Noua procedură pentru emiterea soluției fiscale individuale anticipate

Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.128/2026 aprobă o nouă procedură privind emiterea soluției fiscale individuale anticipate și stabilește informațiile care trebuie cuprinse în cererea contribuabilului.

Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 757 din 7 septembrie 2026 și a intrat în vigoare la aceeași dată. Totodată, a fost abrogat Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.178/2023.

Ce este soluția fiscală individuală anticipată?

Soluția fiscală individuală anticipată este un act administrativ emis de Ministerul Finanțelor prin care se stabilește tratamentul fiscal aplicabil unei situații fiscale de fapt viitoare.

Aceasta poate privi impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii reglementate de legislația fiscală.

Tranzacția pentru care se solicită soluția trebuie să fie una pe care contribuabilul intenționează să o realizeze cu certitudine, într-o perioadă determinată. Cererea poate fi depusă înaintea sau în cursul implementării tranzacției, dacă aceasta nu a produs încă efecte fiscale.

Cum se depune cererea?

Cererea și documentația aferentă pot fi transmise:

• la registratura Ministerului Finanțelor;
• prin poștă;
• prin e-mail;
• prin serviciul Spațiul Privat Virtual.

Documentația trebuie prezentată în limba română și trebuie să conțină în mod obligatoriu un opis. Documentele redactate într-o altă limbă trebuie însoțite de traduceri autorizate.

Ce trebuie să conțină cererea?

Cererea pentru emiterea soluției fiscale individuale anticipate trebuie să cuprindă cel puțin:

• datele de identificare ale contribuabilului și, după caz, ale reprezentantului său;
• documentele care dovedesc calitatea reprezentantului sau a împuternicitului;
• obiectul cererii și obligația fiscală pentru care se solicită soluția;
• prezentarea contribuabilului și a activității desfășurate;
• descrierea detaliată a situației fiscale viitoare;
• tratamentul fiscal propus de contribuabil;
• argumentele și informațiile care susțin interpretarea propusă;
• temeiurile legale considerate aplicabile;
• semnătura reprezentantului legal sau a persoanei împuternicite.

Contribuabilul poate renunța la cerere printr-o solicitare scrisă transmisă până la termenul stabilit pentru formularea punctului de vedere asupra proiectului soluției fiscale.

Discuția preliminară

Înainte de depunerea cererii, contribuabilul poate solicita organizarea unei discuții preliminare cu Ministerul Finanțelor.

Cererea trebuie să cuprindă datele de identificare și o scurtă prezentare a subiectului care urmează să fie discutat. Organul fiscal central competent comunică în termen de 5 zile lucrătoare condițiile în care va avea loc discuția.

În cadrul acesteia, contribuabilul poate primi orientări privind caracterul viitor al situației fiscale și admisibilitatea cererii.

Concluziile discuției preliminare nu sunt obligatorii pentru niciuna dintre părți, nu reprezintă un angajament privind aprobarea cererii și nu echivalează cu începerea procedurii de emitere a soluției fiscale.

Analiza cererii

În termen de 15 zile de la înregistrarea cererii, organul fiscal central competent efectuează o analiză prealabilă pentru a verifica îndeplinirea condițiilor de formă și de conținut.

Rezultatul analizei prealabile este comunicat contribuabilului în termen de 30 de zile de la depunerea cererii. Dacă sunt îndeplinite toate condițiile, cererea este admisă pentru analiza de fond.

Pe parcursul analizei, organul fiscal central competent poate solicita informații, clarificări și documente suplimentare. Termenul de emitere a soluției se suspendă pentru perioada cuprinsă între solicitarea informațiilor și primirea acestora.

Contribuabilul trebuie să informeze organul fiscal central competent în termen de 15 zile de la producerea evenimentului despre:

• modificarea informațiilor sau circumstanțelor pe care se bazează cererea;
• declanșarea unei proceduri fiscale, administrative ori judiciare referitoare la tranzacțiile sau persoanele analizate.

Informațiile furnizate după emiterea soluției fiscale nu mai sunt luate în considerare.

În urma analizei de fond, organul fiscal central competent propune aprobarea sau respingerea cererii pentru emiterea soluţiei fiscale.

În ce situații poate fi respinsă cererea?

Cererea poate fi respinsă dacă:

• tranzacția nu are un scop economic;
• solicitarea privește aspecte din afara legislației fiscale vizate de procedură;
• contribuabilul nu transmite completările solicitate;
• sunt furnizate în mod repetat informații incomplete sau contradictorii;
• există o procedură fiscală, administrativă sau judiciară în desfășurare cu privire la tranzacțiile analizate;
• efectele fiscale ale situației prezentate s-au produs anterior depunerii cererii;
• nu sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute la art. 52 din Codul de procedură fiscală.

Atât aprobarea soluției fiscale, cât și respingerea cererii se realizează prin ordin al ministrului finanțelor.

Comunicarea proiectului soluției

Înaintea emiterii soluției fiscale, organul fiscal central competent comunică solicitantului proiectul acesteia și îi acordă posibilitatea de a formula un punct de vedere.

Contribuabilul poate transmite observații în scris sau poate renunța la exercitarea acestui drept, situație în care trebuie să informeze organul fiscal.

Aprobarea soluţiei fiscale

Soluţia fiscală se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor şi este prevăzută în anexa care face parte integrantă din acesta.

Soluţia fiscală conţine:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emisă soluţia fiscală;

c) datele de identificare ale contribuabilului/plătitorului beneficiar al soluţiei fiscale;

d) obiectul soluţiei fiscale, precum şi termenii şi condiţiile acesteia;

e) obligaţia fiscală principală care face obiectul soluţiei fiscale;

f) motivul de fapt;

g) temeiul de drept;

h) propunerea contribuabilului/plătitorului cu privire la reglementarea fiscală aplicabilă situaţiei fiscale de fapt viitoare, care face obiectul cererii de emitere a soluţiei fiscale, inclusiv opinia contribuabilului/plătitorului solicitant referitoare la proiectul de soluţie fiscală, comunicat acestuia;

i) interpretarea organului fiscal central competent cu privire la tratamentul fiscal aplicabil situaţiei fiscale de fapt viitoare descrise în cererea de emitere a soluţiei fiscale.

Taxa pentru emiterea soluției fiscale

Pentru fiecare obligație fiscală principală analizată se achită separat taxa prevăzută de Codul de procedură fiscală.

Taxa trebuie plătită în termen de 15 zile de la depunerea cererii, în contul Ministerului Finanțelor indicat în procedură. Restituirea taxei se efectuează în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Efectele soluției fiscale

Soluția fiscală produce efecte numai pentru contribuabilul care a solicitat-o și numai în raport cu informațiile și circumstanțele prezentate în cerere.

Aceasta nu poate fi invocată de alți contribuabili și nu este opozabilă organelor fiscale în situația altor persoane, chiar dacă tranzacțiile sau circumstanțele sunt similare.

Soluțiile fiscale pot fi publicate în formă anonimizată numai cu acordul scris al contribuabilului pentru care au fost emise.

Aplicarea noii proceduri

Noua procedură se aplică cererilor depuse începând cu 7 septembrie 2026.

Pentru cererile depuse înaintea acestei date rămân aplicabile dispozițiile legale aflate în vigoare la momentul depunerii lor.

Concluzie

Soluția fiscală individuală anticipată permite contribuabilului să obțină o poziție oficială asupra tratamentului fiscal al unei tranzacții viitoare.

Pentru admiterea cererii este esențial ca situația prezentată să nu fi produs deja efecte fiscale, documentația să fie completă, iar tratamentul fiscal propus să fie susținut prin argumente și temeiuri legale relevante.

Registrul de evidență fiscală în 2026 – noul model aprobat prin Ordinul nr. 808/2026

Începând cu 7 iulie 2026, contribuabilii plătitori de impozit pe profit trebuie să aibă în vedere noile reguli privind întocmirea Registrului de evidență fiscală.

Prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 808/2026 privind Registrul de evidență fiscală, publicat în Monitorul Oficial nr. 556 din 7 iulie 2026, a fost aprobat modelul și conținutul registrului și a fost abrogată vechea reglementare, respectiv Ordinul nr. 870/2005.

Registrul de evidență fiscală reprezintă un document important pentru justificarea modului în care contribuabilul a determinat rezultatul fiscal și, implicit, impozitul pe profit declarat.

Cine are obligația întocmirii Registrului de evidență fiscală?

Ordinul nr. 808/2026 stabilește expres că plătitorii de impozit pe profit sunt obligați să întocmească Registrul de evidență fiscală.

Prin urmare, registrul trebuie privit ca parte a documentației fiscale a contribuabilului, și nu doar ca o evidență contabilă suplimentară.

Rolul său este diferit de cel al registrelor contabile: acesta trebuie să permită urmărirea modului în care s-a ajuns de la informațiile înregistrate în contabilitate la rezultatul fiscal utilizat pentru calcularea impozitului pe profit.

Ce se înscrie în Registrul de evidență fiscală?

Potrivit Ordinului nr. 808/2026, informațiile se înscriu în ordine cronologică.

Registrul trebuie să cuprindă informațiile care au stat la baza:

• determinării rezultatului fiscal pozitiv sau negativ;
• calculării impozitului pe profit;
• sumelor cuprinse în declarațiile privind obligațiile de plată a impozitului pe profit.

În practică, evidența trebuie să permită înțelegerea modului în care rezultatul contabil este influențat de regulile fiscale aplicabile contribuabilului.

Astfel, în funcție de situația concretă a societății, registrul va reflecta operațiunile și elementele fiscale relevante pentru determinarea rezultatului fiscal și a impozitului pe profit.

Legătura dintre contabilitate și calculul fiscal

Un element important al noului model este legătura explicită cu evidența contabilă.

Modelul registrului conține o coloană destinată: „Explicațiilor privind operațiunile efectuate și calculul rezultatului fiscal și al impozitului pe profit”.

În această coloană trebuie înscris și simbolul contului contabil în care au fost înregistrate sumele respective, după caz.

Astfel, pentru o sumă luată în calcul la determinarea rezultatului fiscal trebuie să poată fi identificată atât explicația fiscală, cât și legătura acesteia cu înregistrarea contabilă atunci când este cazul.

Această cerință este importantă inclusiv din perspectiva unui eventual control fiscal, deoarece permite urmărirea mai ușoară a informațiilor de la contabilitate până la calculul impozitului pe profit.

Când se completează Registrul de evidență fiscală?

Ordinul prevede că Registrul de evidență fiscală se completează: trimestrial și/sau anual, precum și pentru orice altă perioadă impozabilă, după caz.

Nu este suficientă însă simpla existență formală a registrului.

Acesta trebuie completat astfel încât să permită identificarea și controlul operațiunilor efectuate pentru determinarea rezultatului fiscal pozitiv sau negativ și pentru calculul impozitului pe profit declarat.

Cu alte cuvinte, informațiile din registru trebuie să poată explica modul în care contribuabilul a ajuns la obligația fiscală declarată.

Registrul poate fi ținut electronic

Ordinul nr. 808/2026 permite în mod expres două variante:

• formă scrisă;
• formă electronică.

Prin urmare, contribuabilul poate ține Registrul de evidență fiscală în format electronic.

Indiferent de varianta aleasă, contribuabilii trebuie să respecte modelul și conținutul prevăzute în anexa Ordinului nr. 808/2026.

Cum arată noul Registru de evidență fiscală?

Modelul aprobat este unul simplu din punct de vedere structural și conține trei elemente principale:

Nr. crt.	Explicații privind operațiunile efectuate și calculul rezultatului fiscal și al impozitului pe profit	Valoarea – lei –
1	…	…
2	…	…

Pentru explicațiile înscrise în registru se va menționa și simbolul contului contabil în care au fost înregistrate sumele respective, după caz.

Deși formularul în sine este simplu, informațiile introduse trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite verificarea calculului fiscal.

Ce se întâmplă cu vechiul Ordin nr. 870/2005?

Odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 808/2026 a fost abrogat Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 870/2005 privind Registrul de evidență fiscală.

Noua reglementare înlocuiește astfel cadrul normativ utilizat timp de peste 20 de ani pentru acest registru.

Pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit este important ca evidența fiscală întocmită după intrarea în vigoare a noilor prevederi să respecte modelul și conținutul stabilite prin Ordinul nr. 808/2026.

De ce este important Registrul de evidență fiscală?

Rezultatul contabil și rezultatul fiscal nu sunt întotdeauna identice.

Regulile fiscale pot determina un tratament diferit al anumitor venituri, cheltuieli sau alte elemente luate în calcul la stabilirea impozitului pe profit.

Registrul de evidență fiscală trebuie să permită urmărirea acestor elemente și justificarea calculului efectuat de contribuabil.

Din acest motiv, registrul este util nu numai pentru întocmirea declarațiilor fiscale, ci și pentru documentarea poziției contribuabilului în cazul unei verificări sau inspecții fiscale.

Ce trebuie să facă firmele plătitoare de impozit pe profit?

După intrarea în vigoare a Ordinului nr. 808/2026, societățile plătitoare de impozit pe profit ar trebui să verifice dacă modul în care țin Registrul de evidență fiscală respectă noul model.

În special, trebuie urmărite:

• completarea registrului pentru perioadele fiscale corespunzătoare;
• prezentarea în ordine cronologică a informațiilor;
• explicarea operațiunilor care stau la baza rezultatului fiscal;
• corelarea cu impozitul pe profit declarat;
• indicarea conturilor contabile aferente sumelor, după caz;
• respectarea modelului aprobat prin noul ordin.

Faptul că registrul poate fi ținut electronic facilitează integrarea acestuia în procesul de închidere fiscală periodică a societății.

Concluzie

Ordinul nr. 808/2026, aplicabil din 7 iulie 2026, stabilește noul cadru pentru întocmirea Registrului de evidență fiscală de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit.

Registrul poate fi ținut în format scris sau electronic și trebuie să cuprindă, în ordine cronologică, informațiile care au stat la baza determinării rezultatului fiscal și calculării impozitului pe profit declarat.

O noutate importantă de urmărit în aplicarea noului model este cerința de a indica, după caz, simbolul contului contabil în care au fost înregistrate sumele prezentate în explicațiile din registru.

În același timp, Ordinul nr. 808/2026 abrogă vechiul Ordin nr. 870/2005, actualizând după mai mult de două decenii reglementarea privind acest document fiscal.

Pentru contribuabili, important nu este doar ca registrul să existe, ci ca acesta să permită reconstituirea și verificarea modului de determinare a rezultatului fiscal și a impozitului pe profit.

Control ANAF privind prețurile de transfer: impozit pe profit suplimentar de peste 8 milioane de euro

Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat finalizarea unei inspecții la un mare contribuabil, în urma căreia a stabilit un impozit pe profit suplimentar de peste 8 milioane de euro.

Potrivit comunicatului oficial ANAF din 26 martie 2026, baza impozabilă a societății a fost majorată de la aproximativ 26 de milioane de euro la peste 77 de milioane de euro. Impozitul pe profit rezultat în urma controlului a ajuns la aproximativ 12 milioane de euro, față de cele 4 milioane de euro declarate inițial.

Cazul este relevant pentru toate societățile care desfășoară tranzacții cu persoane afiliate, deoarece arată că existența facturilor și a contractelor nu este suficientă pentru justificarea serviciilor intragrup.

Ce tranzacții a verificat ANAF?

Inspecția fiscală a vizat servicii facturate societății din România de către persoane afiliate nerezidente, în valoare totală de peste 42 de milioane de euro.

Printre serviciile analizate s-au aflat:

• consultanță;
• servicii IT;
• contabilitate;
• resurse umane;
• logistică;
• planificarea livrărilor;
• servicii de conformare fiscală și vamală.

ANAF a analizat dacă aceste servicii erau necesare activității desfășurate în România și dacă societatea obținuse un beneficiu economic concret în urma prestării lor.

Verificarea nu s-a limitat, așadar, la existența documentelor contabile. Inspectorii au urmărit fondul economic al tranzacțiilor și legătura acestora cu funcțiile îndeplinite efectiv de societatea românească.

De ce a fost important profilul funcțional al societății?

Societatea verificată desfășura activități de procesare în regim lohn, cunoscute în domeniul prețurilor de transfer și sub denumirea de „toll manufacturing”.

Aceasta nu deținea drepturile de proprietate asupra produselor finite și nu era responsabilă pentru:

• aprovizionarea cu materiile prime;
• negocierea contractelor cu clienții independenți;
• stabilirea strategiei comerciale;
• asumarea principalelor riscuri asociate produselor și pieței.

Aceste funcții erau exercitate de o altă societate din cadrul grupului.

Prin urmare, contribuabilul din România avea un profil de producător cu funcții și riscuri limitate. Într-un asemenea model, societatea este remunerată, de regulă, prin raportarea unei marje de profit la costurile eligibile aferente activității de procesare.

Tocmai de aceea, stabilirea corectă și completă a bazei de cost este esențială.

Ce probleme a identificat inspecția fiscală?

Conform informațiilor publicate de ANAF, pentru o parte semnificativă a serviciilor intragrup, societatea nu a reușit să demonstreze complet:

• necesitatea economică a serviciilor;
• beneficiul concret obținut de societatea din România;
• modul de alocare a costurilor pe categorii de servicii și centre de cost;
• diferența dintre serviciile operaționale și activitățile realizate exclusiv în interesul acționarilor;
• legătura dintre serviciile facturate și funcțiile exercitate efectiv în România.

De exemplu, anumite servicii de logistică, planificare a livrărilor sau conformare fiscal-vamală nu au putut fi corelate cu responsabilitățile contribuabilului român.

Dacă societatea nu avea atribuții privind livrările externe sau relațiile comerciale cu clienții, trebuia explicat și documentat foarte clar motivul pentru care suporta costurile acestor servicii.

Factura și contractul nu demonstrează singure deductibilitatea

Una dintre principalele concluzii ale acestui control este că factura și contractul reprezintă doar punctul de plecare.

Pentru susținerea deductibilității cheltuielilor cu serviciile intragrup, contribuabilul trebuie să poată demonstra:

1. că serviciul a fost prestat efectiv;
2. că serviciul era necesar activității societății;
3. că societatea a obținut sau putea obține un beneficiu economic;
4. că prețul respectă principiul valorii de piață;
5. că serviciul nu dublează activități deja realizate intern sau de alți furnizori;
6. că nu este vorba despre o activitate efectuată exclusiv în interesul acționarului.

Dovezile pot include rapoarte de activitate, corespondență, prezentări, analize, situații de lucru, pontaje, tichete IT, livrabile, procese-verbale și explicații privind rezultatele obținute.

Documentele trebuie să permită identificarea serviciului concret, a persoanelor implicate, a perioadei în care acesta a fost prestat și a beneficiului produs pentru societatea din România.

Cum a fost recalculată baza impozabilă?

ANAF a constatat și că nu toate costurile aferente activității operaționale principale fuseseră incluse în baza utilizată pentru calcularea remunerației societății din România.

Inspectorii au procedat la reîntregirea bazei de cost și au aplicat ulterior marja de profit stabilită potrivit principiului valorii de piață.

Efectul unei asemenea ajustări poate fi important. Dacă baza de cost asupra căreia se aplică marja este incompletă, veniturile și profitul care ar trebui să rămână în România pot fi subevaluate.

Separat, pentru serviciile intragrup care nu au fost susținute prin documente justificative suficiente, organele fiscale au ajustat tratamentul fiscal al cheltuielilor.

În practică, un control poate verifica simultan atât deductibilitatea cheltuielilor, cât și respectarea regulilor privind prețurile de transfer. Cele două analize sunt legate, dar nu sunt identice.

Ce înseamnă „exportul de profit”?

Expresia „export de profit” este utilizată pentru a descrie situațiile în care baza impozabilă din România este redusă prin plăți către societăți afiliate din alte jurisdicții, fără o justificare economică suficientă.

Simplul fapt că o societate achiziționează servicii de la o persoană afiliată nerezidentă nu înseamnă automat că are loc un transfer nejustificat al profitului.

Riscul apare atunci când:

• serviciile nu pot fi demonstrate;
• beneficiul pentru societatea românească nu este clar;
• costurile includ activități ale acționarului;
• aceleași servicii sunt facturate de mai multe ori;
• cheile de alocare nu reflectă utilizarea reală;
• prețurile nu respectă principiul valorii de piață;
• profilul prezentat în dosarul prețurilor de transfer nu corespunde activității reale.

Ce ar trebui să verifice societățile care au tranzacții intragrup?

Companiile nu ar trebui să aștepte începerea unei inspecții pentru a încerca să reconstruiască documentația serviciilor primite.

Este recomandată o verificare periodică a următoarelor elemente:

• concordanța dintre contracte, facturi și serviciile prestate efectiv;
• existența livrabilelor și a dovezilor de prestare;
• descrierea beneficiului economic pentru fiecare categorie de servicii;
• justificarea cheilor folosite pentru alocarea costurilor;
• separarea costurilor operaționale de activitățile acționarului;
• eliminarea serviciilor duplicate;
• reconcilierea sumelor din dosarul prețurilor de transfer cu evidența contabilă;
• corelarea profilului funcțional cu funcțiile, activele și riscurile reale;
• includerea tuturor costurilor relevante în baza de calcul a remunerației;
• actualizarea analizelor de comparabilitate și a documentației justificative.

Documentația contemporană, pregătită în momentul efectuării tranzacțiilor, este în general mai convingătoare decât explicațiile și documentele reconstruite după începerea controlului.

Concluzie

Controlul anunțat de ANAF transmite un semnal clar societăților care au tranzacții semnificative cu persoane afiliate: serviciile intragrup trebuie susținute atât juridic și contabil, cât mai ales economic.

Un dosar al prețurilor de transfer nu ar trebui privit ca o formalitate pregătită doar la solicitarea inspectorilor. Acesta trebuie să reflecte modul real în care funcționează societatea, responsabilitățile pe care le are și beneficiile obținute din tranzacțiile cu grupul.

În lipsa unei documentații complete, consecințele pot include refuzarea deductibilității unor cheltuieli, ajustarea prețurilor de transfer, recalcularea impozitului pe profit și stabilirea accesoriilor fiscale.

O analiză preventivă a serviciilor intragrup și a bazei de cost poate identifica din timp riscurile și poate evita ajustări fiscale de ordinul milioanelor de euro.

Contribuabili inactivi în 2026: când poate ANAF declara o firmă inactivă și cum se face reactivarea

Regimul contribuabililor inactivi este reglementat de art. 92 din Codul de procedură fiscală și are consecințe fiscale importante atât pentru societatea declarată inactivă, cât și pentru partenerii săi de afaceri.

Reglementarea cuprinde situațiile în care ANAF poate declara un contribuabil inactiv, condițiile necesare pentru reactivare și regulile privind înscrierea în Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați.

Contribuabilii inactivi sunt înscriși de ANAF în Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați, iar declararea unei firme ca inactivă produce consecințe fiscale importante atât pentru societate, cât și pentru partenerii săi de afaceri.

Printre situațiile care pot conduce la inactivitate se regăsesc lipsa declarațiilor fiscale, problemele privind domiciliul fiscal sau sediul social, dar și două situații deosebit de importante pentru societăți: lipsa unui cont de plăți în România și nedepunerea situațiilor financiare anuale într-un anumit termen.

În ce situații poate fi declarat un contribuabil inactiv?

Potrivit art. 92 din Codul de procedură fiscală, o persoană juridică sau o entitate fără personalitate juridică poate fi declarată inactivă dacă se află în una dintre următoarele situații:

• nu își îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege;
• se sustrage controalelor ANAF prin declararea unor date privind domiciliul fiscal care nu permit identificarea sa;
• organul fiscal constată că nu funcționează la domiciliul fiscal declarat;
• are înscrisă inactivitatea temporară la registrul comerțului;
• durata de funcționare a societății a expirat;
• societatea nu mai are organe statutare;
• a expirat durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social.

Declararea inactivității nu se produce însă în toate cazurile imediat ce apare situația respectivă. Codul de procedură fiscală stabilește și anumite termene și proceduri pe care ANAF trebuie să le respecte.

Lipsa contului bancar poate determina declararea firmei ca inactivă

O prevedere care merită o atenție deosebită este cea potrivit căreia persoana juridică poate fi declarată inactivă dacă nu are un cont de plăți în România sau un cont deschis la o unitate a Trezoreriei Statului.

Prin urmare, existența contului nu mai trebuie privită exclusiv ca o chestiune operațională privind efectuarea încasărilor și plăților. Lipsa acestuia poate avea consecințe asupra statutului fiscal al societății.

Pentru firmele fără activitate sau pentru societățile păstrate o perioadă îndelungată fără operațiuni, această condiție trebuie avută în vedere chiar dacă societatea nu efectuează în mod curent tranzacții.

Nedepunerea situațiilor financiare anuale poate conduce la inactivitate

O altă situație expres prevăzută pentru persoanele juridice este nedepunerea situațiilor financiare anuale în termen de 5 luni de la împlinirea termenului legal pentru depunerea acestora.

Este importantă formularea legii: declararea inactivității nu intervine chiar în ziua următoare termenului normal de depunere a situațiilor financiare.

Trebuie să treacă 5 luni de la împlinirea termenului legal, fără ca situațiile financiare anuale să fi fost depuse.

Această consecință se adaugă celorlalte efecte și sancțiuni pe care legislația le poate prevedea pentru nerespectarea obligațiilor privind situațiile financiare.

Ce se întâmplă dacă nu este depusă nicio declarație fiscală timp de un semestru?

Codul de procedură fiscală prevede ca motiv distinct de inactivare situația în care contribuabilul nu își îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege.

În această situație, declararea în inactivitate nu poate avea loc înainte de împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 107 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, simpla existență a unor declarații nedepuse trebuie analizată în raport cu condițiile exacte prevăzute de lege și cu procedura urmată de organul fiscal.

Ce se întâmplă dacă societatea nu mai are organe statutare sau îi expiră sediul social?

Două alte situații care pot conduce la declararea inactivității sunt: lipsa organelor statutare și expirarea duratei deținerii spațiului cu destinația de sediu social.

În aceste două cazuri există o garanție procedurală suplimentară.

ANAF trebuie să comunice contribuabilului o notificare referitoare la situația constatată, iar declararea în inactivitate se poate realiza după împlinirea unui termen de 30 de zile de la comunicarea notificării.

Societatea are astfel posibilitatea de a remedia situația înainte de declararea inactivității.

Reguli speciale pentru insolvență, faliment și dizolvare

Codul de procedură fiscală stabilește un regim diferit pentru contribuabilii pentru care:

• s-a deschis procedura insolvenței în formă simplificată;
• s-a intrat în faliment;
• s-a pronunțat sau adoptat o hotărâre de dizolvare.

Aceștia sunt declarați inactivi numai dacă se află în situația privind neîndeplinirea, pe parcursul unui semestru calendaristic, a niciunei obligații declarative prevăzute de lege.

Există reguli speciale și pentru reactivarea acestor contribuabili.

Cum se declară efectiv inactivitatea?

Inactivitatea fiscală nu rezultă doar din faptul că societatea se află într-una dintre situațiile enumerate.

Declararea ca inactiv se efectuează de organul fiscal central prin decizie, potrivit competențelor și procedurii stabilite prin ordin al președintelui ANAF.

Decizia trebuie comunicată contribuabilului.

Acest aspect este important deoarece trebuie făcută diferența între existența unei situații care poate determina inactivarea și declararea efectivă a contribuabilului ca inactiv de către ANAF.

Ce se întâmplă dacă firma rămâne inactivă mai mult de un an?

Reglementarea introduce o consecință foarte serioasă pentru contribuabilii care nu își rezolvă situația.

Dacă un contribuabil declarat inactiv nu se reactivează în termen de un an de la data declarării în inactivitate, intervine mecanismul de dizolvare prevăzut de lege.

În cazul societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, dizolvarea se realizează potrivit mecanismului prevăzut de art. VIII din Legea nr. 239/2025.

Organul fiscal are obligația de a formula cererea de dizolvare atât dacă societatea are datorii fiscale, cât și dacă nu înregistrează asemenea obligații, cu excepțiile prevăzute de lege, inclusiv situația existenței unor sesizări penale.

Ce se întâmplă în cazul suspendării temporare a activității la ONRC?

Pentru societățile care au inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerțului, există o regulă specială.

Cererea de dizolvare nu se formulează după regula generală cât timp operează această situație, ci după expirarea termenului de inactivitate temporară, dacă societatea nu și-a reluat activitatea.

Așadar, suspendarea temporară înregistrată la ONRC nu trebuie confundată cu abandonarea societății.

ANAF trebuie să urmărească și recuperarea obligațiilor fiscale

În perioada relevantă pentru aplicarea măsurilor privind contribuabilul inactiv, organul fiscal trebuie să obțină și să utilizeze din oficiu informațiile și documentele necesare stabilirii obligațiilor fiscale.

Totodată, trebuie întreprinse măsurile legale pentru recuperarea obligațiilor fiscale și bugetare.

Prin urmare, declararea inactivității nu determină dispariția eventualelor datorii ale societății.

Cum poate fi reactivată o firmă?

Condițiile diferă în funcție de motivul pentru care contribuabilul a fost declarat inactiv.

În principalele situații prevăzute de art. 92, reactivarea presupune cumulativ:

1. îndeplinirea tuturor obligațiilor declarative prevăzute de lege;

2. inexistența obligațiilor fiscale restante.

În anumite cazuri trebuie eliminată și cauza concretă care a determinat inactivitatea.

De exemplu, dacă problema a fost legată de domiciliul fiscal, ANAF trebuie să constate că societatea funcționează la domiciliul fiscal declarat.

Dacă inactivitatea a rezultat din lipsa unui cont de plăți, contribuabilul trebuie să aibă un cont corespunzător. Dacă motivul a fost nedepunerea situațiilor financiare anuale, trebuie îndeplinită obligația de depunere.

Ce se întâmplă dacă ANAF a declarat firma inactivă din greșeală?

Codul de procedură fiscală reglementează expres și această situație.

Dacă se constată că un contribuabil a fost declarat inactiv din eroare, organul fiscal care a emis decizia trebuie să o anuleze.

Foarte important, anularea produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut.

Există, de asemenea, reguli pentru situația în care instanța dispune suspendarea executării deciziei de declarare în inactivitate. Pe durata suspendării sunt suspendate efectele deciziei, iar contribuabilul este reactivat pentru perioada respectivă.

Registrul contribuabililor inactivi este public

ANAF organizează Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați, în care sunt înscrise, printre altele:

• datele de identificare;
• data declarării ca inactiv;
• data reactivării;
• organul fiscal care a emis decizia;
• alte mențiuni relevante.

Registrul este public și poate fi consultat pe site-ul ANAF.

Înscrierea se efectuează după comunicarea deciziei de declarare în inactivitate sau de reactivare, în termen de cel mult 5 zile de la comunicare.

De când produce efecte inactivitatea față de partenerii firmei?

Acesta este un detaliu foarte important pentru relațiile comerciale.

Decizia de declarare în inactivitate sau de reactivare produce efecte față de terți din ziua următoare datei înscrierii în Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați.

Prin urmare, data înscrierii în registrul public ANAF este esențială atunci când se analizează efectele fiscale asupra partenerilor de afaceri.

Ce efecte fiscale are inactivitatea asupra firmei

Declararea unei firme ca inactivă fiscal nu înseamnă că obligațiile fiscale dispar și nici că societatea nu mai datorează impozite dacă continuă să desfășoare activitate.

Codul fiscal stabilește expres că persoanele impozabile stabilite în România, declarate inactive potrivit Codului de procedură fiscală, care desfășoară activități economice în perioada de inactivitate, rămân obligate la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale obligatorii aferente activității desfășurate.

În schimb, pe perioada inactivității, există limitări importante în ceea ce privește deductibilitatea fiscală și TVA.

Cheltuielile și TVA nu sunt deductibile în perioada de inactivitate

Pe durata în care contribuabilul este declarat inactiv, acesta nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor și a TVA aferente achizițiilor efectuate.

Cu alte cuvinte, dacă societatea continuă să cumpere bunuri sau servicii în perioada de inactivitate, respectivele achiziții nu produc imediat efectele fiscale normale pe care le-ar avea în cazul unei societăți active.

Această regulă este una dintre cele mai importante consecințe ale inactivității fiscale, deoarece contribuabilul poate rămâne obligat să colecteze și să plătească taxe, fără a beneficia în aceeași perioadă de dreptul normal de deducere pentru achizițiile sale.

Ce se întâmplă cu TVA după reactivare

Dacă societatea este ulterior reînregistrată în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (12) din Codul fiscal, aceasta își poate exercita dreptul de deducere pentru achizițiile de bunuri și servicii realizate în perioada în care codul de TVA a fost anulat.

Deducerea se poate efectua prin înscrierea TVA în: primul decont de TVA depus după reînregistrare sau, după caz, într-un decont ulterior.

Un aspect important este că această deducere poate fi exercitată chiar dacă factura primită în perioada respectivă nu conține codul de înregistrare în scopuri de TVA al persoanei impozabile.

Prin urmare, pierderea dreptului de deducere în perioada de inactivitate nu este neapărat definitivă în ceea ce privește TVA, dacă ulterior contribuabilul este reînregistrat în scopuri de taxă și sunt îndeplinite condițiile legale.

Ce se întâmplă cu facturile emise în perioada în care codul de TVA a fost anulat

După reînregistrarea în scopuri de TVA, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate în perioada în care codul de TVA a fost anulat, contribuabilul trebuie să emită facturi în care să înscrie distinct TVA colectată aferentă perioadei respective.

Totuși, taxa astfel evidențiată nu se înscrie în decontul de TVA depus după reînregistrare, întrucât tratamentul acesteia este distinct de TVA aferentă operațiunilor curente realizate după reactivare.

Această regulă este importantă în practică, deoarece contribuabilul trebuie să facă diferența între:

• TVA aferentă operațiunilor din perioada de inactivitate;
• TVA aferentă operațiunilor realizate după reînregistrare.

Cum se tratează cheltuielile dacă inactivitatea și reactivarea sunt în același an fiscal

Dacă societatea este declarată inactivă și apoi reactivată în același an fiscal, cheltuielile aferente perioadei de inactivitate pot fi luate în calcul la determinarea rezultatului fiscal începând cu trimestrul reactivării.

Prin urmare, aceste cheltuieli nu sunt neapărat pierdute definitiv din punct de vedere fiscal, ci pot redeveni relevante la calculul impozitului pe profit după reactivare.

Ce se întâmplă dacă reactivarea are loc într-un an fiscal ulterior

Dacă inactivitatea și reactivarea sunt declarate în ani fiscali diferiți, tratamentul este mai complex.

Cheltuielile aferente perioadei de inactivitate din anii anteriori celui în care are loc reactivarea se iau în calcul la determinarea rezultatului fiscal prin: ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se referă cheltuielile și depunerea unei declarații rectificative, în condițiile Codului de procedură fiscală.

Pentru cheltuielile aferente perioadei de inactivitate din chiar anul reactivării, acestea sunt luate în calcul la determinarea rezultatului fiscal începând cu trimestrul reactivării.

Exemplu

O societate este declarată inactivă în octombrie 2026 și reactivată în februarie 2027.

În perioada octombrie-decembrie 2026, societatea suportă anumite cheltuieli.

Acestea nu sunt deductibile în perioada de inactivitate. După reactivarea din 2027, cheltuielile aferente anului 2026 pot fi luate în calcul prin recalcularea rezultatului fiscal pentru 2026 și depunerea declarației rectificative corespunzătoare.

În schimb, dacă societatea ar fi fost declarată inactivă în martie 2026 și reactivată în septembrie 2026, cheltuielile aferente perioadei de inactivitate ar putea fi luate în calcul începând cu trimestrul reactivării, deoarece inactivitatea și reactivarea au intervenit în același an fiscal.

Ce efecte are inactivitatea furnizorului asupra beneficiarului

Inactivitatea fiscală nu produce efecte doar asupra societății declarate inactive. Ea poate afecta direct și clienții sau beneficiarii care cumpără bunuri ori servicii de la aceasta.

Regula generală din Codul fiscal este severă: dacă o persoană impozabilă stabilită în România este înscrisă ca inactivă în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați, beneficiarii care achiziționează ulterior bunuri sau servicii de la aceasta nu beneficiază, pe perioada inactivității furnizorului, de dreptul de deducere a cheltuielilor și a TVA aferente achizițiilor respective.

Cu alte cuvinte, problema fiscală a furnizorului se poate transmite și asupra partenerului său comercial.

De când se aplică această limitare

Limitarea intervine pentru achizițiile efectuate după înscrierea furnizorului ca inactiv în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați.

Acest moment este important, deoarece statutul de inactiv produce efecte față de terți prin raportare la înscrierea în registrul public ANAF.

De aceea, pentru beneficiari, verificarea statutului fiscal al furnizorilor poate avea consecințe directe asupra deductibilității fiscale.

Ce nu poate deduce beneficiarul

În perioada în care furnizorul este inactiv, beneficiarul nu poate deduce:

• cheltuiala aferentă bunurilor sau serviciilor achiziționate;
• TVA aferentă respectivelor achiziții.

Această regulă poate avea un impact semnificativ mai ales în cazul tranzacțiilor cu valori mari.

De exemplu, dacă o societate cumpără servicii în valoare de 100.000 lei plus TVA de la un furnizor care figurează deja ca inactiv, societatea beneficiară nu poate trata în mod obișnuit nici cheltuiala, nici TVA ca deductibile în perioada respectivă.

Există și excepții

Codul fiscal prevede două categorii importante de excepții.

Restricția nu se aplică pentru:

• achizițiile de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită;
• achizițiile de bunuri și/sau servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului, potrivit Legii nr. 85/2014.

Prin urmare, aceste operațiuni au un tratament distinct față de achizițiile obișnuite de la un contribuabil inactiv.

Ce se întâmplă dacă furnizorul este ulterior reactivat și reînregistrat în scopuri de TVA

Situația nu este neapărat definitivă.

Dacă furnizorul este ulterior înregistrat din nou în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (12) din Codul fiscal, beneficiarul poate exercita dreptul de deducere a TVA aferente achizițiilor efectuate în perioada în care furnizorul a avut codul de TVA anulat.

Deducerea se efectuează pe baza facturilor emise de furnizor după reînregistrare, în condițiile prevăzute de Codul fiscal.

TVA poate fi înscrisă de beneficiar în: primul decont de TVA depus după reînregistrarea furnizorului sau, după caz, într-un decont ulterior.

Așadar, imposibilitatea deducerii TVA în perioada de inactivitate poate fi una temporară, dacă ulterior furnizorul își regularizează situația fiscală.

Ce se întâmplă cu cheltuielile dacă furnizorul se reactivează în același an

Dacă inactivitatea și reactivarea furnizorului au loc în același an fiscal, beneficiarul poate lua în calcul cheltuielile aferente achizițiilor realizate în perioada de inactivitate la determinarea rezultatului fiscal începând cu trimestrul reactivării furnizorului.

Prin urmare, cheltuiala care nu a fost deductibilă în perioada inactivității poate deveni deductibilă ulterior, după reactivare, în condițiile prevăzute de lege.

Ce se întâmplă dacă reactivarea are loc într-un an ulterior

Dacă furnizorul este declarat inactiv într-un an fiscal și reactivat într-un alt an, tratamentul este diferit.

Pentru cheltuielile aferente perioadei de inactivitate din anii anteriori reactivării, beneficiarul trebuie să ia în calcul acele cheltuieli prin: ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se referă și depunerea unei declarații rectificative.

Pentru cheltuielile aferente perioadei de inactivitate din chiar anul în care furnizorul este reactivat, acestea se iau în calcul începând cu trimestrul reactivării.

Exemplu practic

Societatea A cumpără servicii de la Societatea B în noiembrie 2026.

La data achiziției, Societatea B figurează ca inactivă în Registrul ANAF.

Societatea A nu poate deduce imediat cheltuiala și TVA aferente.

Dacă Societatea B este reactivată și reînregistrată în scopuri de TVA în februarie 2027:

• TVA poate fi dedusă de Societatea A pe baza facturii emise conform regulilor aplicabile după reînregistrarea furnizorului;
• cheltuiala aferentă anului 2026 poate fi luată în calcul prin ajustarea rezultatului fiscal al anului 2026 și depunerea declarației rectificative;
• eventualele cheltuieli aferente perioadei de inactivitate din 2027 pot fi luate în calcul începând cu trimestrul reactivării.

De ce este importantă verificarea Registrului contribuabililor inactivi

Din perspectiva beneficiarului, verificarea furnizorilor nu este doar o formalitate administrativă.

Dacă furnizorul figurează ca inactiv, beneficiarul poate pierde temporar dreptul de deducere a cheltuielii și a TVA, ceea ce poate influența:

• impozitul pe profit;
• TVA de plată;
• fluxul de numerar;
• corectitudinea declarațiilor fiscale;
• necesitatea depunerii ulterioare a unor declarații rectificative.

De aceea, pentru tranzacțiile semnificative și pentru furnizorii noi, verificarea statutului fiscal în registrul ANAF este o măsură prudentă de control intern.

Concluzie

Declararea unei societăți ca inactivă fiscal nu mai trebuie asociată numai cu lipsa declarațiilor sau cu imposibilitatea ANAF de a găsi contribuabilul la sediul declarat.

Art. 92 din Codul de procedură fiscală cuprinde o paletă mai largă de situații, iar pentru persoanele juridice trebuie acordată o atenție specială existenței unui cont de plăți în România și depunerii la timp a situațiilor financiare anuale.

De asemenea, menținerea unei societăți în stare de inactivitate nu este lipsită de consecințe pe termen lung: nereactivarea în termen de un an poate conduce la demersuri pentru dizolvarea societății.

Inactivitatea fiscală produce efecte semnificative chiar dacă societatea continuă să desfășoare activitate.

Firma rămâne obligată să plătească impozitele, taxele și contribuțiile datorate, însă pe durata inactivității nu beneficiază de dreptul normal de deducere a cheltuielilor și a TVA aferente achizițiilor.

După reactivare, o parte dintre aceste efecte pot fi corectate: TVA aferentă achizițiilor din perioada în care codul a fost anulat poate fi dedusă în condițiile legii, iar cheltuielile aferente perioadei de inactivitate pot fi recuperate fiscal, fie începând cu trimestrul reactivării, fie prin ajustarea rezultatului fiscal al anilor anteriori și depunerea declarațiilor rectificative.

Pentru administratori, contabili și consultanți fiscali, verificarea periodică a statutului fiscal, a obligațiilor declarative, a situației sediului social și a informațiilor existente în registrele ANAF și ONRC devine astfel cu atât mai importantă.

Inactivitatea fiscală a furnizorului poate avea consecințe directe asupra beneficiarului.

Pe perioada în care furnizorul este inactiv, beneficiarul nu poate deduce în mod obișnuit nici cheltuiala, nici TVA aferentă achizițiilor, cu excepțiile prevăzute expres de lege.

Dacă furnizorul este ulterior reactivat și reînregistrat în scopuri de TVA, aceste efecte pot fi corectate: TVA poate deveni deductibilă pe baza documentelor emise după reînregistrare, iar cheltuielile pot fi recuperate fiscal fie începând cu trimestrul reactivării, fie prin rectificarea rezultatului fiscal al anilor anteriori.

Bonificație de 3% pentru impozitul pe profit și impozitul micro aferente anului 2025. Procedura de acordare a fost aprobată

Contribuabilii care și-au îndeplinit la timp obligațiile fiscale aferente anului 2025 pot beneficia de o bonificație de 3% din impozitul pe profit anual sau din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.

Prin Ordinul nr. 987/2026 a fost aprobată procedura prin care organele fiscale verifică îndeplinirea condițiilor și acordă efectiv această facilitate.

Un aspect important pentru contribuabili este că bonificația se acordă din oficiu de către organul fiscal. Prin urmare, societatea nu trebuie să depună o cerere pentru a beneficia de reducere, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de procedură.

Cine poate beneficia de bonificația de 3%

Procedura se aplică atât:

• contribuabililor plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și plată;
• contribuabililor plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

Bonificația este de 3% din impozitul aferent anului fiscal 2025, respectiv anului fiscal modificat care începe în 2025, după caz.

Facilitatea prezintă interes inclusiv pentru societățile care au fost microîntreprinderi o parte din anul 2025 și au devenit ulterior plătitoare de impozit pe profit.

Care sunt condițiile pentru acordarea bonificației

Bonificația nu se acordă doar pentru simplul fapt că societatea a datorat impozit în anul 2025. Contribuabilul trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții.

În primul rând, trebuie să aibă depuse toate declarațiile fiscale corespunzătoare vectorului fiscal.

În al doilea rând, impozitul pe profit anual sau impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent anului 2025 trebuie să fi fost stins integral și la termenele prevăzute de lege.

În plus, contribuabilul nu trebuie să înregistreze alte obligații fiscale restante sau creanțe bugetare restante existente în evidența organului fiscal la termenul legal relevant pentru declararea impozitului.

Practic, facilitatea recompensează contribuabilii care au avut un comportament fiscal corect atât în ceea ce privește declararea, cât și plata obligațiilor.

Bonificația se acordă automat, fără cerere

Unul dintre cele mai importante aspecte ale procedurii este faptul că societățile eligibile nu trebuie să solicite bonificația.

ANAF verifică din oficiu îndeplinirea condițiilor și emite o decizie de acordare a bonificației de 3%.

Pentru plătitorii de impozit pe profit, verificarea se realizează după expirarea termenului legal de depunere a declarației privind impozitul pe profit anual.

În cazul microîntreprinderilor, procedura se derulează după expirarea termenului de depunere a declarației privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului IV 2025.

Organul fiscal întocmește liste cu contribuabilii eligibili, în care sunt evidențiate, printre altele, obligația fiscală declarată, suma stinsă și cuantumul bonificației.

Cum se calculează bonificația pentru microîntreprinderi

În cazul microîntreprinderilor, baza de calcul este reprezentată de impozitul datorat pentru întregul an fiscal, determinat prin însumarea impozitelor pe veniturile microîntreprinderilor datorate trimestrial.

Exemplu

Presupunem că o microîntreprindere a datorat în anul 2025:

• trimestrul I: 2.000 lei;
• trimestrul II: 2.500 lei;
• trimestrul III: 2.700 lei;
• trimestrul IV: 2.800 lei.

Impozitul anual luat în calcul este:

2.000 + 2.500 + 2.700 + 2.800 = 10.000 lei

Bonificația este:

10.000 lei × 3% = 300 lei

Cu condiția, desigur, ca societatea să îndeplinească toate cerințele prevăzute de procedură.

Ce se întâmplă dacă microîntreprinderea a devenit plătitoare de impozit pe profit în 2025

Procedura reglementează expres și această situație.

Pentru o societate care a datorat în cursul anului atât impozit pe veniturile microîntreprinderilor, cât și impozit pe profit, bonificația se determină prin raportare la ambele categorii de impozit, potrivit regulilor aplicabile fiecăreia.

Este o prevedere importantă pentru societățile care au ieșit din sistemul micro în cursul anului 2025.

Bonificația și impozitul minim pe cifra de afaceri

Procedura acoperă și contribuabilii pentru care, la sfârșitul anului fiscal 2025 sau al anului fiscal modificat început în 2025, este datorat impozitul minim pe cifra de afaceri.

În această situație, procentul de 3% se aplică impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri.

Ce se întâmplă cu sponsorizările și sumele redirecționate

Pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit care au redirecționat sume din impozitul pe profit potrivit legii, aceste sume nu intră în baza de calcul a bonificației.

Astfel, procentul de 3% se aplică impozitului pe profit anual după scăderea sumelor redirecționate.

Bonificația nu se restituie în numerar

Acesta este probabil cel mai important aspect practic al procedurii.

Suma reprezentând bonificația de 3% nu este, în mod obișnuit, restituită contribuabilului în contul bancar.

ANAF înregistrează suma aferentă bonificației ca plată în plus, iar aceasta se utilizează pentru compensarea cu alte obligații fiscale ale contribuabilului.

De exemplu, dacă unei societăți i se acordă o bonificație de 1.500 lei și aceasta are ulterior de achitat TVA, impozite sau alte obligații fiscale, suma poate fi utilizată în cadrul mecanismului de compensare prevăzut de Codul de procedură fiscală.

Există o excepție pentru sumele pentru care se împlinește termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea: dacă acestea nu au fost compensate cu alte obligații bugetare, procedura prevede restituirea potrivit regulilor Codului de procedură fiscală.

Ce document primește contribuabilul

Pentru contribuabilii care îndeplinesc condițiile, organul fiscal emite Decizia de acordare a bonificației de 3%.

Decizia este aprobată de conducătorul organului fiscal și este comunicată contribuabilului potrivit regulilor Codului de procedură fiscală. Un exemplar rămâne arhivat la dosarul fiscal.

Prin urmare, contribuabilul va putea identifica oficial atât acordarea facilității, cât și cuantumul acesteia.

Ce se întâmplă dacă ulterior se depune o declarație rectificativă

Ordinul reglementează și situația în care, după acordarea bonificației, contribuabilul depune o declarație rectificativă sau primește în urma unui control fiscal o decizie de impunere.

Dacă obligația fiscală este diminuată, ANAF recalculează corespunzător bonificația și emite o nouă decizie.

Dacă, prin declarația rectificativă sau prin decizia de impunere, rezultă o suplimentare a obligației fiscale mai mare de 3%, organul fiscal anulează bonificația acordată inițial. Bonificația se anulează și atunci când, în urma depunerii unei declarații rectificative, contribuabilul nu mai înregistrează obligație fiscală. În acest scop se emite o nouă decizie şi se adaugă în evidenţa fiscală valoarea bonificaţiei acordate.

Această regulă trebuie avută în vedere atunci când sunt efectuate corecții ulterioare ale declarațiilor aferente anului 2025.

Exemplu de calcul pentru un plătitor de impozit pe profit

Presupunem că o societate are pentru anul 2025 un impozit pe profit anual eligibil pentru calculul bonificației de 100.000 lei și îndeplinește toate condițiile procedurii.

Bonificația va fi:

100.000 lei × 3% = 3.000 lei

ANAF emite decizia de acordare, iar cei 3.000 lei sunt evidențiați fiscal și utilizați pentru compensarea obligațiilor societății, potrivit procedurii.

Societatea nu trebuie să depună o cerere specială pentru obținerea celor 3.000 lei.

Ce trebuie să verifice firmele

Pentru societățile care doresc să beneficieze de bonificație, cele mai importante aspecte sunt istoricul plăților și situația obligațiilor fiscale.

Trebuie verificat dacă impozitul aferent anului 2025 a fost achitat integral în termen, dacă toate declarațiile corespunzătoare vectorului fiscal au fost depuse și dacă la termenul relevant nu existau alte obligații fiscale sau bugetare restante.

Ordinul nr. 987/2026 transformă astfel facilitatea de 3% într-un mecanism administrat direct de organul fiscal: ANAF identifică societățile eligibile, calculează bonificația, emite decizia și înregistrează suma ce poate fi utilizată pentru compensarea obligațiilor fiscale.

Cheltuieli deductibile, deductibile limitat și nedeductibile la calculul impozitului pe profit în 2026

Una dintre cele mai frecvente întrebări ale antreprenorilor este: „Pot să trec această cheltuială pe firmă și este deductibilă fiscal?”

Răspunsul nu depinde doar de existența unei facturi. Din punct de vedere fiscal, o cheltuială înregistrată în contabilitate poate fi deductibilă integral, deductibilă numai în anumite limite sau complet nedeductibilă la calculul impozitului pe profit.

Regulile principale sunt prevăzute de art. 25 din Codul fiscal.

Regula generală: cheltuiala trebuie să fie legată de activitatea economică

Principiul de bază este relativ simplu: sunt considerate deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice.

Cu alte cuvinte, societatea trebuie să poată demonstra existența unei legături între cheltuiala efectuată și activitatea sa.

În această categorie pot intra, în funcție de activitatea societății, cheltuieli precum:

• chiria spațiilor utilizate pentru desfășurarea activității;
• utilitățile;
• serviciile contabile, juridice sau de consultanță;
• achizițiile de materiale și consumabile;
• serviciile informatice;
• publicitatea și promovarea;
• costurile cu personalul;
• alte cheltuieli necesare desfășurării activității.

Codul fiscal stabilește expres că sunt deductibile și taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate camerelor de comerț și industrie, organizațiilor patronale și organizațiilor sindicale.

Cheltuielile cu salariile sunt, în principiu, deductibile

Cheltuielile cu salariile și cele asimilate salariilor sunt deductibile la determinarea rezultatului fiscal, cu excepțiile prevăzute expres de Codul fiscal.

De asemenea, cheltuielile suportate de angajator pentru salariații care lucrează în regim de telemuncă sunt considerate deductibile.

Prin urmare, costurile cu personalul reprezintă, ca regulă generală, cheltuieli recunoscute fiscal, însă pentru anumite beneficii acordate salariaților există plafoane sau condiții speciale.

Cheltuielile de protocol: deductibilitate limitată la 2%

Cheltuielile de protocol nu sunt deductibile integral.

Acestea sunt deductibile în limita unei cote de 2%, aplicată asupra profitului contabil la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol.

În calcul intră și TVA colectată pentru cadourile oferite de contribuabil atunci când valoarea acestora depășește 100 lei.

Este importantă diferența dintre înregistrarea contabilă și tratamentul fiscal. O cheltuială de protocol poate fi înregistrată integral în contabilitate, însă partea care depășește plafonul fiscal devine cheltuială nedeductibilă la calculul rezultatului fiscal.

Cheltuielile sociale: plafon de până la 5% din cheltuielile cu salariile

O altă categorie importantă o reprezintă cheltuielile sociale.

Acestea sunt deductibile în limita unei cote de până la 5% din valoarea cheltuielilor cu salariile personalului.

În această categorie pot intra, printre altele:

• ajutoarele de înmormântare;
• ajutoarele pentru boli grave și incurabile;
• ajutoarele pentru naștere;
• ajutoarele pentru proteze;
• anumite ajutoare pentru pierderi produse în gospodăriile proprii;
• cadourile în bani sau în natură oferite salariaților și copiilor minori ai acestora;
• tichetele cadou;
• tichetele culturale;
• tichetele de creșă;
• anumite servicii turistice sau de tratament acordate angajaților și membrilor familiilor acestora;
• alte cheltuieli cu caracter social prevăzute prin contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern.

Educația timpurie: până la 1.500 lei pe lună pentru fiecare copil

Codul fiscal include în categoria cheltuielilor sociale și sumele achitate de angajator pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie.

Limita fiscală este de 1.500 lei pe lună pentru fiecare copil, cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația fiscală.

Acest beneficiu trebuie analizat atât din perspectiva impozitului pe profit, cât și a regulilor privind veniturile salariale.

Tichetele de masă și voucherele de vacanță

Cheltuielile reprezentând tichetele de masă și voucherele de vacanță acordate de angajatori sunt incluse de Codul fiscal în categoria cheltuielilor cu deductibilitate limitată, potrivit condițiilor stabilite de legislația aplicabilă.

Autoturismele utilizate și în scop personal: deductibilitate de 50%

Unul dintre cele mai întâlnite cazuri în practică este cel al autoturismelor utilizate atât pentru activitatea societății, cât și în scop personal.

Pentru vehiculele rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice și care îndeplinesc condițiile prevăzute de Codul fiscal, 50% din cheltuielile aferente sunt deductibile.

Regula se referă la vehicule cu masa totală maximă autorizată de cel mult 3.500 kg și maximum 9 locuri, inclusiv locul conducătorului auto.

Justificarea utilizării vehiculelor, în sensul acordării deductibilităţii integrale la calculul rezultatului fiscal, se efectuează pe baza documentelor financiar-contabile şi prin întocmirea foii de parcurs care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: categoria de vehicul utilizat, scopul şi locul deplasării, kilometrii parcurşi, norma proprie de consum carburant pe kilometru parcurs.

Există însă situații în care cheltuielile pot fi integral deductibile, de exemplu pentru anumite vehicule utilizate pentru:

• servicii de urgență;
• pază și protecție;
• curierat;
• activitatea agenților de vânzări și achiziții;
• transport de persoane cu plată;
• taximetrie;
• închiriere;
• școli de șoferi;
• vehicule care reprezintă marfă în scop comercial.

Cheltuielile cu amortizarea autoturismelor nu intră însă în această limitare de 50%, având propriile reguli fiscale.

Atenție la autoturismele persoanelor cu funcții de conducere

Pentru autoturismele folosite de persoanele cu funcții de conducere și de administrare ale unei persoane juridice există o regulă suplimentară de deductibilitate: cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații sunt recunoscute fiscal, potrivit regulilor aplicabile cheltuielilor auto, pentru un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuții.

Sediul firmei aflat într-o locuință

În situația în care sediul societății se află într-o locuință proprietate personală și spațiul este utilizat atât pentru activitatea economică, cât și în scop personal, Codul fiscal prevede o limitare.

Este deductibilă în proporție de 50% valoarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații corespunzătoare suprafeței puse la dispoziția contribuabilului prin contract.

Există o regulă similară pentru sediul social achiziționat de societate într-o clădire de locuințe atunci când acesta nu este utilizat exclusiv pentru activitatea economică.

Dacă sediul aflat în patrimoniul societății este utilizat în scop personal de către acționari sau asociați, cheltuielile pot fi considerate efectuate în favoarea acestora și devin nedeductibile.

Ce cheltuieli sunt nedeductibile?

Codul fiscal enumeră o serie de cheltuieli care nu pot diminua rezultatul fiscal.

Impozitul pe profit

Cheltuiala cu propriul impozit pe profit al societății este nedeductibilă.

În aceeași categorie intră anumite diferențe de impozit aferente anilor precedenți sau anului curent și alte impozite menționate expres de Codul fiscal.

Amenzile și penalitățile datorate autorităților

Dobânzile și majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile datorate autorităților române sau străine sunt, în principiu, nedeductibile fiscal.

Există o excepție pentru cele aferente contractelor încheiate cu respectivele autorități.

Prin urmare, o amendă primită de societate poate fi înregistrată în contabilitate, dar nu va diminua profitul impozabil.

Bunurile lipsă sau degradate

Cheltuielile cu stocurile sau mijloacele fixe amortizabile constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile sunt, în principiu, nedeductibile.

Codul fiscal stabilește însă mai multe excepții, printre care bunurile:

• distruse în urma unor calamități naturale sau cauze de forță majoră;
• asigurate;
• degradate calitativ, dacă se dovedește distrugerea lor;
• aflate în anumite situații reglementate de legislația privind diminuarea risipei alimentare;
• al căror termen de valabilitate sau de expirare este depășit, în condițiile legii.

Cheltuielile efectuate în favoarea asociaților

Cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților sunt nedeductibile, cu excepția plăților pentru bunuri livrate sau servicii prestate societății la prețul de piață.

Această regulă este importantă mai ales în cazul în care societatea suportă cheltuieli cu caracter personal pentru asociați sau acționari.

Simpla existență a unei facturi emise pe societate nu transformă automat o cheltuială personală într-o cheltuială deductibilă.

Cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile

Cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile sunt, de asemenea, nedeductibile.

Dacă evidența contabilă nu permite identificarea directă a acestor cheltuieli, Codul fiscal prevede utilizarea unei metode raționale de alocare a cheltuielilor comune și de administrare.

Facturile emise de contribuabili inactivi

O atenție deosebită trebuie acordată furnizorilor declarați inactivi fiscal.

Cheltuielile înregistrate în contabilitate în baza documentelor emise de un contribuabil declarat inactiv sunt, în principiu, nedeductibile.

Codul fiscal prevede totuși anumite excepții, inclusiv pentru unele achiziții realizate în cadrul procedurilor de executare silită sau de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului.

Verificarea situației fiscale a furnizorilor poate preveni astfel consecințe fiscale importante.

Sponsorizările nu sunt cheltuieli deductibile în sensul obișnuit

Sponsorizarea are un regim fiscal distinct.

Cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat sunt încadrate ca nedeductibile la determinarea rezultatului fiscal, însă societatea poate scădea sponsorizarea din impozitul pe profit datorat, în limita valorii minime dintre:

• 0,75% din cifra de afaceri;
• 20% din impozitul pe profit datorat.

Pentru sponsorizările acordate entităților fără scop lucrativ și unităților de cult, beneficiarul trebuie, în condițiile prevăzute de lege, să fie înscris în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

Este, așadar, important să nu confundăm deductibilitatea unei cheltuieli cu scăderea unei sume direct din impozitul pe profit.

Noutate aplicabilă din 2026: stimulent fiscal pentru listarea la bursă

Codul fiscal conține și un stimulent destinat societăților care își admit acțiunile la tranzacționare.

Pentru cheltuielile aferente procesului de admitere și menținere la tranzacționare a acțiunilor pe o piață reglementată sau într-un sistem multilateral de tranzacționare se acordă o deducere suplimentară de 50% la calculul rezultatului fiscal.

Facilitatea se aplică atât cheltuielilor aferente admiterii la tranzacționare, cât și cheltuielilor de menținere la tranzacționare înregistrate în primul an fiscal ulterior admiterii.

Potrivit prevederilor citate din OUG nr. 8/2026, această facilitate se aplică începând cu anul fiscal 2026.

Deductibil contabil nu înseamnă automat deductibil fiscal

Aceasta este probabil cea mai importantă idee pentru antreprenori.

O societate poate avea o cheltuială:

înregistrată corect în contabilitate, dar care, la calculul impozitului pe profit, să fie:

• integral deductibilă;
• deductibilă numai într-o anumită proporție;
• deductibilă numai în limita unui plafon;
• complet nedeductibilă.

Diferențele dintre tratamentul contabil și cel fiscal sunt luate în considerare la determinarea rezultatului fiscal și, implicit, a impozitului pe profit datorat.

Exemplu simplificat

Presupunem că o societate înregistrează în cursul anului:

• 10.000 lei cheltuieli cu servicii necesare activității;
• 4.000 lei cheltuieli de protocol;
• 6.000 lei amenzi;
• 12.000 lei cheltuieli aferente unui autoturism utilizat atât în interesul societății, cât și personal.

Cheltuielile de 10.000 lei aferente serviciilor pot fi integral deductibile dacă sunt efectuate în scopul activității economice și sunt documentate corespunzător.

Cheltuielile de protocol vor fi deductibile numai în limita plafonului fiscal.

Amenzile de 6.000 lei vor fi nedeductibile.

Pentru autoturism, în condițiile aplicării limitării prevăzute de Codul fiscal, numai 50% din cheltuielile respective vor fi deductibile.

Acest exemplu arată de ce valoarea totală a cheltuielilor din contabilitate nu este neapărat egală cu valoarea cheltuielilor care diminuează profitul impozabil.

Ce ar trebui să verifice o societate înainte de a considera o cheltuială deductibilă?

În practică, analiza nu ar trebui să se oprească la întrebarea „avem factură?”.

Trebuie verificate cel puțin:

1. legătura cheltuielii cu activitatea economică;
2. documentele justificative;
3. existența unor plafoane de deductibilitate;
4. eventuala utilizare personală a bunului sau serviciului;
5. regulile fiscale speciale aplicabile categoriei respective;
6. situația fiscală a furnizorului, acolo unde aceasta influențează deductibilitatea;
7. tratamentul TVA, care poate fi diferit de cel aplicabil impozitului pe profit.

Concluzie

Regula potrivit căreia „orice factură emisă pe firmă este deductibilă” este greșită.

Codul fiscal pornește de la principiul că sunt deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, dar stabilește numeroase situații în care deductibilitatea este limitată sau chiar exclusă.

Autoturismele utilizate mixt, protocolul, cheltuielile sociale, sponsorizările, amenzile, cheltuielile efectuate în beneficiul asociaților sau documentele primite de la contribuabili inactivi sunt numai câteva dintre situațiile în care tratamentul fiscal trebuie analizat separat.

De aceea, înainte de închiderea perioadei fiscale și calcularea impozitului pe profit, este recomandată verificarea distinctă a cheltuielilor deductibile, deductibile limitat și nedeductibile.

Profitul reinvestit în 2026: ce investiții sunt scutite de impozit și ce active sunt eligibile

 

Facilitatea privind scutirea de impozit a profitului reinvestit permite societăților plătitoare de impozit pe profit să reducă sarcina fiscală atunci când utilizează profitul obținut pentru realizarea anumitor investiții necesare activității economice.

Reglementarea este prevăzută de art. 22 din Codul fiscal și acoperă o gamă mai largă de investiții decât simpla achiziție de utilaje. În funcție de natura activității, facilitatea poate viza echipamente tehnologice, calculatoare, programe informatice, construcții destinate producției, instalații de măsurare și control, precum și anumite active agricole.

Pentru anul 2026 există și o regulă specială importantă privind posibilitatea utilizării amortizării accelerate pentru anumite categorii de active care beneficiază de scutirea profitului reinvestit.

Ce înseamnă scutirea profitului reinvestit?

Mecanismul nu presupune că investiția este dedusă pur și simplu din impozitul datorat.

Facilitatea funcționează prin scutirea de impozit pe profit a părții din profitul contabil brut care este investită în active eligibile și puse în funcțiune.

Sunt vizate investițiile realizate în:

• echipamente tehnologice;
• active utilizate în activitatea de producție și procesare;
• active destinate retehnologizării;
• calculatoare electronice și echipamente periferice;
• mașini și aparate de casă, control și facturare;
• programe informatice;
• drepturi de utilizare a programelor informatice.

Activele pot fi produse de societate sau achiziționate și pot fi dobândite inclusiv prin contracte de leasing financiar, cu condiția să fie puse în funcțiune și utilizate în scopul desfășurării activității economice.

Ce profit poate beneficia de scutire?

Profitul investit luat în calcul pentru aplicarea facilității este profitul contabil brut cumulat de la începutul anului până în trimestrul sau anul în care activele sunt puse în funcțiune.

Scutirea nu poate însă depăși impozitul pe profit calculat pentru perioada respectivă.

În cazul societăților care calculează impozitul pe profit trimestrial, facilitatea se acordă în limita impozitului pe profit calculat cumulat de la începutul anului până în trimestrul punerii în funcțiune a investiției.

Pentru contribuabilii care aplică sistemul anual de declarare și plată, limita este reprezentată de impozitul calculat cumulat pentru anul în care activele sunt puse în funcțiune.

Exemplu simplificat

Presupunem că o societate are un profit contabil brut cumulat de 300.000 lei și cumpără și pune în funcțiune un echipament tehnologic eligibil în valoare de 100.000 lei.

Dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Codul fiscal, partea din profit investită în echipamentul respectiv poate beneficia de facilitate.

La o cotă de impozit pe profit de 16%, economia fiscală aferentă unui profit eligibil de 100.000 lei poate ajunge, în exemplul simplificat, la 16.000 lei, în limita impozitului pe profit calculat potrivit regulilor art. 22.

Calculul concret trebuie însă efectuat în funcție de profitul contabil brut, rezultatul fiscal, momentul punerii în funcțiune și impozitul pe profit calculat cumulat.

Ce se întâmplă dacă societatea face mai multe investiții în cursul anului?

Facilitatea poate fi aplicată succesiv.

Pentru contribuabilii care calculează impozitul trimestrial, dacă au fost realizate investiții în trimestrele precedente și pentru acestea s-a utilizat deja scutirea, profitul investit anterior se scade din profitul contabil brut cumulat utilizat la calculul facilității pentru noua investiție.

Astfel, aceeași parte a profitului nu poate fi utilizată de mai multe ori pentru obținerea scutirii.

Dacă în trimestrul punerii în funcțiune a activului societatea înregistrează pierdere contabilă, iar ulterior, în trimestrul următor sau la sfârșitul anului, revine pe profit contabil, impozitul aferent profitului investit pentru care a fost aplicată facilitatea nu se recalculează.

Pot beneficia firmele care trec de la microîntreprindere la impozit pe profit?

Da, însă există o regulă distinctă.

Dacă o societate care aplica regimul microîntreprinderilor devine plătitoare de impozit pe profit în cursul anului, pentru facilitate se ia în considerare profitul contabil brut cumulat începând cu trimestrul în care societatea a devenit plătitoare de impozit pe profit.

Investițiile eligibile trebuie, de asemenea, să fie puse în funcțiune începând cu trimestrul respectiv.

Prin urmare, profitul realizat în perioada în care societatea era microîntreprindere nu este utilizat pentru calcularea acestei facilități.

Activele trebuie să fie noi

O condiție importantă este aceea că activele pentru care se aplică scutirea trebuie să fie considerate active noi, potrivit regulilor prevăzute de normele metodologice.

Prin urmare, simpla cumpărare a oricărui mijloc fix nu înseamnă automat că societatea poate aplica scutirea profitului reinvestit.

Trebuie verificate atât caracteristicile activului, cât și încadrarea acestuia în categoriile prevăzute de legislație.

Ce construcții utilizate în producție și procesare sunt eligibile?

Pentru activitatea de producție și procesare, sfera activelor eligibile este importantă deoarece include și anumite construcții.

Printre acestea se află:

• clasa 1.1.1 – Clădiri industriale;
• clasa 1.1.2 – Construcții ușoare cu structuri metalice, precum hale de producție sau hale de montaj;
• clasa 1.1.3 – centrale hidroelectrice, stații și posturi de transformare și stații de conexiuni;
• clasa 1.1.4 – centrale termoelectrice și nuclearo-electrice.

Astfel, facilitatea nu este limitată doar la utilajul instalat într-o fabrică. În condițiile prevăzute de lege, poate fi eligibilă inclusiv construcția utilizată efectiv pentru activitatea de producție sau procesare.

Active eligibile pentru agricultură și zootehnie

Lista cuprinde și numeroase active utilizate în sectorul agricol, precum:

• clădiri agrozootehnice;
• construcții agricole ușoare;
• depozite pentru îngrășăminte;
• silozuri pentru furaje;
• silozuri pentru depozitarea și conservarea cerealelor;
• construcții pentru creșterea animalelor și păsărilor;
• heleșteie, iazuri și alte construcții pentru piscicultură;
• terase pe terenuri arabile și plantații pomicole sau viticole;
• sere, solarii, răsadnițe și ciupercării.

Sunt cuprinse, de asemenea, activele din subgrupa 2.4 – Animale și plantații.

Pentru companiile din agricultură, facilitatea poate avea astfel o aplicabilitate mult mai largă decât achiziția clasică de utilaje.

Aparate și instalații de măsurare, control și reglare

În categoria activelor eligibile sunt incluse și cele din subgrupa 2.2 – Aparate și instalații de măsurare, control și reglare.

Aceste investiții pot avea o importanță semnificativă pentru automatizarea proceselor de producție, modernizarea liniilor tehnologice și creșterea eficienței activității.

Înainte de aplicarea facilității trebuie însă verificată încadrarea concretă a mijlocului fix în Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe.

Calculatoarele și programele informatice pot beneficia de facilitate

Scutirea profitului reinvestit nu este rezervată companiilor industriale.

Codul fiscal include expres:

• calculatoare electronice;
• echipamente periferice;
• programe informatice;
• dreptul de utilizare a programelor informatice.

Prin urmare, o societate care investește în infrastructură IT poate beneficia de facilitate dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 22.

Această regulă este relevantă inclusiv pentru firmele din domeniul serviciilor, contabilitate, consultanță, software sau alte activități care nu presupun existența unei linii de producție.

Investițiile realizate pe parcursul mai multor ani

În cazul investițiilor care se desfășoară pe mai mulți ani consecutivi, facilitatea nu trebuie neapărat amânată până la finalizarea întregului proiect.

Scutirea poate fi acordată pentru investițiile puse în funcțiune parțial în anul respectiv, pe baza situațiilor parțiale de lucrări.

Această regulă poate fi importantă în cazul proiectelor industriale sau agricole de dimensiuni mari, unde investiția este realizată etapizat.

Cât timp trebuie păstrat activul în patrimoniul firmei?

Societatea care aplică facilitatea trebuie să păstreze activele în patrimoniu cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata lor de utilizare economică, dar nu mai mult de 5 ani.

Dacă această condiție nu este respectată, impozitul pe profit aferent facilității se recalculează, pot fi datorate creanțe fiscale accesorii, iar contribuabilul trebuie să depună declarație fiscală rectificativă.

Există însă excepții atunci când activele:

• sunt transferate în cadrul unor operațiuni de reorganizare efectuate potrivit legii;
• sunt înstrăinate în procedura de lichidare sau faliment;
• sunt distruse, pierdute, furate ori defecte și înlocuite, dacă situația poate fi demonstrată corespunzător;
• sunt scoase din patrimoniu pentru îndeplinirea unor obligații prevăzute de lege.

Ce se întâmplă cu profitul pentru care s-a aplicat scutirea?

Suma profitului pentru care societatea a beneficiat de scutire, diminuată cu partea aferentă rezervei legale, se repartizează cu prioritate pentru constituirea rezervelor, în condițiile prevăzute de Codul fiscal.

Această operațiune trebuie avută în vedere la repartizarea rezultatului exercițiului financiar.

Dacă la sfârșitul exercițiului financiar societatea înregistrează pierdere contabilă, impozitul aferent profitului investit nu este recalculat și nu se efectuează repartizarea la rezerve a sumei respective.

Regula specială privind amortizarea accelerată în 2026

În mod obișnuit, contribuabilii care aplică scutirea profitului reinvestit nu pot utiliza pentru aceleași active metoda de amortizare accelerată sau superaccelerată, în cazurile prevăzute de Codul fiscal.

Pentru anul 2026 există însă o excepție importantă.

Dacă scutirea profitului reinvestit este aplicată în 2026 pentru:

• active din subgrupa 2.1 – Echipamente tehnologice, respectiv mașini, unelte și instalații de lucru;
• computere și echipamente periferice,

contribuabilii pot opta și pentru amortizarea accelerată, potrivit art. 28 din Codul fiscal.

Pentru contribuabilii care utilizează un an fiscal diferit de anul calendaristic, regula se aplică în mod corespunzător anului fiscal modificat care începe în 2026.

Această excepție poate face investițiile realizate în 2026 deosebit de atractive din punct de vedere fiscal, deoarece trebuie analizate concomitent atât beneficiul scutirii profitului reinvestit, cât și efectul amortizării accelerate asupra rezultatului fiscal.

Profitul reinvestit pentru învățământul profesional-dual

Codul fiscal prevede și scutirea de impozit pentru profitul investit în susținerea învățământului profesional-dual, prin asigurarea pregătirii practice și formării de calitate a elevilor.

Este o facilitate distinctă care poate prezenta interes pentru societățile implicate în formarea profesională a viitorilor angajați.

Ce trebuie verificat înainte de aplicarea facilității?

Scutirea profitului reinvestit nu ar trebui aplicată doar pornind de la denumirea comercială a unui bun.

Pentru fiecare investiție este recomandată verificarea:

• încadrării activului în categoria eligibilă;
• codului de clasificare din Catalogul mijloacelor fixe;
• caracterului de activ nou;
• datei punerii în funcțiune;
• utilizării activului în activitatea economică;
• valorii profitului contabil brut disponibil;
• impozitului pe profit calculat cumulat;
• perioadei obligatorii de păstrare în patrimoniu;
• regimului de amortizare aplicabil.

Documentarea corectă a investiției este importantă mai ales în cazul unui control fiscal.

Concluzie

Scutirea profitului reinvestit rămâne în 2026 una dintre cele mai importante facilități fiscale disponibile societăților plătitoare de impozit pe profit.

Facilitatea nu se limitează la achiziția de utilaje. În funcție de activitate, pot fi eligibile echipamente tehnologice, calculatoare, programe informatice, hale și clădiri industriale, construcții agricole, sere, silozuri, instalații de măsurare și control, animale și plantații.

Pentru anul 2026 este deosebit de importantă și posibilitatea de a utiliza amortizarea accelerată pentru echipamentele tehnologice din subgrupa 2.1 și pentru computere și echipamente periferice, chiar dacă pentru acestea se aplică scutirea profitului reinvestit.

Înainte de aplicarea facilității, fiecare investiție trebuie analizată separat, atât din punctul de vedere al încadrării activului, cât și al modului de calcul al profitului eligibil.