marți, 16 februarie 2021

Modelul legitimației pentru aleșii locali și a modelului semnului distinctiv al calității acestora

In Monitorul oficial nr. 151/2021 a fost publicata Hotărârea nr. 18/2021 privind stabilirea modelului legitimației pentru aleșii locali și a modelului semnului distinctiv al calității acestora.

Aceasta hotarare pune in aplicare art. 206 din Codului administrativ, potrivit caruia:

- după depunerea jurământului de primar, respectiv de președintele consiliului județean, acestora li se înmânează legitimația, semnată de președintele ședinței în care a fost adoptat modelul acesteia, un semn distinctiv al calității de primar, respectiv de președinte al consiliului județean, pe care aceștia au dreptul să le poarte, potrivit legii, pe întreaga durată a mandatului, precum și o eșarfă, în culorile drapelului național al României. Legitimația primarului, respectiv a președintelui consiliului județean este înmânată de către secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale.

- după alegerea viceprimarului, respectiv a vicepreședintelui consiliului județean, acestuia i se înmânează legitimația, semnată de primar sau președintele consiliului județean, după caz, precum și un semn distinctiv al calității de viceprimar, respectiv de vicepreședinte al consiliului județean. Legitimația viceprimarului, respectiv a vicepreședintelui consiliului județean este înmânată de către secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale.

- după declararea ca legal constituit a consiliului local sau județean, după caz, consilierilor în funcție li se eliberează o legitimație care atestă calitatea de membru al consiliului local, respectiv al consiliului județean, semnată de primar sau de președintele consiliului județean, după caz, și primesc un semn distinctiv al calității lor de reprezentanți aleși ai colectivității locale, pe care au dreptul să îl poarte pe întreaga durată a mandatului.

Eșarfa în culorile drapelului național al României se poartă în mod obligatoriu la Ziua Națională a României, la solemnități, recepții, ceremonii publice și la celebrarea căsătoriilor, indiferent de locul de desfășurare a acestora.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu