marți, 5 decembrie 2017

Ordinul nr. 1786/5384/2017 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011

In Monitorul oficial nr. 909 / 2017 a fost publicat Ordinul nr. 1786/5384/2017 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011.

Legea nr. 217/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

In Monitorul oficial nr. 908 / 2017 a fost publicata Legea nr. 217/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Recalcularea pensiei anticipate partiale pentru anumite categorii de pensionari

In Monitorul oficial nr. 908 / 2017 a fost publicata Legea nr. 216/2017 pentru completarea articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Potrivit acestei legi  persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-16 iulie 2016 beneficiază de recalcularea pensiei.
 
Recalcularea se face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidenţele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului. 
  
Aceste prevederi se aplică persoanelor care, până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Aparate de marcat electronice fiscale: Modificarea normelor metodologice

In Monitorul oficial nr. 907 / 2017 a fost publicata HG nr. 804/2017 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003.

Cele mai importante modificari aduse normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 28/1999 sunt:

1. Clarificarea art. 1 alin. (1)  din OUG nr. 28/1999

În sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, prin operatori economici se înţelege persoanele fizice şi juridice, întreprinderile familiale, precum şi orice alte entităţi, cu excepţia instituţiilor publice, care încasează, pe teritoriul României, inclusiv în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, de la persoane fizice sau juridice, contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie.   

2. Definirea substitutelor de numerar si a comertului ocazional 

Astfel, sunt considerate substitute de numerar bonurile de valoare acordate potrivit legii, de tipul tichetelor de masă, voucherelor de vacanţă, tichetelor cadou şi tichetelor de creşă, tichetelor sociale, tichetului Rabla şi altele asemenea.   

Prin livrări de bunuri cu amănuntul şi prestări de servicii direct către populaţie se înţelege acele activităţi desfăşurate cu caracter permanent sau sezonier. Nu intră în această categorie livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate ocazional, direct către populaţie, de către operatorii economici, alţii decât comercianţii cu amănuntul. Prin comerţ ocazional se înţelege actele de comerţ cu caracter întâmplător, efectuate pe durată limitată de timp cu ocazia unor târguri, saloane, sărbători cu caracter laic, expoziţii cu vânzare, precum şi livrările de bunuri către proprii angajaţi pentru uzul propriu.

3. Defectarea aparatelor de marcat fiscale

În situaţia defectării aparatului de marcat electronic fiscal utilizatorii consemnează în cartea de intervenţii a aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora la care au anunţat defectarea acestuia şi păstrează notificarea efectuată conform celor convenite de părţile contractante potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (81) din OUG nr. 28/1999.  
 
Până la repunerea în funcţiune a aparatului defect, utilizatorii, cu excepţia taximetriştilor, înregistrează toate operaţiunile efectuate în această perioadă într-un registru, denumit în continuare registru special, care se completează fără ştersături şi fără spaţii neutilizate. 
  
Registrul special are paginile numerotate, este sigilat şi ştampilat de către organul fiscal competent la care se depun declaraţiile fiscale, cu precizarea numărului de pagini conţinut de acesta, şi este prezentat de către utilizator, cu excepţia taximetriştilor, pentru vizare la organul fiscal în a cărui rază teritorială a fost instalat aparatul de marcat electronic fiscal, înainte de începerea activităţii.
 
La repunerea în funcţiune a aparatului tehnicianul unităţii de service acreditate, consemnează în registrul special, după ultima înregistrare a operaţiunilor efectuate de utilizator, data şi ora începerii funcţionării aparatului, sub semnătura şi numele în clar ale tehnicianului de service.
 
Până la repunerea în funcţiune a aparatului defect, utilizatorii emit chitanţe pentru respectivele operaţiuni şi facturi, la cererea clienţilor, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 227/2015. Utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de schimb valutar aplică prevederile din legislaţia care reglementează autorizarea şi/sau înregistrarea entităţilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naţionale a României.

4. Obigatia utilizarii aparatelor de marcat fiscale de catre activităţile de schimb valutar
  
Obligatia utilizarii aparatelor de marcat fiscale exista pt. activităţile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice efectuate de casele de schimb valutar organizate ca persoane juridice conform Legii societăţilor nr. 31/1990, având ca principal obiect de activitate activităţile de schimb valutar pentru persoane fizice cod CAEN 6612, iar ca activităţi secundare numai cele incluse în cod CAEN 6619 şi autorizate prin intermediul Comisiei de autorizare a activităţii de schimb valutar.
  
5. Scutirea pt. serviciile de instalaţii, reparaţii şi întreţinere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului, precum si pt. efectuarea lucrărilor de construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere de locuinţe

Scutirea se acorda pt. serviciile de instalaţii, reparaţii şi întreţinere a bunurilor efectuate la domiciliul clientului şi, respectiv, lucrările de construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere a locuinţelor, executate de către operatori economici specializaţi, inclusiv materialele utilizate pentru realizarea acestor activităţi, dacă materialele respective sunt cuprinse în facturi şi alte documente legale emise de prestatorul serviciului ori executantul lucrării.  
 
Asamblarea, montarea ori instalarea bunurilor care sunt executate ca operaţiuni auxiliare ocazionate de vânzarea mărfurilor de către un comerciant cu amănuntul nu se încadrează în excepţiile prevăzute  de ordonanţa de urgenţă.

6. Staţiile de comercializare a carburanţilor

Aparatele de marcat electronice fiscale destinate staţiilor de comercializare a carburanţilor care, în aceeaşi locaţie, pe lângă carburanţi mai comercializează şi alte produse pot fi dotate cu două echipamente fiscale distincte, unul pentru carburanţi şi unul pentru celelalte produse. Programul de aplicaţie trebuie să controleze şi să asigure gestionarea distinctă a vânzărilor de carburanţi de vânzarea celorlalte produse.

7. Continutul bonului fiscal

Antetul bonului fiscal se tipăreşte pe toate documentele emise cu aparatul de marcat electronic fiscal şi conţine cel puţin denumirea, adresa de la locul de instalare a aparatului, inclusiv judeţul, sau, după caz, menţiunea «activităţi cu caracter ambulant» ori «taxi», precum şi codul de identificare fiscală al utilizatorului. În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie, precum şi al celor destinate schimbului valutar, în antet se înscriu, după caz, şi numărul de înmatriculare al taximetrului, numărul autorizaţiei taxi, numărul de telefon şi de fax al operatorului de transport sau al taximetristului independent şi, respectiv, codul statistic atribuit caselor de schimb valutar de către Ministerul Finanţelor Publice.
 

Conţinutul bonului fiscal, cu excepţia bonurilor fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de schimb valutar şi de taximetrie, cuprinde cel puţin următoarele elemente: 
   
a) data, ora şi minutul emiterii bonului fiscal; 
b) numărul de ordine al acestuia, la nivelul zilei de lucru; 
c) numele sau codul operatorului; 
d) denumirea fiecărui bun livrat sau a serviciului prestat; 
e) preţul sau tariful unitar; 
f) cantitatea; 
g) valoarea pe fiecare operaţiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei acesteia; 
h) valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; 
i) valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote ale acesteia, cu indicarea nivelului de cotă; 
j) valoarea totală a operaţiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul; 
k) valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul; 
l) codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului, pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din OUG nr. 28/1999; 
m) unitatea de măsură, pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din OUG nr. 28/1999; 
n) modalitatea de plată, pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din OUG nr. 28/1999.  
 
În conţinutul bonurilor fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţii de schimb valutar se înscriu in plus şi următoarele date: 
    
a) datele de identificare a clientului, respectiv numele, prenumele, ţara, actul de identitate, rezident, nerezident; 
b) suma încasată de la client; 
c) cursul de schimb valutar; 
d) comisionul practicat şi nivelul cotei de taxă pe valoarea adăugată; 
e) suma plătită clientului; 
f) valoarea taxei pe valoarea adăugată, cu indicarea nivelului de cotă a acesteia. 
 
În conţinutul bonurilor fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie se înscriu in plus şi următoarele date, pe fiecare set de tarife folosit: 
    
a) numărul cursei; 
b) numărul setului de tarife şi cota de taxă pe valoarea adăugată; 
c) tariful de pornire; 
d) tariful de distanţă (lei/km); 
e) distanţa parcursă (km) şi valoarea (lei); 
f) tariful de staţionare (lei/oră); 
g) durata staţionării şi valoarea, care include şi durata de circulaţie sub viteza de comutare; 
h) tariful pentru încărcare/descărcare, dacă este cazul; 
i) durata prestaţiei de încărcare/descărcare, dacă este cazul; 
j) preţul total al serviciului; 
k) valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată, cu indicarea nivelului de cotă a acesteia. Dacă în timpul unei călătorii se practică mai multe seturi de tarife, în finalul conţinutului bonului fiscal se calculează valoarea totală a călătoriei şi valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată; 
l) durata cursei. 
 
În conţinutul bonurilor fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate magazinelor situate în aeroporturile internaţionale se inscriu in plus şi următoarele date: 
    
a) datele de identificare a clientului, respectiv numele, prenumele, tipul şi numărul documentului de trecere a frontierei de stat; 
b) numărul cursei, în cazul transportului aerian.  
 
În cazul utilizatorilor care nu sunt plătitori de TVA potrivit legii, imediat după înscrierea elementelor obligatorii se tipăreşte cu majuscule textul «NEPLĂTITOR TVA».   

Pe bonurile fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităţilor de comercializare a mărfurilor în aeroporturile internaţionale se tipăreşte sintagma «EXPORT».
 
    
Bonurile fiscale pot să evidenţieze în valută contravaloarea bunurilor livrate şi serviciilor prestate clienţilor de către operatorii economici care realizează activităţi în conformitate cu prevederile Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 4/2005.

 
 

miercuri, 29 noiembrie 2017

Ianuarie 2018: Modificarea OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

In Monitorul oficial nr. 902 / 2017 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Potrivit acestei ordonante, incepand cu drepturile lunii ianuarie 2018, cuantumul indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. Cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.

Valoarea indicatorului social de referinţă este cea prevăzută in Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Totodata, cuantumul indemnizaţiei lunare se majorează cu suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.

 

luni, 27 noiembrie 2017

1 iulie 2018: Majorare punct de pensie

In Monitorul oficial nr. 902 / 2017 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Potrivit acestei ordonante, incepand cu data de 1 iulie 2018, valoarea punctului de pensie se majorează cu 10% şi este de 1.100 lei.  

Totodata în perioada 1 iulie- 31 decembrie 2018 nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari este de 640 lei.