marți, 15 septembrie 2020

Facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice

In Monitorul oficial nr. 824/2020 a fost publicata Legea nr. 199/2020 privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice.

Aceasta lege se aplică în cazul facturilor electronice emise ca urmare a executării contractelor atribuite în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012, cu modificările și completările ulterioare, a căror valoare este egală sau mai mare decât pragurile prevăzute de lege și față de care există obligația publicării unui anunț de participare/concesionare și/sau a unui anunț de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Autoritățile și entitățile contractante pot aplica prevederile acestei legi și în cazul facturilor electronice emise ca urmare a executării contractelor, a căror valoare este mai mică decât pragurile prevăzute de lege față de care există obligația publicării unui anunț de participare/concesionare și/sau a unui anunț de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta lege nu se aplică facturilor electronice emise ca urmare a executării contractelor clasificate potrivit legii sau în cazul în care atribuirea și executarea contractului de achiziție publică au necesitat impunerea, potrivit dispozițiilor legale, a unor măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esențiale de securitate ale statului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu