei facturi simplificate = nu se transmite în RO e-Factura;

• factură emisă separat = se verifică obligația RO e-Factura și, dacă intră sub incidența acesteia, se transmite.

RO e-Factura în relația B2C

Relația B2C reprezintă tranzacția dintre un operator economic și o persoană neimpozabilă, de regulă o persoană fizică.

Începând cu 1 ianuarie 2025, persoanele impozabile stabilite în România au obligația să transmită în RO e-Factura facturile emise pentru livrările de bunuri și prestările de servicii cu locul în România, efectuate în relația B2C.

Și în această situație, termenul este de 5 zile lucrătoare.

Transmiterea facturii în RO e-Factura nu înseamnă însă că persoana fizică trebuie să își descarce factura din SPV.

Furnizorul are în continuare obligația să transmită factura clientului potrivit regulilor generale de facturare.

Ce se întâmplă dacă persoana fizică nu comunică un cod de identificare fiscală?

Legea reglementează expres această situație.

Dacă beneficiarul persoană fizică nu se identifică printr-un cod de identificare fiscală, factura se emite utilizând:

un cod format din 13 cifre de zero

în locul codului de identificare fiscală al beneficiarului.

Prin urmare, lipsa CNP-ului nu împiedică transmiterea facturii în RO e-Factura.

Cum sunt tratate livrările intracomunitare de bunuri?

Aici este necesară o formulare foarte exactă.

În cazul obligației B2B, legea prevede o excepție pentru facturile emise pentru livrări intracomunitare de bunuri, atunci când beneficiarul, persoană impozabilă stabilită în România, comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA dintr-un alt stat membru.

O prevedere similară există și pentru anumite livrări efectuate către persoane impozabile nestabilite în România, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, atunci când beneficiarul comunică un cod de TVA din alt stat membru.

Este important ca această excepție să nu fie extinsă automat la toate operațiunile externe.

Totuși dacă beneficiarul este o firmă din alt stat UE, dar pentru tranzacția respectivă îți comunică un cod de TVA din România (RO…), atunci nu se aplică excepția pentru livrarea intracomunitară menționată în art. 10 din lege. Excepția este formulată expres pentru situația în care beneficiarul comunică „un cod de înregistrare în scopuri de TVA din alt stat membru.

Ce se întâmplă cu facturile emise către instituții publice?

RO e-Factura este utilizată și în relațiile cu instituțiile publice.

În cazul operațiunilor B2G, factura electronică este transmisă prin sistem, iar instituția publică are obligația să o primească, să o prelucreze și să verifice legalitatea, conformitatea și regularitatea documentului.

Pentru facturile aferente anumitor contracte de achiziții publice, achiziții sectoriale, concesiuni de lucrări sau servicii, trebuie înscrise și codurile CPV corespunzătoare, potrivit legislației aplicabile.

Se poate returna o factură din sistem?

Nu.

Odată comunicată destinatarului, factura electronică nu poate fi „returnată” în sistemul RO e-Factura.

Dacă beneficiarul are obiecții, acesta poate informa emitentul, inclusiv prin intermediul sistemului.

Dacă factura conține erori și trebuie corectată, se aplică regulile de corecție prevăzute de Codul fiscal.

Factura de corecție trebuie transmisă, la rândul ei, prin RO e-Factura.

Data emiterii și data comunicării sunt diferite

Data facturii este data înscrisă de emitent pe document.

Data comunicării prin RO e-Factura este data la care factura devine disponibilă destinatarului pentru descărcare din sistem.

Această dată este accesibilă atât beneficiarului, cât și emitentului.

RO e-Factura creează astfel o dovadă electronică clară privind momentul în care documentul a fost pus la dispoziția destinatarului.

Ce se întâmplă dacă factura este transmisă cu erori?

Dacă XML-ul nu respectă structura tehnică obligatorie, sistemul transmite emitentului un mesaj de eroare.

Factura nu trebuie considerată valid transmisă doar pentru că a fost încărcată.

Este necesară:

• identificarea erorii;
• corectarea documentului;
• retransmiterea facturii;
• verificarea validării finale.

Această etapă este importantă mai ales în apropierea expirării termenului de 5 zile lucrătoare.

Există și categorii exceptate de la utilizarea obligatorie?

Da.

OUG nr. 120/2021 conține mai multe situații speciale și excepții.

De exemplu, agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori nu au obligația utilizării sistemului RO e-Factura potrivit reglementării actuale, dar pot opta pentru folosirea acestuia.

Există și alte categorii pentru care obligația poate depinde de înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu sau opțional.

De aceea, în situațiile particulare trebuie verificat statutul fiscal concret al persoanei.

De ce trebuie verificate și facturile primite?

RO e-Factura nu înseamnă doar transmiterea facturilor emise.

Firmele trebuie să verifice periodic și documentele primite prin sistem.

În practică, pot apărea situații precum:

• facturi emise către un CUI greșit;
• facturi pe care firma nu le recunoaște;
• valori diferite față de cele contractate;
• facturi dublate;
• cote de TVA greșite;
• documente transmise fără să existe o operațiune reală;
• facturi care trebuie corectate.

Simpla existență a unei facturi în sistem nu înseamnă că operațiunea trebuie acceptată automat din punct de vedere contabil.

Validarea tehnică nu înseamnă validare fiscală

Acesta este unul dintre cele mai importante aspecte.

RO e-Factura verifică structura tehnică a documentului și permite transmiterea lui în sistem.

Sistemul nu garantează însă automat că:

• operațiunea este reală;
• cota de TVA este corectă;
• cheltuiala este deductibilă;
• tratamentul fiscal este corect;
• beneficiarul este cel corect;
• bunurile sau serviciile au fost efectiv livrate.

Prin urmare, verificarea contabilă și fiscală rămâne obligatorie.

Ce greșeli ar trebui evitate?

Printre cele mai frecvente probleme în utilizarea RO e-Factura se numără:

• transmiterea după termenul legal;
• neverificarea mesajului de validare;
• ignorarea erorilor tehnice;
• păstrarea exclusiv a PDF-ului;
• neverificarea XML-ului sigilat;
• nerespectarea regulilor de corecție;
• tratarea greșită a operațiunilor intracomunitare;
• transmiterea eronată a facturilor către persoane fizice;
• ignorarea facturilor primite în sistem.

Ce procedură ar trebui să aibă o firmă?

Pentru un control intern eficient, fluxul documentelor poate fi organizat astfel:

Emiterea facturii → generarea XML → transmiterea în RO e-Factura → verificarea validării → arhivarea XML-ului sigilat → transmiterea către client, dacă este cazul → înregistrarea contabilă.

Pentru documentele primite:

Descărcare → verificare furnizor → verificare operațiune → verificare TVA → înregistrare contabilă → solicitare corecție dacă există erori.

În cazul firmelor cu multe documente, automatizarea acestor procese poate reduce considerabil riscul de eroare.

De ce este RO e-Factura importantă pentru controalele fiscale?

RO e-Factura oferă ANAF acces rapid la informații structurate privind tranzacțiile economice.

Datele pot fi corelate cu:

• declarațiile de TVA;
• SAF-T;
• declarații fiscale;
• informațiile despre partenerii comerciali;
• alte baze de date fiscale.

În consecință, diferențele dintre contabilitatea firmei și informațiile existente în sistemele ANAF pot fi identificate mult mai ușor decât în trecut.

Pentru contribuabili, reconcilierea periodică a datelor devine astfel foarte importantă.

Concluzie

RO e-Factura nu mai este doar un sistem de transmitere electronică a facturilor, ci o componentă centrală a administrării fiscale din România.

În 2026, firmele trebuie să urmărească atent obligațiile aplicabile în relațiile B2B, B2C și B2G, termenul de transmitere de 5 zile lucrătoare, precum și excepțiile prevăzute de lege.

O atenție specială trebuie acordată bonurilor fiscale care îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate și livrărilor intracomunitare de bunuri, deoarece aceste situații au reguli specifice și nu trebuie tratate prin formulări generale.

De asemenea, trebuie reținut că documentul electronic original este fișierul XML sigilat de Ministerul Finanțelor, iar validarea tehnică a facturii nu înlocuiește verificarea contabilă și fiscală a operațiunii.

La data publicării acestui articol mfinante.ro publica următoare statistică privind e-factura:

Facturi primite și livrate: 2.495.704.212
Din care în relația B2G: 85.040.444
Din care în relația B2C: 1.377.525.907

Facturi primite și livrate în ziua anterioară: 5.593.504
Din care în relația B2G: 69.470
Din care în relația B2C: 4.027.706

Facturi primite și livrate în ultimele 30 de minute: 104.161
Din care în relația B2G: 564
Din care în relația B2C: 93.371

Facturi primite și livrate de la 01.01.2026: 784.374.832
Din care în relația B2G: 12.773.545
Din care în relația B2C: 542.133.608
Data raportării: 08.08.2026 19:02

Ordinul 1802/2014 explicat: regulile de bază ale contabilității în România

Atunci când vorbim despre contabilitatea unei societăți din România, unul dintre cele mai importante acte normative este Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate.

Publicat în Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014, Ordinul 1802/2014 a devenit, în practică, unul dintre principalele repere pentru organizarea contabilității societăților care aplică reglementările contabile românești.

De la recunoașterea unei facturi și evaluarea unui mijloc fix până la amortizare, stocuri, creanțe, provizioane și întocmirea situațiilor financiare, numeroase operațiuni întâlnite zilnic în contabilitate își găsesc regulile în acest act normativ.

Ce reglementează Ordinul 1802/2014?

OMFP 1802/2014 aprobă reglementările privind întocmirea:

situațiilor financiare anuale individuale

și

situațiilor financiare anuale consolidate.

Importanța ordinului este însă mult mai mare decât ar putea sugera denumirea sa.

Reglementările stabilesc reguli privind recunoașterea, evaluarea, prezentarea și contabilizarea unei game foarte largi de elemente patrimoniale și operațiuni economice.

Cu alte cuvinte, Ordinul 1802/2014 stabilește o parte importantă din regulile după care informația economică a unei societăți este transformată în informație contabilă.

Cui i se aplică?

Reglementările se aplică unei categorii largi de entități care întocmesc situații financiare potrivit reglementărilor contabile românești.

În această categorie intră, în condițiile prevăzute de ordin, societățile constituite potrivit Legii societăților, societățile și companiile naționale, regiile autonome și alte persoane juridice prevăzute de reglementări.

Există însă și entități care aplică alte reglementări contabile, inclusiv anumite entități care utilizează Standardele Internaționale de Raportare Financiară – IFRS.

De aceea, înainte de aplicarea unui tratament contabil trebuie stabilit cadrul de raportare contabilă aplicabil entității respective.

Microentitate, entitate mică, mijlocie sau mare?

Una dintre caracteristicile importante ale Ordinului 1802/2014 este clasificarea entităților în funcție de criteriile de mărime prevăzute de reglementări.

În funcție de încadrare, diferă și complexitatea situațiilor financiare care trebuie întocmite.

Reglementările disting între:

• microentități;
• entități mici;
• entități mijlocii și mari.

Clasificarea are în vedere indicatori precum totalul activelor, cifra de afaceri netă și numărul mediu de salariați.

Încadrarea corectă este importantă deoarece influențează forma și complexitatea raportării financiare.

Trebuie făcută însă o distincție esențială:

microentitatea din punct de vedere contabil nu este același lucru cu microîntreprinderea din punct de vedere fiscal.

O societate poate fi microentitate potrivit reglementărilor contabile fără ca aceasta să însemne automat că este plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

Sunt două clasificări diferite, stabilite prin reglementări diferite și pentru scopuri diferite.

Principiile contabile reprezintă fundamentul înregistrărilor

Ordinul 1802/2014 nu conține doar un plan de conturi și instrucțiuni pentru utilizarea acestora.

La baza contabilității stau o serie de principii generale.

Printre acestea se regăsesc principiul continuității activității, permanența metodelor, prudența, contabilitatea de angajamente, intangibilitatea bilanțului de deschidere, evaluarea separată a elementelor de activ și datorii, necompensarea și principiul prevalenței economicului asupra juridicului.

Aceste principii sunt importante deoarece contabilitatea trebuie să reflecte realitatea economică a operațiunilor, nu doar existența unor documente.

Contabilitatea de angajamente: încasarea nu este același lucru cu venitul

Una dintre regulile importante este contabilitatea de angajamente.

Efectele tranzacțiilor sunt recunoscute atunci când acestea se produc și nu numai atunci când banii sunt încasați sau plătiți.

Să presupunem că o societate prestează un serviciu în luna decembrie și încasează factura în luna februarie a anului următor.

Faptul că banii sunt primiți în februarie nu înseamnă automat că venitul aparține lunii februarie.

Contabilitatea trebuie să reflecte perioada în care operațiunea economică s-a produs, potrivit regulilor aplicabile.

Această delimitare este esențială pentru prezentarea corectă a rezultatului unei perioade.

Principiul prudenței

Situațiile financiare trebuie întocmite cu respectarea principiului prudenței.

În esență, contabilitatea trebuie să țină cont de riscurile și pierderile care pot afecta patrimoniul și rezultatele societății, în condițiile prevăzute de reglementările contabile.

De aici provin numeroase tratamente privind ajustările pentru depreciere, provizioanele și evaluarea anumitor active și datorii.

Scopul este ca situațiile financiare să nu prezinte o imagine artificial mai favorabilă decât situația economică reală a societății.

Prevalența economicului asupra juridicului

Un alt principiu important este prevalența economicului asupra juridicului.

Operațiunile trebuie contabilizate ținând cont de fondul lor economic, nu exclusiv de forma juridică.

Acest principiu este deosebit de important în cazul operațiunilor complexe.

Existența unui contract sau a unei facturi nu este întotdeauna suficientă pentru stabilirea tratamentului contabil. Trebuie analizată operațiunea economică în ansamblu.

Imobilizările corporale

Ordinul 1802/2014 stabilește reguli detaliate privind recunoașterea și evaluarea imobilizărilor corporale.

Aici intră, de exemplu:

• terenurile;
• construcțiile;
• echipamentele;
• instalațiile;
• mijloacele de transport;
• mobilierul și alte active corporale utilizate pe termen lung.

Pentru contabilitate trebuie stabilite corect valoarea de intrare, durata de utilizare, amortizarea, eventualele modernizări, reevaluări, deprecieri și momentul scoaterii din evidență.

Achiziția unui activ nu înseamnă întotdeauna recunoașterea imediată a întregii valori drept cheltuială.

Dacă sunt îndeplinite criteriile pentru recunoașterea unei imobilizări, costul acesteia este reflectat în contabilitate potrivit regulilor aplicabile activelor.

Amortizarea

Amortizarea reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe durata sa de utilizare.

În practică, stabilirea amortizării presupune mai mult decât aplicarea mecanică a unui procent.

Trebuie analizate caracteristicile activului, durata de utilizare economică și metoda de amortizare corespunzătoare.

Politica contabilă adoptată de societate are un rol important în acest domeniu.

Stocurile

Reglementările tratează și contabilitatea stocurilor.

În această categorie pot intra:

• mărfurile;
• materiile prime;
• materialele consumabile;
• produsele finite;
• producția în curs de execuție;
• alte categorii de stocuri.

Stocurile trebuie evaluate la intrarea în patrimoniu și ulterior potrivit regulilor contabile aplicabile.

Pentru firmele cu activitate comercială sau de producție, evaluarea corectă a stocurilor poate avea un impact semnificativ asupra rezultatului contabil.

Creanțele și datoriile

Aproape orice societate are creanțe și datorii.

O factură emisă unui client generează, în mod obișnuit, o creanță până la încasarea acesteia.

O factură primită de la un furnizor generează o datorie până la efectuarea plății.

Ordinul stabilește reguli privind recunoașterea și evaluarea acestor elemente, inclusiv pentru creanțele și datoriile exprimate în valută.

La închiderea exercițiului financiar trebuie analizată inclusiv probabilitatea de recuperare a creanțelor.

O creanță veche și dificil de recuperat nu trebuie privită contabil în același mod ca o creanță curentă asupra unui client solvabil.

Operațiunile în valută

Pentru societățile care lucrează cu parteneri externi, operațiunile în valută reprezintă o componentă obișnuită a contabilității.

Reglementările stabilesc modul de recunoaștere a operațiunilor în valută și tratamentul diferențelor de curs valutar.

Creanțele, datoriile și disponibilitățile în valută trebuie evaluate potrivit regulilor aplicabile, iar diferențele rezultate se reflectă în contabilitate.

Aceste operațiuni sunt importante mai ales pentru firmele care efectuează frecvent achiziții, livrări sau prestări de servicii internaționale.

Provizioanele

Provizioanele sunt utilizate pentru obligații a căror natură este clar definită, dar pentru care există incertitudine privind valoarea sau momentul la care vor fi exigibile, dacă sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere prevăzute de reglementările contabile.

Ele nu pot fi constituite arbitrar pentru diminuarea rezultatului unei societăți.

Pentru recunoașterea unui provizion trebuie analizate condițiile prevăzute de reglementările contabile și circumstanțele concrete ale obligației.

Veniturile și cheltuielile

Determinarea rezultatului contabil presupune recunoașterea corectă a veniturilor și cheltuielilor perioadei.

Nu orice încasare reprezintă automat venit și nu orice plată reprezintă automat cheltuială.

De exemplu, încasarea unui împrumut nu reprezintă venit al societății, după cum rambursarea principalului unui împrumut nu reprezintă în mod obișnuit o cheltuială.

Contabilitatea trebuie să reflecte natura economică a fiecărei operațiuni.

Politicile contabile sunt obligatorii și importante

Un aspect uneori neglijat de societăți îl reprezintă politicile contabile proprii.

Ordinul 1802/2014 prevede că entitățile trebuie să își dezvolte politici contabile proprii, care sunt aprobate de administratori sau de persoanele responsabile cu gestionarea entității.

Politicile contabile stabilesc modul concret în care societatea aplică reglementările în situațiile relevante pentru activitatea sa.

Acestea nu ar trebui privite ca un simplu document formal păstrat într-un dosar.

Politicile trebuie să fie adaptate activității reale a societății și aplicate în mod consecvent.

Planul de conturi general

Ordinul cuprinde și planul de conturi general, împreună cu funcțiunea conturilor.

De aici provin conturile cunoscute oricărui contabil:

401 – Furnizori;

411 – Clienți;

512 – Conturi curente la bănci;

531 – Casa;

6xx – conturile de cheltuieli;

7xx – conturile de venituri.

Planul de conturi oferă structura necesară pentru înregistrarea sistematică a operațiunilor economice ale societății.

În funcție de necesitățile entității, evidența poate fi dezvoltată analitic astfel încât contabilitatea să furnizeze informațiile necesare conducerii și raportării.

Ordinul 1802/2014 și Codul fiscal nu sunt același lucru

Aceasta este una dintre cele mai importante distincții pentru antreprenori.

Regulile contabile și regulile fiscale nu sunt întotdeauna identice.

Ordinul 1802/2014 stabilește tratamentul contabil.

Codul fiscal stabilește, între altele, tratamentul fiscal pentru determinarea impozitelor și taxelor.

O cheltuială poate fi recunoscută corect în contabilitate, dar poate fi nedeductibilă sau deductibilă limitat la calculul impozitului.

De asemenea, amortizarea contabilă și amortizarea fiscală trebuie analizate distinct.

De aceea, contabilitatea unei societăți nu poate fi făcută exclusiv prin aplicarea Codului fiscal.

Situațiile financiare anuale

Finalitatea întregului sistem contabil este prezentarea unei imagini corespunzătoare a poziției și performanței financiare a entității.

În funcție de categoria în care este încadrată societatea, situațiile financiare pot avea o structură diferită și pot cuprinde, după caz, documente precum:

• bilanțul;
• contul de profit și pierdere;
• situația modificărilor capitalului propriu;
• situația fluxurilor de trezorerie;
• notele explicative.

Cerințele concrete depind de categoria entității și de reglementările aplicabile.

De ce este Ordinul 1802/2014 important pentru administratorul unei firme?

Administratorul nu trebuie să cunoască fiecare cont contabil sau fiecare paragraf al ordinului.

Este însă util să înțeleagă că situațiile financiare ale societății nu sunt doar formulare întocmite pentru a fi depuse la autorități.

Ele reflectă patrimoniul, datoriile, creanțele, veniturile, cheltuielile și rezultatul activității companiei.

Informațiile contabile corecte îl ajută pe administrator să răspundă la întrebări esențiale:

Firma este profitabilă?

Cât avem de încasat de la clienți?

Ce datorii avem?

Ce valoare au activele societății?

Care sunt costurile reale ale activității?

Există creanțe care riscă să nu mai fie recuperate?

Contabilitatea devine astfel nu doar o obligație legală, ci și un instrument de administrare a afacerii.

Ordinul 1802/2014 trebuie consultat în forma actualizată

Deși poartă numărul și anul 1802/2014, reglementarea nu trebuie citită exclusiv în forma în care a fost publicată în anul 2014.

De-a lungul timpului, aceasta a fost modificată și completată prin mai multe acte normative.

În consecință, pentru stabilirea unui tratament contabil în prezent trebuie utilizată forma actualizată a reglementărilor, nu o versiune veche salvată cu ani în urmă.

Acest lucru este cu atât mai important cu cât modificările pot afecta clasificarea entităților, prezentarea situațiilor financiare sau tratamentul contabil al anumitor operațiuni.

Concluzie

OMFP nr. 1.802/2014 reprezintă unul dintre actele normative fundamentale pentru contabilitatea societăților din România.

Reglementarea stabilește cadrul în care sunt recunoscute, evaluate, înregistrate și prezentate activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile și cheltuielile unei entități.

Totodată, stabilește principiile contabile, regulile privind situațiile financiare, planul general de conturi și numeroase tratamente aplicabile operațiunilor întâlnite în activitatea curentă.

Pentru antreprenori este importantă mai ales o idee: contabilitatea nu înseamnă doar înregistrarea facturilor și calcularea taxelor.

O contabilitate organizată corect trebuie să reflecte realitatea economică a firmei și să ofere administratorului informații relevante pentru luarea deciziilor.