luni, 6 septembrie 2021

Normele tehnice privind administrarea contingentelor tarifare în România

In Monitorul oficial nr. 802/2021 a fost publicat Ordinul nr. 1.241/2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind administrarea contingentelor tarifare în România.

Aceste norme tehnice stabilesc modul de funcționare în România a sistemului de gestionare a contingentelor tarifare deschise prin reglementări ale Uniunii Europene, administrate de Comisia Europeană - Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală (DG TAXUD), în conformitate cu ordinea cronologică a datelor de acceptare a declarațiilor vamale de punere în liberă circulație a mărfurilor, după principiul "primul venit, primul servit".

Contingentul tarifar este volumul de mărfuri exprimat cantitativ sau valoric ce poate fi pus în liberă circulație cu un tratament tarifar favorabil, constând în reducerea sau exceptarea de taxe vamale, stabilit de DG TAXUD.

Cererea de alocare se întocmește de către declarantul vamal numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) contingentul tarifar este deschis printr-o reglementare unională în vigoare;
b) balanța acestuia nu este epuizată.

Declarantul vamal poate depune la biroul vamal o cerere scrisă de alocare retroactivă a unui contingent tarifar, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:

a) declarația vamală a fost depusă în cadrul termenului de valabilitate a reglementării Uniunii Europene care stabilește contingentul tarifar;
b) sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de reglementarea care instituie contingentul tarifar;
c) balanța contingentului tarifar de la data acceptării declarației vamale nu este epuizată la data depunerii cererii de alocare retroactivă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu