marți, 21 aprilie 2020

Modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate

In Monitorul oficial nr. 319/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 49/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru reglementarea unor măsuri de protecție socială.
 
Potrivit acestei ordonante:

1. Concediul și indemnizația pentru carantină se acordă asiguraților cărora li se interzice continuarea activității din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită prin documentul eliberat de direcția de sănătate publică.
 
2.  (1) În perioada situației de urgență instituite în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, persoanelor cărora li se interzice continuarea activității și pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, beneficiază de concedii și indemnizații pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie respectiv instituționalizată, la o locație declarată de către persoana carantinată sau prin izolare, care se acordă pentru perioada și pe baza documentelor prevăzute prin ordin al ministrului sănătății, în funcție de evoluția situației epidemiologice.

(2) Pentru persoanele aflate în situațiile prevăzute la alin. (1), certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei stării de urgență instituite potrivit alin. (1).

(3) Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru situațiile prevăzute la alin. (1) reprezintă 75% din baza de calcul stabilită conform art. 10."

3.  Indemnizațiile aferente certificatelor de concediu medical acordate în perioada stării de urgență instituite în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare, pot fi solicitate pe baza actelor justificative în termen de 180 de zile de la data încetării perioadei stării de urgență.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu