vineri, 4 martie 2022

Formularul-tip al cererii unice de plată pentru anul 2022

În Monitorul oficial nr. 198/2022 a fost publicat Ordinul nr. 46/2022 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2022.

Cererea unică de plată, completată de fermieri, se depune la centrele locale/judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, (APIA), în perioada 1 martie-16 mai 2022, conform prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea, cu modificările şi completările ulterioare. 

Cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 16 mai 2022, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 16 mai 2022, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii, cu modificările şi completările ulterioare. 

În conformitate cu prevederile art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014, cu modificările şi completările ulterioare, modificările cererilor unice de plată se depun la APIA până la data de 31 mai 2022 inclusiv, fără aplicarea de penalităţi. Fermierii pot depune modificări ale cererii unice de plată după data de 31 mai 2022, până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă modificarea cererii unice de plată ar fi fost depusă până la data de 31 mai 2022.

Cererea unică de plată se depune la centrele judeţene ale APIA, pentru fermierii care solicită la plată o suprafaţă de peste 50 de hectare teren agricol şi la centrele locale ale APIA, pentru fermierii care solicită la plată o suprafaţă de până la 50 de hectare teren agricol.

În cazul în care producătorul agricol foloseşte apă pentru irigaţii, odată cu depunerea cererii unice de plată sau până la data-limită de depunere a acesteia, trebuie să prezinte documente doveditoare ale dreptului de utilizare a apei pentru irigaţii, respectiv: autorizaţia de gospodărire a apelor, eliberată de Administraţia Naţională "Apele Române", calitatea de membru al unei organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii (OUAI), contractul de irigaţii al OUAI încheiat cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) sau contractul de irigaţii încheiat între beneficiar şi ANIF, după caz.

joi, 3 martie 2022

Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali

În Monitorul oficial nr. 184/2022 a fost publicata Hotărârea nr. 3/2022 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali, in vigoare de la 24 februarie 2022.

 

Republicare: Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate

În Monitorul oficial nr. 180/2022 a fost republicata Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.

Noi modele pentru formularele 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat" si 710 "Declaraţie rectificativă"

În Monitorul oficial nr. 178/2022 a fost publicat Ordinul nr. 237/2022 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, in vigoare de la 23 februarie 2022.

Aces ordin introduce noile formulare:

- 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat", unde se introduce posibilitatea de declarare a reducerii conform OUG nr. 153/2020;
- 710 "Declaraţie rectificativă".

Astfel la rândul 1.3 «Reducere impozit conform O.U.G. nr. 153/2020» - se înscrie, dacă este cazul, reducerea impozitului, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menţinerii/creşterii capitalurilor proprii, precum şi pentru completarea unor acte normative. Acest rând se completează numai de către contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, respectiv impozit specific unor activităţi.

De asemenea, acest ordin introduce in nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat:

- impozit pe veniturile din pensii;
- redevenţă obţinută prin concesionare din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă ale statului şi a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase;
- redevenţă obţinută prin concesionare din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă ale statului, reprezentând terenuri cu destinaţie agricolă.

Pe perioada aplicării prevederilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2020, pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prin derogare de la prevederile art. 56 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente trimestrului IV este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.

Pe perioada aplicării prevederilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2020, pentru plătitorii de impozit specific unor activităţi, prin derogare de la prevederile art. 8 din Legea nr. 170/2016, cu modificările şi completările ulterioare, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente semestrului II este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.

Declaratia 100 se depune până la data de 25 ianuarie a anului următor, respectiv până la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat, următor anului în care s-a aprobat distribuirea dividendelor, în cazul în care dividendele distribuite, potrivit legii, nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-a aprobat distribuirea acestora, cu excepţiile prevăzute de lege.

Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, în contextul traficului internaţional de călători

În Monitorul oficial nr. 176/2022 a fost publicat Ordinul nr. 184/2022 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 105/2016 pentru aprobarea Normelor privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) şi art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi a Procedurii privind autorizarea unor organisme pentru a importa bunuri în regim de scutire.

Potrivit acestui ordin sunt scutite de TVA şi de accize importurile următoarelor tipuri de produse din tutun, în următoarele limite cantitative, în contextul traficului internaţional de călători:

- 40 de ţigarete, în cazul călătorilor care sosesc în România din ţări terţe, folosind alte mijloace decât transportul aerian;
- 200 de ţigarete, în cazul călătorilor care sosesc în România din ţări terţe, folosind transportul aerian.

luni, 28 februarie 2022

Testul IMM: Modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii

În Monitorul oficial nr. 162/2022 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, in vigoare de la 17 februarie 2022.

Grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii este un organism consultativ, fără personalitate juridică, care se înfiinţează şi funcţionează sub coordonarea autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii. Grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii este format din membrii desemnaţi de ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, camere de comerţ şi industrie, patronate şi organizaţii neguvernamentale de reprezentare a întreprinderilor mici şi mijlocii, cadre universitare, cercetători, economişti şi organizaţii ale mediului asociativ şi sindicate.

Grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii analizează raportul privind aplicarea Testului IMM şi emite un aviz consultativ cu privire la oportunitatea aprobării proiectului de act normativ evaluat, care se trimite iniţiatorului, prin grija autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Raportul privind aplicarea Testului IMM conţine, în mod obligatoriu, o rubrică cu sarcinile administrative introduse pentru întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi cu cele eliminate. În elaborarea actului normativ cu impact asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, iniţiatorul se va asigura de respectarea principiului numărului constant, respectiv, în cazul introducerii unei sarcini administrative va elimina obligatoriu cel puţin o alta existentă.

Iniţiatorul actului normativ şi autoritatea publică centrală care asigură secretariatul Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii au obligaţia să publice pe site-ul web propriu rezultatele Testului IMM, respectiv avizul Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, în termen de 30 de zile de la data primirii acestuia.

Iniţiatorul actului normativ poate alege, în vederea consultărilor, una dintre următoarele modalităţi: sondaj online, mese rotunde, forumuri şi consultări online. Iniţiatorul actului normativ ţine cont de propunerile rezultate în urma consultărilor care au stat la baza aplicării Testului IMM, în vederea finalizării proiectului de act normativ.

Ordinul nr. 210/2022 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.443/2019 privind procedurile de agreare și selecție a practicienilor în insolvență de către Agenția Națională de Administrare Fiscală

În Monitorul oficial nr. 161/2022 a fost publicat Ordinul nr. 210/2022 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.443/2019 privind procedurile de agreare și selecție a practicienilor în insolvență de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Declaraţia 112 privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, model 2022

În Monitorul oficial nr. 159/2022 a fost publicat Ordinul nr. 152/153/375/2022 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate".

Modelul acestei declaratii se va folosi începând cu declararea veniturilor aferente lunii ianuarie 2022.

Declaraţia se completează de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), la care îşi desfăşoară activitatea sau beneficiază de concediul medical şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate persoanele prevăzute la art. 136 lit. a) şi b) şi art. 153 alin. (1) lit. a) -d) şi lit. f) -f3) din Codul fiscal, de către entităţile prevăzute la art. 147 alin. (1) şi (11) din aceeaşi lege, precum şi de către orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.

Declaraţia se depune:

- lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare pentru care se plătesc veniturile, de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituţiile/entităţile prevăzute la art. 101 alin. (1), art. 136 lit. d) -f) şi art. 153 alin. (1) lit. f) -f3) din Codul fiscal, precum şi persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

- trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului, de plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 80 alin. (2) din Codul fiscal, în calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului:

    a) asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice;
    b) persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
    c) persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
    d) persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, precum şi persoanele fizice care exercită profesii liberale şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, persoanele fizice care deţin capacitatea de a încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă;

- până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, venituri realizate în baza unor contracte de activitate sportivă, arendă, din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit titlurilor II şi III din Codul fiscal sau Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, cu completările ulterioare, veniturile din pensii, pentru care impozitul se reţine la sursă, de plătitorii de venituri prevăzuţi la art. 68^1 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 101 alin. (1) şi art. 125 alin. (8) - (9) din Codul fiscal.

Depunerea trimestrială a declaraţiei constă în completarea şi depunerea a câte unei declaraţii pentru fiecare lună din trimestru, potrivit art. 147 alin. (5) din Codul fiscal.

Ori de câte ori în cursul trimestrului persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate sau le încetează calitatea de asigurat, plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 80 alin. (2) din Codul fiscal, în calitate de angajatori ori de persoane asimilate angajatorului, depun declaraţia până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit concediul medical sau încetarea calităţii de asigurat. În acest caz, declaraţia/declaraţiile aferentă/aferente perioadei rămase din trimestru se depune/se depun până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului. În cazul în care încetarea calităţii de asigurat are loc în luna a doua a trimestrului, se vor depune atât declaraţia pentru prima lună a trimestrului, cât şi cea pentru luna a doua, urmând ca după încheierea trimestrului să se depună numai declaraţia pentru luna a treia.

Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, termenul de declarare se împlineşte la 25 decembrie se declară până la data de 21 decembrie.

În situaţia în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, creanţele fiscale se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie.


Modul de depunere

1. Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate se completează cu ajutorul programului de asistenţă.

2. Declaraţia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, conform legii.

Pentru depunerea declaraţiei, plătitorul/împuternicitul trebuie să deţină un certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu completările ulterioare.

Programul de asistenţă este pus la dispoziţia contribuabililor gratuit de unităţile fiscale subordonate sau poate fi descărcat de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro.

vineri, 25 februarie 2022

Indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul impozitului pe profit anual

În Monitorul oficial nr. 158/2022 a fost publicat Ordinul nr. 162/2022 privind indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul impozitului pe profit anual.

Potrivit Codului Fiscal (CF) contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, determină plăţile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele preţurilor de consum, estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata, cu excepţia plăţii anticipate aferente trimestrului IV care se declară şi se plăteşte până la data de 25 decembrie, respectiv până la data de 25 a ultimei luni din anul fiscal modificat. Contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5) CF actualizează plăţile anticipate trimestriale cu ultimul indice al preţurilor de consum comunicat pentru anul în care începe anul fiscal modificat. Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate trimestriale, este impozitul pe profit anual, conform declaraţiei privind impozitul pe profit. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi contribuabilii care se dizolvă cu lichidare, pentru perioada cuprinsă între prima zi a anului fiscal următor celui în care a fost deschisă procedura lichidării şi data închiderii procedurii de lichidare.

Pentru anul fiscal 2022, indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul impozitului pe profit anual este 106,5%.

Condiţiile de furnizare a informaţiilor, modelul-cadru al protocolului de colaborare, modalităţile de acces în sistemele informatice si procedura privind schimbul de informaţii între ANAF şi persoanele juridice de drept privat

În Monitorul oficial nr. 157/2022 a fost publicat Ordinul nr. 146/2022 pentru aprobarea condiţiilor de furnizare a informaţiilor, modelului-cadru al protocolului de colaborare, procedurii privind schimbul de informaţii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi persoanele juridice de drept privat semnatare, precum şi a modalităţilor de acces în sistemele informatice dedicate conform art. 701 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Persoanele juridice de drept priva (PJDP), care prin natura activităţii solicită frecvent informaţii de natura secretului fiscal despre clienţii/partenerii săi, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (CPF), cu modificările şi completările ulterioare, pot încheia un protocol privind schimbul de informaţii cu organul fiscal deţinător al informaţiei în baza art. 11 alin. (6^1) din Codul de procedură fiscală.

Potrivit CPF, organul fiscal poate transmite informaţiile pe care le deţine oricărui solicitant, cu consimţământul expres şi neechivoc al contribuabilului/plătitorului despre care au fost solicitate informaţii. Responsabilitatea privind modalitatea de utilizare a informaţiilor astfel obţinute revine solicitantului.

Furnizarea de informaţii către instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare şi alte persoane juridice de drept privat se realizează în conformitate cu prevederile art. 70^1 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, în scopul realizării activităţilor stabilite prin actul constitutiv al persoanelor juridice de drept privat.

Furnizarea de informaţii persoanelor juridice de drept privat, în baza consimţământului contribuabilului/plătitorului potrivit art. 11 alin. (3) lit. d) din CPF, se poate realiza în baza unui protocol, încheiat potrivit prezentului ordin, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a) informaţiile sunt necesare pentru soluţionarea unor cereri ale persoanelor fizice sau juridice;
b) solicitările de furnizare a informaţiilor se realizează în mod frecvent;
c) persoana juridică de drept privat dispune de proceduri care asigură păstrarea în condiţii de siguranţă a datelor cu caracter personal şi sisteme informatice de securitate, auditate de către un auditor extern independent. Din raportul de audit trebuie să rezulte că sistemul informatic şi procedurile informatice aplicabile nu permit obţinerea de informaţii cu încălcarea prevederilor legale în materia datelor cu caracter personal şi care reprezintă secret fiscal.

Auditarea se face de către un auditor extern independent, astfel:

a) auditarea ex ante, este inclusă în documentaţia necesară încheierii protocolului;
b) auditarea ex post se efectuează anual, până la data de 31 martie a anului curent pentru anul precedent.

Prin sistemul informatic dedicat, ANAF poate transmite, pe bază de protocol semnat în conformitate cu modelul-cadru al protocolului de colaborare, următoarele informaţii:

a) informaţii referitoare la natura, sursa şi cuantumul veniturilor solicitantului persoană fizică, respectiv informaţii pentru perioada aferentă ultimilor 3 ani fiscali, inclusiv, acolo unde este posibil, informaţiile aferente perioadei cuprinse între ultimul an fiscal încheiat şi data solicitării acestora;
b) informaţii referitoare la natura şi cuantumul veniturilor solicitantului persoană juridică, respectiv informaţii din situaţiile financiare pentru perioada aferentă ultimilor trei ani fiscali, inclusiv, acolo unde este posibil, informaţiile aferente perioadei cuprinse între ultimul an fiscal încheiat şi data solicitării acestora;
c) certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice;
d) informaţii privind existenţa pe numele solicitantului a unui cont curent declarat deschis la altă instituţie de credit din România la data solicitării, pentru PJDP care oferă servicii din sfera de aplicare a Legii nr. 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază.