marți, 2 aprilie 2024

Inregistrarea în Registrul unic de identificare

În Monitorul oficial nr. 252/2024 a fost publicat Ordinul nr. 102/2024 privind înregistrarea în Registrul unic de identificare.

Se aprobă regulile de organizare şi funcţionare a Registrului unic de identificare, de înregistrare în RUI a solicitanţilor/beneficiarilor de plăţi şi/sau sprijin financiar din fonduri europene nerambursabile şi naţionale, în cadrul politicii agricole comune (PAC), sau ajutoare din fonduri publice alocate agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi a beneficiarilor schimburilor comerciale de produse agricole sub licenţe de import/export emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare APIA.

RUI este gestionat de APIA în sistem informatic.

Atribuirea de către APIA a codului unic de identificare în RUI se face o singură dată, pentru fiecare solicitant, pe baza unei cereri de înregistrar, care poate fi transmisă la centrele APIA prin mijloace electronice sau depusă fizic la centrele locale/judeţene APIA apropiate de locul în care beneficiarul îşi desfăşoară activitatea agricolă.

Solicitantul pentru înregistrarea în RUI este responsabil de realitatea datelor înscrise în cerere, cunoscând prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii.

Solicitantul are obligaţia de a declara orice modificare intervenită după data înregistrării în RUI în termen de 15 zile calendaristice de la producerea acesteia, depunând în acest sens documente justificative.

Codul unic de identificare în RUI nu se acordă pentru puncte de lucru şi/sau sucursale.

Pe baza cererii depuse de solicitant, cerere înregistrată în registrul de intrare/ieşire la centrul local/judeţean unde este depusă, responsabilii desemnaţi din cadrul APIA generează codul unic de identificare, folosind aplicaţia informatică, disponibilă în cadrul APIA, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la depunerea de către solicitant a documentaţiei complete şi comunică solicitantului codul atribuit, personal, dacă acesta se prezintă la APIA, sau utilizând poşta electronică sau alte mijloace de comunicare. În cazul în care solicitantul nu furnizează o adresă de e-mail, se comunică codul prin poştă.

În cazul în care documentaţia depusă de solicitant este incompletă, în termen de cel mult 5 zile de la primirea solicitării, APIA notifică solicitantul, utilizând poşta electronică sau alte mijloace de comunicare, asupra necesităţii completării documentaţiei, precizând documentele care trebuie depuse la APIA. În cazul în care solicitantul nu furnizează o adresă de e-mail, comunicarea se face utilizând poşta.

Codul unic de identificare se alocă o singură dată pentru un element de identificare, astfel: CNP pentru persoane fizice, respectiv CUI pentru orice alte forme de organizare, şi conţine acronimul "RO" şi un număr de cel puţin 9 cifre, alocate de sistemul informatic APIA, sistem care va asigura unicitatea acestuia.

Codul unic de identificare atribuit se va menţiona în toate cererile adresate APIA sau celorlalte instituţii aflate în coordonarea sau subordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, după caz.

APIA şi celelalte instituţii abilitate vor duce la îndeplinire prevederile acestui ordin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu