luni, 11 aprilie 2022

Modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate

În Monitorul oficial nr. 315/2022 a fost publicata Legea nr. 73/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit acestei legi, in cazul copilului pentru care s-a dispus măsura carantinei sau a izolării în condiţiile Legii nr. 136/2020, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asiguraţii pentru care nu se dispune măsura carantinei sau a izolării au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru supravegherea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 18 ani.

Indemnizaţia se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul curant sau, după caz, de medicul de familie care a luat în evidenţă şi a monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii şi durata monitorizării.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei este de 100% din baza de calcul stabilită conform art. 10 din OUG nr. 158/2005 şi se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu