joi, 26 mai 2022

Modificarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019

În Monitorul oficial nr. 483/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1113/2022 pentru completarea Procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.810/2019.

Potrivit acestui ordin, prevederile referitoare la restructurarea obligatiilor sunt aplicabile şi obligaţiilor de plată reprezentând taxa pe valoarea adăugată cu scadenţe anterioare datei de 31 decembrie 2020 inclusiv şi care rezultă din înscrierea în rândurile de regularizări din decontul de TVA a taxei colectate, precum şi a taxei deductibile, prin care se corectează taxa pe valoarea adăugată cu scadenţe anterioare datei de 31 decembrie 2020 inclusiv.

Ori de câte ori se face o regularizare de TVA, în scopul stabilirii obligaţiilor de plată accesorii ce pot face obiectul restructurării, debitorii trebuie să detalieze în planul de restructurare informaţiile cu privire la taxa pe valoarea adăugată înscrisă pe rândul de regularizare, cu precizarea perioadei fiscale, a scadenţei, precum şi a sumei aferente.

Instrucţiuni MF pentru aplicarea TITLUL VIII - Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din Codul de procedură fiscală

În Monitorul oficial nr. 482/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1021/2022 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Acest ordin pune in aplicare prevederile art. 272 din Codul de procedură fiscală care precizeaza ca contestaţiile formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrativ-fiscale emise de organul fiscal central se soluţionează de către structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

 

Ordinul nr. 856/2022 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă

În Monitorul oficial nr. 482/2022 a fost publicat Ordinul nr. 856/2022 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.

 

Ordinul nr. 776/2022 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.845/2015 pentru aprobarea procedurilor de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, precum și pentru modificarea altor acte normative

În Monitorul oficial nr. 477/2022 a fost publicat Ordinul nr. 776/2022 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.845/2015 pentru aprobarea procedurilor de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, precum și pentru modificarea altor acte normative.

Plata salariilor restante in cadrul lanţurilor de subcontractare

În Monitorul oficial nr. 476/2022 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 66/2022 pentru completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale.

Pana la aparitia acestei legi, un contractant este răspunzător pentru drepturile lucrătorilor detaşaţi numai la nivel transfrontalier, pentru respectarea principiului nediscriminării şi proporţionalităţii în cadrul lanţurilor de subcontractare privind libertatea de a presta servicii în România Astel în situaţia în care atât contractantul, cât şi subcontractantul sunt stabiliţi pe teritoriul României se impune, în mod similar, reglementarea răspunderii contractantului la nivel naţional în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale nete restante aferente salariului brut pe ţară garantat în plată, datorate salariaţilor de către subcontractant.

Astfel potrivit acestei legi, in cadrul lanţurilor de subcontractare în care contractantul şi subcontractantul sunt stabiliţi pe teritoriul României, pentru activităţile prevăzute în anexă, contractantul căruia întreprinderea îi este subcontractant direct răspunde în solidar cu aceasta sau în locul său pentru drepturile salariale nete restante ale salariatului subcontractantului, aferente salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi/sau contribuţiilor datorate unor fonduri sau instituţii comune ale partenerilor sociali.

În situaţia în care subcontractantul direct nu îşi execută obligaţia de plată a salariului prevăzută în contractul individual de muncă, salariatul are dreptul să solicite contractantului plata doar pentru drepturile salariale nete restante aferente salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Subcontractantul are obligaţia de a plăti salariatului diferenţa dintre suma primită de către acesta de la contractant şi suma aferentă acoperirii integrale a drepturilor salariale cuvenite, precum şi obligaţia de a reţine şi plăti impozitul şi contribuţiile sociale aferente drepturilor salariale, în condiţiile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Răspunderea menţionată se limitează la drepturile salariale cuvenite salariatului subcontractantului pentru activitatea prestată de acesta în temeiul relaţiei contractuale dintre contractant şi subcontractantul direct al acestuia. Subcontractantul are obligaţia de a plăti contractantului sumele achitate de acesta salariatilor subcontractantului.

Contractantul este exonerat de răspunderea de a efectua plata salarialiilor nete restante, dacă face dovada că a achitat subcontractantului toate obligaţiile contractuale scadente, aferente relaţiei contractuale dintre aceştia.

Măsuri pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă

În Monitorul oficial nr. 468/2022 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia.

Beneficiază de sprijin material sub formă de tichete sociale emise pe suport electronic următoarele categorii de persoane şi familii, denumite în continuare beneficiari:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) persoanele - copii şi adulţi -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
f) persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. 

Sprijinul material acordat pe baza tichetului social pe suport electronic are o valoare nominală de 250 lei şi se acordă o dată la două luni categoriilor de beneficiari de mai sus. Sumele acordate pot fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări.

În sensul acestei ordonanţe de urgenţă, prin venituri se înţeleg:

a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii;
b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii;
c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii şi casele de pensii sectoriale;
d) venituri din indemnizaţia socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
e) venituri din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
f) indemnizaţia de acomodare acordată în baza Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
g) indemnizaţia pentru îngrijirea copilului cu dizabilitate cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani, acordată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
h) veniturile neimpozabile prevăzute la art. 62 lit. b), c), n), q) şi r) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
i) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 83 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
j) venituri din investiţii, definite conform art. 91 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
k) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, definite conform art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
l) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare, definite conform art. 111 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
m) venituri din alte surse, definite conform art. 114 şi 117 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României

În Monitorul oficial nr. 468/2022 a fost publicata Circulara nr. 11/2022 privind nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.

Începând cu data de 11 mai 2022, nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României este de 3,75% pe an.

Stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora

În Monitorul oficial nr. 466/2022 a fost publicat Ordinul nr. 878/2022 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora.

Acest ordin a fost aprobat luând în considerare necesitatea creării mecanismului privind automatizarea înfiinţării şi ridicării popririlor bancare de către organele de executare silită din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în limita sumelor înscrise în actele de executare silită, astfel încât disponibilităţile băneşti existente în conturile contribuabililor să nu fie afectate peste limita sumelor înscrise în adresa de înfiinţare a popririi bancare şi să nu se producă sincope în activitatea desfăşurată de aceştia, iar ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară să se realizeze cu operativitate.

Procedura privind recalcularea din oficiu de către organul fiscal a contribuției de asigurări sociale de sănătate

În Monitorul oficial nr. 460/2022 a fost publicat Ordinul nr. 493/2022 pentru aprobarea Procedurii privind recalcularea din oficiu de către organul fiscal a contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și a modelului și conținutului formularului "Referat privind recalcularea contribuției de asigurări sociale de sănătate".

Aceasta procedură se aplică, începând cu data de 1 ianuarie 2021, persoanelor fizice prevăzute la art. 180 din Codul fiscal care au optat pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prin depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - capitolul II (denumită declaraţie unică estimativă) şi care au decedat în cursul aceluiaşi an fiscal/celor 12 luni pentru care datorează contribuţia, după caz.

Persoanele fizice prevăzute la art. 180 din Codul fiscal sunt persoanele care se încadrează în următoarele categorii şi au optat pentru plata contribuţiei:

a) persoanele fizice care au estimat pentru anul fiscal venituri anuale cumulate din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) -h) din Codul fiscal sub nivelul plafonului minim anual de cel puţin 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice estimative;

b) persoanele fizice care nu au realizat venituri de natura celor prevăzute la art. 155 din Codul fiscal şi nu s-au încadrat în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 154 alin. (1) din Codul fiscal;

c) persoanele fizice care au realizat venituri de natura celor prevăzute la art. 155 din Codul fiscal, pentru care nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Recalcularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se face până la data de 31 decembrie a anului fiscal în care contribuabilul a decedat sau ori de câte ori se constată îndeplinirea condiţiilor pentru efectuarea recalculării, potrivit legii.

Recalcularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se face după cum urmează:

a) se recalculează baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, proporţional cu perioada de până la luna în care survine decesul;
b) se stabileşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, prin aplicarea cotei de 10%, prevăzută la art. 156 din Codul fiscal, asupra bazei de calcul recalculate de la lit. a).

Modificari la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată

În Monitorul oficial nr. 456/2022 a fost publicata Legea nr. 128/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.

Potrivit acestei legi, operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile şi autorităţile publice definite de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, care încasează impozite, taxe, contribuţii, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi, tarife, alte obligaţii de plată şi sume pentru serviciile prestate sau intermediate, au obligaţia să accepte încasări şi prin intermediul cardurilor de debit, de credit sau preplătite, atât prin intermediul unui terminal POS, cât şi prin aplicaţii care facilitează acceptarea plăţilor electronice. 

Totodata, persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, aşa cum acestea sunt definite de Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări de servicii, care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 50.000 euro în echivalent lei, au obligaţia să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare, inclusiv aplicaţii ce facilitează acceptarea plăţilor electronice. Prin activitatea de prestări de servicii se intelege orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri.

Obligaţia de acceptare de către persoanele juridice a cardurilor de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare, se naşte începând cu trimestrul următor celui în care încasările din cursul anului respectiv au depăşit pragul de 50.000 euro. Cursul de schimb valutar pentru determinarea echivalentului în lei este cel comunicat de BNR în ultima zi a anului precedent.

În cazul în care, timp de 2 ani consecutivi, pragul menţionat mai sus nu a fost depăşit, entităţile desemnate nu mai au obligaţia de acceptare a cardurilor de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare.