Contractul individual de muncă pe durată determinată: condiții, durată și drepturile salariaților

Contractul individual de muncă pe durată determinată permite angajarea pentru o perioadă limitată, în situațiile prevăzute de Codul muncii. Această formă de angajare reprezintă o excepție de la regula contractului pe durată nedeterminată și presupune respectarea unor condiții privind încheierea, prelungirea și drepturile salariaților.

Încheierea și prelungirea contractului – art. 82 din Codul muncii

Contractul se încheie obligatoriu în formă scrisă și trebuie să precizeze expres durata pentru care este valabil.

Art. 82 alin. (3) prevede posibilitatea prelungirii și după expirarea termenului inițial, cu acordul scris al părților, pentru perioada necesară realizării unui proiect, program sau unei lucrări.

Între aceleași părți se pot încheia succesiv cel mult trei contracte pe durată determinată. Contractele încheiate în termen de trei luni de la încetarea unui contract pe durată determinată sunt considerate succesive și nu pot depăși 12 luni fiecare.

Situațiile în care este permisă angajarea pe durată determinată – art. 83 din Codul muncii

Angajatorul poate utiliza acest tip de contract numai în cazurile prevăzute de lege:

• înlocuirea unui salariat al cărui contract este suspendat, cu excepția participării acestuia la grevă;
• creșterea sau modificarea temporară a structurii activității;
• desfășurarea unor activități sezoniere;
• aplicarea unor măsuri legale care favorizează temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;
• angajarea unei persoane care îndeplinește condițiile de pensionare pentru limită de vârstă în cel mult cinci ani de la angajare;
• ocuparea unei funcții eligibile într-o organizație sindicală, patronală sau neguvernamentală, pe durata mandatului;
• angajarea pensionarilor care pot cumula legal pensia cu salariul;
• realizarea unor lucrări, proiecte sau programe ori alte situații prevăzute expres de legi speciale.

Prin urmare, simpla preferință a angajatorului pentru un contract temporar nu este suficientă: angajarea trebuie să se încadreze într-unul dintre cazurile legale.

Durata maximă a contractului – art. 84 din Codul muncii

Un contract individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pentru mai mult de 36 de luni. Această limită trebuie analizată împreună cu regulile distincte privind contractele succesive.

Pentru contractul încheiat în vederea înlocuirii unui salariat cu contractul suspendat, legea stabilește un reper specific: acesta expiră când încetează motivele care au determinat suspendarea contractului titularului.

Perioada de probă – art. 85 din Codul muncii

Perioada de probă este opțională și are limite exprimate în zile lucrătoare:

Durata contractului / funcția	Perioada maximă de probă
Contract mai scurt de 3 luni	5 zile lucrătoare
Contract între 3 și 6 luni	15 zile lucrătoare
Contract mai lung de 6 luni	30 de zile lucrătoare
Contract mai lung de 6 luni – funcție de conducere	45 de zile lucrătoare

Informarea despre posturile vacante – art. 86 din Codul muncii

Angajatorul trebuie să informeze salariații cu contract pe durată determinată despre posturile vacante sau care urmează să devină vacante și care corespund pregătirii lor profesionale.

Informarea se face printr-un anunț afișat la sediul angajatorului. O copie se transmite imediat sindicatului sau reprezentanților salariaților. Accesul la aceste posturi trebuie asigurat în condiții egale cu cele aplicabile salariaților angajați pe durată nedeterminată.

Egalitatea de tratament – art. 87 din Codul muncii

Durata limitată a contractului nu justifică, prin ea însăși, condiții de angajare sau de muncă mai puțin favorabile. Diferențele de tratament față de salariații permanenți comparabili sunt permise numai dacă există motive obiective.

Comparația se face cu un salariat angajat pe durată nedeterminată în aceeași unitate, care desfășoară o activitate identică sau similară, ținând cont de calificarea și aptitudinile profesionale.

Dacă nu există un asemenea salariat, reperele sunt contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, reglementările legale din domeniu.

Încetarea de drept a contractului individual de muncă: situații, termene și efectele nulității

Contractul individual de muncă încetează de drept atunci când intervine una dintre situațiile prevăzute expres de lege. Încetarea se produce în temeiul legii, iar decizia angajatorului, în cazurile pentru care este obligatorie, constată intervenirea acesteia.

Articolele 56 și 57 din Codul muncii reglementează cazurile de încetare, formalitățile aferente și efectele nulității contractului.

În ce situații încetează de drept contractul de muncă

Art. 56 alin. (1) enumeră următoarele cazuri:

a) Decesul sau încetarea existenței angajatorului. Contractul încetează la decesul salariatului ori al angajatorului persoană fizică. În cazul dizolvării angajatorului persoană juridică, momentul relevant este data la care acesta își încetează existența conform legii.

b) Declararea judecătorească a morții sau instituirea tutelei speciale. Încetarea intervine la rămânerea definitivă a hotărârii privind salariatul ori angajatorul persoană fizică.

c) Pensionarea și situațiile privind invaliditatea. Regula privește îndeplinirea cumulativă a vârstei standard și a stagiului minim de cotizare. Salariata poate opta în scris pentru continuarea contractului până la 65 de ani, în termenul de 30 de zile calendaristice anterior îndeplinirii condițiilor.

Textul reglementează și încetarea la comunicarea deciziei de pensionare anticipată sau pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard, precum și la comunicarea deciziei medicale în cazul invalidității de gradul I ori II.

Pentru invaliditatea de gradul III există o precizare esențială: prevederea privind încetarea automată la comunicarea deciziei de pensie a fost declarată neconstituțională prin Decizia CCR nr. 202/2025.

d) Nulitatea absolută a contractului. Încetarea intervine de la constatarea nulității prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească definitivă.

e) Reintegrarea unei persoane concediate nelegal sau neîntemeiat. Contractul salariatului care ocupă funcția respectivă încetează la rămânerea definitivă a hotărârii de reintegrare.

f) Condamnarea la executarea unei pedepse privative de libertate. Momentul încetării este data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

g) Retragerea avizelor, autorizațiilor sau atestărilor profesionale. Contractul încetează la retragerea, de către autoritățile ori organismele competente, a documentelor necesare exercitării profesiei.

h) Interzicerea exercitării profesiei sau funcției. Încetarea intervine la rămânerea definitivă a hotărârii care dispune interdicția ca măsură de siguranță ori pedeapsă complementară.

i) Expirarea contractului pe durată determinată. Contractul încetează la data expirării termenului pentru care a fost încheiat.

j) Retragerea acordului pentru munca minorului. Este vizată retragerea acordului părinților sau reprezentanților legali pentru salariatul cu vârsta între 15 și 16 ani.

k) Respingerea cererii unice. Este cazul cererii unice definite de legislația privind regimul străinilor în România.

l) Constatarea șederii ilegale. Încetarea intervine în situațiile în care Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală în România pentru persoanele enumerate de text, inclusiv cetățeni UE, SEE, elvețieni și beneficiari ai art. 50 din TUE.

Decizia angajatorului și termenele aplicabile

Pentru cazurile de la literele c)–j), angajatorul constată încetarea în scris, prin decizie, în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea cazului. Decizia se comunică persoanei vizate în termen de 5 zile lucrătoare.

Pentru situațiile de la literele k) și l), constatarea se face prin decizia angajatorului pe baza notificării primite prin platforma electronică prevăzută de lege, respectiv a notificării transmise de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Termenele prevăzute expres pentru literele c)–j) nu trebuie extinse automat asupra acestor două situații.

Continuarea activității după îndeplinirea condițiilor de pensionare

Angajatorul nu poate limita dreptul salariatei de a continua activitatea până la 65 de ani, atunci când opțiunea este exercitată în condițiile art. 56 alin. (1) lit. c).

Separat, alin. (4) prevede posibilitatea menținerii salariatului în aceeași funcție pentru maximum trei ani peste vârsta standard de pensionare, cu prelungire anuală. Acest mecanism presupune o cerere formulată cu 30 de zile înainte de îndeplinirea cumulativă a condițiilor de pensionare și aprobarea angajatorului.

Cele două situații au condiții diferite: opțiunea salariatei protejată de alin. (3) nu trebuie confundată cu menținerea în funcție care necesită acordul angajatorului.

Nulitatea contractului individual de muncă

Art. 57 stabilește că nerespectarea condițiilor legale necesare încheierii valabile a contractului atrage nulitatea acestuia.

Constatarea nulității produce efecte pentru viitor, iar neregularitatea poate fi remediată prin îndeplinirea ulterioară a condițiilor legale.

Dacă o clauză contravine normelor imperative sau contractului colectiv aplicabil, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile corespunzătoare. Salariatul are dreptul la despăgubiri în condițiile legii.

Munca deja prestată în baza unui contract nul trebuie remunerată, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.

Nulitatea și efectele sale pot fi stabilite prin acordul părților. În lipsa acordului, instanța judecătorească este cea care pronunță nulitatea.

Contribuția pe venituri excepționale, inclusă în declarația 100 prin Ordinul ANAF nr. 1.075/2026

Ordinul ANAF nr. 1.075/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 772 din 11 septembrie 2026, modifică Ordinul nr. 587/2016 și completează instrucțiunile formularului 100 pentru declararea contribuției pe venituri excepționale.

Actul normativ este în vigoare de la 11 septembrie 2026.

Ce se modifică

În Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat se introduce poziția 117 – „Contribuție pe venituri excepționale”, având ca temei legal Legea nr. 162/2026.

Totodată, contribuția este inclusă în instrucțiunile privind depunerea declarației 100 și în tabelul de la punctul II „Impozite, taxe și alte obligații care nu se plătesc în contul unic”.

Prin urmare, contribuabilii vizați vor declara această obligație în secțiunea corespunzătoare a formularului 100, iar plata nu se efectuează în contul unic.

Cine declară contribuția

Obligația revine operatorilor economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 162/2026, conform noului subpunct 3.2.21 introdus în instrucțiunile de completare.

Contribuția nu se aplică automat tuturor societăților care depun declarația 100. Încadrarea contribuabililor și calculul sumelor datorate se stabilesc potrivit Legii nr. 162/2026.

Potrivit Legii nr. 162/2026 pe durata situaţiei de criză stabilite potrivit art. 1 din lege datorează contribuţia pe venituri excepţionale următorii operatori economici:

a) operatorii economici, titulari de acorduri petroliere, care extrag ţiţei din zăcăminte situate pe teritoriul României şi obţin venituri din comercializarea acestuia;

b) operatorii economici, titulari de acorduri petroliere, care extrag ţiţei din zăcăminte situate pe teritoriul României şi care, direct sau prin persoanele afiliate, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 26 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prelucrează acest ţiţei şi obţin venituri din comercializarea produselor energetice.

Prin produse energetice se înţelege toate produsele rezultate din prelucrarea ţiţeiului, inclusiv: benzină, motorină, kerosen, păcură, GPL, astfel cum sunt definite potrivit dispoziţiilor titlului VIII „Accize şi alte taxe speciale” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Ordinul ANAF nr. 1.075/2026 adaptează mecanismul de declarare a contribuției, fără să stabilească prin aceste modificări cota sau baza de calcul.

Ordinul ANAF nr. 1.074/2026: modele actualizate de certificate fiscale și reguli privind emiterea electronică

Ordinul președintelui ANAF nr. 1.074/2026 actualizează modelele certificatului de înregistrare în scopuri de TVA și certificatului de înregistrare fiscală, precum și regulile privind editarea, semnarea și comunicarea acestora. Prevederile stabilesc expres posibilitatea emiterii pe suport hârtie sau în formă electronică, documentele electronice fiind comunicate prin Spațiul Privat Virtual.

Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 772 din 11 septembrie 2026 și este în vigoare de la aceeași dată. Acesta modifică Ordinul președintelui ANAF nr. 1.699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal.

Înlocuirea modelelor de certificate

Prin articolul I punctele 1 și 2, sunt înlocuite anexele nr. 11 și nr. 12 la Ordinul nr. 1.699/2021 cu anexele nr. 1 și nr. 2 la noul ordin.

Acestea cuprind modelele celor două documente:

• certificatul de înregistrare în scopuri de TVA;
• certificatul de înregistrare fiscală.

În continuare, ordinul modifică dispozițiile din anexa nr. 13 referitoare la caracteristicile de editare, întocmirea și circulația acestor certificate.

Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA

Articolul I punctul 3 modifică subpunctele 4, 6 și 7 de la punctul XI din anexa nr. 13, dedicat certificatului de înregistrare în scopuri de TVA.

Editarea pe hârtie sau în formă electronică

Certificatul poate fi tipărit pe suport hârtie sau editat în formă electronică.

Pentru varianta pe hârtie, sunt prevăzute două certificate pe o foaie format A4. Pentru varianta electronică, completarea și editarea se realizează prin utilizarea echipamentelor informatice.

Întocmirea și semnarea

Certificatul pe hârtie se întocmește de organul fiscal competent în două exemplare și este semnat de conducătorul organului fiscal emitent.

Certificatul electronic se semnează cu semnătura electronică extinsă a Ministerului Finanțelor, bazată pe un certificat calificat.

Prin urmare, documentul emis electronic are o modalitate de semnare distinctă de cea prevăzută pentru exemplarele pe hârtie.

Comunicarea către contribuabil

În cazul certificatului pe hârtie, un exemplar este destinat contribuabilului, iar cel de-al doilea rămâne la organul fiscal competent.

Certificatul electronic circulă în format electronic și se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii, prin intermediul Spațiului Privat Virtual.

Textul păstrează ambele forme de emitere, fără să prevadă utilizarea exclusivă a formatului electronic.

Certificatul de înregistrare fiscală

Articolul I punctul 4 modifică subpunctele 4, 6 și 7 de la punctul XII din anexa nr. 13, referitor la certificatul de înregistrare fiscală.

Regulile sunt similare celor stabilite pentru certificatul de înregistrare în scopuri de TVA.

Certificatul de înregistrare fiscală poate fi tipărit pe hârtie sau editat electronic. În varianta pe hârtie, se tipăresc două certificate pe o foaie A4, documentul se întocmește în două exemplare și se semnează de conducătorul organului fiscal emitent.

Pentru forma electronică, ordinul prevede completarea și editarea cu ajutorul echipamentelor informatice, precum și semnarea cu semnătura electronică extinsă a Ministerului Finanțelor, bazată pe un certificat calificat.

Comunicarea documentului electronic către contribuabil se efectuează prin SPV. În cazul documentului pe hârtie, un exemplar ajunge la contribuabil, iar celălalt rămâne la organul fiscal.

Utilizarea formularelor existente până la epuizare

Articolul II reglementează situația formularelor cu regim special aflate deja la dispoziția administrației fiscale sau în curs de aprovizionare.

Formularele „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA” și „Certificat de înregistrare fiscală” aflate în stoc ori deja comandate la Compania Națională „Imprimeria Națională” vor fi utilizate de organele fiscale până la epuizarea acestora.

Astfel, înlocuirea modelelor nu determină scoaterea imediată din uz a formularelor existente.

Această regulă privește stocurile de formulare și comenzile deja efectuate. Ordinul nu stabilește o obligație generală pentru contribuabili de a solicita preschimbarea certificatelor anterior eliberate.

Anexele și punerea în aplicare

Potrivit articolului III, anexele nr. 1 și nr. 2 fac parte integrantă din ordin. Articolul IV prevede publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul V stabilește structurile responsabile pentru aplicarea prevederilor:

• Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor;
• Direcția generală de administrare a marilor contribuabili;
• direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și unitățile fiscale subordonate.

Efectele practice pentru contribuabili

Ordinul nr. 1.074/2026 reglementează expres emiterea celor două certificate atât pe hârtie, cât și în formă electronică. Pentru certificatele electronice, semnarea se realizează de Ministerul Finanțelor, în condițiile prevăzute de ordin, iar comunicarea se face prin SPV.

Contribuabilii care primesc un astfel de document prin SPV pot păstra fișierul electronic original, împreună cu celelalte documente de înregistrare fiscală.

Deși denumirea Ordinului nr. 1.699/2021 face referire și la vectorul fiscal, modificările analizate privesc modelele și circuitul certificatelor. Ele nu modifică tipurile de obligații fiscale care formează vectorul fiscal și nu stabilesc noi condiții de înregistrare în scopuri de TVA.

Examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent – sesiunea octombrie 2026

Examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent – sesiunea octombrie 2026 va fi susţinut, în data de 31 octombrie 2026, în sistem online, sub formă de test-grilă din domeniile de examinare, tematica şi bibliografia corespunzătoare fiecărui domeniu.

Domeniile de examinare, tematica şi bibliografia corespunzătoare fiecărui domeniu pentru examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent – sesiunea octombrie 2026*)

*) Actele normative care fac obiectul tematicii de examen corespunzătoare fiecărui domeniu – pentru sesiunea octombrie 2026 – sunt cele actualizate cu completările şi modificările aferente fiecăruia, intrate în vigoare până la data de 1 august 2026. Pentru elaborarea subiectelor de examen, bibliografia se corelează cu tematica, pentru fiecare domeniu în parte.

1. Domeniul – Taxa pe valoarea adăugată

Tematica:

– sfera de aplicare;

– persoane impozabile;

– operaţiuni cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată (TVA);

– locul operaţiunilor cuprinse în sfera de aplicare a TVA;

– faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată;

– baza de impozitare;

– cote de TVA;

– operaţiuni scutite;

– regimul deducerilor;

– persoanele obligate la plata TVA;

– înregistrarea în scopuri de TVA şi anularea înregistrării în scopuri de TVA;

– facturarea;

– alte obligaţii în materie de TVA;

– regimuri speciale pentru: întreprinderi mici, agenţii de turism, bunuri secondhand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, aurul de investiţii;

– regimul special pentru servicii prestate de persoane impozabile nestabilite în Uniunea Europeană;

– regimul special pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanţă, pentru livrările de bunuri interne efectuate de interfeţele electronice care facilitează aceste livrări şi pentru serviciile prestate de persoane impozabile stabilite în Uniunea Europeană, dar nu în statul membru de consum;

– regimul special pentru vânzarea la distanţă de bunuri importate din teritorii terţe sau ţări terţe;

– mecanismul special pentru declararea şi plata TVA la import;

– ajustarea taxei deductibile;

– taxarea inversă;

– decontul de TVA şi alte declaraţii.

Bibliografia:

1. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Domeniul – Impozitarea companiilor în România

Tematica:

2.1. Impozitul pe profit:

– contribuabili şi sfera de cuprindere a impozitului;

– definiţie persoane afiliate;

– reguli speciale de impozitare;

– calculul rezultatului fiscal (reguli generale, venituri neimpozabile, cheltuieli efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, cheltuieli deductibile limitat, cheltuieli nedeductibile);

– reguli privind anul fiscal;

– cote de impozitare;

– provizioane/ajustări pentru depreciere şi rezerve;

– regimul fiscal al cheltuielilor cu dobânzile şi alte costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic;

– amortizarea fiscală;

– termene de plată şi de declarare a impozitului;

– pierderi fiscale;

– facilităţi fiscale;

– aspecte fiscale privind preţurile de transfer (definiţie persoane afiliate, principiul valorii de piaţă, metode de determinare a preţurilor de transfer);

– reguli fiscale privind reorganizările juridice (fuziuni, divizări, divizări parţiale, schimburi de titluri de participare) între persoane juridice române şi între societăţi din România şi societăţi din alte state membre ale Uniunii Europene;

– reguli fiscale aplicabile dividendelor distribuite de filiale din state membre ale Uniunii Europene persoanelor juridice române, societăţi-mamă, respectiv sediilor permanente din România ale persoanelor juridice rezidente în state membre ale Uniunii Europene (societăţi-mamă);

– condiţii de calcul al scutirii profitului reinvestit;

– aspecte fiscale internaţionale (sediul permanent; impunerea persoanelor juridice străine care realizează venituri din sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România ori din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română; creditul fiscal, pierderi fiscale externe);

– reguli fiscale pentru contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară;

– reguli privind consolidarea fiscală în domeniul impozitului pe profit;

– norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne.

2.2. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor:

– definiţia microîntreprinderii;

– reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii;

– baza impozabilă;

– plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale.

2.3. Măsuri pentru impozitarea minimă efectivă a grupurilor de întreprinderi multinaţionale şi a grupurilor naţionale de mari dimensiuni

2.4. Impozitul pe construcţii:

– contribuabili şi excepţii de la plata impozitului pe construcţii;

– sfera de cuprindere;

– baza impozabilă;

– scutiri;

– termene de plată/declarare.

Bibliografia:

1. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Codul de conduită privind documentaţia preţurilor de transfer, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 176 din 28 iulie 2006;

4. Liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE);

5. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menţinerii/creşterii capitalurilor proprii, precum şi pentru completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 46/2024;

6. Ordinul ministrului finanţelor nr. 162/2022 privind indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul impozitului pe profit anual;

7. Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 442/2016 privind cuantumul tranzacţiilor, termenele pentru întocmire, conţinutul şi condiţiile de solicitare a dosarului preţurilor de transfer şi procedura de ajustare/estimare a preţurilor de transfer;

8. Legea nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaţionale şi a grupurilor naţionale de mari dimensiuni, cu modificările şi completările ulterioare;

9. Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor, nr. 151/2025 privind indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul impozitului pe profit anual.

3. Domeniul – Procedură fiscală

Tematica:

3.1. Administrarea fiscală în România:

– principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale;

– dispoziţii procedurale generale;

– înregistrarea fiscală a contribuabililor;

– stabilirea creanţelor fiscale;

– procedura de colectare a creanţelor fiscale;

– contestaţia administrativă formulată împotriva actelor administrative fiscale;

– controlul fiscal;

– stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate;

– acordul de preţ în avans şi soluţia fiscală individuală anticipată;

– stabilirea condiţiilor şi declararea contribuabililor inactivi;

– raportul juridic fiscal;

– actele emise de organele fiscale;

– administrarea şi aprecierea probelor în cadrul procedurilor fiscale;

– opozabilitatea şi nulitatea actelor administrative fiscale;

– cazierul fiscal: conţinutul şi regulile de înscriere/scoatere a informaţiilor.

3.2. Aspecte procedurale internaţionale:

– soluţionarea litigiilor fiscale generate de interpretarea şi aplicarea acordurilor de evitare a dublei impuneri;

– domeniul de aplicare şi condiţiile schimbului automat obligatoriu de informaţii cu privire la „Raportul pentru fiecare ţară în parte”;

– domeniul de aplicare şi condiţiile schimbului automat obligatoriu de informaţii cu privire la aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării (DAC 6);

– condiţiile de emitere a acordului de preţ în avans în sensul alinierii acestora la recomandările OCDE în materie;

– reglementarea interacţiunii dintre parcursul procedurii de atac şi implementarea unui rezultat tangibil în procesul de soluţionare a procedurii amiabile.

Bibliografia:

1. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr. 327/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Domeniul – Impozitarea veniturilor persoanelor fizice şi contribuţii sociale

Tematica:

4.1. Impozitul pe venit:

– contribuabili şi sfera de cuprindere a impozitului;

– categorii de venituri supuse impozitului pe venit;

– venituri neimpozabile;

– cote de impozitare;

– determinarea bazei de calcul al impozitului pe categorii de venit;

– obligaţiile plătitorilor de venituri şi ale contribuabililor;

– venitul net anual impozabil;

– venituri supuse impozitului final cu reţinere la sursă;

– termene de plată;

– aspecte fiscale internaţionale;

– reguli privind asociaţiile fără personalitate juridică;

– scutiri de la plata impozitului pe venit.

4.2. Contribuţii sociale obligatorii:

– contribuabilii/plătitorii de venit care datorează contribuţii sociale obligatorii la sistemele de asigurări sociale;

– categorii de venituri pentru care se datorează contribuţii sociale obligatorii;

– cotele contribuţiilor sociale obligatorii;

– bazele de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii;

– excepţii generale – venituri care nu se cuprind în bazele de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii;

– excepţii specifice – veniturile pentru care nu se datorează contribuţii sociale obligatorii grupate în funcţie de categoriile din care fac parte persoanele care realizează veniturile;

– calculul, reţinerea la sursă şi plata contribuţiilor sociale obligatorii;

– declararea contribuţiilor sociale obligatorii;

– contribuţii sociale datorate de către persoanele fizice prin opţiune: persoane fizice care pot exercita opţiunea, baze de calcul, stabilire, plată şi declarare.

Bibliografia:

1. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Instrucţiunea preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară şi a ministrului finanţelor nr. 1/6.218/2023 pentru aprobarea Normelor privind determinarea, reţinerea şi virarea impozitului pe câştigul de capital rezultat din transferul titlurilor de valoare obţinut de persoanele fizice.

5. Domeniul – Accize

Tematica:

5.1. Regimul accizelor armonizate:

– sfera de aplicare, fapt generator, exigibilitate, eliberare pentru consum, plătitori de accize, nivelul şi calculul accizelor, responsabilităţile plătitorilor de accize, plata accizelor la bugetul de stat, depunerea declaraţiilor de accize, documente fiscale;

– garanţii;

– produse accizabile: alcool şi băuturi alcoolice, tutun prelucrat, produse energetice, energie electrică;

– regimul de antrepozitare;

– destinatarul înregistrat;

– expeditorul înregistrat;

– importatorul autorizat;

– excepţii de la regimul de accizare pentru produse energetice şi energie electrică;

– scutiri de la plata accizelor;

– restituirea şi remiterea;

– deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize;

– deplasarea şi impozitarea produselor accizabile după eliberarea pentru consum;

– deplasarea produselor accizabile în regim de exceptare sau de scutire directă;

– marcarea produselor alcoolice şi a tutunului prelucrat;

– marcarea şi colorarea păcurii şi a produselor asimilate acesteia;

– marcarea şi colorarea motorinei;

– alte obligaţii pentru operatorii economici cu produse accizabile;

– autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi cu produse accizabile în regim suspensiv de accize;

– exportatorul înregistrat de produse energetice.

5.2. Regimul accizelor nearmonizate:

– sfera de aplicare, fapt generator, exigibilitate, nivelul şi calculul accizelor, scutiri, plătitorii de accize, obligaţiile plătitorilor, declaraţiile de accize, termenul de plată a accizelor la bugetul de stat;

– regimul produselor accizabile deţinute de operatorii economici care înregistrează obligaţii fiscale restante;

– excepţie de la regimul accizelor nearmonizate;

– restituiri speciale;

– marcarea produselor accizabile prevăzute la art. 439 alin. (2) lit. a) şi g) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

– achiziţii de produse accizabile din alte state membre, efectuate de persoane fizice pentru uzul propriu.

Bibliografia:

1. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

6. Domeniul – Contabilitate

Tematica:

6.1. Reglementări contabile aplicabile operatorilor economici:

6.1.1. aria de aplicabilitate, definiţii şi categorii de entităţi raportoare;

6.1.2. dispoziţii şi principii generale;

6.1.3. caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare;

6.1.4. politici contabile, corectarea erorilor contabile, estimări şi evenimente ulterioare datei bilanţului;

6.1.5. reguli generale de evaluare.

6.2. Evaluarea şi recunoaşterea elementelor structurale ale situaţiilor financiare potrivit reglementărilor contabile aplicabile:

6.2.1. dispoziţii generale privind situaţiile financiare;

6.2.2. contabilitatea activelor, datoriilor, provizioanelor, subvenţiilor şi capitalurilor proprii;

6.2.3. contabilitatea elementelor extrabilanţiere;

6.2.4. contabilitatea operaţiunilor realizate în cadrul contractelor de asociere în participaţie;

6.2.5. contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor şi a rezultatului exerciţiului financiar.

6.3. Reguli de întocmire şi de prezentare a situaţiilor financiare anuale în funcţie de reglementarea contabilă aplicabilă:

6.3.1. prezentarea poziţiei financiare şi a performanţei financiare;

6.3.2. situaţia fluxurilor de trezorerie;

6.3.3. situaţia modificărilor capitalului propriu;

6.3.4. note explicative la situaţiile financiare.

6.4. Reguli privind controlul intern, raportul administratorilor şi raportarea plăţilor efectuate către guverne

6.5. Reguli privind aprobarea, semnarea, auditarea şi publicarea situaţiilor financiare

6.6. Obligaţiile ce revin, potrivit legii, persoanelor juridice, pe linia organizării şi conducerii contabilităţii

6.7. Inventarierea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii

6.8. Normele generale de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile

6.9. Aspecte privind aplicarea Standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS):

6.9.1. cadrul general conceptual de raportare financiară elaborat de IASB (Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate);

6.9.2. prezentarea situaţiilor financiare. Componentele situaţiilor financiare (IAS 1);

6.9.3. politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori (IAS 8);

6.9.4. recunoaşterea/derecunoaşterea, evaluarea şi prezentarea în situaţiile financiare a informaţiilor privind activele (IAS 2, IAS 16, IFRS 16, IAS 36, IAS 38, IAS 40);

6.9.5. contabilitatea şi prezentarea subvenţiilor (IAS 20).

Bibliografia:

1. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;

5. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.844/2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, cu modificările şi completările ulterioare;

6. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.103/2017 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cu modificările şi completările ulterioare;

7. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 170/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă, cu modificările şi completările ulterioare;

8. Regulamentul (UE) 2023/1.803 al Comisiei din 13 septembrie 2023 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului.

7. Domeniul – Drept

Tematica:

7.1. Noţiuni de drept civil şi drept societar:

– constituirea şi funcţionarea societăţilor;

– reorganizări, fuziuni, divizări şi lichidări;

– profesionişti;

– exploatarea întreprinderii.

7.2. Contravenţii şi infracţiuni în domeniul financiar-fiscal:

– evaziunea fiscală;

– disciplina financiară;

– sancţionarea contravenţiilor la legislaţia financiar-fiscală.

Bibliografia:

1. Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Legea nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului, cu modificările şi completările ulterioare;

3. cap. I – Dispoziţii generale din titlul preliminar – Despre legea civilă şi titlul IV – Persoana juridică din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare;

5. Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, cu modificările şi completările ulterioare;

6. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

7. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

8. Domeniul – Fiscalitate internaţională

Tematica:

Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România:

– contribuabili;

– sfera de cuprindere a impozitului;

– venituri impozabile obţinute din România;

– scutiri;

– coroborarea prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu cele ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri şi ale legislaţiei Uniunii Europene;

– impozitul pe reprezentanţe (cuantum, termen de plată şi depunerea declaraţiei fiscale);

– impunerea veniturilor din dobânzi şi redevenţe plătite între societăţi asociate din state membre diferite: sfera de aplicare, definiţia dobânzilor şi redevenţelor, definiţia întreprinderilor asociate;

– tratamentul fiscal al veniturilor din dobânzi obţinute din România de persoane juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European;

– tratamentul fiscal al categoriilor de venituri din activităţi independente impozabile în România obţinute de persoane fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European;

– reţinerea impozitului din veniturile obţinute din România de persoane rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri din activităţi desfăşurate de artişti şi sportivi;

– asocieri/entităţi care desfăşoară activitate/obţin venituri în/din România.

Bibliografia:

1. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Codul de conduită pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate (2006/C 176/02);

4. Convenţia-model – emisă de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

9. Domeniul – Taxele vamale

Tematica:

9.1. Drepturile şi obligaţiile persoanelor în ceea ce priveşte legislaţia vamală:

– reprezentarea în vamă;

– decizii privind aplicarea legislaţiei vamale;

– valabilitatea deciziilor la nivelul Uniunii;

– operatorul economic autorizat.

9.2. Tariful vamal comun şi clasificarea tarifară a mărfurilor:

– originea mărfurilor (originea nepreferenţială şi originea preferenţială);

– plasarea mărfurilor sub un regim vamal;

– valoarea în vamă a mărfurilor.

9.3. Datorie vamală şi garanţii:

– datoria vamală la import (declararea mărfurilor şi punerea în liberă circulaţie);

– datoria vamală la export;

– garanţia pentru o datorie vamală existentă sau potenţială.

9.4. Regimuri speciale:

– tranzit: intern şi extern;

– depozitare: antrepozitare vamală şi zone libere;

– utilizare specifică: admitere temporară şi destinaţie finală;

– prelucrare: perfecţionare activă şi perfecţionare pasivă.

9.5. Mărfuri scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii:

– export şi reexport;

– declaraţia sumară de ieşire.

Bibliografia:

1. Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii;

2. Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17 decembrie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele tranzitorii pentru anumite dispoziţii din Codul Vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante nu sunt încă operaţionale, şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2.446 al Comisiei;

3. Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446 din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale Codului Vamal al Uniunii;

4. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului Vamal al Uniunii.

