miercuri, 9 ianuarie 2019

Legea nr. 344/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată

In Monitorul oficial nr. 3 / 2019 a fost publicata Legea nr. 344/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.
   
Aceasta lege introduce regula potrivit careia în cazul operaţiunilor efectuate prin instrumente de plată cu acces la distanţă de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică pot transfera sume din contul lor în contul persoanelor fizice, cu condiţia existenţei documentelor justificative legale în evidenţa plătitorilor. 
 

Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene

In Monitorul oficial nr. 1.116 / 2018 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

Modificare veniturilor neimpozabile din activităţi agricole

In Monitorul oficial nr. 1.110 / 2018 a fost publicata Legea nr. 354/2018 pentru completarea art. 105 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
  
Aceasta lege introduce in categoria veniturilor neimpozabile din activităţi agricol si veniturile obtinute din cultura plantelor medicinale şi aromatice pana la 2 ha.

Statutul inspectorului de muncă

In Monitorul oficial nr. 1.107 / 2018 a fost publicata Legea nr. 337/2018 privind statutul inspectorului de muncă.

Deschiderea contului unic pentru achitarea amenzilor contravenţionale potrivit prevederilor Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale

In Monitorul oficial nr. 1.105 / 2018 a fost publicat Ordinul nr. 3893/2018 privind deschiderea contului unic pentru achitarea amenzilor contravenţionale potrivit prevederilor Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale.
   
În scopul încasării amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice de către agenţii constatatori din cadrul organelor care au implementat seria de evidenţă unică a proceselor-verbale de contravenţie şi modalitatea de preluare şi transmitere în sistem informatic a datelor necesare creării titlului de creanţă electronic, la Trezoreria operativă centrală şi la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului se deschid conturile:  
  

a) 50.09.01 "Cont unic aferent amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice cu domiciliu în România";  
b) 50.09.02 "Cont unic aferent amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice fără domiciliu în România".
  
Codurile IBAN aferente conturilor 50.09.01 "Cont unic aferent amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice cu domiciliu în România" şi 50.09.02 "Cont unic aferent amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice fără domiciliu în România" sunt generate fără secvenţă şi au următoarea structură:

RO zz TREZ yyy cccccc xxxxxxx,

în care:
  
a) RO = codul de ţară;
b) zz = două caractere numerice de verificare, reprezentând cifra de control;
c) TREZ = caracterele corespunzătoare codului BIC al Trezoreriei Statului;
d) yyy = codul de identificare unic al unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului;
e) cccccc = codul contului de disponibilităţi deschis potrivit planului de conturi al Trezoreriei Statului, respectiv codul contului 50.09.01 "Cont unic aferent amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice cu domiciliu în România" şi al contului 50.09.02 "Cont unic aferent amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice fără domiciliu în România";
f) xxxxxxx = 7 caractere reprezentând câmp haşurat cu litera X.

Codurile IBAN aferente conturilor:
   a) 50.09.01 "Cont unic aferent amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice cu domiciliu în România";
   b) 50.09.02 "Cont unic aferent amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice fără domiciliu în România" se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. 


Modificarea Nomenclatorului obligaţiilor fiscale care se plătesc în contul unic

In Monitorul oficial nr. 1.091 / 2018 a fost publicat Ordinul nr. 3148/2018 pentru modificarea Nomenclatorului obligaţiilor fiscale care se plătesc în contul unic, aprobat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.612/2018.
  
Potrivit acestui ordin, se abroga poziţia nr. 25 "Impozit pe veniturile obţinute la jocuri de noroc practicate în România de persoane fizice nerezidente" din Nomenclatorul obligaţiilor fiscale care se plătesc în contul unic.

marți, 8 ianuarie 2019

Stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul II al anului 2018

In Monitorul oficial nr. 1.086 / 2018 a fost publicat Ordinul nr. 2565/2018 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul II al anului 2018.
 
Potrivit acestui ordin, pentru semestrul II al anului 2018, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 31 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2015, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2006, cu completările ulterioare, şi ale Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate depăşi cuantumul de 15,18 lei.
 

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei fiscale centrale

In Monitorul oficial nr. 1.082 / 2018 a fost publicat Ordinul nr. 3733/2018 privind componenţa şi funcţionarea Comisiei fiscale centrale.

Convenţia între România şi Regatul Spaniei pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi prevenirea evaziunii fiscale şi a evitării plăţii impozitelor

In Monitorul oficial nr. 1.079 / 2018 a fost publicata Legea nr. 309/2018 privind ratificarea Convenţiei dintre România şi Regatul Spaniei pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi prevenirea evaziunii fiscale şi a evitării plăţii impozitelor şi a protocolului la convenţie, semnate la Bucureşti la 18 octombrie 2017.

Stabilirea operaţiunilor care dau dreptul la debitarea contului de TVA

In Monitorul oficial nr. 1.069 / 2018 a fost publicat Ordinul nr. 3040/2018 privind stabilirea operaţiunilor care dau dreptul la debitarea contului de TVA.

 Acest ordin stabileste următoarele operaţiuni care dau dreptul la debitarea contului de TVA: 

a) înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti, de către organele de executare silită competente;
b) înfiinţarea popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terţi, de organele de executare silită competente;
c) înfiinţarea popririi asupra sumelor pe care debitorul le are de încasat de la autorităţi sau instituţii publice, de către organele de executare silită competente;
d) valorificarea bunurilor sechestrate/intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, de către organele de executare silită competente şi cele de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului;
e) compensarea obligaţiilor reprezentând TVA de plată cu alte creanţe bugetare aprobate la restituire, în limita sumelor ce au fost compensate; 

f) alte situaţii în care TVA aferentă achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii a fost achitată de titular intr-un alt cont decât un cont de TVA sau prin alte instrumente/mijloace de plată, acesta neavând obligaţia efectuării plăţii din contul de TVA.