joi, 22 iunie 2023

Ordonanţa de urgenţă nr. 47/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

În Monitorul oficial nr. 466/2023 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 47/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, in vigoare de la 26 mai 2023.

Potrivit acestei ordonante, la stabilirea procentului de 4% nu se iau în calcul asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav angajaţi în condiţiile legii.

Potrivit legii nr. 448/2006, autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu