luni, 10 ianuarie 2022

Legea nr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022

În Monitorul oficial nr. 1238/2021 a fost publicata Legea nr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022, in vigoare de la 31 decembrie 2021

Bugetul de stat pe anul 2022 se stabileşte la venituri în sumă de 216.444,7 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 497.271,3 milioane lei credite de angajament şi în sumă de 301.729,9 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 85.285,2 milioane lei.

În anul 2022, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, în conformitate cu prevederile art. 220^6 alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din contribuţia asiguratorie pentru muncă încasată la bugetul de stat se distribuie lunar, până la sfârşitul lunii în curs, o cotă de:

a) 12%, care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale constituit în baza Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare;
b) 17%, care se face venit la Bugetul asigurărilor pentru şomaj;
c) 2%, care se face venit la Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
d) 22%, care se face venit la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru plata concediilor medicale;
e) 47%, care se face venit la bugetul de stat într-un cont distinct.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu