TVA în România în 2026: cote, plafon, deducere și obligații pentru firme

 

Taxa pe valoarea adăugată – TVA – este unul dintre cele mai importante impozite indirecte din România și afectează aproape orice societate care desfășoară activități economice.

Regulile sunt prevăzute în Titlul VII din Codul fiscal, iar în 2026 firmele trebuie să țină cont atât de cotele de TVA aplicabile, cât și de plafonul pentru regimul special de scutire, regulile privind deducerea taxei, exigibilitatea, facturarea și declararea.

Codul fiscal definește TVA ca fiind un impozit indirect datorat bugetului statului.

Ce este TVA?

TVA este o taxă aplicată, în principiu, asupra livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii care intră în sfera de aplicare a taxei.

Pentru o operațiune obișnuită, o societate înregistrată în scopuri de TVA poate:

• colecta TVA la vânzări;
• deduce TVA aferentă anumitor achiziții;
• plăti la buget diferența dintre TVA colectată și TVA deductibilă, dacă taxa colectată este mai mare;
• solicita reportarea sau, în condițiile legii, rambursarea diferenței atunci când TVA deductibilă este mai mare.

Din punct de vedere fiscal, este importantă diferența dintre:

TVA colectată – taxa aferentă operațiunilor taxabile efectuate de firmă;

și

TVA deductibilă – taxa aferentă achizițiilor pentru care sunt îndeplinite condițiile legale de deducere.

Ce operațiuni sunt impozabile în România?

Pentru ca o livrare de bunuri sau o prestare de servicii să fie impozabilă în România, Codul fiscal stabilește mai multe condiții cumulative.

În principal, trebuie să existe o livrare de bunuri sau o prestare de servicii cu plată, locul operațiunii să fie în România, operațiunea să fie realizată de o persoană impozabilă care acționează ca atare și să rezulte dintr-o activitate economică.

Importurile și anumite achiziții intracomunitare sunt, de asemenea, operațiuni care pot fi impozabile în România.

Acesta este motivul pentru care, în cazul operațiunilor internaționale, nu este suficient să verificăm doar unde este stabilit furnizorul sau clientul. Trebuie determinat în primul rând locul operațiunii din punct de vedere TVA.

Care este cota standard de TVA în 2026?

În 2026, cota standard de TVA este de 21%.

Aceasta se aplică operațiunilor impozabile care nu sunt scutite de TVA și pentru care Codul fiscal nu prevede aplicarea unei cote reduse.

Exemplu:

O societate prestează servicii în valoare de 10.000 lei, pentru care se aplică cota standard.

TVA:

10.000 lei × 21% = 2.100 lei

Valoarea totală a facturii:

12.100 lei

Cota redusă de TVA de 11%

Codul fiscal prevede și o cotă redusă de 11% pentru anumite categorii de bunuri și servicii.

Printre acestea se regăsesc, în condițiile prevăzute de lege:

• medicamentele de uz uman;
• anumite alimente și băuturi destinate consumului uman și animal;
• serviciile de alimentare cu apă și canalizare;
• apa pentru irigații în agricultură;
• anumite îngrășăminte, pesticide, semințe și servicii agricole;
• manualele școlare, cărțile, ziarele și revistele;
• accesul la muzee, castele, monumente, grădini zoologice și botanice;
• anumite livrări de lemn de foc;
• energia termică pentru anumite categorii de beneficiari;
• anumite locuințe cu caracter social;
• serviciile de cazare;
• serviciile de restaurant și catering, cu excepțiile prevăzute de lege.

Aplicarea cotei reduse trebuie însă analizată concret pentru fiecare produs sau serviciu.

Faptul că un produs aparține unei categorii generale, de exemplu „alimente”, nu înseamnă automat că i se aplică 11%.

Există alimente pentru care nu se aplică 11%?

Da.

Codul fiscal prevede expres mai multe excepții.

De exemplu, cota redusă nu se aplică în același mod anumitor:

• băuturi alcoolice;
• băuturi nealcoolice încadrate la codul NC 2202;
• alimente cu zahăr adăugat de minimum 10 g/100 g produs, cu anumite excepții;
• suplimente alimentare.

Pentru aceste produse trebuie verificată încadrarea exactă înainte de stabilirea cotei TVA.

Cine este persoană impozabilă din punct de vedere TVA?

Codul fiscal consideră persoană impozabilă orice persoană care desfășoară independent activități economice, indiferent de scopul sau rezultatul activității.

Activitățile economice includ activitățile producătorilor, comercianților, prestatorilor de servicii, profesiilor liberale și exploatarea bunurilor în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Această definiție este mai largă decât noțiunea obișnuită de „societate comercială”.

Plafonul de scutire TVA este de 395.000 lei

În 2026, persoana impozabilă stabilită în România a cărei cifră de afaceri anuală nu depășește:

395.000 lei

poate aplica regimul special de scutire pentru întreprinderile mici.

Aceasta este una dintre cele mai importante reguli pentru firmele mici.

Aplicarea regimului special înseamnă, în principal, că firma nu colectează TVA pentru operațiunile care intră sub incidența scutirii.

Ce intră în calculul plafonului de 395.000 lei?

Plafonul nu trebuie confundat pur și simplu cu totalul tuturor sumelor care intră în contul societății.

Cifra de afaceri relevantă pentru regimul TVA se determină potrivit regulilor speciale din Codul fiscal.

În aceasta intră, în principiu, valoarea anumitor:

• livrări de bunuri;
• prestări de servicii;
• operațiuni scutite cu drept de deducere;
• anumite operațiuni scutite fără drept de deducere, dacă nu sunt accesorii activității principale.

În schimb, Codul fiscal exclude din această cifră de afaceri, printre altele, anumite livrări de active fixe corporale și transferuri de active necorporale.

De aceea, plafonul trebuie urmărit pe baza regulilor fiscale specifice TVA, nu doar pe baza cifrei de afaceri contabile din balanță.

Poți deveni plătitor de TVA înainte de atingerea plafonului?

Da.

O firmă care se află sub plafonul de 395.000 lei poate opta pentru aplicarea regimului normal de TVA.

Această opțiune poate fi utilă, de exemplu, atunci când societatea:

• are investiții importante cu TVA;
• lucrează în principal cu clienți plătitori de TVA;
• efectuează operațiuni pentru care statutul de persoană înregistrată în scopuri de TVA este comercial sau fiscal mai avantajos.

Decizia trebuie însă analizată înainte, deoarece înregistrarea TVA aduce și obligații administrative suplimentare.

Ce se întâmplă când depășești plafonul?

Dacă societatea depășește plafonul de scutire, apare obligația de înregistrare în scopuri de TVA în condițiile prevăzute de Codul fiscal.

Potrivit formei actuale a reglementării, înregistrarea este valabilă de la data depășirii plafonului, în situațiile prevăzute de lege.

Din acest motiv, plafonul trebuie urmărit permanent și nu doar la sfârșitul anului.

Pentru firmele care se apropie de 395.000 lei, contabilul ar trebui să monitorizeze evoluția operațiunilor în cursul anului.

Ce înseamnă regimul special de scutire?

O societate care aplică regimul special pentru întreprinderile mici:

• nu colectează TVA pentru operațiunile care intră în regimul de scutire;
• nu are dreptul să deducă TVA aferentă achizițiilor în condițiile regimului normal;
• nu are voie să înscrie TVA pe factură sau pe un alt document.

Acesta este un aspect important.

A fi „neplătitor de TVA” nu înseamnă că TVA dispare din costurile firmei.

De exemplu, dacă societatea cumpără un calculator cu TVA, taxa achitată furnizorului reprezintă, în principiu, un cost pentru societatea care nu are drept de deducere.

Ce este dreptul de deducere a TVA?

Pentru firmele înregistrate în scopuri de TVA, dreptul de deducere este unul dintre mecanismele esențiale ale taxei.

În principiu, o persoană înregistrată în scopuri de TVA poate scădea din TVA colectată taxa pentru care a luat naștere și poate fi exercitat dreptul de deducere, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul fiscal.

Exemplu simplificat:

TVA colectată din vânzări: 10.000 lei

TVA deductibilă aferentă achizițiilor: 7.000 lei

Diferența:

3.000 lei TVA de plată

Dacă situația este inversă, poate rezulta TVA de recuperat/reportat.

Nu orice TVA de pe o factură este automat deductibilă

Existența unei facturi cu TVA nu înseamnă automat că taxa poate fi dedusă.

Trebuie îndeplinite atât condițiile de fond, cât și cele de formă prevăzute de legislație.

În practică, trebuie analizat dacă achiziția este destinată activității economice și operațiunilor care permit exercitarea dreptului de deducere, precum și dacă există documentele justificative necesare.

Pentru anumite categorii de cheltuieli, dreptul de deducere poate fi limitat sau poate necesita îndeplinirea unor condiții suplimentare.

Ce se întâmplă dacă factura ajunge mai târziu?

Dacă dreptul de deducere a luat naștere, dar condițiile necesare nu sunt încă îndeplinite sau firma nu a primit documentele justificative, deducerea poate fi exercitată ulterior, în condițiile și în termenul prevăzut de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală.

Această situație apare frecvent în practică atunci când documentele sunt primite cu întârziere.

TVA colectată și TVA deductibilă nu trebuie confundate

Pentru antreprenori, poate fi utilă o formulă simplă:

TVA colectată = TVA aferentă vânzărilor

TVA deductibilă = TVA aferentă achizițiilor pentru care există drept de deducere

Diferența dintre cele două determină, în principal, poziția de TVA a societății pentru perioada fiscală.

Dar calculul concret poate include și ajustări, regularizări, taxare inversă, TVA la încasare și alte operațiuni speciale.

Ce este TVA la încasare?

Sistemul TVA la încasare reprezintă un regim special în care exigibilitatea TVA este legată, în condițiile stabilite de Codul fiscal, de încasarea contravalorii facturilor.

Regulile sunt diferite de regimul normal și trebuie urmărite atât de furnizor, cât și de beneficiar.

În plus, atunci când intervine o schimbare a cotei TVA, Codul fiscal conține reguli speciale privind regimul aplicabil operațiunilor aflate în sistemul TVA la încasare.

Începând cu 1 martie 2026, plafonul pentru aplicarea sistemului TVA la încasare este de 5.000.000 lei. Începând cu 1 ianuarie 2027, plafonul crește la 5.500.000 lei.

Sistemul TVA la încasare este opțional și poate fi aplicat, în principal, de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, dacă cifra de afaceri relevantă nu depășește plafonul prevăzut de lege.

Cifra de afaceri utilizată pentru verificarea plafonului nu este identică cu cifra de afaceri contabilă. Pentru acest plafon se ia în calcul valoarea totală a livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii taxabile și/sau scutite de TVA, precum și a operațiunilor rezultate din activități economice pentru care locul livrării sau prestării este considerat în străinătate.

Ce este o livrare intracomunitară?

Codul fiscal definește livrarea intracomunitară ca fiind o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru al Uniunii Europene în alt stat membru.

În condițiile prevăzute de Codul fiscal, anumite livrări intracomunitare pot fi scutite de TVA cu drept de deducere.

Acest lucru nu trebuie confundat cu o operațiune „fără TVA” în sensul lipsei obligațiilor fiscale.

În practică trebuie verificate, printre altele:

• statutul fiscal al beneficiarului;
• codul de TVA;
• transportul bunurilor într-un alt stat membru;
• documentele justificative;
• obligațiile declarative.

Ce este achiziția intracomunitară?

O achiziție intracomunitară presupune, în esență, dobândirea dreptului de a dispune de bunuri mobile corporale transportate dintr-un stat membru într-un alt stat membru.

Pentru o societate românească, achizițiile de bunuri de la furnizori din alte state membre UE pot genera obligații de TVA în România.

Tratamentul diferă însă în funcție de statutul fiscal al cumpărătorului și de natura operațiunii.

Exportul și livrarea intracomunitară nu sunt același lucru

O livrare către Germania, Franța sau Ungaria poate reprezenta o operațiune intracomunitară.

O livrare către Statele Unite, Regatul Unit sau alte state din afara teritoriului UE reprezintă, în principiu, o operațiune cu o țară terță și poate intra în regimul exporturilor.

Cele două situații au reguli diferite privind TVA și documentele justificative.

Scutit cu drept de deducere versus scutit fără drept de deducere

Aceasta este una dintre diferențele esențiale din materia TVA.

Codul fiscal distinge între:

operațiuni scutite cu drept de deducere – nu se colectează TVA pentru operațiune, dar se poate păstra dreptul de deducere pentru achizițiile aferente;

și

operațiuni scutite fără drept de deducere – nu se colectează TVA, dar taxa aferentă achizițiilor nu poate fi dedusă în aceleași condiții.

Codul fiscal enumeră separat aceste categorii.

De aceea, formularea „operațiune scutită de TVA” nu este suficientă pentru stabilirea tratamentului fiscal.

Factura și TVA

Factura reprezintă unul dintre documentele esențiale în materia TVA.

Codul fiscal reglementează conținutul și condițiile de facturare, iar pentru operațiunile dintre persoane impozabile stabilite în România trebuie avute în vedere și regulile RO e-Factura.

În practică, o factură trebuie analizată nu doar din perspectiva valorii sale, ci și a:

• datei;
• cotei TVA;
• bazei de impozitare;
• naturii operațiunii;
• eventualelor mențiuni obligatorii;
• statutului fiscal al furnizorului și beneficiarului.

Ce declarații depune o firmă plătitoare de TVA?

În funcție de activitatea societății, pot apărea mai multe obligații declarative.

Printre cele mai cunoscute se află:

• decontul de TVA – formularul 300;
• declarația recapitulativă cod 390 pentru operațiuni intracomunitare;
• declarația informativă cod 394;
• RO e-Factura;
• SAF-T.

Obligațiile trebuie stabilite în funcție de statutul fiscal și operațiunile efectiv desfășurate.

TVA nu este doar problema contabilului

Una dintre cele mai frecvente greșeli ale antreprenorilor este analizarea TVA abia după ce operațiunea a avut loc.

Uneori tratamentul TVA trebuie stabilit înainte de semnarea contractului sau emiterea facturii.

Este important mai ales în cazul:

• tranzacțiilor imobiliare;
• operațiunilor intracomunitare;
• importurilor și exporturilor;
• serviciilor prestate către sau primite de la firme din străinătate;
• avansurilor;
• livrărilor cu instalare;
• tranzacțiilor complexe;
• aplicării cotei reduse.

O încadrare greșită poate conduce la TVA suplimentară, dobânzi și penalități.

Cele mai frecvente greșeli privind TVA

În practică, apar frecvent probleme precum:

• aplicarea unei cote de TVA greșite;
• depășirea plafonului fără înregistrarea corespunzătoare;
• deducerea TVA fără îndeplinirea condițiilor;
• tratarea incorectă a operațiunilor intracomunitare;
• confundarea operațiunilor scutite cu drept de deducere cu cele fără drept de deducere;
• calcularea greșită a exigibilității;
• neefectuarea ajustărilor de TVA;
• emiterea incorectă a facturilor de corecție;
• necorelarea decontului TVA cu evidența contabilă și celelalte raportări fiscale.

De ce este importantă reconcilierea TVA?

O firmă ar trebui să verifice periodic concordanța dintre:

• contabilitate;
• jurnalele TVA;
• decontul 300;
• declarația informativă 394;
• declarația recapitulativă 390 pentru operațiuni intracomunitare;
• RO e-Factura;
• SAF-T;
• declarația intrastat;
• RO E-transport;
• operațiunile intracomunitare.

Digitalizarea administrației fiscale permite ANAF să compare tot mai ușor informațiile raportate prin sisteme diferite.

Din acest motiv, diferențele neexplicate pot genera notificări sau verificări.

Concluzie

TVA este unul dintre cele mai complexe domenii ale fiscalității, deoarece nu presupune doar aplicarea unui procent asupra unei facturi.

Pentru stabilirea corectă a tratamentului trebuie analizate: natura operațiunii, locul acesteia, statutul fiscal al părților, cota aplicabilă, exigibilitatea, dreptul de deducere și obligațiile declarative.

În 2026, cota standard de TVA este de 21%, iar pentru anumite bunuri și servicii se aplică o cotă redusă de 11%.

Pentru întreprinderile mici, plafonul regimului special de scutire este de 395.000 lei, dar societățile pot opta, în condițiile legii, pentru aplicarea regimului normal de TVA și înainte de atingerea plafonului.

Pentru antreprenori, cea mai sigură abordare este ca tranzacțiile neobișnuite sau cu valori importante să fie analizate fiscal înainte de facturare, nu după apariția unei probleme.

Plafonul pentru TVA la încasare în 2026

 

Începând cu 1 martie 2026, plafonul pentru aplicarea sistemului TVA la încasare este de 5.000.000 lei. Începând cu 1 ianuarie 2027, plafonul crește la 5.500.000 lei.

Sistemul TVA la încasare este opțional și poate fi aplicat, în principal, de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, dacă cifra de afaceri relevantă nu depășește plafonul prevăzut de lege.

Cifra de afaceri utilizată pentru verificarea plafonului nu este identică cu cifra de afaceri contabilă. Pentru acest plafon se ia în calcul valoarea totală a livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii taxabile și/sau scutite de TVA, precum și a operațiunilor rezultate din activități economice pentru care locul livrării sau prestării este considerat în străinătate.

Cum funcționează TVA la încasare?

În regimul normal, exigibilitatea TVA intervine, de regulă, la momentul prevăzut de regulile generale privind faptul generator și facturarea.

În sistemul TVA la încasare, pentru operațiunile cărora li se aplică sistemul, TVA devine exigibilă la data încasării integrale sau parțiale a facturii.

Exemplu:

O societate emite în august 2026 o factură de:

10.000 lei + 2.100 lei TVA

Clientul plătește 50% din factură în septembrie și restul în octombrie.

În sistemul TVA la încasare, exigibilitatea TVA intervine corespunzător sumelor efectiv încasate, nu integral la momentul emiterii facturii.

Acest mecanism poate reprezenta un avantaj de cash-flow pentru firmele care încasează facturile la termene mai lungi.

Când se deduce TVA în sistemul TVA la încasare?

În cazul sistemului TVA la încasare, regula nu privește doar momentul în care furnizorul colectează TVA, ci și momentul în care beneficiarul își poate exercita dreptul de deducere.

Dacă o firmă care nu aplică regimul de tva la încasare cumpără bunuri sau servicii de la un furnizor care aplică sistemul TVA la încasare, dreptul de deducere a TVA este amânat până la momentul în care taxa aferentă achiziției este plătită furnizorului.

O firmă care aplică TVA la încasare își deduce TVA pe măsura în care își plătește furnizorii, nu doar pe baza facturii primite. Important: regula se aplică firmei care este în sistemul TVA la încasare chiar dacă furnizorul ei nu aplică TVA la încasare. Cu alte cuvinte, pentru propriile achiziții contează faptul că beneficiarul este în sistem: deducerea este legată de plată.

Există însă excepții: această amânare a deducerii nu se aplică, potrivit textului din Codul fiscal, pentru achiziții intracomunitare de bunuri, importuri și achiziții pentru care se aplică taxarea inversă.

Cine poate aplica sistemul?

O societate înregistrată în scopuri de TVA, cu sediul activității economice în România, poate opta pentru TVA la încasare dacă îndeplinește condițiile legale și nu a depășit plafonul aplicabil. O societate care nu a aplicat sistemul în anul anterior poate opta în cursul anului, iar aplicarea începe, în condițiile prevăzute de Codul fiscal, cu prima zi a perioadei fiscale următoare exercitării opțiunii.

Ce se întâmplă dacă firma depășește plafonul?

Dacă în cursul anului societatea depășește plafonul de 5.000.000 lei, nu iese chiar în ziua depășirii.

Codul fiscal prevede că sistemul TVA la încasare continuă să se aplice până la sfârșitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depășit.

De exemplu, pentru o societate cu perioadă fiscală lunară care depășește plafonul în septembrie, sistemul continuă să se aplice și pentru perioada prevăzută de lege până la ieșirea efectivă din sistem.

Se poate renunța voluntar?

Da. Dacă societatea nu a depășit plafonul, poate renunța la TVA la încasare prin notificarea organului fiscal, cu excepția primului an în care a optat pentru sistem. Notificarea poate fi depusă între 1 și 20 ale lunii, iar radierea din registru operează de la prima zi a perioadei fiscale următoare.

TVA la încasare nu se aplică tuturor operațiunilor

Chiar dacă societatea este înscrisă în sistem, există operațiuni pentru care se folosesc regulile generale de exigibilitate. Printre acestea se numără, în condițiile Codului fiscal:

• operațiunile pentru care beneficiarul este persoana obligată la plata TVA;
• operațiunile scutite de TVA;
• anumite operațiuni supuse regimurilor speciale;
• livrările și prestările către persoane afiliate.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în 2026: plafon, condiții și cota de impozitare

Regimul de impozitare a microîntreprinderilor a suferit numeroase modificări în ultimii ani, iar în 2026 regulile sunt semnificativ diferite față de cele aplicabile anterior.

Una dintre cele mai importante modificări este reducerea plafonului de încadrare la 100.000 euro, alături de menținerea condiției privind existența cel puțin a unui salariat și aplicarea unei cote unice de impozitare de 1%.

În plus, plafonul nu se verifică întotdeauna doar la nivelul unei singure societăți. În cazul întreprinderilor legate, veniturile trebuie cumulate, ceea ce poate determina pierderea regimului de microîntreprindere chiar dacă firma analizată individual se află sub limita de 100.000 euro.

Ce este o microîntreprindere în 2026?

Potrivit Codului fiscal, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege.

Pentru aplicarea regimului în anul 2026, una dintre condițiile esențiale este ca veniturile relevante să nu fi depășit echivalentul în lei al sumei de: 100.000 euro.

Echivalentul în lei se determină utilizând cursul de schimb valabil la închiderea exercițiului financiar în care au fost înregistrate veniturile.

Prin OUG nr. 8/2026, plafonul de 100.000 euro este aplicabil inclusiv pentru verificarea încadrării ca microîntreprindere în anul fiscal 2026.

Care sunt condițiile pentru aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor?

Pentru ca o societate să poată aplica regimul micro în 2026 trebuie, în principal, să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

• să fie persoană juridică română;
• veniturile relevante să nu depășească echivalentul a 100.000 euro;
• capitalul social să fie deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale;
• societatea să nu se afle în dizolvare urmată de lichidare;
• să aibă cel puțin un salariat;
• să respecte regula referitoare la deținerea a peste 25% din capital sau drepturile de vot;
• să fi depus la termen situațiile financiare anuale, dacă avea această obligație.

Toate aceste condiții trebuie analizate împreună.

Faptul că o firmă realizează venituri sub 100.000 euro nu înseamnă, de unul singur, că poate aplica automat regimul micro.

Cota de impozitare este de 1%

Începând cu regulile aplicabile în 2026, cota de impozitare asupra veniturilor microîntreprinderilor este: 1%.

Dispare astfel sistemul anterior în care existau situații în care se aplicau cote diferite, inclusiv cota de 3%.

Impozitul se aplică asupra bazei impozabile determinate potrivit art. 53 din Codul fiscal.

Exemplu simplificat:

O microîntreprindere înregistrează într-un trimestru venituri impozabile de:

100.000 lei

Impozitul datorat:

100.000 lei × 1% = 1.000 lei

Trebuie însă avut în vedere că baza impozabilă fiscală nu este întotdeauna identică cu totalul tuturor veniturilor înregistrate în contabilitate.

Condiția privind existența unui salariat

Una dintre condițiile importante pentru păstrarea regimului micro este existența a cel puțin unui salariat.

În sensul Codului fiscal, prin salariat se înțelege, în principal, persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă.

Condiția poate fi însă îndeplinită și în alte situații.

De exemplu, sunt luate în considerare și contractele individuale de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă însumate reprezintă echivalentul unei norme întregi.

De asemenea, condiția poate fi considerată îndeplinită prin existența unui contract de administrare sau mandat, dacă remunerația este cel puțin la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Ce se întâmplă dacă pleacă singurul salariat?

Dacă microîntreprinderea are un singur salariat și contractul acestuia încetează, societatea are posibilitatea să angajeze o altă persoană.

Condiția privind existența salariatului rămâne îndeplinită dacă noul salariat este angajat în termen de:

30 de zile de la încetarea raportului de muncă.

Contractul noului salariat trebuie să fie încheiat pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată de cel puțin 12 luni.

Dacă societatea nu angajează o altă persoană în termenul prevăzut de lege, va trece la impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care a încetat raportul de muncă.

Ce se întâmplă dacă salariatul are contractul suspendat?

Codul fiscal prevede și reguli speciale pentru suspendarea raportului de muncă.

În anumite situații, condiția privind existența unui salariat rămâne îndeplinită dacă suspendarea este pentru o perioadă mai mică de 30 de zile și situația apare pentru prima dată în anul fiscal respectiv.

Există și o regulă specială pentru concediul pentru incapacitate temporară de muncă.

În acest caz, condiția privind salariatul este considerată îndeplinită dacă perioada cumulată a concediului medical pe întreg anul fiscal nu depășește 30 de zile.

Regula unei singure microîntreprinderi

O altă condiție esențială este cea referitoare la deținerea participațiilor.

Dacă un asociat sau acționar deține, direct sau indirect, peste 25% din capital, titlurile de participare sau drepturile de vot la mai multe societăți care ar îndeplini condițiile pentru aplicarea regimului micro, acesta trebuie să stabilească o singură persoană juridică ce va aplica impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.

Cu alte cuvinte, în cazul unei participații mai mari de 25%, nu pot fi menținute simultan mai multe microîntreprinderi pentru același asociat, în condițiile prevăzute de Codul fiscal.

Stabilirea societății care rămâne micro trebuie efectuată până la 31 martie inclusiv a anului fiscal următor.

Celelalte societăți vor aplica impozitul pe profit.

Plafonul de 100.000 euro se verifică și împreună cu întreprinderile legate

Aceasta este una dintre cele mai importante reguli ale regimului micro și una care poate genera probleme în practică.

Pentru verificarea plafonului de 100.000 euro nu se iau în considerare întotdeauna numai veniturile societății analizate.

În cazul existenței unor întreprinderi legate, veniturile acestora se cumulează.

Prin urmare, este posibil ca o societate să aibă individual venituri de numai 60.000 euro și totuși să nu poată aplica regimul micro dacă veniturile cumulate cu cele ale întreprinderilor legate depășesc plafonul de 100.000 euro.

Când sunt considerate două societăți întreprinderi legate?

Codul fiscal reglementează mai multe situații.

În principal, legătura poate exista atunci când:

• o societate deține direct sau indirect peste 25% într-o altă societate;
• o societate este deținută în proporție de peste 25% de o altă societate;
• aceeași persoană deține direct sau indirect peste 25% în două sau mai multe societăți;
• există drepturi de numire sau revocare a administratorilor ori a majorității membrilor organelor de conducere.

În astfel de cazuri, la verificarea plafonului fiscal trebuie analizate veniturile cumulate ale entităților legate.

PFA-ul asociatului poate influența plafonul micro

O regulă deosebit de importantă se aplică atunci când asociatul unei societăți desfășoară și activitate economică independentă.

Dacă un asociat deține, direct sau indirect, peste 25% în societate și desfășoară activitate prin:

• PFA;
• întreprindere individuală;
• întreprindere familială;
• altă formă de organizare fără personalitate juridică,

veniturile sau, după caz, norma de venit aferentă activității respective trebuie luate în considerare la verificarea plafonului în condițiile prevăzute de Codul fiscal.

Această regulă este importantă deoarece plafonul de 100.000 euro poate fi depășit prin cumul chiar dacă veniturile SRL-ului, analizate separat, sunt sub limită.

Exemplu privind întreprinderile legate

Presupunem că o persoană deține:

• 100% din Societatea A;
• 60% din Societatea B.

Societatea A realizează venituri de 60.000 euro, iar Societatea B de 50.000 euro.

Analizată separat, fiecare societate este sub plafonul de 100.000 euro.

Însă, deoarece sunt îndeplinite condițiile privind întreprinderile legate:

60.000 + 50.000 = 110.000 euro

Plafonul este depășit.

Prin urmare, simpla verificare individuală a cifrei de afaceri a fiecărei societăți poate conduce la o concluzie fiscală greșită.

Situațiile financiare trebuie depuse la termen

Pentru aplicarea regimului micro, societatea trebuie să fi depus în termen situațiile financiare anuale dacă avea această obligație.

Pentru aplicarea regimului micro în anul 2026, condiția privind depunerea situațiilor financiare se consideră îndeplinită dacă eventualele situații financiare anuale restante au fost depuse până la 31 martie 2026 inclusiv. Această dată nu reprezintă termenul general de depunere a situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2025. Pentru acestea se aplică termenul general prevăzut de legislația contabilă.

Nerespectarea obligației poate conduce la trecerea la impozit pe profit.

Dacă în cursul anului o microîntreprindere nu depune la termen situațiile financiare pentru exercițiul precedent, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care condiția nu mai este îndeplinită.

În cursul anului fiscal N, prevederile art. 52 alin. (2) din Codul fiscal se aplică prin referinţă la situaţiile financiare anuale pentru exerciţiul financiar N – 1 şi la termenul de depunere la organele fiscale competente, conform Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Regimul micro este opțional

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este un sistem opțional.

O societate care îndeplinește condițiile prevăzute de Codul fiscal poate opta pentru aplicarea acestuia începând cu anul fiscal următor.

Totuși, o microîntreprindere nu poate decide pur și simplu în timpul anului să treacă la impozitul pe profit.

Opțiunea pentru impozit pe profit poate fi exercitată, în principiu, începând cu anul fiscal următor, cu excepția situațiilor în care Codul fiscal obligă societatea să iasă din sistemul micro.

Ce reguli se aplică firmelor nou-înființate?

O societate nou-înființată poate opta pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor încă din primul an fiscal.

Pentru aceasta trebuie să îndeplinească anumite condiții de la momentul înregistrării la registrul comerțului.

În ceea ce privește existența salariatului, firma are la dispoziție: 90 de zile inclusiv de la data înregistrării societății pentru îndeplinirea condiției.

Dacă nu angajează un salariat în acest termen, va datora impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care expiră cele 90 de zile.

Ce firme nu pot aplica regimul micro?

Codul fiscal exclude anumite categorii de societăți.

Nu pot aplica regimul micro, între altele, persoanele juridice care desfășoară activități în:

• domeniul bancar;
• asigurări și reasigurări, cu anumite excepții pentru intermediarii secundari;
• piața de capital;
• jocuri de noroc;
• explorarea, dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale.

Sunt excluse și anumite fonduri și entități prevăzute expres de Codul fiscal.

Ce se întâmplă dacă se depășește plafonul de 100.000 euro în timpul anului?

Dacă o microîntreprindere realizează în cursul anului venituri mai mari de echivalentul a: 100.000 euro aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care plafonul a fost depășit.

Limita se verifică pe baza veniturilor cumulate de la începutul anului fiscal.

În cazul întreprinderilor legate, plafonul se verifică și prin cumularea veniturilor acestora, potrivit regulilor speciale.

Vânzarea mijloacelor fixe poate influența plafonul

Pentru verificarea limitei de 100.000 euro se utilizează cifra de afaceri determinată potrivit reglementărilor contabile.

Codul fiscal introduce însă o regulă suplimentară în cazul transferului unor mijloace fixe sau terenuri.

Dacă societatea transferă în cursul anului mai mult de un activ din aceeași subgrupă prevăzută de Catalogul mijloacelor fixe sau mai mult de un teren, veniturile respective se adaugă la calculul cifrei de afaceri pentru verificarea plafonului.

Prin urmare, vânzarea unor active poate determina ieșirea din regimul micro.

Alte situații în care societatea trece la impozit pe profit

Depășirea plafonului nu este singurul motiv pentru ieșirea din sistem.

Microîntreprinderea poate deveni plătitoare de impozit pe profit și atunci când:

• nu mai îndeplinește condiția privind salariatul;
• nu depune la termen situațiile financiare;
• începe să desfășoare activități excluse din regimul micro;
• nu mai respectă regula privind deținerea unei singure microîntreprinderi;
• se modifică alte condiții obligatorii prevăzute de Codul fiscal.

Momentul exact al trecerii la impozit pe profit diferă în funcție de condiția încălcată.

Cum se calculează baza impozabilă?

Impozitul micro nu se aplică pur și simplu asupra tuturor sumelor înregistrate în conturile de venituri.

Regula generală pornește de la veniturile din orice sursă, din care se scad anumite categorii prevăzute expres de Codul fiscal.

Printre acestea se regăsesc, în condițiile legii:

• veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
• veniturile aferente serviciilor în curs de execuție;
• veniturile din producția de imobilizări;
• veniturile din subvenții;
• anumite venituri din provizioane și ajustări;
• anumite despăgubiri;
• veniturile din diferențe de curs valutar;
• anumite venituri financiare;
• dividendele primite de la persoane juridice române;
• anumite dividende primite de la filiale din alte state membre UE;
• bonificațiile acordate de organul fiscal.

În anumite situații, la baza impozabilă se adaugă și elementele prevăzute expres de Codul fiscal.

De aceea, baza impozabilă pentru impozitul micro nu trebuie confundată cu cifra de afaceri utilizată pentru verificarea plafonului de 100.000 euro.

Sunt două noțiuni fiscale cu scopuri diferite.

Când se calculează și se plătește impozitul?

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se calculează și se plătește trimestrial.

Termenul general este: 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

Până la termenul de plată trebuie depusă și declarația fiscală aferentă.

Microîntreprindere nu înseamnă automat impozitare mai avantajoasă

Cota de 1% poate părea foarte redusă, dar trebuie avut în vedere faptul că impozitul este calculat în funcție de venituri, nu de profit.

De exemplu, două societăți cu aceeași cifră de afaceri pot avea niveluri foarte diferite ale profitului.

O societate cu marjă ridicată poate fi avantajată de impozitul de 1%, în timp ce pentru o afacere cu marje foarte mici diferența față de impozitul pe profit poate fi mai redusă.

De aceea, regimul fiscal trebuie analizat împreună cu structura concretă a afacerii.

Ce trebuie să verifice o firmă la începutul fiecărui an?

Pentru aplicarea corectă a regimului micro este recomandată verificarea cel puțin a următoarelor elemente:

1. veniturile realizate la 31 decembrie;
2. existența întreprinderilor legate;
3. participațiile directe și indirecte ale asociaților;
4. eventualele activități ale asociaților prin PFA sau alte forme independente;
5. existența cel puțin a unui salariat;
6. depunerea la termen a situațiilor financiare;
7. natura activităților desfășurate;
8. respectarea condiției privind existența unei singure microîntreprinderi.

În special după reducerea plafonului la 100.000 euro, verificarea întreprinderilor legate devine esențială.

Concluzie

În 2026, regimul microîntreprinderilor este mai restrictiv decât în anii precedenți.

Principalele elemente care trebuie reținute sunt:

plafon de 100.000 euro, cotă de impozitare de 1%, cel puțin un salariat și o singură microîntreprindere pentru asociații care dețin peste 25%, în condițiile Codului fiscal.

În plus, plafonul de 100.000 euro trebuie verificat ținând seama și de întreprinderile legate, inclusiv, în anumite situații, de activitățile desfășurate de asociați prin PFA, întreprinderi individuale sau alte forme de organizare.

O analiză făcută numai pe baza veniturilor unei singure societăți poate conduce astfel la o încadrare fiscală greșită.

Tranzacții fără scop economic, firme inactive și cod TVA anulat: riscuri fiscale importante pentru companii

Codul fiscal conține o serie de prevederi speciale care permit autorităților fiscale să analizeze nu doar forma juridică a unei tranzacții, ci și conținutul său economic real.

În practică, acest lucru înseamnă că o tranzacție corect documentată formal nu este automat protejată din punct de vedere fiscal dacă nu are o justificare economică reală sau dacă este construită în principal pentru obținerea unui avantaj fiscal.

În același timp, legislația prevede consecințe importante pentru firmele declarate inactive, pentru societățile cărora li s-a anulat codul de TVA și pentru beneficiarii care achiziționează bunuri sau servicii de la astfel de contribuabili.

Forma juridică a tranzacției nu este întotdeauna decisivă

Una dintre cele mai importante reguli din Codul fiscal permite organelor fiscale să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau să îi reîncadreze forma astfel încât tratamentul fiscal să reflecte conținutul său economic real.

Cu alte cuvinte, autoritatea fiscală poate analiza întrebări precum:

• de ce a fost încheiată tranzacția;
• ce efect economic real a produs;
• dacă există o justificare comercială;
• dacă prețul și condițiile sunt rezonabile;
• dacă tranzacția ar fi fost încheiată și în absența avantajului fiscal urmărit.

Această regulă este importantă mai ales pentru operațiunile complexe, restructurări, tranzacții între societăți afiliate, finanțări, cesiuni, transferuri de active sau servicii greu de demonstrat.

ANAF trebuie să motiveze reîncadrarea

Posibilitatea organului fiscal de a reîncadra o tranzacție nu înseamnă că acesta poate face acest lucru fără justificare.

Atunci când emite o decizie de impunere ca urmare a neluării în considerare sau a reîncadrării unei tranzacții, organul fiscal trebuie să motiveze în fapt decizia.

Această motivare trebuie să indice elementele relevante privind:

• scopul tranzacției;
• conținutul economic;
• circumstanțele analizate;
• probele pe care s-a bazat autoritatea fiscală.

Într-un eventual control fiscal, documentația economică și contractuală devine astfel extrem de importantă.

Ce înseamnă o tranzacție fără scop economic?

O tranzacție fără scop economic este, în esență, o operațiune care nu poate fi explicată rezonabil printr-o motivație comercială, operațională sau financiară reală.

De exemplu, un risc fiscal poate exista atunci când o societate:

• cumpără servicii pe care nu le poate demonstra;
• efectuează transferuri între entități fără o justificare comercială;
• creează structuri artificiale doar pentru reducerea impozitelor;
• intercalează societăți fără un rol economic real;
• încheie contracte care nu corespund modului în care activitatea se desfășoară efectiv.

Nu orice tranzacție avantajoasă fiscal este automat abuzivă.

Problema apare atunci când avantajul fiscal devine scopul esențial, iar operațiunea nu are o substanță economică reală.

Tranzacțiile transfrontaliere artificiale

Codul fiscal tratează separat tranzacțiile transfrontaliere artificiale.

Acestea sunt operațiuni sau serii de operațiuni între persoane dintre care cel puțin una se află în afara României, care:

• nu au conținut economic;
• nu ar fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obișnuite;
• au ca scop esențial evitarea impozitării sau obținerea unor avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi obținute.

Astfel de tranzacții pot fi excluse de la aplicarea convențiilor de evitare a dublei impuneri.

Pentru grupurile de firme care operează în mai multe state, acest risc trebuie analizat cu atenție.

Tranzacțiile între persoane afiliate trebuie făcute la valoarea de piață

Pentru tranzacțiile între persoane afiliate, regula esențială este aplicarea principiului valorii de piață.

Asta înseamnă că prețurile utilizate între societăți afiliate trebuie să fie comparabile cu cele care ar fi fost negociate între persoane independente.

Dacă acest principiu nu este respectat, organele fiscale pot ajusta veniturile sau cheltuielile aferente tranzacției.

În situația în care contribuabilul nu pune la dispoziția autorității fiscale informațiile necesare pentru verificarea prețurilor de transfer, organul fiscal poate recurge la estimare.

Metodele folosite pentru stabilirea valorii de piață

Codul fiscal menționează mai multe metode pentru stabilirea prețurilor de transfer, printre care:

• metoda comparării prețurilor;
• metoda cost plus;
• metoda prețului de revânzare;
• metoda marjei nete;
• metoda împărțirii profitului;
• alte metode recunoscute de ghidurile OECD privind prețurile de transfer.

Metoda trebuie aleasă în funcție de natura tranzacției și de datele disponibile.

Pentru societățile care au tranzacții semnificative cu persoane afiliate, documentarea prețurilor de transfer este esențială.

Ce se întâmplă dacă o firmă este declarată inactivă?

Un contribuabil declarat inactiv nu este scutit de obligațiile fiscale.

Dacă firma continuă să desfășoare activitate în perioada de inactivitate, aceasta rămâne obligată la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate.

În schimb, pe perioada inactivității, societatea nu beneficiază, în condițiile prevăzute de Codul fiscal, de:

• dreptul de deducere a cheltuielilor;
• dreptul de deducere a TVA aferente achizițiilor.

Această situație poate produce un impact fiscal semnificativ.

Ce se întâmplă după reactivarea firmei?

După reactivare și, după caz, reînregistrarea în scopuri de TVA, societatea poate recupera anumite drepturi fiscale aferente perioadei de inactivitate.

În ceea ce privește TVA, persoana impozabilă își poate exercita dreptul de deducere pentru achizițiile efectuate în perioada în care codul de TVA a fost anulat, prin înscrierea taxei în primul decont de TVA depus după reînregistrare sau într-un decont ulterior.

Pentru operațiunile efectuate în perioada în care codul TVA a fost anulat, societatea trebuie să emită facturile corespunzătoare după reînregistrare, în condițiile prevăzute de Codul fiscal.

Ce riscă firma care cumpără de la un contribuabil inactiv?

Riscul nu aparține doar societății inactive.

Beneficiarul care cumpără bunuri sau servicii de la un furnizor înscris în Registrul contribuabililor inactivi poate pierde temporar dreptul de deducere a:

• cheltuielii;
• TVA aferente achiziției.

Există anumite excepții, de exemplu pentru unele achiziții realizate în cadrul executării silite sau de la contribuabili aflați în faliment.

Această regulă arată de ce verificarea partenerilor de afaceri este importantă înainte de încheierea și derularea tranzacțiilor.

Ce se întâmplă dacă furnizorul este ulterior reactivat?

Dacă furnizorul este reactivat și reînregistrat în scopuri de TVA, beneficiarul poate, în condițiile prevăzute de lege, să își exercite ulterior dreptul de deducere.

Pentru TVA, deducerea se poate exercita pe baza facturilor emise de furnizor după reînregistrare.

În funcție de momentul reactivării și de exercițiul fiscal în care au fost efectuate operațiunile, poate fi necesară și ajustarea rezultatului fiscal sau depunerea unor declarații rectificative.

Cod TVA anulat: obligația de colectare poate rămâne

O altă situație importantă este cea a unei societăți căreia i-a fost anulat codul de înregistrare în scopuri de TVA.

În perioada în care codul este anulat, contribuabilul poate să nu beneficieze de dreptul de deducere a TVA aferente achizițiilor.

În același timp, pentru operațiunile taxabile efectuate, poate exista în continuare obligația de plată a TVA colectate.

Aceasta este una dintre cele mai nefavorabile situații fiscale: societatea poate ajunge să datoreze TVA pentru vânzări, fără să poată deduce TVA aferentă achizițiilor în perioada respectivă.

Ce se întâmplă cu beneficiarul unei firme cu cod TVA anulat?

Și beneficiarul trebuie să fie atent.

Dacă achiziționează bunuri sau servicii de la o societate al cărei cod de TVA a fost anulat și aceasta figurează în registrul corespunzător, dreptul de deducere a TVA poate fi suspendat.

După reînregistrarea furnizorului, beneficiarul poate exercita dreptul de deducere în condițiile prevăzute de lege, pe baza documentelor fiscale emise după reînregistrare.

Această situație poate produce probleme de cash-flow și poate afecta corectitudinea deconturilor de TVA.

Verificarea furnizorilor ar trebui făcută periodic

În practică, o firmă nu ar trebui să verifice statutul fiscal al furnizorului doar la începutul colaborării.

Este recomandată verificarea periodică a:

• statutului de contribuabil activ/inactiv;
• valabilității codului de TVA;
• existenței eventualelor modificări în registrele fiscale relevante.

Pentru furnizorii importanți sau pentru tranzacțiile de valoare mare, această verificare este cu atât mai importantă.

Ce înseamnă abuzul de drept în materie fiscală?

Codul fiscal reglementează și noțiunea de abuz de drept.

Dacă autoritatea fiscală constată existența unei practici abuzive, tranzacțiile pot fi redefinite astfel încât să fie restabilită situația fiscală care ar fi existat în lipsa acelor operațiuni.

În materie de TVA, organele fiscale pot anula TVA dedusă dacă dreptul de deducere a fost exercitat în mod abuziv.

Pentru a invoca abuzul de drept, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții:

1. aplicarea formală a regulilor legale conduce la obținerea unui avantaj fiscal contrar scopului acelor norme;
2. trebuie demonstrat obiectiv că scopul esențial al operațiunilor a fost obținerea avantajului fiscal.

Prin urmare, simplul fapt că o tranzacție conduce la o economie fiscală nu este suficient, în sine, pentru a demonstra existența unui abuz.

Substanța economică este esențială

Pentru companii, concluzia practică este clară: o tranzacție trebuie să poată fi justificată nu doar juridic, ci și economic.

Documentele ar trebui să permită demonstrarea unor elemente precum:

• serviciile efectiv prestate;
• bunurile efectiv livrate;
• necesitatea economică a tranzacției;
• modul în care s-a stabilit prețul;
• beneficiul obținut de societate;
• relația dintre părți;
• justificarea comercială a structurii utilizate.

În special pentru servicii de consultanță, management, licențiere, finanțare sau alte operațiuni între afiliați, simpla existență a unei facturi și a unui contract poate fi insuficientă dacă nu există și dovezi privind realitatea operațiunii.

Exemplu practic

Presupunem că Societatea A plătește unei firme afiliate 200.000 lei pentru „servicii de consultanță”.

Există contract și factură, însă societatea nu poate prezenta:

• rapoarte;
• corespondență;
• analize;
• documente de lucru;
• persoane care au prestat efectiv serviciile;
• explicații privind beneficiul obținut.

Într-un control fiscal, simpla existență a facturii nu garantează acceptarea tratamentului fiscal.

Autoritatea poate analiza dacă serviciile au avut conținut economic real și dacă prețul respectă principiul valorii de piață.

Ce ar trebui să facă firmele pentru a reduce riscul fiscal?

În practică, sunt recomandate câteva măsuri simple:

• documentarea scopului economic al tranzacțiilor importante;
• păstrarea dovezilor privind serviciile efectiv prestate;
• verificarea periodică a statutului fiscal al furnizorilor;
• verificarea valabilității codului de TVA;
• documentarea prețurilor în tranzacțiile cu persoane afiliate;
• analiza fiscală înainte de implementarea restructurărilor sau operațiunilor neobișnuite;
• păstrarea contractelor, comenzilor, rapoartelor, proceselor-verbale și corespondenței relevante.

Concluzie

Codul fiscal permite autorităților să privească dincolo de forma juridică a unei tranzacții și să analizeze realitatea economică a acesteia.

O tranzacție lipsită de scop economic poate fi ignorată sau reîncadrată fiscal, iar operațiunile dintre persoane afiliate trebuie realizate la valoarea de piață.

În același timp, colaborarea cu un contribuabil inactiv sau cu o societate al cărei cod de TVA a fost anulat poate afecta dreptul de deducere al beneficiarului.

Pentru companii, două principii sunt esențiale: tranzacțiile trebuie să aibă substanță economică reală, iar statutul fiscal al partenerilor trebuie verificat permanent.

REGES-ONLINE în 2026: obligațiile angajatorilor, termenele de transmitere și amenzile aplicabile

Hotărârea Guvernului nr. 295/2025 stabilește regulile privind accesarea registrului, completarea datelor și transmiterea informațiilor privind încheierea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă.

Pentru angajatori, respectarea termenelor de transmitere este esențială, deoarece nerespectarea lor poate atrage amenzi semnificative.

Ce este REGES-ONLINE?

REGES-ONLINE este Registrul general de evidență a salariaților în format online.

Platforma este pusă la dispoziție de Inspecția Muncii și este utilizată pentru:

• completarea datelor salariaților;
• transmiterea informațiilor privind contractele individuale de muncă;
• înregistrarea modificărilor contractuale;
• evidența suspendărilor;
• evidența detașărilor;
• înregistrarea încetărilor contractelor;
• consultarea și gestionarea informațiilor privind raporturile de muncă.

Registrul este administrat în format electronic, iar datele sunt transmise prin platforma informatică pusă la dispoziție de Inspecția Muncii.

Cine are obligația de a utiliza REGES-ONLINE?

Obligația revine, în principal:

• persoanelor fizice și juridice de drept privat;
• instituțiilor și autorităților publice care angajează personal în baza unui contract individual de muncă;
• anumitor misiuni diplomatice, oficii consulare și reprezentanțe internaționale pentru personalul angajat local.

Prin urmare, practic orice societate care are salariați trebuie să utilizeze REGES-ONLINE pentru evidența contractelor de muncă.

Când trebuie înregistrat un nou salariat?

Una dintre cele mai importante reguli este cea referitoare la angajarea unei persoane.

Datele privind noul contract individual de muncă trebuie completate și transmise în Registru:

cel târziu în ziua anterioară începerii activității salariatului.

Această regulă trebuie respectată chiar dacă contractul individual de muncă a fost semnat cu mai multe zile înainte.

Angajatorul nu trebuie să aștepte prima zi efectivă de lucru pentru a transmite contractul.

De exemplu, dacă salariatul începe activitatea luni, contractul trebuie transmis cel târziu în ziua anterioară începerii activității.

Ce informații se transmit în REGES-ONLINE?

Registrul conține mult mai multe informații decât simpla existență a contractului individual de muncă.

Printre datele obligatorii se numără:

• datele de identificare ale angajatorului;
• datele de identificare ale salariatului;
• cetățenia și țara de proveniență;
• informații privind persoanele cu dizabilități;
• data și numărul contractului individual de muncă;
• data începerii activității;
• funcția sau ocupația conform COR;
• tipul contractului;
• durata determinată sau nedeterminată;
• locul de muncă fix sau mobil;
• durata și repartizarea timpului de muncă;
• salariul de bază brut;
• indemnizațiile;
• sporurile;
• alte adaosuri;
• informații privind detașarea;
• suspendarea contractului;
• data și temeiul legal al încetării contractului.

Pentru angajator, acest lucru înseamnă că orice modificare relevantă a raportului de muncă trebuie analizată și din perspectiva obligației de actualizare a REGES-ONLINE.

Cine poate completa și transmite datele?

Responsabilitatea legală aparține angajatorului.

În interiorul societății, completarea și transmiterea datelor poate fi realizată de unul sau mai mulți salariați desemnați prin decizie scrisă.

Angajatorul poate însă externaliza serviciul către un prestator.

Prestatorul poate fi, printre altele:

• o persoană fizică autorizată;
• un expert contabil;
• un contabil autorizat;
• o societate de expertiză contabilă;
• o societate de contabilitate;
• o altă persoană juridică ce prestează serviciul în baza unui contract.

Prestatorul nu poate subcontracta, la rândul său, serviciul de completare și transmitere a datelor în REGES-ONLINE.

Externalizarea REGES-ONLINE nu înlătură răspunderea angajatorului

Aceasta este una dintre regulile cele mai importante pentru firme.

Chiar dacă societatea încheie un contract cu o firmă de contabilitate sau cu un alt prestator pentru gestionarea REGES-ONLINE, angajatorul rămâne responsabil.

Hotărârea prevede expres că externalizarea serviciului nu exonerează angajatorul de obligațiile legale.

Răspunderea pentru completarea, transmiterea și corectitudinea datelor transmise în Registru revine angajatorului.

Prin urmare, este important ca angajatorul să transmită prestatorului la timp toate documentele și informațiile privind:

• angajările;
• modificările salariale;
• suspendările;
• concediile medicale;
• detașările;
• încetările contractelor.

Contractul cu prestatorul trebuie declarat în REGES-ONLINE

Dacă angajatorul externalizează serviciul de completare a Registrului, trebuie să transmită și informații despre prestator.

Printre acestea:

• CUI/CIF;
• denumirea prestatorului;
• sediul social;
• reprezentantul legal;
• data contractului de prestări servicii;
• data începerii serviciilor;
• durata contractului;
• data încetării contractului.

Transmiterea acestor informații trebuie realizată în termen de:

3 zile lucrătoare de la încheierea sau încetarea contractului de prestări servicii.

Termenele importante pentru modificările contractului de muncă

Nu toate modificările se transmit în același termen.

Modificarea funcției, tipului contractului sau timpului de muncă

Modificările privind funcția, tipul contractului, durata, locul muncii și timpul de muncă se transmit: cel târziu în ziua anterioară producerii modificării.

Dacă modificarea rezultă dintr-o hotărâre judecătorească, termenul este de 10 zile lucrătoare de la data la care angajatorul a luat cunoștință de aceasta.

Modificarea salariului

Modificarea salariului de bază brut, indemnizațiilor, sporurilor și altor adaosuri se transmite: în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării.

În cazul modificărilor rezultate dintr-o hotărâre judecătorească, termenul este de 10 zile lucrătoare de la luarea la cunoștință.

Cum se transmit suspendările contractului?

Ca regulă generală, suspendarea și încetarea suspendării contractului individual de muncă trebuie transmise: cel târziu în ziua anterioară datei suspendării sau încetării suspendării.

Există însă excepții importante.

Pentru suspendările determinate de certificate medicale, transmiterea se face în termen de: 3 zile lucrătoare de la data înregistrării certificatului medical la angajator.

Pentru absențe nemotivate și anumite situații de forță majoră, termenul este de 3 zile lucrătoare de la data suspendării.

Când se transmite încetarea contractului?

Data și temeiul legal al încetării contractului individual de muncă trebuie transmise: cel târziu la data încetării contractului sau la data la care angajatorul ia cunoștință de evenimentul care determină încetarea raportului de muncă, după caz.

Cum se corectează erorile din Registru?

Dacă angajatorul constată că anumite informații au fost introduse greșit, corecția trebuie efectuată: la data la care angajatorul a luat cunoștință de eroare.

Este recomandat ca erorile identificate să fie corectate imediat și să existe documente care justifică informația corectă.

Dosarul personal al salariatului rămâne obligatoriu

Trecerea la REGES-ONLINE nu elimină obligația de a întocmi dosarul personal al salariatului.

Angajatorul trebuie să întocmească un dosar pentru fiecare persoană angajată și să îl păstreze în condiții corespunzătoare.

Dosarul trebuie să conțină cel puțin:

• documentele necesare angajării;
• contractul individual de muncă;
• actele adiționale;
• documentele privind modificarea contractului;
• documentele privind suspendarea și încetarea;
• acte de studii;
• certificate de calificare;
• alte documente care justifică informațiile introduse în Registru.

Dosarul de personal poate fi electronic

Dacă părțile utilizează semnătura electronică avansată sau calificată pentru documentele de muncă, angajatorul poate utiliza un dosar de personal în format electronic.

Acesta trebuie păstrat cu respectarea normelor privind arhivarea electronică și trebuie pus la dispoziția inspectorilor de muncă la solicitarea acestora.

Ce documente trebuie eliberate salariatului?

La încetarea activității, angajatorul trebuie să elibereze salariatului:

• o adeverință privind activitatea desfășurată;
• durata activității;
• salariul;
• vechimea în muncă;
• vechimea în specialitate;
• un extras din REGES-ONLINE.

De asemenea, la solicitarea scrisă a unui salariat sau fost salariat, angajatorul trebuie să elibereze copiile documentelor din dosarul personal sau adeverințele prevăzute de lege în termen de: maximum 15 zile lucrătoare.

Amenzile pentru nerespectarea obligațiilor REGES-ONLINE

Hotărârea nr. 295/2025 prevede sancțiuni importante.

Contract netransmis înainte de începerea activității

În anumite situații, netransmiterea contractului individual de muncă în termen poate fi sancționată cu:

3.000 – 5.000 lei pentru fiecare persoană neînregistrată.

Detașări și suspendări

Netransmiterea la timp a anumitor informații privind detașările sau suspendările poate atrage amenzi de: 3.000 – 5.000 lei pentru fiecare situație neînregistrată.

Modificări transmise cu întârziere

Netransmiterea în termen a anumitor modificări ale contractului poate fi sancționată cu: 5.000 – 8.000 lei.

Date eronate sau incomplete

Completarea Registrului cu informații incorecte sau incomplete poate atrage o amendă de: 3.000 – 6.000 lei.

Lipsa dosarului personal

Nerespectarea obligației privind păstrarea dosarului personal poate fi sancționată cu: 3.000 – 6.000 lei.

REGES-ONLINE și obligațiile existente la finalul perioadei de tranziție

Angajatorii au avut obligația de a se înregistra în REGES-ONLINE până la 31 decembrie 2025 și de a completa până la aceeași dată informațiile contractelor active care nu existau în vechiul sistem informatic.

Tot la 31 decembrie 2025 a fost abrogată Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind vechiul registru de evidență a salariaților.

Prin urmare, în 2026, REGES-ONLINE reprezintă sistemul de referință pentru evidența electronică a contractelor individuale de muncă.

Ce ar trebui să facă angajatorii în practică?

Pentru evitarea erorilor și sancțiunilor, este recomandat ca angajatorii să stabilească un circuit clar al documentelor de personal.

Orice informație privind un salariat trebuie transmisă responsabilului de salarizare sau prestatorului suficient de devreme pentru respectarea termenelor legale.

În mod special trebuie urmărite:

• angajările noi;
• modificările funcției;
• modificările timpului de muncă;
• modificările salariale;
• suspendările;
• concediile medicale;
• detașările;
• încetările contractelor.

Un document primit cu întârziere de persoana care operează REGES-ONLINE poate conduce la depășirea termenului legal și la expunerea angajatorului la sancțiuni.

Concluzie

REGES-ONLINE nu reprezintă doar o schimbare tehnică față de vechiul registru al salariaților.

Noul sistem presupune o evidență mai detaliată a raporturilor de muncă și termene diferite în funcție de tipul informației transmise.

Pentru angajatori, cele mai importante reguli sunt:

contractele noi trebuie transmise înainte de începerea activității, modificările trebuie operate în termenele specifice fiecărei situații, iar responsabilitatea finală pentru corectitudinea datelor revine angajatorului, inclusiv atunci când serviciul este externalizat.

Respectarea unui circuit intern clar al documentelor de personal este cea mai eficientă metodă de reducere a riscului de sancțiuni.

Impozitul pe profit în 2026: cota de 16%, calculul rezultatului fiscal, cheltuieli deductibile și termene de declarare

Impozitul pe profit reprezintă unul dintre principalele impozite datorate de societățile din România. Deși cota generală de impozitare este relativ simplă, calculul efectiv al obligației fiscale presupune mult mai mult decât aplicarea unui procent asupra profitului contabil.

Pentru determinarea impozitului datorat trebuie analizate veniturile neimpozabile, cheltuielile deductibile și nedeductibile, deducerile fiscale, pierderile fiscale reportate și, pentru anumite companii mari, regulile privind impozitul minim pe cifra de afaceri.

Începând cu anul 2026 există și modificări importante privind termenul declarației anuale de impozit pe profit și facilitățile fiscale pentru activitățile de cercetare-dezvoltare.

Cine datorează impozit pe profit?

Potrivit Codului fiscal, intră în sfera impozitului pe profit, printre altele:

• persoanele juridice române;
• persoanele juridice străine care desfășoară activitate în România prin intermediul unuia sau mai multor sedii permanente;
• persoanele juridice străine considerate rezidente în România potrivit locului conducerii efective;
• anumite persoane juridice străine care realizează venituri din România;
• persoanele juridice cu sediul social în România constituite potrivit legislației europene.

Pentru persoanele juridice române, impozitul se aplică, în principiu, asupra profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate.

Societățile care îndeplinesc condițiile și aplică regimul de impozitare a veniturilor microîntreprinderilor nu datorează concomitent impozit pe profit în perioada în care se află sub acel regim.

Care este cota de impozit pe profit în 2026?

Cota generală de impozit pe profit este de 16% din profitul impozabil.

Este important de făcut diferența între profitul contabil și profitul impozabil.

O societate poate avea, de exemplu, un profit contabil de 200.000 lei, dar dacă în contabilitate există cheltuieli nedeductibile sau venituri neimpozabile, baza asupra căreia se aplică impozitul de 16% va fi diferită.

Cum se calculează rezultatul fiscal?

Punctul de plecare îl reprezintă veniturile și cheltuielile înregistrate în contabilitate.

Potrivit regulii generale, rezultatul fiscal se determină pornind de la diferența dintre veniturile și cheltuielile contabile, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

În calcul sunt luate în considerare și elementele similare veniturilor și cheltuielilor, precum și pierderile fiscale care pot fi recuperate potrivit Codului fiscal.

Dacă rezultatul fiscal este pozitiv, acesta reprezintă profit impozabil. Dacă rezultatul este negativ, avem pierdere fiscală.

Calculul rezultatului fiscal se realizează trimestrial sau anual, după caz, cumulat de la începutul anului fiscal.

Simplificat, mecanismul poate fi privit astfel:

Rezultat contabil – venituri neimpozabile – deduceri fiscale + cheltuieli nedeductibile = rezultat fiscal

Asupra profitului impozabil rezultat se aplică, în mod obișnuit, cota de 16%.

Ce sunt veniturile neimpozabile?

Nu toate veniturile înregistrate în contabilitate sunt incluse automat în baza de calcul a impozitului pe profit.

Codul fiscal stabilește mai multe categorii de venituri neimpozabile.

Un exemplu important îl reprezintă dividendele primite de la o persoană juridică română.

În anumite condiții, pot fi neimpozabile și dividendele primite de la o persoană juridică dintr-un stat terț cu care România are încheiată o convenție pentru evitarea dublei impuneri, dacă sunt îndeplinite condițiile privind participația și perioada de deținere.

Pot exista, de asemenea, situații în care sunt neimpozabile veniturile rezultate din anularea sau recuperarea unor cheltuieli pentru care anterior nu s-a acordat deducere fiscală.

Clasificarea corectă a unui venit este importantă deoarece influențează direct rezultatul fiscal și valoarea impozitului datorat.

Ce cheltuieli sunt deductibile?

Regula generală este că sunt deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice.

Sunt incluse și cheltuielile reglementate prin acte normative, precum și anumite cotizații și contribuții datorate organizațiilor profesionale.

Cheltuielile cu salariile și cele asimilate salariilor sunt, în principiu, deductibile, sub rezerva excepțiilor prevăzute de Codul fiscal. De asemenea, cheltuielile suportate de angajator pentru activitatea desfășurată în regim de telemuncă sunt considerate deductibile.

Pentru deductibilitate este însă important ca societatea să poată demonstra legătura dintre cheltuială și activitatea economică desfășurată.

În practică, documentele justificative, contractele, comenzile, rapoartele de activitate și celelalte documente comerciale pot deveni esențiale în cazul unei verificări fiscale.

Cheltuieli cu deductibilitate limitată

Codul fiscal prevede și cheltuieli care nu sunt deductibile integral.

De exemplu, cheltuielile de protocol sunt deductibile în limita unei cote de 2%, calculată potrivit regulilor fiscale.

Cheltuielile sociale sunt deductibile în limita unei cote de până la 5% din valoarea cheltuielilor cu salariile personalului.

Prin urmare, înregistrarea unei cheltuieli în contabilitate nu înseamnă automat că întreaga valoare poate diminua profitul impozabil.

Cheltuieli nedeductibile

Codul fiscal stabilește și numeroase categorii de cheltuieli care nu se scad la determinarea rezultatului fiscal.

În practică, aici pot intra cheltuieli care nu sunt realizate în scopul activității economice sau cheltuieli pentru care Codul fiscal impune în mod expres un tratament de nedeductibilitate.

Efectul fiscal este important: cheltuiala rămâne înregistrată contabil, dar la calculul rezultatului fiscal este adăugată înapoi la rezultatul contabil.

Din acest motiv, o societate poate înregistra un profit contabil redus, dar să ajungă la un profit impozabil considerabil mai mare.

Exemplu simplificat de calcul

Să presupunem că o societate înregistrează:

• venituri totale: 1.000.000 lei;
• cheltuieli totale: 800.000 lei;
• profit contabil: 200.000 lei;
• venituri neimpozabile: 20.000 lei;
• cheltuieli nedeductibile: 30.000 lei.

Rezultatul fiscal va fi:

200.000 – 20.000 + 30.000 = 210.000 lei.

Impozitul pe profit va fi:

210.000 × 16% = 33.600 lei.

Exemplul este simplificat, deoarece în practică pot interveni deduceri, pierderi fiscale reportate, credite fiscale, sponsorizări și alte ajustări.

Recuperarea pierderilor fiscale

Regulile privind pierderile fiscale au o importanță deosebită.

Pentru pierderile fiscale anuale stabilite începând cu anul 2024, recuperarea se realizează din profiturile impozabile viitoare în limita a 70% din profitul impozabil, pe o perioadă de 5 ani consecutivi.

Pierderile se recuperează în ordinea înregistrării lor, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.

Aceasta înseamnă că existența unei pierderi fiscale reportate nu conduce neapărat la eliminarea integrală a impozitului datorat într-un an în care societatea revine pe profit.

Registrul de evidență fiscală

Contribuabilii plătitori de impozit pe profit au obligația să evidențieze în Registrul de evidență fiscală informațiile relevante pentru calculul rezultatului fiscal.

Acesta trebuie să permită urmărirea veniturilor impozabile, a cheltuielilor efectuate în scopul activității economice și a ajustărilor fiscale necesare determinării impozitului.

Registrul de evidență fiscală este, prin urmare, documentul prin care poate fi explicată trecerea de la rezultatul contabil la rezultatul fiscal.

Cercetare-dezvoltare: facilități fiscale în 2026

Societățile care efectuează activități eligibile de cercetare-dezvoltare pot beneficia de facilități fiscale.

Regimul prevede o deducere suplimentară de 50% a cheltuielilor eligibile pentru activitățile de cercetare-dezvoltare și posibilitatea aplicării amortizării accelerate pentru aparatura și echipamentele destinate acestor activități.

Începând cu anul fiscal 2026 apare și posibilitatea aplicării unui credit fiscal pentru cercetare-dezvoltare.

Contribuabilul poate aplica stimulentul fiscal reprezentat de deducerea suplimentară sau creditul fiscal, conform condițiilor prevăzute de Codul fiscal.

Creditul fiscal reprezintă 10% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru activități de cercetare-dezvoltare și se scade anual din impozitul pe profit sau, după caz, din impozitul minim pe cifra de afaceri.

Impozitul minim pe cifra de afaceri în 2026

Pentru companiile mari trebuie analizat separat impozitul minim pe cifra de afaceri – IMCA.

Regimul se aplică, în condițiile prevăzute de Codul fiscal, contribuabililor care în anul precedent au înregistrat o cifră de afaceri de peste 50 milioane euro și al căror impozit pe profit calculat este inferior impozitului minim determinat potrivit formulei legale.

În anul fiscal 2026, cota utilizată în formula IMCA este de 0,5%, nu 1%.

Formula devine, pentru 2026:

IMCA = 0,5% × (VT – Vs – I – A)

unde, în esență:

• VT reprezintă veniturile totale;
• Vs reprezintă anumite venituri care se scad;
• I reprezintă anumite imobilizări în curs de execuție;
• A reprezintă amortizarea contabilă aferentă anumitor active.

Codul fiscal precizează expres aplicarea cotei de 0,5% pentru anul fiscal 2026.

Regimul IMCA este prevăzut să se aplice până la 31 decembrie 2026 inclusiv, cu regulile specifice pentru contribuabilii cu an fiscal modificat.

Când se calculează și se plătește impozitul pe profit?

Ca regulă generală, calculul, declararea și plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial pentru trimestrele I-III.

Termenul este 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului.

Definitivarea impozitului anual se realizează până la termenul prevăzut pentru depunerea declarației anuale de impozit pe profit.

Există și posibilitatea aplicării sistemului anual de declarare și plată cu efectuarea de plăți anticipate trimestriale, în condițiile stabilite de Codul fiscal.

Termen important nou pentru declarația anuală

Pentru anul fiscal 2026, Codul fiscal prevede că declarația anuală privind impozitul pe profit se depune, ca regulă generală, până la 25 iunie inclusiv a anului următor.

Pentru societățile cu an fiscal modificat, termenul este data de 25 a celei de-a șasea luni de la închiderea anului fiscal modificat.

Prin urmare, pentru un contribuabil cu anul fiscal identic cu anul calendaristic, impozitul pe profit aferent anului 2026 se definitivează, în condițiile regulii generale, până la 25 iunie 2027.

Impozitul pe profit nu este același lucru cu profitul contabil

Una dintre cele mai frecvente confuzii este considerarea profitului afișat de balanță drept baza finală pentru impozitul pe profit.

În realitate, contabilitatea stabilește rezultatul contabil, iar legislația fiscală stabilește ajustările necesare pentru obținerea rezultatului fiscal.

Diferențe pot apărea din:

• cheltuieli nedeductibile;
• cheltuieli cu deductibilitate limitată;
• venituri neimpozabile;
• amortizarea fiscală;
• provizioane și ajustări pentru depreciere;
• pierderi fiscale;
• sponsorizări;
• facilități fiscale;
• tranzacții cu persoane afiliate;
• credite fiscale.

Din acest motiv, calculul impozitului pe profit trebuie documentat separat și reconciliat cu evidența contabilă.

Concluzie

În 2026, cota generală de impozit pe profit rămâne 16%, însă calculul efectiv al obligației fiscale presupune aplicarea unui set extins de reguli privind deductibilitatea cheltuielilor, veniturile neimpozabile, pierderile fiscale și facilitățile fiscale.

Pentru companiile cu cifra de afaceri de peste 50 milioane euro trebuie analizat și impozitul minim pe cifra de afaceri, pentru care cota aplicabilă formulei în 2026 este de 0,5%.

O altă modificare importantă pentru anul fiscal 2026 este termenul general de 25 iunie al anului următor pentru depunerea declarației anuale de impozit pe profit.

Calculul corect al impozitului presupune, așadar, nu doar o contabilitate corectă, ci și o evidență fiscală atentă a tuturor elementelor care modifică rezultatul contabil.