luni, 9 noiembrie 2020

Codul fiscal: modificarea modului de calcul a impozitului pe clădirile cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice

In Monitorul oficial nr. 1041/2020 a fost publicata Legea nr. 241/2020 pentru modificarea alin. (1) al art. 459 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Potrivit acestei legi impozitul pe clădirile cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice se va efectua prin însumarea:

a) impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial conform art. 457 din Codul fiscal;

b) impozitului determinat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial, indicată prin declarație pe propria răspundere, și cu condiția ca cheltuielile cu utilitățile să nu fie înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică, prin aplicarea cotei stabilite conform art. 458 asupra valorii impozabile stabilite conform art. 457, fără a fi necesară stabilirea valorii prin depunerea documentelor prevăzute la art. 458 alin. (1) din Codul fiscal.

La art. 458 alin. (1) din Codul fiscal se precizeaza ca pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii care poate fi:

a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință;
b) valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință;
c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu