joi, 14 ianuarie 2021

Procedura de acordare a sumelor prevăzute de art. I alin. (1) din OUG nr. 220/2020 privind aplicarea unor măsuri de protecție socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2

In Monitorul oficial nr. 17/2021 a fost publicat Ordinul nr. 2/2021 pentru aprobarea Procedurii de acordare a sumelor prevăzute de art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 220/2020 privind aplicarea unor măsuri de protecție socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Potrivit art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 220/2020, angajatorii care în perioada 1 ianuarie - 1 septembrie 2021 încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgență sau de alertă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani înregistrate ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, precum și cetățeni români, încadrați în aceleași categorii de vârstă, cărora în anul 2020 le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini de pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.  

Nu beneficiază de aceste sume următorii angajatori:  

a) instituții și autorități publice, astfel cum sunt acestea definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; 

b) angajatorii care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitățile suspendate sau asupra cărora sunt impuse restricții din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. 

Pentru acordarea sumelor angajatorii încheie cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București în raza cărora aceștia își au sediul social, dar nu mai târziu de data de 1 septembrie 2021, o convenție potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 la procedură.

Sumele se acordă angajatorilor în situația în care persoanele din categoriile menționate mai sus sunt înregistrate ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu