luni, 27 noiembrie 2017

1 iulie 2018: Majorare punct de pensie

In Monitorul oficial nr. 902 / 2017 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Potrivit acestei ordonante, incepand cu data de 1 iulie 2018, valoarea punctului de pensie se majorează cu 10% şi este de 1.100 lei.  

Totodata în perioada 1 iulie- 31 decembrie 2018 nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari este de 640 lei. 

Pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 79/2017 este obligatorie iniţierea negocierii colective

In Monitorul oficial nr. 902 / 2017 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
 
Aceasta ordonanta precizeaza ca prin derogare de la prevederile art. 129 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011 în unităţile în care nu există încheiat contract/acord colectiv de muncă, iniţierea negocierii colective este obligatorie, pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.  
  
Totodata prin derogare de la prevederile art. 129 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 62/2011 pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 este obligatorie negocierea colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare. 
  
În aplicarea prevederilor mai sus şi prin derogare de la prevederile art. 135 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011 în unităţile în care nu există sindicat reprezentativ afiliat la o federaţie reprezentativă la sectorul de activitate, la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiţionale, după caz, pot participa reprezentanţi ai federaţiei sindicale, în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanţii salariaţilor.  
  
În aplicarea prevederilor mai sus şi prin derogare de la prevederile art. 135 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 62/2011 în unităţile în care nu există sindicat la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiţionale, după caz, pot participa reprezentanţii salariaţilor împreună cu un reprezentant al unei federaţii reprezentative la sectorul de activitate sau a unei confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional, la invitaţia reprezentanţilor salariaţilor.  
 
Aceste negociere va trebui sa se desfasoare obligatoriu în perioada 20 noiembrie-20 decembrie 2017.

ANAF: Noul model al formularului "Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor"

In Monitorul oficial nr. 901 / 2017 a fost publicat Ordinul nr. 3077/2017 pentru aprobarea formularului tipizat "Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor" utilizat de personalul din activitatea de informaţii fiscale, împuternicit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Ordinul nr. 10/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea raportărilor periodice cuprinzând informaţii statistice de natură financiar-contabilă, aplicabile sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din alte state membre

In Monitorul oficial nr. 897 / 2017 a fost publicat Ordinul nr. 10/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea raportărilor periodice cuprinzând informaţii statistice de natură financiar-contabilă, aplicabile sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din alte state membre.

Modelul şi conţinutul formularului "Raportul pentru fiecare ţară în parte"

In Monitorul oficial nr. 894 / 2017 a fost publicat Ordinul nr. 3049/2017 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului "Raportul pentru fiecare ţară în parte".
 
Formularul se va transmite organului fiscal competent pentru administrarea creanţelor contribuabililor care au obligaţia depunerii acestuia în termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaţionale.   

Potrivit art. 293 ^ 3 din Codul de Procedura Fiscala raportul pentru fiecare ţară în parte trebuie să conţină următoarele informaţii cu privire la grupul de întreprinderi multinaţionale: 
 
a) informaţii agregate referitoare la suma veniturilor, profitul/pierderile anterioare impozitării veniturilor, impozitul pe venit plătit, impozitul pe venit acumulat, capitalul declarat, profitul nedistribuit, numărul de salariaţi şi imobilizările corporale, altele decât numerarul sau echivalentele de numerar pentru fiecare jurisdicţie în care îşi desfăşoară activitatea grupul de întreprinderi multinaţionale; 
b) identificarea fiecărei entităţi constitutive din grupul de întreprinderi multinaţionale, precizând jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală respectiva entitate constitutivă şi, în cazul în care este diferită de respectiva jurisdicţie de rezidenţă fiscală, jurisdicţia potrivit legislaţiei în temeiul căreia este organizată respectiva entitate constitutivă şi natura principalei sau principalelor activităţi economice ale respectivei entităţi constitutive.  
 
Grupul de întreprinderi multinaţionale este un grup care include două sau mai multe întreprinderi a căror rezidenţă fiscală se află în jurisdicţii diferite sau care include o întreprindere cu rezidenţa fiscală într-o jurisdicţie, dar care este impozabilă în altă jurisdicţie pentru activitatea desfăşurată prin intermediul unui sediu permanent şi care nu este un grup de întreprinderi multinaţionale exclus.

Grupul de întreprinderi multinaţionale exclus este un grup care, în anul precedent anului fiscal de raportare, are un venit consolidat total mai mic de 750.000.000 euro sau o sumă în lei echivalentă cu 750.000.000 euro, astfel cum se reflectă în situaţiile financiare consolidate ale grupului pentru respectivul an fiscal precedent. 


joi, 23 noiembrie 2017

Procedura de soluţionare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată formulate de către persoane impozabile neînregistrate şi care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilite pe teritoriul Uniunii Europene

In Monitorul oficial nr. 892 / 2017 a fost publicat Ordinul nr. 3159/2017 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată formulate de către persoane impozabile neînregistrate şi care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilite pe teritoriul Uniunii Europene, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Pentru a beneficia de rambursarea TVA, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la pct. 74 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal şi să îşi desemneze un reprezentant în România în scopul rambursării, potrivit pct. 74 alin. (5) din aceleaşi norme.
  
Reprezentantul în scopul rambursării/Persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană care utilizează regimul special pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau de televiziune prevăzut la art. 314 din Codul fiscal solicită rambursarea taxei pe valoarea adăugată prin completarea şi depunerea formularului 313 "Cerere de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate şi care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilite pe teritoriul Uniunii Europene", cod MFP 14.13.03.02/13.

Reprezentantul desemnat în scopul rambursării trebuie să înregistreze la organul fiscal central în a cărui evidenţă fiscală este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe actul de împuternicire, potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.