In Monitorul oficial nr. 1011/2020 a fost publicata Legea nr. 220/2020 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene.
Potrivit acestei legi pot fi beneficiari finali ai ajutorului de stat: IMM/microîntreprinderi/PFA/CMI, organizații neguvernamentale cu activitate economică, care primesc ajutorul de stat prin intermediul micrograntului/grantului pentru capital de lucru/grantului pentru investiții productive, prin încheierea unui contract de ajutor de stat cu administratorul schemei de ajutor de stat.
Microgrant
Se introduc ca posibili beneficiari ai micrograntului si alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege.
Grant pentru capital de lucru
Granturile pentru capital de lucru se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, IMM-urilor din domeniile de activitate: restaurante, hoteluri, cafenele, industria alimentară și alte activități asimilate acesteia, viticultură, distribuția de bunuri, servicii din domeniul transporturilor, agențiilor de turism, editurilor/librăriilor/bibliotecilor, industriilor creative, precum și al organizărilor de evenimente a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă ori redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă.
Lista domeniilor de activitate eligibile este prevăzuta în anexa nr. 2 la Ordonanța de urgență nr. 130/2020, in care s-au introdus noi coduri CAEN eligibile.
Prin excepție, sunt eligibile pentru accesarea granturilor privind capitalul de lucru și companiile sau ONG-urile care desfășoară activități în domeniul târgurilor și evenimentelor de afaceri, IT, tehnologie, digital, educație financiară, strategie și management, care nu s-au calificat pentru obținerea certificatului de urgență din cauza specificului activității lor (și anume organizare anuală, cu concentrarea veniturilor doar într-o anumită perioadă din an, nu doar în prima jumătate a anului, perioadă luată în calcul pentru stabilirea procentului de scădere de minimum 25% prevăzut ca și condiție de eliberare a certificatului de situații de urgență). În acest caz, scăderea de 25% cerută pentru eliberarea certificatului de situații de urgență se va calcula luând în calcul anul fiscal 2020 prin comparație cu anul fiscal 2019 sau, după caz, semestrul 1, respectiv semestrul al 2-lea 2020 prin comparație cu 2019.
Grant pentru investiții
Se introduc viticultura si servicile de organizare de târguri, evenimente și expoziții (cod CAEN 8230) in lista domeniilor de investiții susținute din fonduri externe nerambursabile și din cofinanțarea bugetului de stat.
Granturile pentru investiții se vor putea acorda și ONG-urilor cu activitate economică din domeniul cultural, cât și celor de utilitate publică din domeniul social.
Se inlocuieste anexa 4 cu o grila de evaluare.
Se completeaza domeniile de activitate eligibile pentru grantul de investitii cu noi coduri CAEN.