In Monitorul oficial nr. 646 / 2017 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 60/2017 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap.
Aceasta ordonanta de urgenta prevede ca incepand cu data de 1 septembrie 2017 autorităţile şi instituţiile publice,
persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, plătesc lunar către bugetul de stat o sumă
reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu
numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.
Totodata se precizeaza ca in
scopul stimulării angajării persoanelor cu handicap, autorităţile publice, instituţiile publice si persoanele juridice publice, au obligaţia organizării unor concursuri
de angajare exclusiv pentru persoanele cu handicap, cu respectarea prevederilor
legale în vigoare. Această măsură nu exclude posibilitatea persoanelor cu
handicap de a participa la toate celelalte concursuri de angajare organizate de
către instituţia publică.
miercuri, 9 august 2017
marți, 8 august 2017
Ordinul nr. 1178/2017 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 417/2015 pentru aprobarea Instrucţiunilor de punere în aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, a modelului şi conţinutul cererii de revendicare a premiilor la Loteria bonurilor fiscale, precum şi pentru instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale şi pentru modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 774/2015 pentru aprobarea procedurii privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata premiilor revendicate în conformitate cu art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale
In Monitorul oficial nr. 646 / 2017 a fost publicat Ordinul nr. 1178/2017 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 417/2015 pentru aprobarea Instrucţiunilor de punere în aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, a modelului şi conţinutul cererii de revendicare a premiilor la Loteria bonurilor fiscale, precum şi pentru instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale şi pentru modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 774/2015 pentru aprobarea procedurii privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata premiilor revendicate în conformitate cu art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale.
Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
In Monitorul oficial nr. 644 / 2017 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.
Ordonanţa de urgenţă nr. 53/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii
In Monitorul oficial nr. 644 / 2017 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 53/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.
Ordonanţa de urgenţă nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule
In Monitorul oficial nr. 644 / 2017 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.
luni, 7 august 2017
Ordinul nr. 2152/2017 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului de colaborare în vederea schimbului de informaţii dintre Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti
In Monitorul oficial nr. 635 / 2017 a fost publicat Ordinul nr. 2152/2017 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului de colaborare în vederea schimbului de informaţii dintre Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti.
vineri, 4 august 2017
Instrucţiunea nr. 2/2017 privind întocmirea şi depunerea raportării contabile la 30 iunie 2017 de către Fondul de garantare a asiguraţilor
In Monitorul oficial nr. 617 / 2017 a fost publicata Instrucţiunea nr. 2/2017 privind întocmirea şi depunerea raportării contabile la 30 iunie 2017 de către Fondul de garantare a asiguraţilor.
Ordonanţa nr. 6/2017 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
In Monitorul oficial nr. 614 / 2017 a fost publicata Ordonanţa nr. 6/2017 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.
Norma nr. 19/2017 pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2017 a societăţilor din domeniul asigurărilor
In Monitorul oficial nr. 613 / 2017 a fost publicata Norma nr. 19/2017 pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2017 a societăţilor din domeniul asigurărilor.
joi, 3 august 2017
Procedura privind modulul "Completarea şi depunerea formularelor din sfera raportării situaţiilor financiare ale instituţiilor publice"
In Monitorul oficial nr. 603 / 2017 a fost publicata Procedura privind modulul "Completarea şi depunerea formularelor din sfera raportării situaţiilor financiare ale instituţiilor publice".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)