luni, 14 februarie 2022

Prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

În Monitorul oficial nr. 114/2022 a fost publicata Hotărârea nr. 171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Începând cu data de 7 februarie 2022 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării.

Hotărârea nr. 1/2022 privind aprobarea cuantumului taxei pentru examenul/interviul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent în anul 2022

În Monitorul oficial nr. 113/2022 a fost publicata Hotărârea nr. 1/2022 privind aprobarea cuantumului taxei pentru examenul/interviul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent în anul 2022.

În anul 2022, cuantumul taxei pentru examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent, precum şi cuantumul taxei pentru interviu - în cazurile prevăzute de lege - sunt în valoare de 500 lei.

Plata taxei se poate face în contul Camerei Consultanţilor Fiscali (C.I.F. 18677087) deschis la Banca Transilvania, Sucursala Lipscani - IBAN RO36BTRL04101202D58602XX, precum şi în numerar sau cu cardul la sediul Camerei Consultanţilor Fiscali din municipiul Bucureşti, str. Alexandru Constantinescu nr. 61, sectorul 1.

Hotărârea nr. 146/2022 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

În Monitorul oficial nr. 107/2022 a fost publicata Hotărârea nr. 146/2022 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Declaraţia 204 anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale

În Monitorul oficial nr. 104/2022 a fost publicat Ordinul nr. 90/2022 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 470/2021 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 204 "Declaraţie anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale".

Acest ordin modifica modelul şi conţinutul formularului 204 "Declaraţie anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale", care se utilizează pentru declararea veniturilor realizate începând cu anul 2022, de asocieri fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale.

Situaţiile financiare anuale şi raportările contabile anuale aferente anului 2021 ale operatorilor economici

În Monitorul oficial nr. 100/2022 a fost publicat Ordinul nr. 85/2022 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor, precum şi pentru reglementarea unor aspecte contabile.

 

Ordinul nr. 94/2022 pentru aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

În Monitorul oficial nr. 99/2022 a fost publicat Ordinul nr. 94/2022 pentru aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Acest ordin aprobă modelele cererilor, declaraţiei pe propria răspundere şi listei persoanelor care urmează să beneficieze de plata indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 2/2022, incepând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 martie 2022, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021. 


Modificare Cod fiscal si Cod de procedură fiscală

În Monitorul oficial nr. 97/2022 a fost publicata Ordonanţa nr. 11/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea unor termene, in vigoare de la 03 februarie 2022.

Dintre modificarile aduse Codului de procedură fiscală amintim:

1. Organul fiscal poate transmite informaţiile pe care le deţine si instituţiilor de interes public definite potrivit actelor normative de organizare şi funcţionare, care sunt învestite să îndeplinească un serviciu de interes public, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege.

2. Autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile de interes public şi autorităţile judiciare pot încheia protocol privind schimbul de informaţii cu organul fiscal deţinător al informaţiei, ce se transmite prin sistemul informatic propriu al Ministerului Finanţelor/A.N.A.F., denumit PatrimVen.

3.  Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate este de până la 6 luni.

4. Contribuabilul/Plătitorul care pune la dispoziţie o interfaţă electronică prin care se facilitează tranzacţiile comerciale online este obligat să furnizeze periodic organului fiscal central informaţii referitoare la tranzacţiile desfăşurate prin intermediul acesteia.

5. Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se aprobă:

    a) procedura de înrolare, precum şi modalităţile de acces în PatrimVen;
    b) condiţiile de furnizare a informaţiilor, modelul-cadru al protocolului de colaborare, procedura privind schimbul de informaţii între A.N.A.F. şi persoanele juridice de drept privat semnatare, precum şi modalităţile de acces în sistemele informatice dedicate.

6. Entităţile înregistrate în registrul comerţului, pentru care există înscrise menţiuni privind inactivitatea temporară, nu au obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale pentru perioada în care se află în inactivitate temporară, începând cu data de 1 a lunii următoare înscrierii menţiunii privind inactivitatea temporară în registrul comerţului.

Celelalte entităţi, altele decât cele de mai sus, nu au obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale, pentru perioada pentru care au solicitat suspendarea activităţii la organismele care le-au autorizat, începând cu data de 1 a lunii următoare înscrierii menţiunii privind suspendarea activităţii în registrul contribuabililor.

Aplicarea acestor prevederi încetează la data reluării activităţii sau la împlinirea unui termen de 3 ani de la data înregistrării în registrul comerţului a menţiunii privind inactivitatea temporară sau a menţiunii privind suspendarea activităţii în registrul contribuabililor.

Obligaţiile de declarare, aferente activităţii desfăşurate anterior înregistrării inactivităţii temporare/suspendării, se menţin.

7. Prin excepţie, competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central poate fi stabilită prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. şi în sarcina altor organe fiscale care nu au competenţă potrivit cap. I al titlului III.

8. În cazul în care din regularizarea anuală a dividendelor distribuite parţial în cursul anului, potrivit art. 67 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă sume de restituit de la buget, plătitorul de dividende depune la organul fiscal competent o declaraţie de regularizare/cerere de restituire, după restituirea de către asociaţi sau acţionari a dividendelor plătite sau după aprobarea situaţiilor financiare anuale în cazul dividendelor interimare distribuite neplătite, până la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere restituirea. Pentru diferenţele de restituit sunt aplicabile prevederile art. 167 sau 168, după caz.

9. Ministerul Finanţelor preia, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, activitatea de emitere a soluţiilor fiscale individuale anticipate, precum şi posturile corespunzătoare.


Dintre modificarile aduse Codului fiscal amintim:

1. Contribuabilii care aplică şi prevederile art. 40^3 (Regimul fiscal al transferurilor de active, de rezidenţă fiscală şi/sau de activitate economică desfăşurată printr-un sediu permanent pentru care România pierde dreptul de impozitare) au obligaţia de a calcula, declara şi plăti, trimestrial, impozitul pe profit stabilit potrivit art. 40^3, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Plata acestui impozit se efectuează într-un cont de venituri distinct.

Prin excepţie, pentru impozitul pe profit stabilit potrivit art. 40^3, contribuabilii nu au obligaţia declarării acestuia prin declaraţia anuală de impozit pe profit.

2. Prin excepţie de la termenul prevăzut la art. 42^9 alin. (4), în cazul în care cel puţin unul din membrii grupului fiscal intră sub incidenţa prevederilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menţinerii/creşterii capitalurilor proprii, precum şi pentru completarea unor acte normative, pe perioada aplicării prevederilor respective, persoana juridică responsabilă este obligată să depună declaraţia anuală consolidată până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor, respectiv până la data de 25 a celei de-a şasea luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat, după caz. În această situaţie, pentru grupul fiscal care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit trimestrial, comunicarea către persoana juridică responsabilă a rezultatului fiscal pentru trimestrul IV de către membrii grupului fiscal se efectuează până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor, respectiv până la data de 25 a celei de-a şasea luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat, după caz.

3. Pentru motorină se poate aplica un nivel redus al accizelor atunci când este utilizată drept carburant pentru motor în următoarele scopuri:

a) transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone;

b) transportul de persoane, regulat sau ocazional, cu excepţia transportului public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3, definit în Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective («Directivă-cadru»).

Nivelul redus al accizelor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mic decât nivelul minim prevăzut în Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii. Reducerea nivelului accizelor se realizează prin restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul redus al accizelor către operatorii economici licenţiaţi în Uniunea Europeană. Condiţiile, procedura şi termenele de restituire se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

4. Autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi se realizează de structurile de specialitate din cadrul Autorităţii Vamale Române.

5. Toţi operatorii economici cu produse accizabile sunt obligaţi să accepte orice control ce permite autorităţii competente prevăzute prin ordin comun al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al preşedintelui Autorităţii Vamale Române să se asigure de corectitudinea operaţiunilor cu produse accizabile.

6. Codul NC reprezintă poziţia tarifară, subpoziţia tarifară sau codul tarifar, aşa cum este prevăzută/prevăzut în Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, în vigoare de la 1 ianuarie 2022. Ori de câte ori intervin modificări în nomenclatura combinată se realizează corespondenţa dintre codurile NC prevăzute în prezentul capitol şi noile coduri din nomenclatura adoptată în temeiul art. 12 din Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun.


Impozitul specific unor activităţi


Contribuabilii obligaţi la plata impozitului specific unor activităţi, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, cu completările ulterioare, pentru anul 2022, nu datorează impozit specific pentru o perioadă de 180 de zile calculată de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, adica de la 03 februarie 2022.

Pentru aplicarea acestor prevederi, contribuabilii recalculează, în mod corespunzător, impozitul specific stabilit potrivit Legii nr. 170/2016, cu completările ulterioare, aferent anului 2022, prin împărţirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice şi înmulţirea valorii rezultate cu diferenţa dintre numărul de 365 de zile calendaristice şi numărul de 180 de zile calendaristice.


Alte reglementari

Până la data de 31 decembrie 2022, operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, au obligaţia de a dota automatele comerciale cu aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Ordinul nr. 80/2022 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 15/2021 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare

În Monitorul oficial nr. 96/2022 a fost publicat Ordinul nr. 80/2022 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 15/2021 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.

Acest ordin introduce formularul: Situaţie centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230. Entitatea nonprofit/Unitatea de cult are obligaţia de a transmite, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, la organul fiscal competent formularul «Situaţie centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230» prin care centralizează cererile 230 primite de la contribuabili.

În această situaţie originalul cererilor 230 "Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat", în format hârtie, se păstrează de către entităţile nonprofit/unităţile de cult şi sunt puse la dispoziţia organului fiscal la solicitarea acestuia.

marți, 8 februarie 2022

Ordinul nr. 1721/2021 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili

În Monitorul oficial nr. 95/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1721/2021 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili.

Potrivit acestui ordin contribuabilii mari selectaţi în funcţie de criteriul continuităţii, care înregistrează o scădere a cifrei de afaceri raportate în situaţiile financiare aferente anului 2020, comparativ cu cele aferente anului 2019, în procent mai mare de 50%, precum şi cei care au declarat în situaţiile financiare aferente acestor ani cifră de afaceri zero sunt scoşi din administrarea Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili şi preluaţi spre administrare de către organele fiscale în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal, potrivit legii.

Nou model al declaratiei informative 394 care se foloseste începând cu operaţiunile derulate de la data de 1.04.2022

În Monitorul oficial nr. 95/2022 a fost publicat Ordinul nr. 77/2022 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA.

Acest ordin introduce noul formular al declaraţiei informative 394 privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA, care se foloseste începând cu operaţiunile derulate de la data de 1.04.2022.