RO e-Factura în 2026: reguli, termene și obligații pentru firme

RO e-Factura este, în 2026, unul dintre principalele sisteme fiscale electronice utilizate de companiile din România.

Reglementarea de bază este OUG nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, act normativ modificat și completat în repetate rânduri.

Pentru firme, este important să fie înțelese corect atât obligația de transmitere a facturilor, cât și excepțiile prevăzute de lege.

Ce este factura electronică?

Legea definește factura electronică drept factura emisă, transmisă și primită într-un format electronic structurat de tip XML, care permite prelucrarea electronică și automată a informațiilor.

Prin urmare, o factură în format PDF transmisă prin e-mail nu este, prin ea însăși, factura electronică în sensul sistemului RO e-Factura.

Factura electronică este documentul structurat transmis prin sistemul administrat de Ministerul Finanțelor.

Care este documentul original?

După transmiterea unei facturi valide, sistemul aplică sigiliul electronic al Ministerului Finanțelor și pune documentul la dispoziția destinatarului.

Exemplarul original al facturii electronice este:

fișierul XML însoțit de sigiliul electronic al Ministerului Finanțelor.

Această regulă este importantă inclusiv pentru arhivare.

Reprezentarea PDF poate fi utilizată pentru citirea facilă a facturii, dar documentul electronic original rămâne XML-ul sigilat.

Cum funcționează transmiterea prin RO e-Factura?

Circuitul este, în esență, următorul:

1. furnizorul emite factura;
2. factura este generată în formatul XML cerut de sistem;
3. XML-ul este transmis în RO e-Factura;
4. sistemul verifică structura documentului;
5. dacă factura este validă, se aplică sigiliul electronic al Ministerului Finanțelor;
6. factura este pusă la dispoziția destinatarului.

Dacă documentul nu respectă structura tehnică obligatorie, emitentul primește un mesaj cu erorile identificate.

Factura trebuie corectată și retransmisă.

De aceea, simpla transmitere din programul de facturare nu este suficientă. Firma trebuie să verifice și validarea cu succes a documentului.

RO e-Factura în relația B2B

Relația B2B reprezintă tranzacția comercială dintre doi operatori economici.

Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, persoanele impozabile stabilite în România au obligația, în condițiile prevăzute de OUG nr. 120/2021, să transmită facturile către destinatari prin sistemul RO e-Factura.

Regula se aplică indiferent dacă persoanele respective sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, în măsura în care intră în categoria persoanelor pentru care legea instituie obligația.

Există însă și excepții exprese, astfel că nu orice document emis în cadrul unei activități economice trebuie tratat automat în același mod.

Care este termenul de transmitere?

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor în sistem este de:

5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită pentru emiterea facturii prevăzută de Codul fiscal.

Termenul se calculează în zile lucrătoare.

În practică, este recomandat ca transmiterea să se facă cât mai aproape de momentul emiterii, pentru a evita problemele generate de erori tehnice sau de validare.

Ce se întâmplă cu bonurile fiscale?

Legea prevede expres că sunt exceptate de la obligația de transmitere în sistem bonurile fiscale emise cu aparate de marcat electronice fiscale care îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate, potrivit art. 319 alin. (12), (13) și (21) din Codul fiscal.

Cu alte cuvinte: dacă bonul fiscal îndeplinește condițiile legale pentru a fi considerat factură simplificată, bonul respectiv nu se transmite în RO e-Factura.

Această excepție este prevăzută atât pentru tranzacțiile B2B, cât și pentru facturile aferente relațiilor B2C.

Dar dacă se emite și o factură separată?

Situația este diferită dacă, pe lângă bonul fiscal, furnizorul emite o factură distinctă.

În acest caz, nu mai discutăm despre transmiterea bonului fiscal. Factura emisă separat trebuie analizată potrivit regulilor generale RO e-Factura și, dacă operațiunea intră în sfera obligației de raportare, factura se transmite în sistem.

Exemplu:

Un client cumpără produse dintr-un magazin și primește un bon fiscal care îndeplinește condițiile unei facturi simplificate. Bonul nu trebuie transmis în RO e-Factura.

Dacă însă clientul solicită și primește o factură distinctă pentru aceeași achiziție, factura emisă separat va fi transmisă prin RO e-Factura dacă sunt îndeplinite condițiile legale aplicabile.

Prin urmare, regula practică este:

• bon fiscal care îndeplinește condițiile unei facturi simplificate = nu se transmite în RO e-Factura;

• factură emisă separat = se verifică obligația RO e-Factura și, dacă intră sub incidența acesteia, se transmite.

RO e-Factura în relația B2C

Relația B2C reprezintă tranzacția dintre un operator economic și o persoană neimpozabilă, de regulă o persoană fizică.

Începând cu 1 ianuarie 2025, persoanele impozabile stabilite în România au obligația să transmită în RO e-Factura facturile emise pentru livrările de bunuri și prestările de servicii cu locul în România, efectuate în relația B2C.

Și în această situație, termenul este de 5 zile lucrătoare.

Transmiterea facturii în RO e-Factura nu înseamnă însă că persoana fizică trebuie să își descarce factura din SPV.

Furnizorul are în continuare obligația să transmită factura clientului potrivit regulilor generale de facturare.

Ce se întâmplă dacă persoana fizică nu comunică un cod de identificare fiscală?

Legea reglementează expres această situație.

Dacă beneficiarul persoană fizică nu se identifică printr-un cod de identificare fiscală, factura se emite utilizând:

un cod format din 13 cifre de zero

în locul codului de identificare fiscală al beneficiarului.

Prin urmare, lipsa CNP-ului nu împiedică transmiterea facturii în RO e-Factura.

Cum sunt tratate livrările intracomunitare de bunuri?

Aici este necesară o formulare foarte exactă.

În cazul obligației B2B, legea prevede o excepție pentru facturile emise pentru livrări intracomunitare de bunuri, atunci când beneficiarul, persoană impozabilă stabilită în România, comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA dintr-un alt stat membru.

O prevedere similară există și pentru anumite livrări efectuate către persoane impozabile nestabilite în România, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, atunci când beneficiarul comunică un cod de TVA din alt stat membru.

Este important ca această excepție să nu fie extinsă automat la toate operațiunile externe.

Totuși dacă beneficiarul este o firmă din alt stat UE, dar pentru tranzacția respectivă îți comunică un cod de TVA din România (RO…), atunci nu se aplică excepția pentru livrarea intracomunitară menționată în art. 10 din lege. Excepția este formulată expres pentru situația în care beneficiarul comunică „un cod de înregistrare în scopuri de TVA din alt stat membru.

Ce se întâmplă cu facturile emise către instituții publice?

RO e-Factura este utilizată și în relațiile cu instituțiile publice.

În cazul operațiunilor B2G, factura electronică este transmisă prin sistem, iar instituția publică are obligația să o primească, să o prelucreze și să verifice legalitatea, conformitatea și regularitatea documentului.

Pentru facturile aferente anumitor contracte de achiziții publice, achiziții sectoriale, concesiuni de lucrări sau servicii, trebuie înscrise și codurile CPV corespunzătoare, potrivit legislației aplicabile.

Se poate returna o factură din sistem?

Nu.

Odată comunicată destinatarului, factura electronică nu poate fi „returnată” în sistemul RO e-Factura.

Dacă beneficiarul are obiecții, acesta poate informa emitentul, inclusiv prin intermediul sistemului.

Dacă factura conține erori și trebuie corectată, se aplică regulile de corecție prevăzute de Codul fiscal.

Factura de corecție trebuie transmisă, la rândul ei, prin RO e-Factura.

Data emiterii și data comunicării sunt diferite

Data facturii este data înscrisă de emitent pe document.

Data comunicării prin RO e-Factura este data la care factura devine disponibilă destinatarului pentru descărcare din sistem.

Această dată este accesibilă atât beneficiarului, cât și emitentului.

RO e-Factura creează astfel o dovadă electronică clară privind momentul în care documentul a fost pus la dispoziția destinatarului.

Ce se întâmplă dacă factura este transmisă cu erori?

Dacă XML-ul nu respectă structura tehnică obligatorie, sistemul transmite emitentului un mesaj de eroare.

Factura nu trebuie considerată valid transmisă doar pentru că a fost încărcată.

Este necesară:

• identificarea erorii;
• corectarea documentului;
• retransmiterea facturii;
• verificarea validării finale.

Această etapă este importantă mai ales în apropierea expirării termenului de 5 zile lucrătoare.

Există și categorii exceptate de la utilizarea obligatorie?

Da.

OUG nr. 120/2021 conține mai multe situații speciale și excepții.

De exemplu, agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori nu au obligația utilizării sistemului RO e-Factura potrivit reglementării actuale, dar pot opta pentru folosirea acestuia.

Există și alte categorii pentru care obligația poate depinde de înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu sau opțional.

De aceea, în situațiile particulare trebuie verificat statutul fiscal concret al persoanei.

De ce trebuie verificate și facturile primite?

RO e-Factura nu înseamnă doar transmiterea facturilor emise.

Firmele trebuie să verifice periodic și documentele primite prin sistem.

În practică, pot apărea situații precum:

• facturi emise către un CUI greșit;
• facturi pe care firma nu le recunoaște;
• valori diferite față de cele contractate;
• facturi dublate;
• cote de TVA greșite;
• documente transmise fără să existe o operațiune reală;
• facturi care trebuie corectate.

Simpla existență a unei facturi în sistem nu înseamnă că operațiunea trebuie acceptată automat din punct de vedere contabil.

Validarea tehnică nu înseamnă validare fiscală

Acesta este unul dintre cele mai importante aspecte.

RO e-Factura verifică structura tehnică a documentului și permite transmiterea lui în sistem.

Sistemul nu garantează însă automat că:

• operațiunea este reală;
• cota de TVA este corectă;
• cheltuiala este deductibilă;
• tratamentul fiscal este corect;
• beneficiarul este cel corect;
• bunurile sau serviciile au fost efectiv livrate.

Prin urmare, verificarea contabilă și fiscală rămâne obligatorie.

Ce greșeli ar trebui evitate?

Printre cele mai frecvente probleme în utilizarea RO e-Factura se numără:

• transmiterea după termenul legal;
• neverificarea mesajului de validare;
• ignorarea erorilor tehnice;
• păstrarea exclusiv a PDF-ului;
• neverificarea XML-ului sigilat;
• nerespectarea regulilor de corecție;
• tratarea greșită a operațiunilor intracomunitare;
• transmiterea eronată a facturilor către persoane fizice;
• ignorarea facturilor primite în sistem.

Ce procedură ar trebui să aibă o firmă?

Pentru un control intern eficient, fluxul documentelor poate fi organizat astfel:

Emiterea facturii → generarea XML → transmiterea în RO e-Factura → verificarea validării → arhivarea XML-ului sigilat → transmiterea către client, dacă este cazul → înregistrarea contabilă.

Pentru documentele primite:

Descărcare → verificare furnizor → verificare operațiune → verificare TVA → înregistrare contabilă → solicitare corecție dacă există erori.

În cazul firmelor cu multe documente, automatizarea acestor procese poate reduce considerabil riscul de eroare.

De ce este RO e-Factura importantă pentru controalele fiscale?

RO e-Factura oferă ANAF acces rapid la informații structurate privind tranzacțiile economice.

Datele pot fi corelate cu:

• declarațiile de TVA;
• SAF-T;
• declarații fiscale;
• informațiile despre partenerii comerciali;
• alte baze de date fiscale.

În consecință, diferențele dintre contabilitatea firmei și informațiile existente în sistemele ANAF pot fi identificate mult mai ușor decât în trecut.

Pentru contribuabili, reconcilierea periodică a datelor devine astfel foarte importantă.

Concluzie

RO e-Factura nu mai este doar un sistem de transmitere electronică a facturilor, ci o componentă centrală a administrării fiscale din România.

În 2026, firmele trebuie să urmărească atent obligațiile aplicabile în relațiile B2B, B2C și B2G, termenul de transmitere de 5 zile lucrătoare, precum și excepțiile prevăzute de lege.

O atenție specială trebuie acordată bonurilor fiscale care îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate și livrărilor intracomunitare de bunuri, deoarece aceste situații au reguli specifice și nu trebuie tratate prin formulări generale.

De asemenea, trebuie reținut că documentul electronic original este fișierul XML sigilat de Ministerul Finanțelor, iar validarea tehnică a facturii nu înlocuiește verificarea contabilă și fiscală a operațiunii.

La data publicării acestui articol mfinante.ro publica următoare statistică privind e-factura:

Facturi primite și livrate: 2.495.704.212
Din care în relația B2G: 85.040.444
Din care în relația B2C: 1.377.525.907

Facturi primite și livrate în ziua anterioară: 5.593.504
Din care în relația B2G: 69.470
Din care în relația B2C: 4.027.706

Facturi primite și livrate în ultimele 30 de minute: 104.161
Din care în relația B2G: 564
Din care în relația B2C: 93.371

Facturi primite și livrate de la 01.01.2026: 784.374.832
Din care în relația B2G: 12.773.545
Din care în relația B2C: 542.133.608
Data raportării: 08.08.2026 19:02

Ordinul 1802/2014 explicat: regulile de bază ale contabilității în România

Atunci când vorbim despre contabilitatea unei societăți din România, unul dintre cele mai importante acte normative este Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate.

Publicat în Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014, Ordinul 1802/2014 a devenit, în practică, unul dintre principalele repere pentru organizarea contabilității societăților care aplică reglementările contabile românești.

De la recunoașterea unei facturi și evaluarea unui mijloc fix până la amortizare, stocuri, creanțe, provizioane și întocmirea situațiilor financiare, numeroase operațiuni întâlnite zilnic în contabilitate își găsesc regulile în acest act normativ.

Ce reglementează Ordinul 1802/2014?

OMFP 1802/2014 aprobă reglementările privind întocmirea:

situațiilor financiare anuale individuale

și

situațiilor financiare anuale consolidate.

Importanța ordinului este însă mult mai mare decât ar putea sugera denumirea sa.

Reglementările stabilesc reguli privind recunoașterea, evaluarea, prezentarea și contabilizarea unei game foarte largi de elemente patrimoniale și operațiuni economice.

Cu alte cuvinte, Ordinul 1802/2014 stabilește o parte importantă din regulile după care informația economică a unei societăți este transformată în informație contabilă.

Cui i se aplică?

Reglementările se aplică unei categorii largi de entități care întocmesc situații financiare potrivit reglementărilor contabile românești.

În această categorie intră, în condițiile prevăzute de ordin, societățile constituite potrivit Legii societăților, societățile și companiile naționale, regiile autonome și alte persoane juridice prevăzute de reglementări.

Există însă și entități care aplică alte reglementări contabile, inclusiv anumite entități care utilizează Standardele Internaționale de Raportare Financiară – IFRS.

De aceea, înainte de aplicarea unui tratament contabil trebuie stabilit cadrul de raportare contabilă aplicabil entității respective.

Microentitate, entitate mică, mijlocie sau mare?

Una dintre caracteristicile importante ale Ordinului 1802/2014 este clasificarea entităților în funcție de criteriile de mărime prevăzute de reglementări.

În funcție de încadrare, diferă și complexitatea situațiilor financiare care trebuie întocmite.

Reglementările disting între:

• microentități;
• entități mici;
• entități mijlocii și mari.

Clasificarea are în vedere indicatori precum totalul activelor, cifra de afaceri netă și numărul mediu de salariați.

Încadrarea corectă este importantă deoarece influențează forma și complexitatea raportării financiare.

Trebuie făcută însă o distincție esențială:

microentitatea din punct de vedere contabil nu este același lucru cu microîntreprinderea din punct de vedere fiscal.

O societate poate fi microentitate potrivit reglementărilor contabile fără ca aceasta să însemne automat că este plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

Sunt două clasificări diferite, stabilite prin reglementări diferite și pentru scopuri diferite.

Principiile contabile reprezintă fundamentul înregistrărilor

Ordinul 1802/2014 nu conține doar un plan de conturi și instrucțiuni pentru utilizarea acestora.

La baza contabilității stau o serie de principii generale.

Printre acestea se regăsesc principiul continuității activității, permanența metodelor, prudența, contabilitatea de angajamente, intangibilitatea bilanțului de deschidere, evaluarea separată a elementelor de activ și datorii, necompensarea și principiul prevalenței economicului asupra juridicului.

Aceste principii sunt importante deoarece contabilitatea trebuie să reflecte realitatea economică a operațiunilor, nu doar existența unor documente.

Contabilitatea de angajamente: încasarea nu este același lucru cu venitul

Una dintre regulile importante este contabilitatea de angajamente.

Efectele tranzacțiilor sunt recunoscute atunci când acestea se produc și nu numai atunci când banii sunt încasați sau plătiți.

Să presupunem că o societate prestează un serviciu în luna decembrie și încasează factura în luna februarie a anului următor.

Faptul că banii sunt primiți în februarie nu înseamnă automat că venitul aparține lunii februarie.

Contabilitatea trebuie să reflecte perioada în care operațiunea economică s-a produs, potrivit regulilor aplicabile.

Această delimitare este esențială pentru prezentarea corectă a rezultatului unei perioade.

Principiul prudenței

Situațiile financiare trebuie întocmite cu respectarea principiului prudenței.

În esență, contabilitatea trebuie să țină cont de riscurile și pierderile care pot afecta patrimoniul și rezultatele societății, în condițiile prevăzute de reglementările contabile.

De aici provin numeroase tratamente privind ajustările pentru depreciere, provizioanele și evaluarea anumitor active și datorii.

Scopul este ca situațiile financiare să nu prezinte o imagine artificial mai favorabilă decât situația economică reală a societății.

Prevalența economicului asupra juridicului

Un alt principiu important este prevalența economicului asupra juridicului.

Operațiunile trebuie contabilizate ținând cont de fondul lor economic, nu exclusiv de forma juridică.

Acest principiu este deosebit de important în cazul operațiunilor complexe.

Existența unui contract sau a unei facturi nu este întotdeauna suficientă pentru stabilirea tratamentului contabil. Trebuie analizată operațiunea economică în ansamblu.

Imobilizările corporale

Ordinul 1802/2014 stabilește reguli detaliate privind recunoașterea și evaluarea imobilizărilor corporale.

Aici intră, de exemplu:

• terenurile;
• construcțiile;
• echipamentele;
• instalațiile;
• mijloacele de transport;
• mobilierul și alte active corporale utilizate pe termen lung.

Pentru contabilitate trebuie stabilite corect valoarea de intrare, durata de utilizare, amortizarea, eventualele modernizări, reevaluări, deprecieri și momentul scoaterii din evidență.

Achiziția unui activ nu înseamnă întotdeauna recunoașterea imediată a întregii valori drept cheltuială.

Dacă sunt îndeplinite criteriile pentru recunoașterea unei imobilizări, costul acesteia este reflectat în contabilitate potrivit regulilor aplicabile activelor.

Amortizarea

Amortizarea reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe durata sa de utilizare.

În practică, stabilirea amortizării presupune mai mult decât aplicarea mecanică a unui procent.

Trebuie analizate caracteristicile activului, durata de utilizare economică și metoda de amortizare corespunzătoare.

Politica contabilă adoptată de societate are un rol important în acest domeniu.

Stocurile

Reglementările tratează și contabilitatea stocurilor.

În această categorie pot intra:

• mărfurile;
• materiile prime;
• materialele consumabile;
• produsele finite;
• producția în curs de execuție;
• alte categorii de stocuri.

Stocurile trebuie evaluate la intrarea în patrimoniu și ulterior potrivit regulilor contabile aplicabile.

Pentru firmele cu activitate comercială sau de producție, evaluarea corectă a stocurilor poate avea un impact semnificativ asupra rezultatului contabil.

Creanțele și datoriile

Aproape orice societate are creanțe și datorii.

O factură emisă unui client generează, în mod obișnuit, o creanță până la încasarea acesteia.

O factură primită de la un furnizor generează o datorie până la efectuarea plății.

Ordinul stabilește reguli privind recunoașterea și evaluarea acestor elemente, inclusiv pentru creanțele și datoriile exprimate în valută.

La închiderea exercițiului financiar trebuie analizată inclusiv probabilitatea de recuperare a creanțelor.

O creanță veche și dificil de recuperat nu trebuie privită contabil în același mod ca o creanță curentă asupra unui client solvabil.

Operațiunile în valută

Pentru societățile care lucrează cu parteneri externi, operațiunile în valută reprezintă o componentă obișnuită a contabilității.

Reglementările stabilesc modul de recunoaștere a operațiunilor în valută și tratamentul diferențelor de curs valutar.

Creanțele, datoriile și disponibilitățile în valută trebuie evaluate potrivit regulilor aplicabile, iar diferențele rezultate se reflectă în contabilitate.

Aceste operațiuni sunt importante mai ales pentru firmele care efectuează frecvent achiziții, livrări sau prestări de servicii internaționale.

Provizioanele

Provizioanele sunt utilizate pentru obligații a căror natură este clar definită, dar pentru care există incertitudine privind valoarea sau momentul la care vor fi exigibile, dacă sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere prevăzute de reglementările contabile.

Ele nu pot fi constituite arbitrar pentru diminuarea rezultatului unei societăți.

Pentru recunoașterea unui provizion trebuie analizate condițiile prevăzute de reglementările contabile și circumstanțele concrete ale obligației.

Veniturile și cheltuielile

Determinarea rezultatului contabil presupune recunoașterea corectă a veniturilor și cheltuielilor perioadei.

Nu orice încasare reprezintă automat venit și nu orice plată reprezintă automat cheltuială.

De exemplu, încasarea unui împrumut nu reprezintă venit al societății, după cum rambursarea principalului unui împrumut nu reprezintă în mod obișnuit o cheltuială.

Contabilitatea trebuie să reflecte natura economică a fiecărei operațiuni.

Politicile contabile sunt obligatorii și importante

Un aspect uneori neglijat de societăți îl reprezintă politicile contabile proprii.

Ordinul 1802/2014 prevede că entitățile trebuie să își dezvolte politici contabile proprii, care sunt aprobate de administratori sau de persoanele responsabile cu gestionarea entității.

Politicile contabile stabilesc modul concret în care societatea aplică reglementările în situațiile relevante pentru activitatea sa.

Acestea nu ar trebui privite ca un simplu document formal păstrat într-un dosar.

Politicile trebuie să fie adaptate activității reale a societății și aplicate în mod consecvent.

Planul de conturi general

Ordinul cuprinde și planul de conturi general, împreună cu funcțiunea conturilor.

De aici provin conturile cunoscute oricărui contabil:

401 – Furnizori;

411 – Clienți;

512 – Conturi curente la bănci;

531 – Casa;

6xx – conturile de cheltuieli;

7xx – conturile de venituri.

Planul de conturi oferă structura necesară pentru înregistrarea sistematică a operațiunilor economice ale societății.

În funcție de necesitățile entității, evidența poate fi dezvoltată analitic astfel încât contabilitatea să furnizeze informațiile necesare conducerii și raportării.

Ordinul 1802/2014 și Codul fiscal nu sunt același lucru

Aceasta este una dintre cele mai importante distincții pentru antreprenori.

Regulile contabile și regulile fiscale nu sunt întotdeauna identice.

Ordinul 1802/2014 stabilește tratamentul contabil.

Codul fiscal stabilește, între altele, tratamentul fiscal pentru determinarea impozitelor și taxelor.

O cheltuială poate fi recunoscută corect în contabilitate, dar poate fi nedeductibilă sau deductibilă limitat la calculul impozitului.

De asemenea, amortizarea contabilă și amortizarea fiscală trebuie analizate distinct.

De aceea, contabilitatea unei societăți nu poate fi făcută exclusiv prin aplicarea Codului fiscal.

Situațiile financiare anuale

Finalitatea întregului sistem contabil este prezentarea unei imagini corespunzătoare a poziției și performanței financiare a entității.

În funcție de categoria în care este încadrată societatea, situațiile financiare pot avea o structură diferită și pot cuprinde, după caz, documente precum:

• bilanțul;
• contul de profit și pierdere;
• situația modificărilor capitalului propriu;
• situația fluxurilor de trezorerie;
• notele explicative.

Cerințele concrete depind de categoria entității și de reglementările aplicabile.

De ce este Ordinul 1802/2014 important pentru administratorul unei firme?

Administratorul nu trebuie să cunoască fiecare cont contabil sau fiecare paragraf al ordinului.

Este însă util să înțeleagă că situațiile financiare ale societății nu sunt doar formulare întocmite pentru a fi depuse la autorități.

Ele reflectă patrimoniul, datoriile, creanțele, veniturile, cheltuielile și rezultatul activității companiei.

Informațiile contabile corecte îl ajută pe administrator să răspundă la întrebări esențiale:

Firma este profitabilă?

Cât avem de încasat de la clienți?

Ce datorii avem?

Ce valoare au activele societății?

Care sunt costurile reale ale activității?

Există creanțe care riscă să nu mai fie recuperate?

Contabilitatea devine astfel nu doar o obligație legală, ci și un instrument de administrare a afacerii.

Ordinul 1802/2014 trebuie consultat în forma actualizată

Deși poartă numărul și anul 1802/2014, reglementarea nu trebuie citită exclusiv în forma în care a fost publicată în anul 2014.

De-a lungul timpului, aceasta a fost modificată și completată prin mai multe acte normative.

În consecință, pentru stabilirea unui tratament contabil în prezent trebuie utilizată forma actualizată a reglementărilor, nu o versiune veche salvată cu ani în urmă.

Acest lucru este cu atât mai important cu cât modificările pot afecta clasificarea entităților, prezentarea situațiilor financiare sau tratamentul contabil al anumitor operațiuni.

Concluzie

OMFP nr. 1.802/2014 reprezintă unul dintre actele normative fundamentale pentru contabilitatea societăților din România.

Reglementarea stabilește cadrul în care sunt recunoscute, evaluate, înregistrate și prezentate activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile și cheltuielile unei entități.

Totodată, stabilește principiile contabile, regulile privind situațiile financiare, planul general de conturi și numeroase tratamente aplicabile operațiunilor întâlnite în activitatea curentă.

Pentru antreprenori este importantă mai ales o idee: contabilitatea nu înseamnă doar înregistrarea facturilor și calcularea taxelor.

O contabilitate organizată corect trebuie să reflecte realitatea economică a firmei și să ofere administratorului informații relevante pentru luarea deciziilor.

Ordinul 2634/2015: reguli esențiale pentru documentele financiar-contabile

Documentele financiar-contabile reprezintă baza oricărei evidențe contabile corecte. Facturile, chitanțele, extrasele de cont, notele contabile, registrele și celelalte documente justificative nu sunt simple formalități administrative, ci documente care susțin înregistrările efectuate în contabilitate.

Regulile generale privind întocmirea, utilizarea, corectarea, reconstituirea și arhivarea documentelor financiar-contabile sunt stabilite prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2634/2015.

În practică, acest ordin este important pentru aproape orice societate, deoarece stabilește cum trebuie documentate operațiunile economice și ce condiții trebuie să îndeplinească documentele pentru a putea sta la baza înregistrărilor contabile.

Ce este un document justificativ?

Orice operațiune economico-financiară trebuie consemnată, la momentul efectuării sale, într-un document justificativ.

Documentul justificativ reprezintă suportul pe baza căruia operațiunea este înregistrată în contabilitate.

Cu alte cuvinte, contabilitatea nu se poate baza doar pe explicații verbale, pe informații transmise informal sau pe presupuneri.

Înregistrările trebuie susținute de documente care reflectă operațiunea economică efectuată.

Ce elemente trebuie să conțină un document justificativ?

Pentru a putea avea calitatea de document justificativ, documentul trebuie să conțină informațiile prevăzute de normele aplicabile.

Printre elementele principale se regăsesc:

• denumirea documentului;
• denumirea sau numele persoanei care îl întocmește;
• sediul sau adresa, după caz;
• numărul documentului;
• data întocmirii;
• părțile implicate în operațiune;
• descrierea operațiunii economico-financiare;
• datele cantitative și valorice, atunci când este cazul;
• numele și semnăturile persoanelor responsabile, în situațiile în care acestea sunt obligatorii.

Un document poate dobândi calitatea de document justificativ numai dacă furnizează informațiile cerute de legislația aplicabilă.

Cine răspunde pentru documentele justificative?

Responsabilitatea nu revine exclusiv contabilului.

Normele prevăd că documentele justificative angajează răspunderea persoanelor care:

• le-au întocmit;
• le-au vizat;
• le-au aprobat;
• le-au înregistrat în contabilitate.

Această regulă este importantă deoarece realitatea unei operațiuni economice este, în primul rând, responsabilitatea persoanelor care o inițiază și o documentează.

Dacă societatea transmite contabilului documente cu informații greșite sau care nu reflectă realitatea economică, simpla lor înregistrare în contabilitate nu transformă operațiunea într-una corectă.

Este obligatorie semnătura pe documentele contabile?

Nu întotdeauna.

Dacă documentele financiar-contabile sunt întocmite și preluate în contabilitate prin intermediul sistemelor informatice, semnătura nu reprezintă obligatoriu un element necesar.

În această situație, însă, entitatea trebuie să aibă proceduri proprii prin care să poată identifica persoanele care:

• au inițiat operațiunea;
• au dispus efectuarea acesteia;
• au aprobat-o, după caz.

Această prevedere este foarte relevantă în prezent, când o mare parte din documentele contabile sunt generate și procesate electronic.

Documentele pot fi păstrate electronic?

Da.

Normele permit ca documentele financiar-contabile să existe:

pe suport hârtie

sau

în format electronic.

Un document electronic trebuie să conțină informațiile prevăzute de norme și să fi fost emis și primit în format electronic.

De asemenea, documentele păstrate electronic trebuie să poată fi accesate și, atunci când este necesar, listate pentru verificare sau control.

Cum se corectează un document financiar-contabil?

Normele nu permit ștersături, modificări neidentificabile sau lăsarea unor spații libere în documentele financiar-contabile.

Pentru documentele întocmite pe hârtie, regula generală este corectarea prin tăierea cu o linie a informației greșite și înscrierea alături a informației corecte.

Corectura trebuie confirmată de persoana care a întocmit sau corectat documentul și trebuie menționată data efectuării corecției.

Există însă documente la care nu sunt admise corecturi.

De exemplu, pentru anumite documente privind numerarul, documentul greșit se anulează și se păstrează.

În cazul documentelor completate prin sisteme informatice, corecturile sunt admise numai înainte de prelucrarea acestora, potrivit procedurilor prevăzute de norme.

Factura este document justificativ

Factura reprezintă unul dintre cele mai importante documente utilizate în contabilitate.

Ordinul precizează expres că factura este document justificativ care stă la baza înregistrării operațiunilor economice în contabilitate.

Pentru operațiunile pentru care Codul fiscal nu impune emiterea unei facturi, înregistrarea poate fi realizată pe baza altor documente care demonstrează existența operațiunii.

Pot fi utilizate, după caz:

• contracte;
• avize de însoțire;
• chitanțe;
• dispoziții de plată sau încasare;
• extrase de cont;
• note de contabilitate;
• alte documente financiar-contabile sau bancare.

Prin urmare, factura nu este singurul document care poate justifica o operațiune economică.

Regimul de numerotare trebuie stabilit intern

Societățile trebuie să organizeze un regim intern de numerotare a documentelor financiar-contabile.

Persoana sau persoanele responsabile cu alocarea și gestionarea numerelor trebuie desemnate prin decizie internă scrisă.

Numerele sau seriile documentelor trebuie să fie secvențiale.

De asemenea, pentru fiecare exercițiu financiar societatea trebuie să stabilească prin proceduri proprii seria sau numărul de la care începe emiterea documentelor.

Această regulă este relevantă pentru facturi, chitanțe și alte documente financiar-contabile pentru care societatea stabilește serii și numere interne.

Ce se întâmplă dacă un document este pierdut?

Pierderea unui document financiar-contabil nu trebuie ignorată.

Persoana care constată pierderea, sustragerea sau distrugerea unui document trebuie să informeze în scris conducerea entității în termen de 24 de ore de la constatare.

Ulterior trebuie parcursă procedura de reconstituire.

Aceasta presupune, printre altele:

• întocmirea unui proces-verbal;
• identificarea documentului dispărut;
• stabilirea persoanei responsabile cu păstrarea;
• emiterea unei dispoziții pentru reconstituire;
• constituirea unui dosar de reconstituire.

Dacă documentul a fost emis de o altă entitate, aceasta trebuie să furnizeze documentul reconstituit în termenul prevăzut de norme.

Documentul reconstituit trebuie să poarte în mod vizibil mențiunea „DUPLICAT”.

Există documente care nu pot fi reconstituite?

Da.

Normele prevăd că nu pot fi reconstituite anumite documente de cheltuieli nenominale pierdute înainte de înregistrarea lor în contabilitate.

Exemplele indicate de norme includ:

• bonurile nenominale;
• biletele de călătorie nenominale.

Din acest motiv, documentele justificative trebuie gestionate și păstrate cu atenție încă din momentul primirii lor.

Cât timp trebuie păstrate documentele contabile?

O modificare importantă a legislației a redus termenul general de păstrare.

Registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează timp de:

5 ani

calculați de la data de 1 iulie a anului următor celui încheierii exercițiului financiar în care au fost întocmite.

Regula se aplică inclusiv statelor de salarii.

Vechile prevederi referitoare la termenele de 10 ani pentru documentele financiar-contabile și 50 de ani pentru statele de salarii sunt abrogate.

Există documente care trebuie păstrate mai mult de 5 ani?

Da.

Documentele care demonstrează proveniența unor bunuri a căror durată de viață este mai mare de 5 ani trebuie păstrate pe perioada corespunzătoare duratei de viață utilă a bunurilor respective.

De exemplu, pentru anumite imobilizări, documentele de achiziție pot trebui păstrate o perioadă mai mare decât termenul general de 5 ani.

Unde pot fi păstrate documentele?

Documentele financiar-contabile pot fi păstrate, după caz:

• la domiciliul fiscal;
• la sediul social;
• la sediile secundare;
• în arhivă fizică;
• pe suport electronic.

Dacă evidența contabilă este ținută cu ajutorul programelor informatice, documentele pot fi păstrate pe suporturi tehnice, cu condiția să poată fi listate atunci când sunt necesare sau solicitate de organele de control.

Societatea poate apela și la servicii specializate de arhivare.

Chiar și în această situație, responsabilitatea privind păstrarea documentelor revine conducerii entității.

Care sunt registrele contabile obligatorii?

Pentru entitățile care țin contabilitatea în partidă dublă, registrele obligatorii sunt:

Registrul-jurnal

Registrul-inventar

Cartea mare

Fiecare dintre acestea are un rol distinct.

Registrul-jurnal

În Registrul-jurnal sunt înregistrate cronologic operațiunile economico-financiare ale societății.

Registrul-inventar

Registrul-inventar cuprinde elementele de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii rezultate în urma inventarierii.

Cartea mare

Cartea mare prezintă sistematic mișcarea și existența elementelor patrimoniale pe conturi și stă la baza întocmirii balanței de verificare.

Balanța de verificare are un rol esențial

Balanța de verificare este documentul utilizat pentru verificarea corectitudinii înregistrărilor contabile și a concordanței dintre contabilitatea sintetică și cea analitică.

Totodată, aceasta reprezintă unul dintre principalele instrumente pe baza cărora sunt întocmite situațiile financiare anuale și raportările contabile.

Pentru administrator, balanța este importantă deoarece oferă o imagine structurată asupra conturilor societății și poate evidenția activele, datoriile, veniturile, cheltuielile și rezultatele înregistrate.

Ce condiții trebuie să îndeplinească programul de contabilitate?

Ordinul 2634/2015 nu reglementează doar documentele pe hârtie.

El stabilește și criterii minimale pentru programele informatice utilizate în activitatea financiar-contabilă.

Printre cerințe se numără:

• posibilitatea listării documentelor la solicitarea organelor de control;
• protejarea datelor împotriva accesului neautorizat;
• păstrarea informațiilor pe durata prevăzută de lege;
• realizarea copiilor de siguranță;
• imposibilitatea modificării necontrolate a perioadelor contabile închise;
• posibilitatea reconstituirii informațiilor;
• trasabilitatea înregistrărilor contabile;
• identificarea documentului justificativ care stă la baza fiecărei înregistrări.

Programul informatic trebuie să permită, în orice moment, verificarea modului în care s-a ajuns de la documentul justificativ la informația înregistrată în contabilitate.

Externalizarea contabilității nu elimină responsabilitatea firmei

O societate poate încredința contabilitatea unei firme specializate sau unui profesionist contabil.

Aceasta nu înseamnă însă că firma beneficiară nu mai are responsabilități.

Documentele justificative trebuie întocmite corect și transmise la timp, iar entitatea răspunde pentru realitatea informațiilor înscrise în acestea.

Prestatorul de servicii contabile răspunde, la rândul său, pentru corectitudinea prelucrării datelor primite.

Din acest motiv, colaborarea dintre firmă și contabil trebuie să aibă la bază proceduri clare privind transmiterea, verificarea și păstrarea documentelor.

De ce sunt importante documentele justificative în cazul unui control?

În cazul unui control fiscal sau contabil, autoritățile pot solicita documentele care au stat la baza înregistrărilor efectuate.

O societate trebuie să poată demonstra nu doar că o sumă apare în contabilitate, ci și care este documentul care justifică acea înregistrare și ce operațiune economică reală se află în spatele ei.

Un document incomplet, neclar sau lipsă poate crea probleme chiar dacă înregistrarea contabilă a fost efectuată.

De aceea, organizarea documentelor reprezintă o componentă esențială a controlului intern al unei societăți.

Concluzie

Ordinul nr. 2634/2015 reprezintă una dintre reglementările fundamentale privind organizarea documentelor financiar-contabile în România.

Actul normativ stabilește regulile privind:

• documentele justificative;
• elementele obligatorii ale acestora;
• semnarea și corectarea documentelor;
• numerotarea;
• reconstituirea documentelor pierdute;
• arhivarea;
• registrele contabile obligatorii;
• programele informatice utilizate în contabilitate.

Pentru antreprenori, ideea esențială este simplă:

orice înregistrare contabilă trebuie să poată fi susținută prin documente corecte, complete și păstrate conform legii.

O bună organizare a documentelor reduce riscul de erori contabile, simplifică relația cu contabilul și poate deveni esențială în cazul unui control.

TVA în România în 2026: cote, plafon, deducere și obligații pentru firme

 

Taxa pe valoarea adăugată – TVA – este unul dintre cele mai importante impozite indirecte din România și afectează aproape orice societate care desfășoară activități economice.

Regulile sunt prevăzute în Titlul VII din Codul fiscal, iar în 2026 firmele trebuie să țină cont atât de cotele de TVA aplicabile, cât și de plafonul pentru regimul special de scutire, regulile privind deducerea taxei, exigibilitatea, facturarea și declararea.

Codul fiscal definește TVA ca fiind un impozit indirect datorat bugetului statului.

Ce este TVA?

TVA este o taxă aplicată, în principiu, asupra livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii care intră în sfera de aplicare a taxei.

Pentru o operațiune obișnuită, o societate înregistrată în scopuri de TVA poate:

• colecta TVA la vânzări;
• deduce TVA aferentă anumitor achiziții;
• plăti la buget diferența dintre TVA colectată și TVA deductibilă, dacă taxa colectată este mai mare;
• solicita reportarea sau, în condițiile legii, rambursarea diferenței atunci când TVA deductibilă este mai mare.

Din punct de vedere fiscal, este importantă diferența dintre:

TVA colectată – taxa aferentă operațiunilor taxabile efectuate de firmă;

și

TVA deductibilă – taxa aferentă achizițiilor pentru care sunt îndeplinite condițiile legale de deducere.

Ce operațiuni sunt impozabile în România?

Pentru ca o livrare de bunuri sau o prestare de servicii să fie impozabilă în România, Codul fiscal stabilește mai multe condiții cumulative.

În principal, trebuie să existe o livrare de bunuri sau o prestare de servicii cu plată, locul operațiunii să fie în România, operațiunea să fie realizată de o persoană impozabilă care acționează ca atare și să rezulte dintr-o activitate economică.

Importurile și anumite achiziții intracomunitare sunt, de asemenea, operațiuni care pot fi impozabile în România.

Acesta este motivul pentru care, în cazul operațiunilor internaționale, nu este suficient să verificăm doar unde este stabilit furnizorul sau clientul. Trebuie determinat în primul rând locul operațiunii din punct de vedere TVA.

Care este cota standard de TVA în 2026?

În 2026, cota standard de TVA este de 21%.

Aceasta se aplică operațiunilor impozabile care nu sunt scutite de TVA și pentru care Codul fiscal nu prevede aplicarea unei cote reduse.

Exemplu:

O societate prestează servicii în valoare de 10.000 lei, pentru care se aplică cota standard.

TVA:

10.000 lei × 21% = 2.100 lei

Valoarea totală a facturii:

12.100 lei

Cota redusă de TVA de 11%

Codul fiscal prevede și o cotă redusă de 11% pentru anumite categorii de bunuri și servicii.

Printre acestea se regăsesc, în condițiile prevăzute de lege:

• medicamentele de uz uman;
• anumite alimente și băuturi destinate consumului uman și animal;
• serviciile de alimentare cu apă și canalizare;
• apa pentru irigații în agricultură;
• anumite îngrășăminte, pesticide, semințe și servicii agricole;
• manualele școlare, cărțile, ziarele și revistele;
• accesul la muzee, castele, monumente, grădini zoologice și botanice;
• anumite livrări de lemn de foc;
• energia termică pentru anumite categorii de beneficiari;
• anumite locuințe cu caracter social;
• serviciile de cazare;
• serviciile de restaurant și catering, cu excepțiile prevăzute de lege.

Aplicarea cotei reduse trebuie însă analizată concret pentru fiecare produs sau serviciu.

Faptul că un produs aparține unei categorii generale, de exemplu „alimente”, nu înseamnă automat că i se aplică 11%.

Există alimente pentru care nu se aplică 11%?

Da.

Codul fiscal prevede expres mai multe excepții.

De exemplu, cota redusă nu se aplică în același mod anumitor:

• băuturi alcoolice;
• băuturi nealcoolice încadrate la codul NC 2202;
• alimente cu zahăr adăugat de minimum 10 g/100 g produs, cu anumite excepții;
• suplimente alimentare.

Pentru aceste produse trebuie verificată încadrarea exactă înainte de stabilirea cotei TVA.

Cine este persoană impozabilă din punct de vedere TVA?

Codul fiscal consideră persoană impozabilă orice persoană care desfășoară independent activități economice, indiferent de scopul sau rezultatul activității.

Activitățile economice includ activitățile producătorilor, comercianților, prestatorilor de servicii, profesiilor liberale și exploatarea bunurilor în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Această definiție este mai largă decât noțiunea obișnuită de „societate comercială”.

Plafonul de scutire TVA este de 395.000 lei

În 2026, persoana impozabilă stabilită în România a cărei cifră de afaceri anuală nu depășește:

395.000 lei

poate aplica regimul special de scutire pentru întreprinderile mici.

Aceasta este una dintre cele mai importante reguli pentru firmele mici.

Aplicarea regimului special înseamnă, în principal, că firma nu colectează TVA pentru operațiunile care intră sub incidența scutirii.

Ce intră în calculul plafonului de 395.000 lei?

Plafonul nu trebuie confundat pur și simplu cu totalul tuturor sumelor care intră în contul societății.

Cifra de afaceri relevantă pentru regimul TVA se determină potrivit regulilor speciale din Codul fiscal.

În aceasta intră, în principiu, valoarea anumitor:

• livrări de bunuri;
• prestări de servicii;
• operațiuni scutite cu drept de deducere;
• anumite operațiuni scutite fără drept de deducere, dacă nu sunt accesorii activității principale.

În schimb, Codul fiscal exclude din această cifră de afaceri, printre altele, anumite livrări de active fixe corporale și transferuri de active necorporale.

De aceea, plafonul trebuie urmărit pe baza regulilor fiscale specifice TVA, nu doar pe baza cifrei de afaceri contabile din balanță.

Poți deveni plătitor de TVA înainte de atingerea plafonului?

Da.

O firmă care se află sub plafonul de 395.000 lei poate opta pentru aplicarea regimului normal de TVA.

Această opțiune poate fi utilă, de exemplu, atunci când societatea:

• are investiții importante cu TVA;
• lucrează în principal cu clienți plătitori de TVA;
• efectuează operațiuni pentru care statutul de persoană înregistrată în scopuri de TVA este comercial sau fiscal mai avantajos.

Decizia trebuie însă analizată înainte, deoarece înregistrarea TVA aduce și obligații administrative suplimentare.

Ce se întâmplă când depășești plafonul?

Dacă societatea depășește plafonul de scutire, apare obligația de înregistrare în scopuri de TVA în condițiile prevăzute de Codul fiscal.

Potrivit formei actuale a reglementării, înregistrarea este valabilă de la data depășirii plafonului, în situațiile prevăzute de lege.

Din acest motiv, plafonul trebuie urmărit permanent și nu doar la sfârșitul anului.

Pentru firmele care se apropie de 395.000 lei, contabilul ar trebui să monitorizeze evoluția operațiunilor în cursul anului.

Ce înseamnă regimul special de scutire?

O societate care aplică regimul special pentru întreprinderile mici:

• nu colectează TVA pentru operațiunile care intră în regimul de scutire;
• nu are dreptul să deducă TVA aferentă achizițiilor în condițiile regimului normal;
• nu are voie să înscrie TVA pe factură sau pe un alt document.

Acesta este un aspect important.

A fi „neplătitor de TVA” nu înseamnă că TVA dispare din costurile firmei.

De exemplu, dacă societatea cumpără un calculator cu TVA, taxa achitată furnizorului reprezintă, în principiu, un cost pentru societatea care nu are drept de deducere.

Ce este dreptul de deducere a TVA?

Pentru firmele înregistrate în scopuri de TVA, dreptul de deducere este unul dintre mecanismele esențiale ale taxei.

În principiu, o persoană înregistrată în scopuri de TVA poate scădea din TVA colectată taxa pentru care a luat naștere și poate fi exercitat dreptul de deducere, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul fiscal.

Exemplu simplificat:

TVA colectată din vânzări: 10.000 lei

TVA deductibilă aferentă achizițiilor: 7.000 lei

Diferența:

3.000 lei TVA de plată

Dacă situația este inversă, poate rezulta TVA de recuperat/reportat.

Nu orice TVA de pe o factură este automat deductibilă

Existența unei facturi cu TVA nu înseamnă automat că taxa poate fi dedusă.

Trebuie îndeplinite atât condițiile de fond, cât și cele de formă prevăzute de legislație.

În practică, trebuie analizat dacă achiziția este destinată activității economice și operațiunilor care permit exercitarea dreptului de deducere, precum și dacă există documentele justificative necesare.

Pentru anumite categorii de cheltuieli, dreptul de deducere poate fi limitat sau poate necesita îndeplinirea unor condiții suplimentare.

Ce se întâmplă dacă factura ajunge mai târziu?

Dacă dreptul de deducere a luat naștere, dar condițiile necesare nu sunt încă îndeplinite sau firma nu a primit documentele justificative, deducerea poate fi exercitată ulterior, în condițiile și în termenul prevăzut de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală.

Această situație apare frecvent în practică atunci când documentele sunt primite cu întârziere.

TVA colectată și TVA deductibilă nu trebuie confundate

Pentru antreprenori, poate fi utilă o formulă simplă:

TVA colectată = TVA aferentă vânzărilor

TVA deductibilă = TVA aferentă achizițiilor pentru care există drept de deducere

Diferența dintre cele două determină, în principal, poziția de TVA a societății pentru perioada fiscală.

Dar calculul concret poate include și ajustări, regularizări, taxare inversă, TVA la încasare și alte operațiuni speciale.

Ce este TVA la încasare?

Sistemul TVA la încasare reprezintă un regim special în care exigibilitatea TVA este legată, în condițiile stabilite de Codul fiscal, de încasarea contravalorii facturilor.

Regulile sunt diferite de regimul normal și trebuie urmărite atât de furnizor, cât și de beneficiar.

În plus, atunci când intervine o schimbare a cotei TVA, Codul fiscal conține reguli speciale privind regimul aplicabil operațiunilor aflate în sistemul TVA la încasare.

Începând cu 1 martie 2026, plafonul pentru aplicarea sistemului TVA la încasare este de 5.000.000 lei. Începând cu 1 ianuarie 2027, plafonul crește la 5.500.000 lei.

Sistemul TVA la încasare este opțional și poate fi aplicat, în principal, de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, dacă cifra de afaceri relevantă nu depășește plafonul prevăzut de lege.

Cifra de afaceri utilizată pentru verificarea plafonului nu este identică cu cifra de afaceri contabilă. Pentru acest plafon se ia în calcul valoarea totală a livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii taxabile și/sau scutite de TVA, precum și a operațiunilor rezultate din activități economice pentru care locul livrării sau prestării este considerat în străinătate.

Ce este o livrare intracomunitară?

Codul fiscal definește livrarea intracomunitară ca fiind o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru al Uniunii Europene în alt stat membru.

În condițiile prevăzute de Codul fiscal, anumite livrări intracomunitare pot fi scutite de TVA cu drept de deducere.

Acest lucru nu trebuie confundat cu o operațiune „fără TVA” în sensul lipsei obligațiilor fiscale.

În practică trebuie verificate, printre altele:

• statutul fiscal al beneficiarului;
• codul de TVA;
• transportul bunurilor într-un alt stat membru;
• documentele justificative;
• obligațiile declarative.

Ce este achiziția intracomunitară?

O achiziție intracomunitară presupune, în esență, dobândirea dreptului de a dispune de bunuri mobile corporale transportate dintr-un stat membru într-un alt stat membru.

Pentru o societate românească, achizițiile de bunuri de la furnizori din alte state membre UE pot genera obligații de TVA în România.

Tratamentul diferă însă în funcție de statutul fiscal al cumpărătorului și de natura operațiunii.

Exportul și livrarea intracomunitară nu sunt același lucru

O livrare către Germania, Franța sau Ungaria poate reprezenta o operațiune intracomunitară.

O livrare către Statele Unite, Regatul Unit sau alte state din afara teritoriului UE reprezintă, în principiu, o operațiune cu o țară terță și poate intra în regimul exporturilor.

Cele două situații au reguli diferite privind TVA și documentele justificative.

Scutit cu drept de deducere versus scutit fără drept de deducere

Aceasta este una dintre diferențele esențiale din materia TVA.

Codul fiscal distinge între:

operațiuni scutite cu drept de deducere – nu se colectează TVA pentru operațiune, dar se poate păstra dreptul de deducere pentru achizițiile aferente;

și

operațiuni scutite fără drept de deducere – nu se colectează TVA, dar taxa aferentă achizițiilor nu poate fi dedusă în aceleași condiții.

Codul fiscal enumeră separat aceste categorii.

De aceea, formularea „operațiune scutită de TVA” nu este suficientă pentru stabilirea tratamentului fiscal.

Factura și TVA

Factura reprezintă unul dintre documentele esențiale în materia TVA.

Codul fiscal reglementează conținutul și condițiile de facturare, iar pentru operațiunile dintre persoane impozabile stabilite în România trebuie avute în vedere și regulile RO e-Factura.

În practică, o factură trebuie analizată nu doar din perspectiva valorii sale, ci și a:

• datei;
• cotei TVA;
• bazei de impozitare;
• naturii operațiunii;
• eventualelor mențiuni obligatorii;
• statutului fiscal al furnizorului și beneficiarului.

Ce declarații depune o firmă plătitoare de TVA?

În funcție de activitatea societății, pot apărea mai multe obligații declarative.

Printre cele mai cunoscute se află:

• decontul de TVA – formularul 300;
• declarația recapitulativă cod 390 pentru operațiuni intracomunitare;
• declarația informativă cod 394;
• RO e-Factura;
• SAF-T.

Obligațiile trebuie stabilite în funcție de statutul fiscal și operațiunile efectiv desfășurate.

TVA nu este doar problema contabilului

Una dintre cele mai frecvente greșeli ale antreprenorilor este analizarea TVA abia după ce operațiunea a avut loc.

Uneori tratamentul TVA trebuie stabilit înainte de semnarea contractului sau emiterea facturii.

Este important mai ales în cazul:

• tranzacțiilor imobiliare;
• operațiunilor intracomunitare;
• importurilor și exporturilor;
• serviciilor prestate către sau primite de la firme din străinătate;
• avansurilor;
• livrărilor cu instalare;
• tranzacțiilor complexe;
• aplicării cotei reduse.

O încadrare greșită poate conduce la TVA suplimentară, dobânzi și penalități.

Cele mai frecvente greșeli privind TVA

În practică, apar frecvent probleme precum:

• aplicarea unei cote de TVA greșite;
• depășirea plafonului fără înregistrarea corespunzătoare;
• deducerea TVA fără îndeplinirea condițiilor;
• tratarea incorectă a operațiunilor intracomunitare;
• confundarea operațiunilor scutite cu drept de deducere cu cele fără drept de deducere;
• calcularea greșită a exigibilității;
• neefectuarea ajustărilor de TVA;
• emiterea incorectă a facturilor de corecție;
• necorelarea decontului TVA cu evidența contabilă și celelalte raportări fiscale.

De ce este importantă reconcilierea TVA?

O firmă ar trebui să verifice periodic concordanța dintre:

• contabilitate;
• jurnalele TVA;
• decontul 300;
• declarația informativă 394;
• declarația recapitulativă 390 pentru operațiuni intracomunitare;
• RO e-Factura;
• SAF-T;
• declarația intrastat;
• RO E-transport;
• operațiunile intracomunitare.

Digitalizarea administrației fiscale permite ANAF să compare tot mai ușor informațiile raportate prin sisteme diferite.

Din acest motiv, diferențele neexplicate pot genera notificări sau verificări.

Concluzie

TVA este unul dintre cele mai complexe domenii ale fiscalității, deoarece nu presupune doar aplicarea unui procent asupra unei facturi.

Pentru stabilirea corectă a tratamentului trebuie analizate: natura operațiunii, locul acesteia, statutul fiscal al părților, cota aplicabilă, exigibilitatea, dreptul de deducere și obligațiile declarative.

În 2026, cota standard de TVA este de 21%, iar pentru anumite bunuri și servicii se aplică o cotă redusă de 11%.

Pentru întreprinderile mici, plafonul regimului special de scutire este de 395.000 lei, dar societățile pot opta, în condițiile legii, pentru aplicarea regimului normal de TVA și înainte de atingerea plafonului.

Pentru antreprenori, cea mai sigură abordare este ca tranzacțiile neobișnuite sau cu valori importante să fie analizate fiscal înainte de facturare, nu după apariția unei probleme.

Plafonul pentru TVA la încasare în 2026

 

Începând cu 1 martie 2026, plafonul pentru aplicarea sistemului TVA la încasare este de 5.000.000 lei. Începând cu 1 ianuarie 2027, plafonul crește la 5.500.000 lei.

Sistemul TVA la încasare este opțional și poate fi aplicat, în principal, de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, dacă cifra de afaceri relevantă nu depășește plafonul prevăzut de lege.

Cifra de afaceri utilizată pentru verificarea plafonului nu este identică cu cifra de afaceri contabilă. Pentru acest plafon se ia în calcul valoarea totală a livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii taxabile și/sau scutite de TVA, precum și a operațiunilor rezultate din activități economice pentru care locul livrării sau prestării este considerat în străinătate.

Cum funcționează TVA la încasare?

În regimul normal, exigibilitatea TVA intervine, de regulă, la momentul prevăzut de regulile generale privind faptul generator și facturarea.

În sistemul TVA la încasare, pentru operațiunile cărora li se aplică sistemul, TVA devine exigibilă la data încasării integrale sau parțiale a facturii.

Exemplu:

O societate emite în august 2026 o factură de:

10.000 lei + 2.100 lei TVA

Clientul plătește 50% din factură în septembrie și restul în octombrie.

În sistemul TVA la încasare, exigibilitatea TVA intervine corespunzător sumelor efectiv încasate, nu integral la momentul emiterii facturii.

Acest mecanism poate reprezenta un avantaj de cash-flow pentru firmele care încasează facturile la termene mai lungi.

Când se deduce TVA în sistemul TVA la încasare?

În cazul sistemului TVA la încasare, regula nu privește doar momentul în care furnizorul colectează TVA, ci și momentul în care beneficiarul își poate exercita dreptul de deducere.

Dacă o firmă care nu aplică regimul de tva la încasare cumpără bunuri sau servicii de la un furnizor care aplică sistemul TVA la încasare, dreptul de deducere a TVA este amânat până la momentul în care taxa aferentă achiziției este plătită furnizorului.

O firmă care aplică TVA la încasare își deduce TVA pe măsura în care își plătește furnizorii, nu doar pe baza facturii primite. Important: regula se aplică firmei care este în sistemul TVA la încasare chiar dacă furnizorul ei nu aplică TVA la încasare. Cu alte cuvinte, pentru propriile achiziții contează faptul că beneficiarul este în sistem: deducerea este legată de plată.

Există însă excepții: această amânare a deducerii nu se aplică, potrivit textului din Codul fiscal, pentru achiziții intracomunitare de bunuri, importuri și achiziții pentru care se aplică taxarea inversă.

Cine poate aplica sistemul?

O societate înregistrată în scopuri de TVA, cu sediul activității economice în România, poate opta pentru TVA la încasare dacă îndeplinește condițiile legale și nu a depășit plafonul aplicabil. O societate care nu a aplicat sistemul în anul anterior poate opta în cursul anului, iar aplicarea începe, în condițiile prevăzute de Codul fiscal, cu prima zi a perioadei fiscale următoare exercitării opțiunii.

Ce se întâmplă dacă firma depășește plafonul?

Dacă în cursul anului societatea depășește plafonul de 5.000.000 lei, nu iese chiar în ziua depășirii.

Codul fiscal prevede că sistemul TVA la încasare continuă să se aplice până la sfârșitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depășit.

De exemplu, pentru o societate cu perioadă fiscală lunară care depășește plafonul în septembrie, sistemul continuă să se aplice și pentru perioada prevăzută de lege până la ieșirea efectivă din sistem.

Se poate renunța voluntar?

Da. Dacă societatea nu a depășit plafonul, poate renunța la TVA la încasare prin notificarea organului fiscal, cu excepția primului an în care a optat pentru sistem. Notificarea poate fi depusă între 1 și 20 ale lunii, iar radierea din registru operează de la prima zi a perioadei fiscale următoare.

TVA la încasare nu se aplică tuturor operațiunilor

Chiar dacă societatea este înscrisă în sistem, există operațiuni pentru care se folosesc regulile generale de exigibilitate. Printre acestea se numără, în condițiile Codului fiscal:

• operațiunile pentru care beneficiarul este persoana obligată la plata TVA;
• operațiunile scutite de TVA;
• anumite operațiuni supuse regimurilor speciale;
• livrările și prestările către persoane afiliate.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în 2026: plafon, condiții și cota de impozitare

Regimul de impozitare a microîntreprinderilor a suferit numeroase modificări în ultimii ani, iar în 2026 regulile sunt semnificativ diferite față de cele aplicabile anterior.

Una dintre cele mai importante modificări este reducerea plafonului de încadrare la 100.000 euro, alături de menținerea condiției privind existența cel puțin a unui salariat și aplicarea unei cote unice de impozitare de 1%.

În plus, plafonul nu se verifică întotdeauna doar la nivelul unei singure societăți. În cazul întreprinderilor legate, veniturile trebuie cumulate, ceea ce poate determina pierderea regimului de microîntreprindere chiar dacă firma analizată individual se află sub limita de 100.000 euro.

Ce este o microîntreprindere în 2026?

Potrivit Codului fiscal, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege.

Pentru aplicarea regimului în anul 2026, una dintre condițiile esențiale este ca veniturile relevante să nu fi depășit echivalentul în lei al sumei de: 100.000 euro.

Echivalentul în lei se determină utilizând cursul de schimb valabil la închiderea exercițiului financiar în care au fost înregistrate veniturile.

Prin OUG nr. 8/2026, plafonul de 100.000 euro este aplicabil inclusiv pentru verificarea încadrării ca microîntreprindere în anul fiscal 2026.

Care sunt condițiile pentru aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor?

Pentru ca o societate să poată aplica regimul micro în 2026 trebuie, în principal, să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

• să fie persoană juridică română;
• veniturile relevante să nu depășească echivalentul a 100.000 euro;
• capitalul social să fie deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale;
• societatea să nu se afle în dizolvare urmată de lichidare;
• să aibă cel puțin un salariat;
• să respecte regula referitoare la deținerea a peste 25% din capital sau drepturile de vot;
• să fi depus la termen situațiile financiare anuale, dacă avea această obligație.

Toate aceste condiții trebuie analizate împreună.

Faptul că o firmă realizează venituri sub 100.000 euro nu înseamnă, de unul singur, că poate aplica automat regimul micro.

Cota de impozitare este de 1%

Începând cu regulile aplicabile în 2026, cota de impozitare asupra veniturilor microîntreprinderilor este: 1%.

Dispare astfel sistemul anterior în care existau situații în care se aplicau cote diferite, inclusiv cota de 3%.

Impozitul se aplică asupra bazei impozabile determinate potrivit art. 53 din Codul fiscal.

Exemplu simplificat:

O microîntreprindere înregistrează într-un trimestru venituri impozabile de:

100.000 lei

Impozitul datorat:

100.000 lei × 1% = 1.000 lei

Trebuie însă avut în vedere că baza impozabilă fiscală nu este întotdeauna identică cu totalul tuturor veniturilor înregistrate în contabilitate.

Condiția privind existența unui salariat

Una dintre condițiile importante pentru păstrarea regimului micro este existența a cel puțin unui salariat.

În sensul Codului fiscal, prin salariat se înțelege, în principal, persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă.

Condiția poate fi însă îndeplinită și în alte situații.

De exemplu, sunt luate în considerare și contractele individuale de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă însumate reprezintă echivalentul unei norme întregi.

De asemenea, condiția poate fi considerată îndeplinită prin existența unui contract de administrare sau mandat, dacă remunerația este cel puțin la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Ce se întâmplă dacă pleacă singurul salariat?

Dacă microîntreprinderea are un singur salariat și contractul acestuia încetează, societatea are posibilitatea să angajeze o altă persoană.

Condiția privind existența salariatului rămâne îndeplinită dacă noul salariat este angajat în termen de:

30 de zile de la încetarea raportului de muncă.

Contractul noului salariat trebuie să fie încheiat pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată de cel puțin 12 luni.

Dacă societatea nu angajează o altă persoană în termenul prevăzut de lege, va trece la impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care a încetat raportul de muncă.

Ce se întâmplă dacă salariatul are contractul suspendat?

Codul fiscal prevede și reguli speciale pentru suspendarea raportului de muncă.

În anumite situații, condiția privind existența unui salariat rămâne îndeplinită dacă suspendarea este pentru o perioadă mai mică de 30 de zile și situația apare pentru prima dată în anul fiscal respectiv.

Există și o regulă specială pentru concediul pentru incapacitate temporară de muncă.

În acest caz, condiția privind salariatul este considerată îndeplinită dacă perioada cumulată a concediului medical pe întreg anul fiscal nu depășește 30 de zile.

Regula unei singure microîntreprinderi

O altă condiție esențială este cea referitoare la deținerea participațiilor.

Dacă un asociat sau acționar deține, direct sau indirect, peste 25% din capital, titlurile de participare sau drepturile de vot la mai multe societăți care ar îndeplini condițiile pentru aplicarea regimului micro, acesta trebuie să stabilească o singură persoană juridică ce va aplica impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.

Cu alte cuvinte, în cazul unei participații mai mari de 25%, nu pot fi menținute simultan mai multe microîntreprinderi pentru același asociat, în condițiile prevăzute de Codul fiscal.

Stabilirea societății care rămâne micro trebuie efectuată până la 31 martie inclusiv a anului fiscal următor.

Celelalte societăți vor aplica impozitul pe profit.

Plafonul de 100.000 euro se verifică și împreună cu întreprinderile legate

Aceasta este una dintre cele mai importante reguli ale regimului micro și una care poate genera probleme în practică.

Pentru verificarea plafonului de 100.000 euro nu se iau în considerare întotdeauna numai veniturile societății analizate.

În cazul existenței unor întreprinderi legate, veniturile acestora se cumulează.

Prin urmare, este posibil ca o societate să aibă individual venituri de numai 60.000 euro și totuși să nu poată aplica regimul micro dacă veniturile cumulate cu cele ale întreprinderilor legate depășesc plafonul de 100.000 euro.

Când sunt considerate două societăți întreprinderi legate?

Codul fiscal reglementează mai multe situații.

În principal, legătura poate exista atunci când:

• o societate deține direct sau indirect peste 25% într-o altă societate;
• o societate este deținută în proporție de peste 25% de o altă societate;
• aceeași persoană deține direct sau indirect peste 25% în două sau mai multe societăți;
• există drepturi de numire sau revocare a administratorilor ori a majorității membrilor organelor de conducere.

În astfel de cazuri, la verificarea plafonului fiscal trebuie analizate veniturile cumulate ale entităților legate.

PFA-ul asociatului poate influența plafonul micro

O regulă deosebit de importantă se aplică atunci când asociatul unei societăți desfășoară și activitate economică independentă.

Dacă un asociat deține, direct sau indirect, peste 25% în societate și desfășoară activitate prin:

• PFA;
• întreprindere individuală;
• întreprindere familială;
• altă formă de organizare fără personalitate juridică,

veniturile sau, după caz, norma de venit aferentă activității respective trebuie luate în considerare la verificarea plafonului în condițiile prevăzute de Codul fiscal.

Această regulă este importantă deoarece plafonul de 100.000 euro poate fi depășit prin cumul chiar dacă veniturile SRL-ului, analizate separat, sunt sub limită.

Exemplu privind întreprinderile legate

Presupunem că o persoană deține:

• 100% din Societatea A;
• 60% din Societatea B.

Societatea A realizează venituri de 60.000 euro, iar Societatea B de 50.000 euro.

Analizată separat, fiecare societate este sub plafonul de 100.000 euro.

Însă, deoarece sunt îndeplinite condițiile privind întreprinderile legate:

60.000 + 50.000 = 110.000 euro

Plafonul este depășit.

Prin urmare, simpla verificare individuală a cifrei de afaceri a fiecărei societăți poate conduce la o concluzie fiscală greșită.

Situațiile financiare trebuie depuse la termen

Pentru aplicarea regimului micro, societatea trebuie să fi depus în termen situațiile financiare anuale dacă avea această obligație.

Pentru aplicarea regimului micro în anul 2026, condiția privind depunerea situațiilor financiare se consideră îndeplinită dacă eventualele situații financiare anuale restante au fost depuse până la 31 martie 2026 inclusiv. Această dată nu reprezintă termenul general de depunere a situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2025. Pentru acestea se aplică termenul general prevăzut de legislația contabilă.

Nerespectarea obligației poate conduce la trecerea la impozit pe profit.

Dacă în cursul anului o microîntreprindere nu depune la termen situațiile financiare pentru exercițiul precedent, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care condiția nu mai este îndeplinită.

În cursul anului fiscal N, prevederile art. 52 alin. (2) din Codul fiscal se aplică prin referinţă la situaţiile financiare anuale pentru exerciţiul financiar N – 1 şi la termenul de depunere la organele fiscale competente, conform Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Regimul micro este opțional

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este un sistem opțional.

O societate care îndeplinește condițiile prevăzute de Codul fiscal poate opta pentru aplicarea acestuia începând cu anul fiscal următor.

Totuși, o microîntreprindere nu poate decide pur și simplu în timpul anului să treacă la impozitul pe profit.

Opțiunea pentru impozit pe profit poate fi exercitată, în principiu, începând cu anul fiscal următor, cu excepția situațiilor în care Codul fiscal obligă societatea să iasă din sistemul micro.

Ce reguli se aplică firmelor nou-înființate?

O societate nou-înființată poate opta pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor încă din primul an fiscal.

Pentru aceasta trebuie să îndeplinească anumite condiții de la momentul înregistrării la registrul comerțului.

În ceea ce privește existența salariatului, firma are la dispoziție: 90 de zile inclusiv de la data înregistrării societății pentru îndeplinirea condiției.

Dacă nu angajează un salariat în acest termen, va datora impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care expiră cele 90 de zile.

Ce firme nu pot aplica regimul micro?

Codul fiscal exclude anumite categorii de societăți.

Nu pot aplica regimul micro, între altele, persoanele juridice care desfășoară activități în:

• domeniul bancar;
• asigurări și reasigurări, cu anumite excepții pentru intermediarii secundari;
• piața de capital;
• jocuri de noroc;
• explorarea, dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale.

Sunt excluse și anumite fonduri și entități prevăzute expres de Codul fiscal.

Ce se întâmplă dacă se depășește plafonul de 100.000 euro în timpul anului?

Dacă o microîntreprindere realizează în cursul anului venituri mai mari de echivalentul a: 100.000 euro aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care plafonul a fost depășit.

Limita se verifică pe baza veniturilor cumulate de la începutul anului fiscal.

În cazul întreprinderilor legate, plafonul se verifică și prin cumularea veniturilor acestora, potrivit regulilor speciale.

Vânzarea mijloacelor fixe poate influența plafonul

Pentru verificarea limitei de 100.000 euro se utilizează cifra de afaceri determinată potrivit reglementărilor contabile.

Codul fiscal introduce însă o regulă suplimentară în cazul transferului unor mijloace fixe sau terenuri.

Dacă societatea transferă în cursul anului mai mult de un activ din aceeași subgrupă prevăzută de Catalogul mijloacelor fixe sau mai mult de un teren, veniturile respective se adaugă la calculul cifrei de afaceri pentru verificarea plafonului.

Prin urmare, vânzarea unor active poate determina ieșirea din regimul micro.

Alte situații în care societatea trece la impozit pe profit

Depășirea plafonului nu este singurul motiv pentru ieșirea din sistem.

Microîntreprinderea poate deveni plătitoare de impozit pe profit și atunci când:

• nu mai îndeplinește condiția privind salariatul;
• nu depune la termen situațiile financiare;
• începe să desfășoare activități excluse din regimul micro;
• nu mai respectă regula privind deținerea unei singure microîntreprinderi;
• se modifică alte condiții obligatorii prevăzute de Codul fiscal.

Momentul exact al trecerii la impozit pe profit diferă în funcție de condiția încălcată.

Cum se calculează baza impozabilă?

Impozitul micro nu se aplică pur și simplu asupra tuturor sumelor înregistrate în conturile de venituri.

Regula generală pornește de la veniturile din orice sursă, din care se scad anumite categorii prevăzute expres de Codul fiscal.

Printre acestea se regăsesc, în condițiile legii:

• veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
• veniturile aferente serviciilor în curs de execuție;
• veniturile din producția de imobilizări;
• veniturile din subvenții;
• anumite venituri din provizioane și ajustări;
• anumite despăgubiri;
• veniturile din diferențe de curs valutar;
• anumite venituri financiare;
• dividendele primite de la persoane juridice române;
• anumite dividende primite de la filiale din alte state membre UE;
• bonificațiile acordate de organul fiscal.

În anumite situații, la baza impozabilă se adaugă și elementele prevăzute expres de Codul fiscal.

De aceea, baza impozabilă pentru impozitul micro nu trebuie confundată cu cifra de afaceri utilizată pentru verificarea plafonului de 100.000 euro.

Sunt două noțiuni fiscale cu scopuri diferite.

Când se calculează și se plătește impozitul?

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se calculează și se plătește trimestrial.

Termenul general este: 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

Până la termenul de plată trebuie depusă și declarația fiscală aferentă.

Microîntreprindere nu înseamnă automat impozitare mai avantajoasă

Cota de 1% poate părea foarte redusă, dar trebuie avut în vedere faptul că impozitul este calculat în funcție de venituri, nu de profit.

De exemplu, două societăți cu aceeași cifră de afaceri pot avea niveluri foarte diferite ale profitului.

O societate cu marjă ridicată poate fi avantajată de impozitul de 1%, în timp ce pentru o afacere cu marje foarte mici diferența față de impozitul pe profit poate fi mai redusă.

De aceea, regimul fiscal trebuie analizat împreună cu structura concretă a afacerii.

Ce trebuie să verifice o firmă la începutul fiecărui an?

Pentru aplicarea corectă a regimului micro este recomandată verificarea cel puțin a următoarelor elemente:

1. veniturile realizate la 31 decembrie;
2. existența întreprinderilor legate;
3. participațiile directe și indirecte ale asociaților;
4. eventualele activități ale asociaților prin PFA sau alte forme independente;
5. existența cel puțin a unui salariat;
6. depunerea la termen a situațiilor financiare;
7. natura activităților desfășurate;
8. respectarea condiției privind existența unei singure microîntreprinderi.

În special după reducerea plafonului la 100.000 euro, verificarea întreprinderilor legate devine esențială.

Concluzie

În 2026, regimul microîntreprinderilor este mai restrictiv decât în anii precedenți.

Principalele elemente care trebuie reținute sunt:

plafon de 100.000 euro, cotă de impozitare de 1%, cel puțin un salariat și o singură microîntreprindere pentru asociații care dețin peste 25%, în condițiile Codului fiscal.

În plus, plafonul de 100.000 euro trebuie verificat ținând seama și de întreprinderile legate, inclusiv, în anumite situații, de activitățile desfășurate de asociați prin PFA, întreprinderi individuale sau alte forme de organizare.

O analiză făcută numai pe baza veniturilor unei singure societăți poate conduce astfel la o încadrare fiscală greșită.