marți, 15 septembrie 2020

Măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

In Monitorul oficial nr. 804/2020 a fost publicat Ordinul nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Acest ordin reglementează măsurile privind mijloacele de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 care se vor aplica în unitățile/instituțiile de învățământ, în scopul asigurării dreptului la învățătură și a dreptului la sănătate, pentru beneficiarii primari ai dreptului la învățătură, studenți și personalul din sistemul național de învățământ.

În contextul epidemiologic actual, în condițiile în care derularea cursurilor școlare/activităților didactice specifice învățământului superior presupune interacțiunea directă între cadrul didactic și elev/student, este obligatorie respectarea măsurilor specifice de protejare a acestora și a întregului personal care participă la aceste activități.

Unitățile/instituțiile de învățământ au obligația să ia măsuri pentru prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în scopul organizării activității, în ceea ce privește:

a) asigurarea implementării activităților de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2;

b) organizarea spațiilor pentru asigurarea distanțării fizice;

c) organizarea accesului în unitatea/instituția de învățământ;

d) organizarea programului de învățământ;

e) asigurarea măsurilor igienico-sanitare la nivel individual;

f) asigurarea măsurilor igienico-sanitare în unitatea/instituția de învățământ;

g) instruirea personalului, comunicarea permanentă de informații către elevi/studenți și părinți privind măsurile de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2;

h) asigurarea măsurilor pentru elevi/studenți, cadre didactice și alt personal din unitățile/instituțiile de învățământ aflat în grupele de vârstă cu risc și/sau având afecțiuni cronice și/sau dizabilități.

miercuri, 9 septembrie 2020

Extinderea categoriilor de plăți care pot fi efectuate prin intermediul Sistemului național electronic de plată online

In Monitorul oficial nr. 802/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 152/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative în vederea extinderii categoriilor de plăți care pot fi efectuate prin intermediul Sistemului național electronic de plată online.

Potrivit acestei ordonante, pentru cererile de eliberare a pașapoartelor depuse în țară, contravaloarea pașapoartelor se achită în contul Companiei Naționale «Imprimeria Națională» - S.A. prin mijloace de plată online, inclusiv prin intermediul Sistemului național electronic de plată online - SNEP sau prin unitățile bancare cu care Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A. încheie convenții în acest scop.

Totodata, tarifele aferente confecționării și valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare și provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial sau păstrării combinației numărului de înmatriculare, pot fi achitate prin virament, prin mijloace de plată online, prin intermediul POS-urilor instalate la unitățile Trezoreriei Statului sau la sediile instituțiilor publice beneficiare ale sumelor și prin alte modalități de plată reglementate de acte normative în vigoare, prin mandat poștal sau în numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituțiilor prefectului, la casieriile unităților Trezoreriei Statului, în condițiile legii. Pentru sumele încasate prin intermediul POS-urilor instalate la unitățile Trezoreriei Statului, comisioanele se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul instituțiilor publice din structura cărora fac parte unitățile Trezoreriei Statului, iar pentru cele încasate prin intermediul POS-urilor instalate la sediile instituțiilor publice beneficiare, comisioanele se suportă din bugetele acestora.

Iar, tarifele aferente emiterii certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii și a permiselor de conducere, se încasează într-un cont distinct de disponibil deschis pe numele Regiei Autonome «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat», prin următoarele mijloace de plată: prin virament, prin mijloace de plată online, inclusiv prin Sistemul național electronic de plată online - SNEP, prin intermediul POS-urilor instalate de către Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat» la sediile serviciilor publice emitente ale documentelor, prin mandat poștal, precum și prin alte modalități de plată reglementate de acte normative în vigoare.

Norma privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activitățile de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în unitățile de alimentație publică de tipul restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor, precum și în spațiile special amenajate din exteriorul clădirilor

In Monitorul oficial nr. 802/2020 a fost publicat Ordinul nr. 1493/2788/149/2020 pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activitățile de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în unitățile de alimentație publică de tipul restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor, precum și în spațiile special amenajate din exteriorul clădirilor.

Procedura de decontare și de plată a sumelor acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

In Monitorul oficial nr. 794/2020 a fost publicata Hotărârea nr. 719/2020 pentru aprobarea procedurii de decontare și de plată a sumelor acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă.

Aceasta hotarare pune in aplicare masurile de ajutor introduse prin art. 1 alin. (5), art. 3 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (4) și al art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă.

Pentru depunerea în format electronic a cererilor și a documentelor se pot folosi modele de cereri și formulare electronice publicate pe platforma Punctul de contact unic electronic, ale cărui organizare și funcționare sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea și funcționarea Punctului de contact unic electronic, sau pe platforma aici.gov.ro.

Acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor , ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2

In Monitorul oficial nr. 790/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Potrivit acestei ordonante se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, unde aceștia sunt înscriși, ca urmare a rezultatului anchetei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, efectuată de direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, și având în vedere hotărârile comitetului județean pentru situații de urgență, respectiv Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului București. 

Persoanele au dreptul la zile libere plătite pe toată perioada în care se decide limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de  educație timpurie antepreșcolară. Zilele libere se acordă la cererea părintelui care îndeplinește condițiile, depusă la angajatorul acestuia.

Indemnizația pentru fiecare zi liberă acordată se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Indemnizația este în sumă brută și este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și plății contribuției asiguratorii pentru muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile din salarii și asimilate acestora.

Pentru decontarea sumelor pentru plata indemnizației, angajatorul depune cerere la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea angajatorul sau sucursala/punctul de lucru al acestuia, după caz, însoțită de documente justificative privind îndeplinirea condițiilor de decontare a indemnizației.
 
Cererea și documentele justificative se transmit electronic sau în format letric la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, în cel mult 30 de zile de la data efectuării plății contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației.
 
Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizație se face în termen de 15 zile calendaristice de la data înregistrării documentelor la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București.

Măsura de sprijin constând în acordarea unor ajutoare de stat și ajutoare de minimis în scopul dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii în cadrul Programului operațional regional 2014-2020

In Monitorul oficial nr. 784/2020 a fost publicat Ordinul nr. 3685/2020 privind aprobarea măsurii de sprijin constând în acordarea unor ajutoare de stat și ajutoare de minimis în scopul dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii în cadrul Programului operațional regional 2014-2020.

Acest ordin aprobă o măsură de sprijin constând în acordarea unor ajutoare de stat și ajutoare de minimis în scopul dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii în cadrul Programului operațional regional 2014-2020, denumită în continuare măsură, aferentă implementării axei prioritare 2 "Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii", prioritatea de investiții 2.2 "Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor", operațiunea A.

Această măsură este alcătuită din două componente, după cum urmează:

a) ajutor de stat regional pentru investiții, cu respectarea prevederilor art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratat, denumit în continuare ajutor de stat regional;

b) ajutor de minimis, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.

Programul IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia

In Monitorul oficial nr. 780/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia.

Se aprobă Programul IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial, denumit în continuare Program, care are ca obiectiv sprijinirea accesului la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii, denumite în continuare beneficiari, prin acordarea de facilități de garantare de către stat pentru creditele pe termen scurt acordate pentru finanțarea creditului comercial.

Prin aceasta ordonanță de urgență se instituie o schemă de ajutor de stat elaborată în conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei privind Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, precum și cu respectarea Recomandării Comisiei C (2020) 4885 F din 14 iulie 2020 privind condiționarea acordării de sprijin financiar public pentru întreprinderi din Uniunea Europeană de lipsa unei legături cu jurisdicțiile necooperante. 

Ajutoarele de stat prevăzute de schema de ajutor de stat se acordă după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene.

Programul constă în acordarea de garanții de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program pentru finanțările de tip factoring cu regres, denumite în continuare factoring, acordate de finanțator, pe baza facturilor, în cadrul unui plafon de finanțare cu caracter reînnoibil, garantat de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în procent de maximum 50% din valoarea finanțării de tip factoring acordată de finanțator beneficiarului eligibil, exclusiv dobânzile, comisioanele și alte cheltuieli aferente finanțării garantate cu posibilitatea prelungirii finanțării de maximum 3 ori, pe perioade de până la 12 luni.

Valoarea plafonului de garantare este de maximum 5.000.000 lei/ beneficiar, iar valoarea maximă a unei garanții pentru o facilitate de factoring, acordată beneficiarului pentru un debitor cedat, este de maximum 750.000 lei.

Suplimentarea plafoanelor de garantare se poate realiza, după consumarea a cel puțin 80% din plafonul alocat inițial beneficiarului, la solicitarea finanțatorului și după obținerea acordului Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - F.N.G.C.I.M.M., fără depășirea limitei maxime de 5.000.000 lei/beneficiar.

luni, 31 august 2020

Sistemul de raportare contabilă semestrială aplicabil entităților din domeniul asigurărilor

In Monitorul oficial nr. 780/2020 a fost publicata Norma nr. 34/2020 pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă semestrială aplicabil entităților din domeniul asigurărilor.

Sistemul este aplicabil entităților cărora le sunt incidente prevederile Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 41/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate ale entităților care desfășoară activitate de asigurare și/sau reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, ale Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 36/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile referitoare la situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate aplicabile companiilor de brokeraj care desfășoară activitate de distribuție în asigurări și/sau reasigurări, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 15/2016 privind aprobarea Reglementărilor contabile aferente situațiilor financiare anuale aplicabile Fondului de garantare a asiguraților, cu completările ulterioare, astfel:

a) asigurătorilor și reasigurătorilor, indiferent de forma juridică, cu sediul pe teritoriul României, persoane juridice române, care desfășoară activitate de asigurare și/sau reasigurare în condițiile legii;

b) intermediarilor principali autorizați de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., în condițiile Legii nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu completările ulterioare, denumiți în continuare companii de brokeraj, conform art. 2 alin. (1) pct. 9 din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 19/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările ulterioare;

c) subunităților fără personalitate juridică stabilite în România în conformitate cu prevederile Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu completările ulterioare, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în state terțe;

d) subunităților fără personalitate juridică stabilite în România în conformitate cu prevederile Legii nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 236/2018, cu completările ulterioare, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în alte state membre;

e) Fondului de garantare a asiguraților, constituit în condițiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților.

Ordonanța de urgență nr. 145/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, pentru abrogarea unor prevederi legale, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății

In Monitorul oficial nr. 776/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 145/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, pentru abrogarea unor prevederi legale, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății.

Aceasta ordonanta modifica ordonanta privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Astfel se precizeaza ca persoanele sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate, în a căror rază administrativ-teritorială își au sediul social, respectiv domiciliul, pe suport hârtie sau prin mijloace de transmitere la distanță, exemplarul 2 al certificatelor de concediu medical în condițiile în care se solicită restituirea sumelor reprezentând indemnizații plătite asiguraților, care sunt suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. 

De asemenea se va asimila stagiului de cotizare în sistemul de asigurări sociale de sănătate perioada în care persoanele asigurate au realizat, în temeiul legislației interne a unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau a Confederației Elvețiene pentru care sunt incidente prevederile legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, stagii de asigurare atestate prin intermediul formularului european privind totalizarea perioadelor de asigurare, eliberat de instituția competentă la care acestea au fost asigurate anterior.

 Durata de acordare a concediului și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este mai mare în cazul unor boli speciale și se diferențiază după cum urmează:

- un an, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru unele boli cardiovasculare, stabilite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, denumită CNAS, cu acordul Ministerului Sănătății;
- un an și 6 luni, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru SIDA și neoplazii, în funcție de stadiul bolii;
- pe toată perioada de tratament, până la vindecare, pentru tuberculoză.

Sumele reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților și care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate.

Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora la care își desfășoară activitatea persoanele fizice, precum și agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București solicită sumele pe suport hârtie sau prin mijloace de transmitere la distanță, în termenul de 90 de zile și în condițiile reglementate prin normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Din sumele solicitate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se suportă sumele certe și exigibile la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire în condițiile reglementate prin normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

La data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență nr. 145/2020 se abrogă prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 12 februarie 2020.

joi, 27 august 2020

Programul IMM INVEST ROMÂNIA se modifica din nou

In Monitorul oficial nr. 772/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 143/2020 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie - IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru modificarea și completarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2020.

Potrivit acestei noi ordonante perioada de acordare a grantului pentru plata dobânzii este de 8 luni de la data acordării creditului. 

Acordarea grantului pentru anul 2020 se realizează conform schemei de ajutor de stat prevăzute la art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 75/2020, cu modificările ulterioare, iar pentru anii următori se aprobă anual printr-un act normativ cu putere de lege doar în condițiile în care creșterea economică estimată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză se situează sub nivelul creșterii economice din anul 2020. Acordarea grantului se realizează în condițiile respectării prevederilor legislației din domeniul ajutorului de stat în vigoare. 

Aceasta ordonanta abroga prevederea referitoare la obligatia beneficarilor de a depune un document scris prin care se angajează să nu disponibilizeze personalul existent de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență până la 31 decembrie 2020.

Se mareste de asemenea plafonul pentru anul 2020 la 20.000.000.000 lei.