Se afișează postările cu eticheta alocatia pentru copii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alocatia pentru copii. Afișați toate postările

miercuri, 5 august 2020

Majorarea alocației de stat pentru copii

In Monitorul oficial nr. 688/2020 a fost publicata  Ordonanța de urgență nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

Potrivit acestei ordonante, începând cu drepturile aferente lunii iulie 2022, alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora.;
c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
  
Începând cu drepturile bănești aferente lunii august 2020, cuantumul alocației de stat se majorează cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferența dintre cuantumul prevăzut mai sus și cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020.

În perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea se aplică de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie și drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an.

Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. În condițiile în care bugetul de stat poate susține un cuantum mai mare al alocației de stat pentru copii, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili un nivel mai ridicat.

Titular al dreptului la alocația de stat pentru copii este copilul.

Alocația de stat pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, se cumulează cu indemnizația lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserție, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Dacă din calculul cuantumului alocației de stat pentru copii rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului.

joi, 4 iunie 2015

Majorarea alocatiei de stat pentru copii

In Monitorul oficial nr. 383 / 2015 a fost publicata Legea nr. 125/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

vineri, 6 ianuarie 2012

Venitul minim garantat valabil de la 1 ianuarie 2012

Potrivit OUG nr. 124/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementeaza acordarea de beneficii de asistenta sociala, de la 1 ianuarie 2012 cuantumul venitului minim garantat prevazut de Legea nr. 416 / 2001 privind venitul minim garantat se stabileste in raport cu indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR, dupa cum urmeaza:

a) 0,25 ISR pentru persoana singura;
b) 0,45 ISR pentru familiile formate din 2 persoane;
c) 0,63 ISR pentru familiile formate din 3 persoane;
d) 0,78 ISR pentru familiile formate din 4 persoane;
e) 0,93 ISR pentru familiile formate din 5 persoane;
f) cate 0,062 ISR pentru fiecare alta persoana peste numarul de 5 persoane, care face parte din familie, in conditiile stabilite de Legea nr. 416 / 2001 privind venitul minim garantat.

Valoarea indicatorului social de referinta (ISR) este in prezent de 500 lei.

joi, 5 ianuarie 2012

Alocatia de stat pentru copii in vigoare de la 1 ianuarie 2012

Potrivit OUG nr. 124/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementeaza acordarea de beneficii de asistenta sociala, de la 1 ianuarie 2012 cuantumul alocatiei de stat pentru copii se stabileste in raport cu indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR, dupa cum urmeaza:

a) 0,4 ISR pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani (sau de pana la 3 ani, in cazul copilului cu handicap);
b) 0,084 ISR pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 2 ani si 18 ani, precum si pentru tinerii care au implinit varsta de 18 ani, care urmeaza cursurile invatamantului liceal sau profesional, organizate in conditiile legii, pana la terminarea acestora;
c) 0,168 ISR pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 3 ani si 18 ani, in cazul copilului cu handicap, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Titular al dreptului la alocatia de stat pentru copii este copilul.

Alocatia de stat pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani (sau de pana la 3 ani, in cazul copilului cu handicap) se cumuleaza cu indemnizatia lunara, stimulentul lunar sau stimulentul de insertie, prevazute de OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, respectiv de OUG nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor. 

Valoarea indicatorului social de referinta (ISR) este in prezent de 500 lei.