10. Domeniul – Impozite şi taxe locale

Tematica:

10.1. Impozitul/Taxa pe clădiri:

– reguli generale privind categoriile de contribuabili care datorează impozitul/taxa pe clădiri;

– clasificarea şi calculul impozitului/taxei pe clădiri în funcţie de destinaţia clădirii;

– scutiri prin efectul legii de la plata impozitului/taxei pe clădiri, precum şi scutiri sau reduceri ale impozitului pe clădiri acordate prin hotărârile consiliilor locale;

– cote de impozitare;

– declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor;

– plata impozitului/taxei pe clădiri.

10.2. Impozitul/Taxa pe teren:

– reguli generale privind categoriile de contribuabili care datorează impozitul/taxa pe teren;

– scutiri prin efectul legii de la plata impozitului/taxei pe teren, precum şi scutiri sau reduceri ale impozitului pe teren acordate prin hotărârile consiliilor locale;

– calculul impozitului/taxei pe teren în funcţie de amplasarea acestuia (intravilan sau extravilan);

– declararea impozitului/taxei pe teren;

– plata impozitului/taxei pe teren.

10.3. Impozitul pe mijloacele de transport:

– reguli generale;

– scutiri prin efectul legii de la plata impozitului pe mijloacele de transport, precum şi scutiri sau reduceri ale impozitului pe mijloacele de transport acordate prin hotărârile consiliilor locale;

– calculul impozitului;

– declararea impozitului pe mijloacele de transport;

– plata impozitului pe mijloacele de transport.

Bibliografia:

1. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

11. Domeniul – Prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului

Tematica:

11.1. Proceduri interne

11.2. Persoana desemnată:

– reguli privind desemnarea persoanei cu responsabilităţi în aplicarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;

– condiţii profesionale privind persoana desemnată.

11.3. Evaluarea riscurilor:

– ce reprezintă evaluarea riscurilor;

– rolul evaluării riscurilor;

– scopul evaluării riscurilor.

11.4. Măsurile de cunoaştere a clientelei:

– tipuri de măsuri;

– condiţii de aplicare a măsurilor simplificate, standard şi suplimentare de cunoaştere a clientelei.

11.5. Identificarea clienţilor şi a beneficiarilor reali:

– date, informaţii şi documente necesare în cazul persoanelor fizice şi al persoanelor juridice.

11.6. Tipuri de raportări:

– raportul pentru tranzacţii suspecte;

– raportarea tranzacţiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune.

Bibliografia:

1. Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare

Noua procedură pentru emiterea soluției fiscale individuale anticipate

Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.128/2026 aprobă o nouă procedură privind emiterea soluției fiscale individuale anticipate și stabilește informațiile care trebuie cuprinse în cererea contribuabilului.

Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 757 din 7 septembrie 2026 și a intrat în vigoare la aceeași dată. Totodată, a fost abrogat Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.178/2023.

Ce este soluția fiscală individuală anticipată?

Soluția fiscală individuală anticipată este un act administrativ emis de Ministerul Finanțelor prin care se stabilește tratamentul fiscal aplicabil unei situații fiscale de fapt viitoare.

Aceasta poate privi impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii reglementate de legislația fiscală.

Tranzacția pentru care se solicită soluția trebuie să fie una pe care contribuabilul intenționează să o realizeze cu certitudine, într-o perioadă determinată. Cererea poate fi depusă înaintea sau în cursul implementării tranzacției, dacă aceasta nu a produs încă efecte fiscale.

Cum se depune cererea?

Cererea și documentația aferentă pot fi transmise:

• la registratura Ministerului Finanțelor;
• prin poștă;
• prin e-mail;
• prin serviciul Spațiul Privat Virtual.

Documentația trebuie prezentată în limba română și trebuie să conțină în mod obligatoriu un opis. Documentele redactate într-o altă limbă trebuie însoțite de traduceri autorizate.

Ce trebuie să conțină cererea?

Cererea pentru emiterea soluției fiscale individuale anticipate trebuie să cuprindă cel puțin:

• datele de identificare ale contribuabilului și, după caz, ale reprezentantului său;
• documentele care dovedesc calitatea reprezentantului sau a împuternicitului;
• obiectul cererii și obligația fiscală pentru care se solicită soluția;
• prezentarea contribuabilului și a activității desfășurate;
• descrierea detaliată a situației fiscale viitoare;
• tratamentul fiscal propus de contribuabil;
• argumentele și informațiile care susțin interpretarea propusă;
• temeiurile legale considerate aplicabile;
• semnătura reprezentantului legal sau a persoanei împuternicite.

Contribuabilul poate renunța la cerere printr-o solicitare scrisă transmisă până la termenul stabilit pentru formularea punctului de vedere asupra proiectului soluției fiscale.

Discuția preliminară

Înainte de depunerea cererii, contribuabilul poate solicita organizarea unei discuții preliminare cu Ministerul Finanțelor.

Cererea trebuie să cuprindă datele de identificare și o scurtă prezentare a subiectului care urmează să fie discutat. Organul fiscal central competent comunică în termen de 5 zile lucrătoare condițiile în care va avea loc discuția.

În cadrul acesteia, contribuabilul poate primi orientări privind caracterul viitor al situației fiscale și admisibilitatea cererii.

Concluziile discuției preliminare nu sunt obligatorii pentru niciuna dintre părți, nu reprezintă un angajament privind aprobarea cererii și nu echivalează cu începerea procedurii de emitere a soluției fiscale.

Analiza cererii

În termen de 15 zile de la înregistrarea cererii, organul fiscal central competent efectuează o analiză prealabilă pentru a verifica îndeplinirea condițiilor de formă și de conținut.

Rezultatul analizei prealabile este comunicat contribuabilului în termen de 30 de zile de la depunerea cererii. Dacă sunt îndeplinite toate condițiile, cererea este admisă pentru analiza de fond.

Pe parcursul analizei, organul fiscal central competent poate solicita informații, clarificări și documente suplimentare. Termenul de emitere a soluției se suspendă pentru perioada cuprinsă între solicitarea informațiilor și primirea acestora.

Contribuabilul trebuie să informeze organul fiscal central competent în termen de 15 zile de la producerea evenimentului despre:

• modificarea informațiilor sau circumstanțelor pe care se bazează cererea;
• declanșarea unei proceduri fiscale, administrative ori judiciare referitoare la tranzacțiile sau persoanele analizate.

Informațiile furnizate după emiterea soluției fiscale nu mai sunt luate în considerare.

În urma analizei de fond, organul fiscal central competent propune aprobarea sau respingerea cererii pentru emiterea soluţiei fiscale.

În ce situații poate fi respinsă cererea?

Cererea poate fi respinsă dacă:

• tranzacția nu are un scop economic;
• solicitarea privește aspecte din afara legislației fiscale vizate de procedură;
• contribuabilul nu transmite completările solicitate;
• sunt furnizate în mod repetat informații incomplete sau contradictorii;
• există o procedură fiscală, administrativă sau judiciară în desfășurare cu privire la tranzacțiile analizate;
• efectele fiscale ale situației prezentate s-au produs anterior depunerii cererii;
• nu sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute la art. 52 din Codul de procedură fiscală.

Atât aprobarea soluției fiscale, cât și respingerea cererii se realizează prin ordin al ministrului finanțelor.

Comunicarea proiectului soluției

Înaintea emiterii soluției fiscale, organul fiscal central competent comunică solicitantului proiectul acesteia și îi acordă posibilitatea de a formula un punct de vedere.

Contribuabilul poate transmite observații în scris sau poate renunța la exercitarea acestui drept, situație în care trebuie să informeze organul fiscal.

Aprobarea soluţiei fiscale

Soluţia fiscală se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor şi este prevăzută în anexa care face parte integrantă din acesta.

Soluţia fiscală conţine:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emisă soluţia fiscală;

c) datele de identificare ale contribuabilului/plătitorului beneficiar al soluţiei fiscale;

d) obiectul soluţiei fiscale, precum şi termenii şi condiţiile acesteia;

e) obligaţia fiscală principală care face obiectul soluţiei fiscale;

f) motivul de fapt;

g) temeiul de drept;

h) propunerea contribuabilului/plătitorului cu privire la reglementarea fiscală aplicabilă situaţiei fiscale de fapt viitoare, care face obiectul cererii de emitere a soluţiei fiscale, inclusiv opinia contribuabilului/plătitorului solicitant referitoare la proiectul de soluţie fiscală, comunicat acestuia;

i) interpretarea organului fiscal central competent cu privire la tratamentul fiscal aplicabil situaţiei fiscale de fapt viitoare descrise în cererea de emitere a soluţiei fiscale.

Taxa pentru emiterea soluției fiscale

Pentru fiecare obligație fiscală principală analizată se achită separat taxa prevăzută de Codul de procedură fiscală.

Taxa trebuie plătită în termen de 15 zile de la depunerea cererii, în contul Ministerului Finanțelor indicat în procedură. Restituirea taxei se efectuează în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Efectele soluției fiscale

Soluția fiscală produce efecte numai pentru contribuabilul care a solicitat-o și numai în raport cu informațiile și circumstanțele prezentate în cerere.

Aceasta nu poate fi invocată de alți contribuabili și nu este opozabilă organelor fiscale în situația altor persoane, chiar dacă tranzacțiile sau circumstanțele sunt similare.

Soluțiile fiscale pot fi publicate în formă anonimizată numai cu acordul scris al contribuabilului pentru care au fost emise.

Aplicarea noii proceduri

Noua procedură se aplică cererilor depuse începând cu 7 septembrie 2026.

Pentru cererile depuse înaintea acestei date rămân aplicabile dispozițiile legale aflate în vigoare la momentul depunerii lor.

Concluzie

Soluția fiscală individuală anticipată permite contribuabilului să obțină o poziție oficială asupra tratamentului fiscal al unei tranzacții viitoare.

Pentru admiterea cererii este esențial ca situația prezentată să nu fi produs deja efecte fiscale, documentația să fie completă, iar tratamentul fiscal propus să fie susținut prin argumente și temeiuri legale relevante.

Noi reguli privind plata onorariilor experților fiscali judiciari

Începând cu 4 septembrie 2026, Hotărârea Camerei Consultanților Fiscali nr. 10/2026 completează normele privind efectuarea expertizelor fiscale judiciare și extrajudiciare.

Potrivit noilor prevederi, onorariul definitiv aprobat de instanță sau de organul care a dispus expertiza este plătit de biroul local de expertize, la solicitarea expertului fiscal judiciar.

Plata poate fi efectuată:

• în contul expertului fiscal judiciar;
• în contul societății de consultanță fiscală în cadrul căreia acesta activează, dacă societatea este înscrisă în Registrul consultanților fiscali și al societăților de consultanță fiscală.

În ambele situații, plata se efectuează pe baza unei facturi emise în condițiile legii.

Modificarea clarifică astfel posibilitatea virării onorariului direct către societatea prin care expertul fiscal judiciar își desfășoară activitatea.

Demisia salariatului – reguli, preaviz și încetarea contractului de muncă

Demisia reprezintă una dintre modalitățile prin care poate înceta contractul individual de muncă din inițiativa salariatului.

Potrivit art. 81 din Codul muncii, demisia este un act unilateral de voință al salariatului. Printr-o notificare scrisă, acesta comunică angajatorului intenția de încetare a contractului individual de muncă, de regulă după împlinirea unui termen de preaviz.

Ce este demisia

Demisia nu presupune acordul angajatorului.

Este suficient ca salariatul să își manifeste voința în mod unilateral și să transmită angajatorului notificarea scrisă privind încetarea raportului de muncă.

Prin urmare, angajatorul nu poate condiționa demisia de aprobarea sa și nu poate împiedica salariatul să înceteze raportul de muncă, cu respectarea regulilor privind preavizul.

Angajatorul este obligat să înregistreze demisia

Angajatorul are obligația de a înregistra demisia transmisă de salariat.

Dacă acesta refuză înregistrarea, salariatul poate face dovada demisiei prin orice mijloc de probă.

Din acest motiv, în practică este recomandabil ca notificarea de demisie să fie transmisă într-o modalitate care permite dovedirea datei comunicării.

Pot fi avute în vedere, în funcție de situație, documente înregistrate la angajator, corespondența electronică sau alte mijloace prin care poate fi demonstrată comunicarea notificării.

Salariatul nu este obligat să motiveze demisia

Codul muncii prevede în mod expres că salariatul are dreptul de a nu motiva demisia.

Prin urmare, acesta nu trebuie să explice angajatorului de ce dorește să părăsească locul de muncă și nici să justifice decizia luată.

Demisia reprezintă manifestarea unilaterală de voință a salariatului.

Termenul de preaviz

În mod obișnuit, demisia produce încetarea contractului după expirarea termenului de preaviz.

Termenul de preaviz este cel stabilit în contractul individual de muncă sau, după caz, în contractul colectiv de muncă aplicabil.

Codul muncii stabilește însă limite maxime:

• maximum 20 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de execuție;
• maximum 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere.

Părțile pot stabili un termen mai scurt, dar nu unul care să depășească aceste limite.

Ce se întâmplă pe durata preavizului

Pe durata preavizului, contractul individual de muncă continuă să își producă toate efectele.

Salariatul trebuie în continuare să își îndeplinească atribuțiile, iar angajatorul trebuie să respecte obligațiile care îi revin în baza contractului.

Raportul de muncă nu încetează la data depunerii demisiei, ci, în principiu, la expirarea termenului de preaviz.

Suspendarea contractului suspendă și preavizul

Dacă în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz se suspendă corespunzător.

Aceasta înseamnă că perioada în care contractul este suspendat nu este inclusă în calculul efectiv al preavizului.

După încetarea suspendării contractului, termenul de preaviz continuă pentru perioada rămasă.

Angajatorul poate renunța la preaviz

Angajatorul poate renunța total sau parțial la termenul de preaviz.

În acest caz, contractul individual de muncă încetează la data la care angajatorul renunță total la preaviz sau, în cazul renunțării parțiale, la data rezultată după reducerea perioadei de preaviz.

Renunțarea la preaviz aparține angajatorului.

Salariatul nu poate impune unilateral reducerea preavizului, cu excepția situațiilor în care legea permite demisia fără preaviz.

Când poate salariatul demisiona fără preaviz

Art. 81 alin. (8) din Codul muncii prevede că salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.

Într-o asemenea situație, salariatul nu mai este obligat să respecte termenul de preaviz stabilit în contract.

Existența unei astfel de situații trebuie însă analizată concret, prin raportare la obligațiile asumate de angajator și la împrejurările efective ale raportului de muncă.

Demisia nu este același lucru cu încetarea prin acordul părților

Demisia nu trebuie confundată cu încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților.

În cazul demisiei, decizia aparține exclusiv salariatului.

În cazul încetării prin acordul părților este necesar consimțământul ambelor părți, iar data încetării contractului este cea convenită de acestea.

Această diferență este importantă mai ales în situațiile în care salariatul dorește încetarea imediată a raportului de muncă.

Concluzie

Demisia este un drept al salariatului și nu necesită aprobarea angajatorului.

Pentru o încetare corectă a raportului de muncă trebuie avute în vedere în special forma scrisă a notificării, termenul de preaviz, eventuala suspendare a acestuia și posibilitatea angajatorului de a renunța total sau parțial la preaviz.

În situația în care angajatorul nu își respectă obligațiile contractuale, Codul muncii permite salariatului să demisioneze fără preaviz.

TVA stabilită din oficiu pentru nedepunerea decontului 300: noua procedură aprobată prin Ordinul ANAF nr. 1.022/2026

Nedepunerea decontului de TVA nu mai lasă administrația fiscală fără date pentru determinarea obligației de plată. Prin Ordinul președintelui ANAF nr. 1.022/2026 a fost aprobată o procedură distinctă pentru stabilirea din oficiu a taxei pe valoarea adăugată datorate de persoanele impozabile care nu au transmis formularul 300.

Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 745 din 3 septembrie 2026 și a intrat în vigoare la aceeași dată. Procedura utilizează informațiile disponibile în decontul precompletat RO e-TVA și în sistemele RO e-Factura și RO e-Case de marcat electronice. Calculul este unul nefavorabil contribuabilului: ANAF ia în considerare integral TVA colectată, dar numai 50% din TVA deductibilă identificată.

Cui i se aplică procedura de impunere din oficiu a TVA

Procedura se aplică persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal care aveau înscrisă în vectorul fiscal obligația de depunere a decontului 300, dar nu l-au transmis pentru perioada fiscală corespunzătoare.

Stabilirea din oficiu poate fi realizată în interiorul termenului de prescripție, separat pentru fiecare lună, trimestru, semestru sau an pentru care decontul lipsește.

Suma stabilită are caracter provizoriu în sensul că este determinată sub rezerva verificării ulterioare. Aceasta nu înlocuiește obligația contribuabilului de a organiza evidența fiscală și de a depune declarațiile prevăzute de lege.

Situațiile în care procedura nu se aplică

ANAF nu aplică această procedură:

• pentru perioadele fiscale în care TVA a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale;
• pentru perioadele pentru care inspecția fiscală a început;
• pentru perioadele supuse unei verificări documentare;
• persoanelor impozabile declarate inactive fiscal, atât timp cât se află în această situație.

Dacă una dintre aceste împrejurări apare după începerea procedurii sau contribuabilul depune decontul lipsă înaintea emiterii deciziei, compartimentul fiscal întrerupe demersul de impunere din oficiu.

Cum identifică ANAF deconturile 300 nedepuse

Verificarea este efectuată informatic pentru fiecare perioadă fiscală. ANAF compară informațiile din Registrul contribuabililor, inclusiv obligația înscrisă în vectorul fiscal, cu evidența deconturilor de TVA depuse.

În cel mult două zile lucrătoare de la expirarea termenului legal de depunere, compartimentul de specialitate întocmește lunar lista L0. Aceasta cuprinde contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA care nu au transmis formularul 300, identificați prin denumire și codul de înregistrare în scopuri de TVA.

Pentru fiecare persoană din listă se generează automat notificarea privind nedepunerea decontului.

Notificarea nu trebuie ignorată

Notificarea comunicată de ANAF îndeplinește două funcții. Pe de o parte, îl informează pe contribuabil că formularul 300 nu figurează ca depus. Pe de altă parte, îi oferă posibilitatea de a-și exercita dreptul de a fi ascultat înainte de emiterea unei decizii fiscale.

Contribuabilul este avertizat că nedepunerea decontului în termen de 15 zile de la primirea notificării permite organului fiscal să stabilească TVA din oficiu. Pentru audiere, notificarea indică un termen de 5 zile de la primire.

În primele 7 zile de la comunicarea notificării, ANAF actualizează lista inițială și elimină persoanele care:

• au depus decontul 300;
• au justificat cu documente că nu aveau obligația depunerii;
• s-au prezentat la audiere;
• au renunțat în scris la dreptul de a fi ascultate;
• se încadrează într-o situație în care procedura nu este aplicabilă.

Dacă persoana nu depune decontul și nu se prezintă la primul termen pentru audiere, ANAF transmite o invitație pentru un al doilea termen. Această invitație stabilește din nou un interval de 5 zile de la primire.

Formula prin care ANAF calculează TVA din oficiu

După împlinirea termenului de 15 zile de la comunicarea notificării, ANAF definitivează lista contribuabililor pentru care continuă procedura și stabilește suma pe baza datelor fiscale disponibile.

Pentru perioada analizată sunt preluate:

• TVA colectată din decontul precompletat RO e-TVA sau din datele existente în RO e-Factura, RO e-Case de marcat electronice și evidențele fiscale;
• TVA deductibilă identificată în aceleași surse.

În scopul impunerii, valoarea TVA deductibile este diminuată cu 50%. Formula poate fi redată astfel:

TVA stabilită din oficiu = TVA colectată – 50% × TVA deductibilă identificată

De exemplu, dacă sistemele ANAF indică TVA colectată de 20.000 lei și TVA deductibilă de 14.000 lei, calculul nu conduce la diferența normală de 6.000 lei. Pentru impunerea din oficiu se recunosc numai 7.000 lei din TVA deductibilă, astfel încât obligația estimată devine 13.000 lei.

Acest mecanism arată de ce suma stabilită administrativ poate fi considerabil mai mare decât TVA rezultată din contabilitatea completă a societății.

Pragul de 20 de lei pentru emiterea deciziei

Dacă diferența calculată este negativă sau mai mică de 20 lei, organul fiscal nu emite decizie de impunere.

Dacă rezultatul este de minimum 20 lei, ANAF emite, pentru fiecare perioadă fiscală în parte, formularul 192 „Decizie de impunere din oficiu a taxei pe valoarea adăugată datorate de către persoanele impozabile care nu au depus decontul de taxă pe valoarea adăugată (300)”.

Decizia este titlu de creanță și reprezintă totodată înștiințare de plată. Pentru contribuabilii înrolați în Spațiul privat virtual, comunicarea documentelor se realizează prin SPV.

Când trebuie plătită TVA stabilită din oficiu

Scadența depinde de ziua în care este comunicată decizia:

• pentru o decizie comunicată între 1 și 15 ale lunii, plata se face până la data de 5 a lunii următoare;
• pentru o decizie comunicată între 16 și ultima zi a lunii, plata se face până la data de 20 a lunii următoare.

Neachitarea la scadență determină calcularea obligațiilor fiscale accesorii, potrivit regulilor generale.

Depunerea decontului în 60 de zile anulează impunerea din oficiu

Chiar dacă decizia a fost emisă, contribuabilul mai poate înlocui estimarea ANAF cu propriul decont. Condiția esențială este ca formularul 300 aferent perioadei respective să fie depus în cel mult 60 de zile de la comunicarea deciziei.

În această situație, decizia de impunere se anulează la data depunerii declarației, iar ANAF emite formularul 193 privind anularea deciziei.

Termenul de 60 de zile este unul critic. Dacă decontul este transmis după expirarea lui, acesta nu se mai prelucrează, iar suma stabilită din oficiu rămâne în evidența fiscală. Situația trebuie tratată imediat, nu amânată până în apropierea ultimei zile, deoarece un formular transmis cu erori și respins prin recipisă nu reprezintă un decont valabil depus.

Contestația are un termen diferit: 45 de zile

Decizia de impunere din oficiu poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare. Acest termen nu trebuie confundat cu intervalul de 60 de zile în care poate fi depus decontul pentru anularea deciziei.

Cele două demersuri au funcții distincte:

• depunerea formularului 300 în termenul de 60 de zile permite declararea situației fiscale reale și conduce la anularea impunerii din oficiu;
• contestația formulată în 45 de zile urmărește verificarea legalității și temeiniciei deciziei emise de organul fiscal.

Într-un caz concret poate fi necesară folosirea ambelor mecanisme, motiv pentru care termenele trebuie calculate și urmărite separat.

De când se aplică noua procedură

Deși Ordinul nr. 1.022/2026 a intrat în vigoare la 3 septembrie 2026, procedura se aplică obligațiilor de depunere a decontului de TVA începând cu formularul aferent lunii iulie 2024.

Pentru perioadele fiscale anterioare lunii iulie 2024 rămâne aplicabilă procedura reglementată prin Ordinul președintelui ANAF nr. 962/2016.

Prin urmare, analiza nu trebuie limitată la deconturile devenite scadente după publicarea noului ordin. Pot intra în procedură și declarații restante aferente unor perioade mai vechi, în limitele prevăzute de lege.

Ce trebuie făcut la primirea notificării sau a deciziei

La primirea unei notificări privind nedepunerea formularului 300 este recomandată verificarea imediată a:

1. perioadei fiscale și obligației înscrise în vectorul fiscal;
2. recipisei aferente unei eventuale transmiteri anterioare;
3. jurnalelor de vânzări și cumpărări și a balanței de verificare;
4. concordanței cu RO e-TVA, RO e-Factura și datele caselor de marcat;
5. datei la care notificarea sau decizia a fost comunicată în SPV;
6. termenelor de 5, 15, 45 și 60 de zile relevante situației.

Dacă exista obligația declarativă, soluția prioritară este întocmirea și depunerea corectă a decontului. Dacă obligația nu exista, documentele justificative trebuie transmise organului fiscal fără întârziere.

Concluzie

Ordinul ANAF nr. 1.022/2026 transformă datele deja colectate prin sistemele fiscale digitale într-o bază directă pentru stabilirea TVA din oficiu. Lipsa formularului 300 nu mai înseamnă doar o obligație declarativă neîndeplinită: poate conduce la emiterea rapidă a unui titlu de creanță calculat prin recunoașterea a numai jumătate din TVA deductibilă disponibilă în evidențele ANAF.

Contribuabilul are posibilitatea să oprească procedura prin depunerea decontului înainte de emiterea deciziei sau să obțină anularea deciziei prin transmiterea formularului 300 în termen de 60 de zile de la comunicare. După expirarea acestui interval, efectele devin mult mai greu de înlăturat.

Ordinul ANAF nr. 1.021/2026 modifică Registrul RO e-Factura opțional și formularul 081

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.021/2026 aduce modificări importante procedurii privind Registrul RO e-Factura opțional și formularului 081. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 743 din 3 septembrie 2026 și este în vigoare de la aceeași dată.

Principalele noutăți vizează actualizarea categoriilor de persoane care pot opta pentru utilizarea sistemului RO e-Factura, introducerea posibilității de scoatere din registrul opțional, modificarea formularului 081 și transferarea automată a anumitor entități fără scop patrimonial din Registrul RO e-Factura opțional în Registrul RO e-Factura obligatoriu.

Ce se modifică prin Ordinul ANAF nr. 1.021/2026

Ordinul nr. 1.021/2026 modifică și completează Ordinul președintelui ANAF nr. 3.788/2024, care reglementează organizarea și înscrierea în Registrul RO e-Factura opțional.

O primă modificare privește chiar denumirea formularului 081. Acesta poartă acum denumirea „Cerere privind înregistrarea în/scoaterea din Registrul RO e-Factura opțional”. Noua formulare reflectă faptul că documentul nu mai este utilizat numai pentru înregistrare sau pentru renunțarea la o solicitare aflată în curs, ci și pentru ieșirea efectivă din registru, în cazurile permise de lege.

Totodată, modelul, conținutul și instrucțiunile de completare ale formularului 081 au fost înlocuite și adaptate noilor reguli.

Cine poate opta pentru utilizarea sistemului RO e-Factura

Potrivit procedurii actualizate, următoarele categorii nu au obligația utilizării sistemului național RO e-Factura în situațiile prevăzute de lege, dar pot opta pentru folosirea acestuia:

• persoanele care efectuează livrările de bunuri sau prestările de servicii prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. j)-n) din Codul fiscal;
• institutele și centrele culturale ale altor state care își desfășoară activitatea în România în baza unor acorduri interguvernamentale;
• agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori, reglementat de art. 315^1 din Codul fiscal;
• furnizorii și prestatorii care se identifică fiscal prin cod numeric personal;
• operatorii economici nestabiliți în România, în sensul art. 266 alin. (2) din Codul fiscal, pentru relațiile comerciale B2B sau B2G.

Pentru fiecare persoană înscrisă, registrul conține și categoria din care aceasta face parte. Informația permite delimitarea clară a temeiului în baza căruia a fost exercitată opțiunea.

Operatorii economici nestabiliți în România

Formularul 081 poate fi utilizat și de operatorii economici nestabiliți în România care optează să transmită facturi prin sistemul național RO e-Factura către alți operatori economici sau către autorități și entități contractante.

Aceștia completează secțiunea dedicată din formular, diferențiat în funcție de forma de organizare: persoană juridică, entitate fără personalitate juridică sau persoană fizică. În funcție de relațiile economice desfășurate ori avute în vedere, se bifează utilizarea sistemului pentru relații B2B, B2G sau pentru ambele categorii.

La depunerea inițială a formularului, rubrica privind numărul de evidență nu se completează. Numărul este atribuit ulterior de organul fiscal și este comunicat la adresa de e-mail indicată în formular.

Este important că acest număr de evidență poate fi utilizat exclusiv în cadrul sistemului RO e-Factura. El nu reprezintă un cod de identificare fiscală în România. Dacă operatorul economic devine subiect al unui raport juridic fiscal și dobândește drepturi sau obligații privind creanțele fiscale, acesta trebuie să solicite separat înregistrarea fiscală, potrivit Codului de procedură fiscală.

Cum se face înscrierea în Registrul RO e-Factura opțional

Înscrierea se solicită prin completarea și transmiterea electronică a formularului 081. Formularul se completează cu programul de asistență pus la dispoziție de Centrul Național pentru Informații Financiare și se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

Solicitantul trebuie să bifeze categoria din care face parte și să completeze datele sale de identificare. Dacă formularul este depus prin împuternicit, reprezentant legal sau reprezentant fiscal, se înscriu datele entității pentru care se exercită opțiunea, precum și informațiile referitoare la reprezentare.

Renunțarea la cererea de înregistrare și scoaterea din registru sunt operațiuni diferite

Noul formular 081 păstrează o distincție importantă între renunțarea la cererea de înregistrare și scoaterea din Registrul RO e-Factura opțional.

Renunțarea înainte de înscriere

Secțiunea IV se utilizează atunci când o entitate a transmis o cerere de înregistrare, dar dorește să renunțe la aceasta înainte de data înscrierii efective în registru. În această situație se completează numărul și data formularului 081 prin care a fost exercitată inițial opțiunea.

Scoaterea după înscriere

Noua secțiune V se utilizează de furnizorii sau prestatorii care sunt deja înregistrați în Registrul RO e-Factura opțional și care, în condițiile legii, solicită scoaterea din registru.

Scoaterea produce efecte începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost transmis formularul 081. Prin urmare, simpla depunere a cererii nu determină încetarea imediată a calității de persoană înscrisă în registru.

În practică, înainte de bifarea secțiunii V trebuie verificat dacă persoana se încadrează în categoria pentru care legislația permite ieșirea din registrul opțional și dacă, între timp, nu a intervenit o obligație legală de utilizare a sistemului.

ONG-urile neînregistrate în scopuri de TVA sunt transferate în registrul obligatoriu

O măsură distinctă și cu impact practic imediat privește entitățile fără scop patrimonial.

La intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1.021/2026, asociațiile și fundațiile constituite potrivit OG nr. 26/2000, alte asociații fără scop lucrativ sau patrimonial, partidele politice și cultele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA și care figurau în Registrul RO e-Factura opțional sunt:

• radiate automat din Registrul RO e-Factura opțional;
• înscrise, prin sistemul informatic, în Registrul RO e-Factura obligatoriu.

Operațiunea este realizată informatic, fără ca entitățile vizate să depună formularul 081 pentru această mutare. Registrul obligatoriu este organizat potrivit Ordinului președintelui ANAF nr. 3.789/2024 și formularului 082.

Pentru aceste entități este recomandată verificarea statutului în registru și revizuirea procedurilor interne de emitere și transmitere a facturilor, astfel încât obligațiile aplicabile să fie respectate la termen.

Ce informații cuprinde noul formular 081

În funcție de situația solicitantului, formularul include:

• categoria entității;
• datele de identificare și domiciliul fiscal;
• informațiile privind operatorul economic nestabilit în România;
• adresa din România pentru corespondență, dacă este cazul;
• datele împuternicitului, reprezentantului legal sau reprezentantului fiscal;
• solicitarea de înscriere în registrul opțional;
• opțiunea operatorului nestabilit pentru relații B2B și/sau B2G;
• renunțarea la cererea de înregistrare înainte de înscriere;
• cererea de scoatere din registru după înscriere;
• numele și calitatea persoanei care întocmește declarația.

Formularul se păstrează în format electronic, iar organul fiscal competent are acces la informațiile declarate prin intermediul registrului.

Ce trebuie verificat în practică

Persoanele vizate de noile reguli ar trebui să urmărească cel puțin următoarele aspecte:

1. dacă utilizarea RO e-Factura este opțională sau obligatorie pentru categoria și operațiunile desfășurate;
2. dacă înscrierea existentă în registru corespunde situației fiscale actuale;
3. dacă sunt îndeplinite condițiile pentru scoaterea din registrul opțional;
4. data de la care scoaterea produce efecte;
5. în cazul operatorilor nestabiliți, dacă numărul de evidență este folosit numai pentru RO e-Factura;
6. în cazul ONG-urilor și al celorlalte entități vizate de transfer, dacă înscrierea în registrul obligatoriu a fost operată corect.

Concluzie

Ordinul ANAF nr. 1.021/2026 clarifică administrarea Registrului RO e-Factura opțional și transformă formularul 081 într-un instrument care acoperă întregul parcurs al unei înregistrări: solicitarea înscrierii, renunțarea înainte de înscriere și, atunci când legea permite, scoaterea după înregistrare.

Cea mai importantă modificare pentru entitățile fără scop patrimonial este trecerea automată a asociațiilor, fundațiilor, partidelor politice și cultelor neînregistrate în scopuri de TVA din registrul opțional în Registrul RO e-Factura obligatoriu. Pentru celelalte categorii, trebuie analizate atent natura operațiunilor și temeiul legal aplicabil înainte de transmiterea formularului 081.