joi, 3 decembrie 2020

Ordinul nr. 1706/2020 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 740/2020 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială

In Monitorul oficial nr. 1168/2020 a fost publicat Ordinul nr. 1706/2020 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 740/2020 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială.

Acest ordin modifica modelul cererii si a declaratiei pe propria raspundere care se depun, in baza art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, de catre alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Acesti profesionisti vor inscrie in cererea depusa calitatea solicitantului, conform prevederilor Codului civil, nr. și data autorizației de funcționare sau tip, nr. și data documentului care atestă profesia sau a documentului/contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.

Ordinul nr. 1705/2020 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 848/2020 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în cazul persoanelor care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației

In Monitorul oficial nr. 1168/2020 a fost publicat Ordinul nr. 1705/2020 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 848/2020 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în cazul persoanelor care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.

Acest ordin modifica modelul cererii, a declaratiei pe propria raspundere si a listei persoanelor care urmează să beneficieze de indemnizație, care se depun, in baza art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, de catre societățile cooperative care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, cărora le-a fost întreruptă activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2 si care beneficiaza de indemnizația prevăzută de art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare.

Modificari la regimul asociatiilor si fundatiilor

In Monitorul oficial nr. 1166/2020 a fost publicata Legea nr. 276/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, care va intra in vigoare in 5 decembrie 2020.

Modificari referitoare la asociație

Potrivit acestei legi, in vederea dobândirii personalității juridice, membrii asociați încheie statutul asociației, doar prin act sub semnătură privată.

Statutul asociației cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:

a) datele de identificare ale membrilor asociați: numele, prenumele, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate pentru persoanele fizice, denumirea și codul de identificare fiscală ale persoanei juridice asociate și, după caz, domiciliul sau reședința ori adresa sediului social;
b) exprimarea voinței de asociere și precizarea scopului și a obiectivelor asociației;
c) denumirea asociației;
d) sediul asociației;
e) durata de funcționare a asociației - pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului, sau, după caz, pe termen nedeterminat;
f) patrimoniul inițial al asociației; activul patrimonial este alcătuit din aportul în natură și/sau în bani al asociaților, în cazul aportului în natură, constând în bunuri imobile, forma autentică a statutului este obligatorie;
g) componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale asociației;
h) persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice;
i) modul de dobândire și de pierdere a calității de asociat;
j) drepturile și obligațiile asociaților;
k) categoriile de resurse patrimoniale ale asociației;
l) atribuțiile organelor de conducere, administrare și control ale asociației;
m) destinația bunurilor, în cazul dizolvării asociației;
n) semnăturile membrilor asociați.

În cazul asociațiilor constituite/conduse doar de persoane fizice, nu este obligatorie depunerea declarației pe propria răspundere atunci când singurii beneficiari reali sunt persoanele fizice ale căror date de identificare sunt cuprinse în documentele din dosar, caz în care completarea registrului central se va face din oficiu pe baza acestora și conform regulilor prevăzute la art. 4 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.

O alte modificare vizeaza faptul ca asociația își poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, cu un număr minim de 2 membri, organe de conducere proprii și un patrimoniu distinct de cel al asociație.

 

Modificari referitoare la fundatie 

În vederea dobândirii personalității juridice, fondatorul sau, după caz, fondatorii încheie statutul fundației, doar prin act sub semnătură privată.

Activul patrimonial inițial al fundației trebuie să includă bunuri în natură sau în numerar, a căror valoare totală să fie de cel puțin de 10 ori salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, la data constituirii fundației. Inainte, patrimoniul trebuia sa fie de 100 de ori salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, la data constituirii fundației. 

Statutul fundației cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:

a) datele de identificare ale fondatorului sau, după caz, ale fondatorilor: numele, prenumele, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate pentru persoanele fizice, denumirea și codul de identificare fiscală a persoanei juridice și, după caz, domiciliul/reședința ori adresa sediului social;
b) explicitarea scopului și a obiectivelor fundației;
c) denumirea fundației;
d) sediul fundației;
e) durata de funcționare a fundației - pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului sau, după caz, pe termen nedeterminat;
f) patrimoniul inițial al fundației. În cazul aportului în natură, constând în bunuri imobile, forma autentică a statutului este obligatorie;
g) componenta nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale fundației ori regulile pentru desemnarea membrilor acestor organe;
h) persoana sau persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice;
i) categoriile de resurse patrimoniale ale fundației;
j) atribuțiile organelor de conducere, administrare și control ale fundației;
k) procedura de desemnare și de modificare a componentei organelor de conducere, administrare și control, pe parcursul existenței fundației;
l) destinația bunurilor, în cazul dizolvării fundației;
m) semnăturile fondatorului sau, după caz, ale fondatorilor.


Modificarea conditiilor de acordare a unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor

In Monitorul oficial nr. 1166/2020 a fost publicata Legea nr. 278/2020 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Potrivit acestei noi modificari, de prevederile OUG nr. 147/2020 poate beneficia doar parintele a carui loc de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

Totodata, pentru angajații din unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din rețeaua de transport feroviar, din unitățile care asigură transportul în comun și serviciul de salubrizare a localităților, aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, din unitățile de comerț alimentar, servicii financiare, distribuție de carburanți, producție și distribuție de medicamente și echipamente sanitare, precum și personalul din unitățile farmaceutice, zilele libere se acorda numai cu acordul angajatorului.

In plus, in situația în care unul dintre părinți își desfășoară activitatea în unul dintre domeniile: sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, penitenciarelor și unitățile sanitare publice, acesta are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare pentru care ar fi beneficiat de zile libere, cu condiția ca celălalt părinte sa nu beneficieze, la rândul său, de zile libere.

În cazul în care ambii părinți își desfășoară activitatea în unul dintre domeniile: sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, penitenciarelor și unitățile sanitare publice, doar unul dintre aceștia are dreptul la majorarea acordată, potrivit prezentului alineat, suplimentar drepturilor salariale cuvenite.

 

miercuri, 2 decembrie 2020

Investigațiile paraclinice se vor putea efectua indiferent de casa de sănătate cu care se află în relație contractuală medicul care a eliberat biletul de trimitere

In Monitorul oficial nr. 1140/2020 a fost publicata Hotărârea nr. 1007/2020 privind modificarea și completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019.

Astfel, incepând cu data de 1 decembrie 2020, furnizorul efectuează investigații paraclinice pe baza biletului de trimitere, indiferent de casa de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală medicul care l-a eliberat.

marți, 1 decembrie 2020

Ordonanța de urgență nr. 200/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligații fiscale și bugetare

In Monitorul oficial nr. 1144/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 200/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligații fiscale și bugetare, precum și unele măsuri referitoare la obligațiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare și împrumuturilor contractate de statul român de la instituții de credit și subîmprumutate operatorilor economici.

Aceasta ordonanta intoduce termenul de active funcționale industriale care reprezinta totalitatea resurselor economice care constau în active fixe, circulante, de trezorerie, know-how, inclusiv a drepturilor născute în legătură cu acestea, exploatabile în procese economice prezente și viitoare.

Prin derogare de la prevederile art. 263 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, la cererea operatorilor economici care dețin active funcționale, creanțele fiscale și bugetare administrate de instituții ale administrației publice centrale se sting prin trecerea unor astfel de active din proprietatea acestora în proprietatea publică a statului și în administrarea ministerului de resort.

Dacă uzul sau interesul public nu se justifică la data trecerii activelor funcționale în proprietatea publică a statului, conform analizei realizate de ministerul de resort și instituția creditoare cu consultarea organelor administrației publice centrale competente, activele trec în proprietatea privată a statului și se valorifică de ministerul de resort prin metodele prevăzute la art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2014 privind stabilirea unor măsuri de eficientizare a activității de privatizare pentru dezvoltarea în condiții de profitabilitate a activității operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar a statului la anumiți operatori economici, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 123/2015, cu modificările ulterioare.

Bunurile mobile și imobile aferente activelor funcționale, transferate în domeniul public al statului sau al unității administrativ-teritoriale în aceste condiții, pot face obiectul unor contracte de concesiune încheiate în condițiile legii. Procedura de atribuire a contractelor de concesiune, încheierea, executarea și încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică se realizează cu respectarea prevederilor art. 302-331 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situațiilor în care prin prezenta ordonanță de urgență se dispune altfel.

 

luni, 30 noiembrie 2020

Munca în domeniul pescuitului maritim

In Monitorul oficial nr. 1141/2020 a fost publicata Legea nr. 270/2020 privind munca în domeniul pescuitului maritim.

Aceasta lege reglementează munca în domeniul pescuitului maritim si are ca scop instituirea de măsuri pentru asigurarea îmbunătățirii condițiilor de viață și de muncă și protejarea sănătății și securității pescarilor din sectorul pescuitului maritim.

De asemenea, aceasta lege stabilește responsabilitățile proprietarilor navelor de pescuit, ale comandanților și ale pescarilor, precum și cerințele minime privind condițiile de angajare și muncă pentru pescarii care se află la bordul navelor de pescuit care arborează pavilion român sau care sunt înregistrate sub deplina jurisdicție a statului român.

Prevederile acestei legi se completeaza cu dispozițiile incidente în materie, prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare, Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, si alte acte normative enumerate în anexa nr. 4 a acesteia.

Măsuri speciale de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan

In Monitorul oficial nr. 1132/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 203/2020 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan.

Potrivit acestei ordonante terenurile agricole situate în extravilan care fac obiectul cererilor prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare, înregistrate până la data de 13 octombrie 2020, inclusiv, la autoritățile publice locale din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul, se pot înstrăina în condițiile speciale prevăzute de aceasta ordonanță de urgență.

Cererile prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare și cererile privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preempțiune, însoțite de documentele justificative, se soluționează cu respectarea dreptului de preemțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale, atestată prin avizul final emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru terenurile cu o suprafață mai mare de 30 de hectare, respectiv direcțiile pentru agricultură județene, pentru terenurile cu o suprafață de până la 30 de hectare.

In cazul în care titularii dreptului de preemțiune nu au manifestat, în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei, intenția de cumpărare a terenurilor ce fac obiectul ofertei de vânzare, autoritatea publică locală din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul emite adeverința de liberă vânzare.

Încheierea contractelor de vânzare în formă autentică a terenurilor agricole se face în condițiile acestei ordonanțe de urgență, fără a fi necesarăîndeplinirea altor condiții, notarul public solicitând următoarele acte, după caz:

a) avizele finale emise de structura centrală sau structurile teritoriale;
b) adeverința de liberă vânzare, emisă de autoritatea publică locală din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul;
c) alte avize.

Aceste prevederi se aplică până la data de 31 ianuarie 2021, iar avizele finale sau adeverințele sunt valabile de la data comunicării către vânzător până la 31 ianuarie 2021.

Modificarea unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale

In Monitorul oficial nr. 1123/2020 a fost publicat Ordinul nr. 3942/2020 pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 63/2017 privind aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale, precum și pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.454/2016 pentru aprobarea Procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe, lichide și exigibile de la autorități sau instituții publice.

Prin acest ordin se modifica urmatoarele formulare:

- adresa de suspendare, temporară, totală sau parțială a indisponibilizării conturilor;
- adresa de suspendare, temporară, totală sau parțială a indisponibilizării reținerilor.

vineri, 27 noiembrie 2020

Codul Fiscal: Scutiri de impozit pentru susținerea învățământului profesional- dual prin asigurarea pregătirii practice și formării de calitate a elevilor

In Monitorul oficial nr. 1112/2020 a fost publicata Legea nr. 262/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Prin aceasta lege se introduce scutirea de impozit a profitului reinvestit în susținerea învățământului profesional- dual prin asigurarea pregătirii practice și formării de calitate a elevilor.

Va readucem aminte ca pana acum era scutit doar profitul investit în echipamente tehnologice, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, în programe informatice, precum și pentru dreptul de utilizare a programelor informatice, produse și/sau achiziționate, inclusiv în baza contractelor de leasing financiar, și puse în funcțiune, folosite în scopul desfășurării activității economice, este scutit de impozit. Activele corporale pentru care se aplică scutirea de impozit sunt cele prevăzute în subgrupa 2.1, respectiv în clasa 2.2.9 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Prin Legea nr. 262/2020 se introduc in categoria cheltuielile care se pot scadea din impozitul pe profit si cele prin care se asigură pregătirea practică a elevilor, bursă, cel puțin la nivelul celei acordate din fonduri publice pentru învățământul profesional, și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor.

Totodata, microîntreprinderile care acordă burse elevilor școlarizați în învățământul profesional-dual în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.