miercuri, 28 aprilie 2021

Transmiterea situațiilor financiare trimestriale centralizate întocmite de instituțiile publice

In Monitorul oficial nr. 404/2021 a fost publicat Ordinul nr. 494/2021 privind transmiterea situațiilor financiare trimestriale centralizate întocmite de instituțiile publice și pentru modificarea și completarea unor ordine ale ministrului finanțelor publice în domeniul contabilității instituțiilor publice.

Situațiile financiare trimestriale centralizate, întocmite de instituțiile publice pentru trimestrele I-III ale anului 2021, nu se mai transmit pe suport hârtie la Ministerul Finanțelor și la unitățile subordonate. Documentele transmise la Ministerul Finanțelor și la unitățile subordonate pot fi semnate cu semnătură electronică calificată.

Situațiile financiare trimestriale centralizate se transmit în formatul electronic generat de programul informatic pus la dispoziție de Ministerul Finanțelor, precum și scanate prin e-mail, la termenele stabilite de reglementările contabile în vigoare, semnate de către persoanele cu atribuții în acest sens, însoțite de o adresă de înaintare.

Adresele de e-mail la care/de la care vor fi transmise documentele se stabilesc de comun acord între Ministerul Finanțelor sau unitățile subordonate, după caz, și instituțiile publice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu