In Monitorul oficial nr. 1042/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.
Prin aceasta ordonanta se introduce obligatia purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.
Totodata se instituie obligativitatea ca pe durata stării de alertă, angajatorii sa dispuna munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii și ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.
Totodata, pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați, organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.
O alta masura prevede ca in perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență și analizei situației epidemiologice la nivel național, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line.
Aceasta ordonanta modifica de asemenea Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, in sensul ca părțile pot conveni, printr-un acord scris, folosirea mijloacelor aferente tehnologiei informației și comunicațiilor și/sau echipamentelor de muncă proprii ale telesalariatului, cu specificarea condițiilor de utilizare.