miercuri, 26 iunie 2024

Legea nr. 192/2024 pentru completarea alin. (1) al art. 456 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

 Legea nr. 192/2024 pentru completarea alin. (1) al art. 456 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025.

Potrivit acestei legi nu se va mai datora impozit/taxă pe clădiri pentru clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, care nu au faţada stradală şi/sau principală renovată sau reabilitată conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada realizării lucrărilor de renovare sau reabilitare, începând cu data autorizaţiei de construcţie şi până la data procesuluiverbal de recepţie finală privind lucrările efectuate, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul lucrărilor de renovare sau reabilitare în curs de execuţie la data intrării în vigoare a legii pentru completarea alin. (1) al art. 456 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, scutirea se aplică incepand cu 1 ianuarie 2025, până la data procesului-verbal de recepţie finală.

luni, 24 iunie 2024

Ordonanţa de urgenţă nr. 59/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi alte măsuri fiscale

În Monitorul oficial nr. 534/2024 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 59/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi alte măsuri fiscale.

Începând cu veniturile din salarii şi asimilate salariilor aferente lunii iulie 2024, suma de 200 lei/lună reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor pentru care nu se datorează impozit pe venit şi care nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii, prevăzută la art. LXXIII alin. (1), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează la nivelul de 300 lei/lună.

vineri, 7 iunie 2024

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată valabil de la 1 iulie 2024

În Monitorul oficial nr. 529/2024 a fost publicata Hotărârea nr. 598/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Începând cu data de 1 iulie 2024, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include indemnizaţii, sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.700 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 168,000 ore pe lună, reprezentând 22,024 lei/oră.

Adeverinţă de venit de la A.N.A.F.

În Monitorul oficial nr. 527/2024 a fost publicat Ordinul nr. 1048/2024 pentru aprobarea Procedurii de eliberare a unor adeverinţe de către organul fiscal central, în cazul persoanelor fizice, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare

Formularul 232 "Adeverinţă de venit" reprezintă documentul prin care se atestă veniturile realizate de persoanele fizice în cursul unui an fiscal, existente în evidenţa fiscală, constituită pe baza declaraţiilor depuse de acestea şi/sau de terţi (plătitori de venituri, intermediari etc.), care au obligaţii declarative, potrivit legii, precum şi pe baza deciziilor de impunere emise de organul fiscal central. Se au în vedere tipurile de venituri din categoriile prevăzute la art. 61 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi alte venituri, realizate de persoanele fizice, pentru care legea stabileşte obligaţia declarării acestora.

2. Formularul 233 "Adeverinţă" reprezintă documentul prin care se atestă faptul că persoana fizică nu figurează înregistrată în evidenţa fiscală.

Femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează, precum şi persoana singură din familia monoparentală nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte

În Monitorul oficial nr. 507/2024 a fost publicata Legea nr. 161/2024 pentru modificarea art. 128 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Potrivit acestei legi, femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează, precum şi persoana singură din familia monoparentală nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.

Pana acum numai tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu puteau presta muncă de noapte.

Salariaţii care desfăşoară muncă de noapte şi au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuţi la o muncă de zi pentru care sunt apţi.

vineri, 5 aprilie 2024

Definitia întreprinderilor legate in contextul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor

În Monitorul oficial nr. 274/2024 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Conform acestei ordonante, o persoana juridică română este legată cu o altă persoană dacă există oricare dintre următoarele raporturi:

a) persoana juridică română care verifică condiţia deţine la o altă persoană juridică română, direct şi/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau aceasta are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere al acelei alte persoane juridice române;

b) persoana juridică română care verifică condiţia este deţinută de o altă persoană juridică română, direct şi/sau indirect, cu peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau, la persoana juridică română care verifică condiţia, această altă persoană juridică română are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere;

c) persoana juridică română care verifică condiţia este legată cu o altă persoană juridică română dacă o persoană deţine, în mod direct şi/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere atât la prima persoană juridică, cât şi la cea de-a doua persoană juridică. În situaţia în care persoana care deţine titlurile de participare/drepturile de vot sau de numire/revocare este o persoană juridică română, persoana juridică română care verifică condiţia cumulează şi veniturile acestei persoane;

d) persoana juridică română care verifică condiţia dacă are unul sau mai mulţi acţionari/asociaţi care deţin, direct şi/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot ale acestei persoane juridice române, acţionari/asociaţi care desfăşoară şi activitate economică prin intermediul unei persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale/altei forme de organizare a unei activităţi economice, fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare. În această situaţie, veniturile înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile sau norma anuală de venit, stabilită/ajustată/redusă, potrivit prevederilor titlului IV din Codul Fiscal, ale/a persoanei fizice autorizate/întreprinderii individuale/întreprinderii familiale/altei forme de organizare a unei activităţi economice fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare, se cumulează cu cele realizate de persoana juridică română/alte întreprinderi legate.

miercuri, 3 aprilie 2024

Amanarea aplicarii sanctiunii in cazul netransmiterii E-factura

În Monitorul oficial nr. 272/2024 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 30/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a art. LIX din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

Potrivit acestei ordonante, pentru facturile al căror termen-limită de transmitere în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura intervine până la data de 31 mai 2024 inclusiv, fapta nu se sancţionează.

In acest sens, termenul-limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art. 319 alin. (16) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Valoarea sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul I al anului 2024

În Monitorul oficial nr. 268/2024 a fost publicat Ordinul nr. 497/660/2024 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul I al anului 2024.

Pentru semestrul I al anului 2024, începând cu luna aprilie 2024, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 640 lei.

Tichetele de creşă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordate pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap. Tichetele de creşă pot fi utilizate numai pentru achitarea taxelor la creşa unde este înscris copilul.

Nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor de creşă nu poate depăşi suma de 450 de lei pentru o lună, pentru fiecare copil aflat la creşă.

Valoarea tichetelor de creşă se cumulează cu alocaţia de stat pentru copii acordată conform prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu stimulentul de inserţie care se acordă la reluarea activităţii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

marți, 2 aprilie 2024

Inregistrarea în Registrul unic de identificare

În Monitorul oficial nr. 252/2024 a fost publicat Ordinul nr. 102/2024 privind înregistrarea în Registrul unic de identificare.

Se aprobă regulile de organizare şi funcţionare a Registrului unic de identificare, de înregistrare în RUI a solicitanţilor/beneficiarilor de plăţi şi/sau sprijin financiar din fonduri europene nerambursabile şi naţionale, în cadrul politicii agricole comune (PAC), sau ajutoare din fonduri publice alocate agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi a beneficiarilor schimburilor comerciale de produse agricole sub licenţe de import/export emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare APIA.

RUI este gestionat de APIA în sistem informatic.

Atribuirea de către APIA a codului unic de identificare în RUI se face o singură dată, pentru fiecare solicitant, pe baza unei cereri de înregistrar, care poate fi transmisă la centrele APIA prin mijloace electronice sau depusă fizic la centrele locale/judeţene APIA apropiate de locul în care beneficiarul îşi desfăşoară activitatea agricolă.

Solicitantul pentru înregistrarea în RUI este responsabil de realitatea datelor înscrise în cerere, cunoscând prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii.

Solicitantul are obligaţia de a declara orice modificare intervenită după data înregistrării în RUI în termen de 15 zile calendaristice de la producerea acesteia, depunând în acest sens documente justificative.

Codul unic de identificare în RUI nu se acordă pentru puncte de lucru şi/sau sucursale.

Pe baza cererii depuse de solicitant, cerere înregistrată în registrul de intrare/ieşire la centrul local/judeţean unde este depusă, responsabilii desemnaţi din cadrul APIA generează codul unic de identificare, folosind aplicaţia informatică, disponibilă în cadrul APIA, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la depunerea de către solicitant a documentaţiei complete şi comunică solicitantului codul atribuit, personal, dacă acesta se prezintă la APIA, sau utilizând poşta electronică sau alte mijloace de comunicare. În cazul în care solicitantul nu furnizează o adresă de e-mail, se comunică codul prin poştă.

În cazul în care documentaţia depusă de solicitant este incompletă, în termen de cel mult 5 zile de la primirea solicitării, APIA notifică solicitantul, utilizând poşta electronică sau alte mijloace de comunicare, asupra necesităţii completării documentaţiei, precizând documentele care trebuie depuse la APIA. În cazul în care solicitantul nu furnizează o adresă de e-mail, comunicarea se face utilizând poşta.

Codul unic de identificare se alocă o singură dată pentru un element de identificare, astfel: CNP pentru persoane fizice, respectiv CUI pentru orice alte forme de organizare, şi conţine acronimul "RO" şi un număr de cel puţin 9 cifre, alocate de sistemul informatic APIA, sistem care va asigura unicitatea acestuia.

Codul unic de identificare atribuit se va menţiona în toate cererile adresate APIA sau celorlalte instituţii aflate în coordonarea sau subordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, după caz.

APIA şi celelalte instituţii abilitate vor duce la îndeplinire prevederile acestui ordin.

luni, 1 aprilie 2024

Declaraţia privind situaţia de trezorerie cu privire la raportarea informaţiilor referitoare la finanţările primite de persoanele juridice fără scop patrimonial

În Monitorul oficial nr. 239/2024 a fost publicat Ordinul nr. 470/2024 cu privire la raportarea informaţiilor referitoare la finanţările primite de persoanele juridice fără scop patrimonial.

Persoanele juridice fără scop patrimonial care, în exerciţiul financiar de raportare, au primit sume reprezentând subvenţii, sponsorizări, sume redirecţionate, conform legii, din impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, respectiv din impozitul pe venitul datorat de persoanele fizice, precum şi alte forme similare de finanţare, indiferent de valoarea cumulată a acestora, întocmesc o declaraţie care însoţeşte situaţiile financiare anuale şi evidenţiază sumele astfel primite, respectiv utilizate.

Declaraţia privind situaţia de trezorerie se întocmeşte şi se semnează de către persoanele abilitate, potrivit legii, să întocmească şi să semneze situaţiile financiare anuale.

Declaraţia privind situaţia de trezorerie se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării persoanelor juridice fără scop patrimonial.