miercuri, 5 august 2020

Modificarea modului de acordare a concediilor și indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate


In Monitorul oficial nr. 695/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 126/2020 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și instituirea unor măsuri privind indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Aceasta ordonanta a fost introdusa:

- având în vedere prevederile Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, referitoare la instituirea măsurilor de carantină sau izolare;
- luând în considerare actualul context epidemiologic, precum și necesitatea acordării certificatelor de concediu medical pentru carantină sau izolare și a indemnizațiilor aferente acestor certificate, în vederea îmbunătățirii accesului persoanelor asigurate la prestațiile acordate de sistemul de asigurări sociale de sănătate;
- întrucât soluțiile legislative preconizate prin Legea nr. 136/2020 nu acoperă întreaga problematică privind modul de acordare a certificatelor de concediu medical, precum și a indemnizațiilor aferente acestora, în cazul în care se dispune carantina persoanelor, în situația în care există o suspiciune de infecție cu o boală contagioasă sau, după caz, izolarea persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne și simptome sugestive.

Potrivit acestei ordonante, persoanele asigurate au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiției de stagiu de asigurare, în cazul urgențelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, stabilite prin hotărâre a Guvernului, neoplaziilor, SIDA, precum și în cazul bolilor infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării prevăzută la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.

Indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează:

A. de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă, cu excepția indemnizațiilor aferente certificatelor de concediu medical acordate persoanelor asigurate pentru care a fost instituită măsura izolării, potrivit Legii nr. 136/2020;

B. din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu:

a) ziua următoare celor suportate de angajator, conform lit. A, și până la data încetării incapacității temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia;
b) prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. B și C și alin. (2) din OUG nr. 158/2005;
c) prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor asigurate pentru care a fost instituită măsura izolării, potrivit Legii nr. 136/2020.
 
În cazul persoanelor asigurate, concediile și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă determinată de bolile infectocontagioase pentru care se instituie măsura izolării, potrivit legii, se acordă până la data confirmării persoanei ca fiind vindecată pe baza examinărilor clinice și paraclinice sau a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există.

Concediul și indemnizația pentru carantină se acordă persoanelor asigurate în condițiile art. 20 din Legea nr. 136/2020. Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, în condițiile Legii nr. 136/2020, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii curanți care au luat în evidență aceste persoane. În aceste cazuri, durata concediilor medicale este stabilită de către medicii curanți, în funcție de evoluția bolii.
  
Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru carantină sau izolare reprezintă 100% din baza de calcul și se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 20 alin. (7) din Legea nr. 136/2020.

Totodata aceasta ordonanta precizeaza ca durata concediilor pentru tuberculoză, neoplazii, SIDA, boli cardiovasculare, a concediilor pentru sarcină și lăuzie, îngrijirea copilului bolnav, pentru reducerea timpului de muncă, pentru carantină sau izolare, precum și pentru risc maternal nu diminuează numărul zilelor de concediu medical acordate unui asigurat pentru celelalte afecțiuni. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu