miercuri, 27 decembrie 2023

Informarea consumatorilor de către operatorii economici care desfăşoară activitate în mediul online

În Monitorul oficial nr. 1110/2023 a fost publicat Ordinul nr. 225/2023 privind informarea consumatorilor de către operatorii economici care desfăşoară activitate în mediul online, care va intra în vigoare la 25 ianuarie 2024.

Operatorii economici, care desfăşoară activitatea de comercializare/prestare de servicii în mediul online, au obligaţia de a informa consumatorii, cu privire la condiţiile de legalitate ale acesteia, prin afişarea tuturor informaţiilor în baza cărora funcţionează: denumirea persoanei juridice; cod unic de înregistrare; numărul din registrul persoanelor juridice corespunzător, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate; adresa sediului şi/sau a punctului de lucru, unde îşi desfăşoară efectiv activitatea; seria şi numărul tuturor autorizaţiilor, avizelor, atestatelor, certificatelor, licenţelor necesare desfăşurării activităţii, precum şi emitentul acestora.

Operatorii economici, care administrează sau sunt prezenţi pe pagini de vânzări, preluare comenzi online şi/sau publicitate la produse şi/sau servicii, servicii turistice, de comercializare de pachete turistice sau bilete de avion, inclusiv e-commerce - comerţ electronic, sunt obligaţi să afişeze următoarele informaţii: denumirea persoanei juridice; cod unic de înregistrare; numărul din registrul persoanelor juridice corespunzător, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate; adresa sediului şi/sau a punctului de lucru, unde îşi desfăşoară efectiv activitatea; seria şi numărul tuturor autorizaţiilor, avizelor, atestatelor, certificatelor, licenţelor necesare desfăşurării activităţii, precum şi emitentul acestora.

Documentele de mai sus sunt plasate în câmpul vizual al consumatorului, la primul contact cu prezentarea operatorului economic, înainte de a lansa comanda, astfel încât informaţiile să fie uşor de identificat. Operatorii economici care refuză afişarea informaţiilor cu privire la legalitatea activităţii desfăşurate vor fi delistaţi de pe pagina de vânzări, la solicitarea ANPC.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu