Se afișează postările cu eticheta somer. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta somer. Afișați toate postările

luni, 31 octombrie 2022

Noul cuantum al indemnizaţiei de şomaj

În Monitorul oficial nr. 954/2022 a fost publicata Legea nr. 273/2022 pentru modificarea art. 39 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, in vigoare de la 3 octombrie 2022.

Potrivit acestei legi, cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu:

a) valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an (inainte aceasta suma era 75% din valoarea indicatorului social de referinţă);

b) suma prevăzută la lit. a), la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea, asupra mediei veniturilor care constituie baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare.

Cotele procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare sunt:

a) 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani;
b) 5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
c) 7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani;
d) 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.

Indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează:

a) 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
b) 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

Valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 lei.

vineri, 8 octombrie 2021

Ordonanța de urgență nr. 101/2021 pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

In Monitorul oficial nr. 890/2021 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 101/2021 pentru modificarea art. 5 pct. IV4 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Aceasta ordonanta modifica varsta pana la care este considerata o persoana ca fiind tânăr NEET. Astfel, este tânăr NEET - persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională.

Totodata aceasta ordonanta modifica Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. În situația în care persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social se angajează cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu, pentru o perioadă de cel puțin 24 de luni, acordarea ajutorului social se prelungește pentru o perioadă de 6 luni, în cuantumul primit anterior angajării.

Persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social au obligația să se prezinte la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă la fiecare 6 luni, începând cu luna în care au obținut dovada faptului că sunt în evidența agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, sau ori de câte ori sunt solicitate de aceasta.

Pentru facilitarea angajării, precum și a participării la cursuri de formare profesională, în cazul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social care nu au un nivel de educație școlară sau cunoștințele necesare potrivit Cadrului național al calificărilor prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare, agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă recomandă, în cadrul serviciilor de informare și consiliere profesională, înscrierea și parcurgerea cursurilor programului educațional «A doua șansă» reglementate prin metodologia privind organizarea programului, elaborată și aprobată de către Ministerul Educației.

Inspectoratele școlare județene/al municipiului București, denumite în continuare inspectorate școlare, comunică lunar atât agențiilor teritoriale, cât și agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă numărul locurilor disponibile pentru înscrierea în cadrul programului educațional «A doua șansă».

Refuzul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social de a participa la cursurile programelor educaționale de tip «A doua șansă» conduce la încetarea dreptului la ajutorul social.

vineri, 6 martie 2020

Modificarea procedurii de primire și de soluționare a cererilor de loc de muncă sau indemnizație de șomaj

In Monitorul oficial nr. 155/2020 a fost publicat Ordinul nr. 286/2020 privind modificarea și completarea Procedurii de primire și de soluționare a cererilor de loc de muncă sau indemnizație de șomaj, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă nr. 85/2002.

Prin acest ordin se inlocuieste adeverința medicala solicitata de la persoana în căutarea unui loc de muncă, cu declarația pe propria răspundere cum că persoana nu are restricții medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricții medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă.

vineri, 21 iulie 2017

Legea nr. 172/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

In Monitorul oficial nr. 576 / 2017 a fost publicata Legea nr. 172/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. 

miercuri, 28 decembrie 2016

Hotărârea nr. 885/2016 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, şi pentru modificarea şi completarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002

In Monitorul oficial nr. 979 / 2016 a fost publicata Hotărârea nr. 885/2016 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, şi pentru modificarea şi completarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002.

miercuri, 19 octombrie 2016

Ordonanţa de urgenţă nr. 60/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

In Monitorul oficial nr. 773 / 2016 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 60/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

luni, 13 iulie 2015

Legea nr. 195/2015 pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

In Monitorul oficial nr. 504 / 2015 a fost publicata Legea nr. 195/2015 pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.