Codul Fiscal: Modificari importante de la 1 ianuarie 2018

In Monitorul oficial nr. 875 / 2017 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.


Impozitul pe profit 

Se introduc norme speciale împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne.
  
Se modifica modul de calcul a deductibilitatii cheltuielilor cu dobanzile.

Astfel, potrivit acestei ordonante costurile excedentare ale îndatorării, astfel cum sunt definite potrivit art. 40¹ pct. 2 din Codul Fiscal, care depăşesc plafonul deductibil de 200.000 euro, sunt deduse limitat în perioada fiscală în care sunt suportate, până la nivelul a 10% din baza de calcul.
 

Baza de calcul utilizată pentru stabilirea costurilor excedentare ale îndatorării, deductibile la calculul rezultatului fiscal, o reprezintă diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, în perioada fiscală de referinţă, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, costurile excedentare ale îndatorării, precum şi sumele deductibile reprezentând amortizarea fiscală.
 

În condiţiile în care baza de calcul are o valoare negativă sau egală cu zero, costurile excedentare ale îndatorării sunt nedeductibile în perioada fiscală de referinţă şi se reportează fara limita de timp. 

Aceste noi reguli sunt aplicabile şi dobânzilor şi pierderilor nete din diferenţe de curs valutar, reportate potrivit prevederilor art. 27 din Codul Fiscal, prevederi în vigoare până la data de 31 decembrie 2017 inclusiv. În cazul entităţilor independente, dobânzile şi pierderile nete din diferenţe de curs valutar, reportate potrivit prevederilor art. 27 din Codul Fiscal în vigoare până la data de 31 decembrie 2017 inclusiv, sunt integral deductibile.
    

Costurile excedentare ale îndatorării sunt definite ca suma cu care costurile îndatorării unui contribuabil depăşesc veniturile din dobânzi şi alte venituri echivalente din punct de vedere economic pe care le primeşte contribuabilul. Costurile îndatorării reprezinta cheltuiala reprezentând dobânda aferentă tuturor formelor de datorii, alte costuri echivalente din punct de vedere economic cu dobânzile, inclusiv alte cheltuieli suportate în legătură cu obţinerea de finanţare potrivit reglementărilor legale în vigoare, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea: plăţi în cadrul împrumuturilor cu participare la profit, dobânzi imputate la instrumente cum ar fi obligaţiunile convertibile şi obligaţiunile cu cupon zero, sume în cadrul unor mecanisme de finanţare alternative cum ar fi «finanţele islamice», costul de finanţare al plăţilor de leasing financiar, dobânda capitalizată inclusă în valoarea contabilă a unui activ aferent sau amortizarea dobânzii capitalizate, sume calculate pe baza unui randament al finanţării în temeiul normelor privind preţurile de transfer acolo unde este cazul, dobânzi noţionale în cadrul unor instrumente financiare derivate sau al unor acorduri de acoperire a riscului aferente împrumuturilor unei entităţi, anumite câştiguri şi pierderi generate de diferenţele de curs valutar la împrumuturi şi instrumente legate de obţinerea de finanţare, comisioane de garantare pentru mecanisme de finanţare, comisioane de intermediere şi costuri similare aferente împrumuturilor de fonduri.

Impozitul pe veniturile microintreprinderilor 

Microintreprinderea va fi o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:  

- a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 1.000.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar în care s-au înregistrat veniturile;

- capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale; 

- nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii.
  

De asemenea nu vor fi microintreprinderi:

a) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii; 

b) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii; 

c) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii; 

d) Fondul de garantare a asiguraţilor, constituit potrivit legii; 

e) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică. 

Se elimina posibilitatea persoanelor juridice cu capital social de minim 45.000 lei de a opta pentru plata impozitului pe profit in cazul in care indeplineste conditiile de a fi incadrata ca microintreprindere. 

Vor fi considerate microintreprinderi si cele care:

a) desfăşoară activităţi în domeniul bancar;  

b) desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;  

c) desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc;   

d) desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere şi gazelor naturale. 

Impozitul pe venit

 

Noua cota de impozit va fi de 10% şi se va aplica asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:

a) activităţi independente; 

b) salarii şi asimilate salariilor; 

c) cedarea folosinţei bunurilor; 

d) investiţii; 

e) pensii; 

f) activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură; 

g) premii; 

h) alte surse.
    

Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală

 

Impozitul care trebuie reţinut la sursa reprezentând plăţi anticipate pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală se stabileşte prin aplicarea cotei de impunere de 7% la venitul brut. Totusi, daca impozitul pe venit este final, acesta se calculează prin reţinere la sursă la momentul plăţii veniturilor de către plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut diminuat cu cheltuielile determinate prin aplicarea cotei forfetare de 40% asupra venitului brut.

Impozitul pe veniturile din salarii

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.950 lei inclusiv, astfel:  

(i) pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 510 lei; 

(ii) pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 670 lei; 

(iii) pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 830 lei; 

(iv) pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 990 lei; 

(v) pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere - 1.310 lei.
  

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.951 lei şi 3.600 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc potrivit tabelului de la art. 77 din Codul Fiscal.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.600 lei nu se acordă deducerea personală.   

Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 510 lei lunar.

Impozitul pe veniturile din arendă

Impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reţinere la sursă de către plătitorii de venit la momentul plăţii venitului, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net, impozitul fiind final.

Impozitul pe veniturile din pensii

Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.  Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra venitului impozabil lunar din pensii. 
 

Contributiile sociale obligatorii

Aceasta ordonanta precizeaza ca contribuţiile sociale obligatorii vor fi doar 3:

a) contribuţiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;    
c) contribuţia asiguratorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat.

Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele: 

a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale; 

b) 4% datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora; 

c) 8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.
   

Contribuţia asiguratorie pentru muncă

Contribuabilii obligaţi la plata contribuţiei asiguratorii pentru muncă sunt, după caz: 

a) persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, pentru cetăţenii români, cetăţeni ai altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte; 

b) persoanele fizice cetăţeni români, cetăţenii altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România, şi care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte. 

Cota contribuţiei asiguratorie pentru muncă este de 2,25%. 

     
 

TVA 
     
Tot incepand din 1 ianuarie 2018 organele fiscale competente au dreptul de a refuza deducerea TVA dacă, după administrarea mijloacelor de probă prevăzute de lege, pot demonstra dincolo de orice îndoială că persoana impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată care a intervenit în amonte sau în aval în lanţul de livrări/prestări.