luni, 3 august 2020

Metodologia de întocmire şi transmitere a Registrului electronic de evidenţă a zilierilor, precum şi înregistrările care se efectuează în acesta

In Monitorul oficial nr. 651/2020 a fost publicat Ordinul nr. 1140/2020 pentru aprobarea Metodologiei de întocmire şi transmitere a Registrului electronic de evidenţă a zilierilor, precum şi înregistrările care se efectuează în acesta.

Au obligația de a înființa, completa și transmite Registrul electronic de evidență a zilierilor, denumit în continuare Registrul, beneficiarii de lucrări (persoana juridică, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială, pentru care zilierul desfășoară activități necalificate cu caracter ocazional), definiți conform art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.

Registrul se completează de către beneficiar sau de către una sau mai multe persoane împuternicite cu ajutorul aplicației informatice pentru dispozitive mobile "Inspecția Muncii", în conformitate cu instrucțiunile de utilizare obținute de pe pagina de internet a inspecției Muncii. Aplicația informatică este distribuită în mod gratuit de către Inspecția Muncii și este disponibilă, în funcție de sistemul de operare al dispozitivului mobil, prin accesarea aplicațiilor PlayStore sau AppStore.

Beneficiarul și/sau persoanele împuternicite de către acesta completează în Registru, în ordine cronologică, în termenele prevăzute de lege, toți zilierii care prestează pentru acesta activități necalificate, cu caracter ocazional, în condițiile legii, cu următoarele date:

1. date cu caracter general privind profilul Beneficiarului:

a) datele Beneficiarului: CUI/CIF, denumire, listă coduri CAEN, sediu social - județ, localitate, adresă, e-mail;
b) datele persoanei împuternicite: nume, prenume, e-mail, CNP;
c) datele privind locul de desfășurare a activității Beneficiarului: județ, localitate, adresă;
  
2. date privind zilierii: CNP/alt identificator conform documentului de identitate al cetățenilor străini, nume, prenume, cetățenie/apatrid;

3. date privind activitatea desfășurată de zilieri:

a) data începerii activității;
b) ora începerii activității zilierului;
c) ocupație, respectiv denumirea activității desfășurate de zilier;
d) număr de ore lucrate de zilier/zi;
e) remunerație brută, respectiv suma aferentă remunerației brute/zi acordată;
f) remunerație netă, respectiv confirmarea acordării de către Beneficiar a remunerației nete către zilier;
g) activitate economică conform CAEN - cod CAEN activitate desfășurată;
h) instruire SSM, respectiv confirmarea participării la instruirea în domeniul securității și sănătății în muncă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu