vineri, 20 octombrie 2023

Documentele care pot fi solicitate de organul fiscal conform art. 61 alin. (5) din anexa la HG nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

În Monitorul oficial nr. 919/2023 a fost publicat Ordinul nr. 1612/2023 privind documentele care pot fi solicitate conform art. 61 alin. (5) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, invigoare de la 12 octombrie 2023.

Acest ordin aproba documentele care pot fi solicitate de către organul fiscal, în vederea verificării modului de îndeplinire a condiţiilor pentru atribuirea numărului unic de identificare a aparatului de marcat electronic fiscal, altele decât cele prevăzute la art. 61 alin. (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul activităţii de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, precum şi în cazul activităţii de transport în regim de taxi, organul fiscal poate solicita copia contractului de comodat sau de închiriere a autovehiculului.

În cazul persoanelor fizice care închiriază în scop turistic camerele situate în locuinţe personale, organul fiscal poate solicita o dovadă a deţinerii în proprietate a spaţiului sau a dreptului de a subînchiria imobilul.

În cazul activităţii de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, organul fiscal poate solicita Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. informaţii care se regăsesc în cuprinsul autorizaţiei pentru transportul alternativ cu autoturism şi conducător auto, precum şi în copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ cu autoturism şi conducător auto, în baza unui protocol interinstituţional.

În cazul în care utilizatorul aparatului de marcat a decedat, iar moştenitorul de drept al aparatului de marcat depune cerere pentru atribuirea numărului unic de identificare, organul fiscal solicită acestuia certificatul de moştenitor care atestă includerea în masa succesorală a aparatului de marcat electronic fiscal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu