In Monitorul oficial nr. 988/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene.
Potrivit acestei ordonante pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data de 21.03.2020 și neachitate pana la 25.12.2020 nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Prin derogare de la prevederile art. 157 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, aceste obligații fiscale nu sunt considerate obligații fiscale restante.
De asemenea, tot pana la 25.12.2020, se suspendă sau nu începe executarea silită prin înființarea popririi a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală, precum și a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanțe naționale. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau alți terți popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale.
O alta masura prevazuta de OUG nr. 181/2020 este aceea ca pentru obligațiile fiscale principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data declarării stării de urgență (16 martie 2020) și nestinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală se aprobă eșalonarea la plată pe o perioadă de cel mult 12 luni, prin depunerea unei cereri la organul fiscal, până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv.
Aceasta ordonanta introduce posibilitatea de a se aplica din nou pt. restructurarea obligatilor fiscale potrivit Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale. Debitorul care dorește să își restructureze obligațiile bugetare are obligația de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenția sa în perioada 1 noiembrie 2020-31 martie 2021, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, și se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent.
O alta masura este pentru contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activități, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități. Acestia nu mai datorează impozit specific pentru perioada cuprinsă între data de 26 octombrie 2020 și 31 decembrie 2020 inclusiv.
In fine, ordonanta introduce ca fiind deductibile pt. companie si neimpozabile pt salariati, contravaloarea cheltuielilor suportate de angajator/plătitor cu efectuarea testelor medicale de diagnosticare a infecției COVID-19, din inițiativa acestuia, pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, în scopul depistării și prevenirii răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru asigurarea desfășurării activității în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada instituirii stării de urgență sau de alertă, potrivit legii.