vineri, 27 noiembrie 2020

Introducerea unor noi zile libere pentru părinți pentru vederea supravegherii copiilor

In Monitorul oficial nr. 1108/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 198/2020 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Potrivit acestei ordonante in perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, se acorda zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor și în situația în care, prin ordinul ministrului educației și cercetării, emis în baza art. 38 alin. (13) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line.

Parintii mai beneficiaza de zile libere în vederea supravegherii copiilor:

- în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, unde aceștia sunt înscriși, ca urmare a rezultatului anchetei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, efectuată de direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, și având în vedere hotărârile comitetului județean pentru situații de urgență, respectiv Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului București;

-  în situațiile în care s-a stabilit aplicarea scenariului 2 «Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și Revenirea parțială prin rotație de 1-2 săptămâni a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție», respectiv a scenariului 3 «Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online» prevăzute în anexa nr. 1 - Ghidul privind măsurile sanitare și de protecție în unitățile de învățământ preuniversitar în perioada pandemiei COVID-19 la anexa la Ordinul ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările ulterioare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu