luni, 12 august 2013

Codul fiscal modificat din nou de OG nr. 16/2013

In Monitorul oficial nr. 490 / 2013 a fost publicata OG nr. 16/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Vezi aici OG nr. 16/2013 >>>

joi, 8 august 2013

Formularul 630 "Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate"

In Monitorul oficial nr. 485 / 2013 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 938/2013 pentru aprobarea formularului 630 "Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", care a intrat in vigoare in 2 august 2013.

Formularul 630 se poate descarca de aici >>>

Ordinul ANAF nr. 938/2013 se poate consulta aici >>>

HG nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

In Monitorul oficial nr. 473 / 2013 a fost publicata HG nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care intra in vigoare la 1 august 2013.

La data intrării în vigoare a acestei hotărâri se abrogă HG nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi HG nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Aceasta hotarare se poate consulta aici >>>


joi, 1 august 2013

Ordinul MFP nr. 1023/2013 pentru modificarea anexei nr. 7 la Normele metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, precum şi procedura de solicitare şi comunicare a opţiunilor titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor şi al ministrului finanţelor publice nr. 2.823/1.566/2003

In Monitorul oficial nr. 471 / 2013 a fost publicat Ordinul MFP nr. 1023/2013 pentru modificarea anexei nr. 7 la Normele metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, precum şi procedura de solicitare şi comunicare a opţiunilor titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor şi al ministrului finanţelor publice nr. 2.823/1.566/2003.

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a societăţilor din domeniul asigurărilor

In Monitorul oficial nr. 463 / 2013 a fost publicata Norma ASF nr. 3/2013 - Norma nr. 3/2013 pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a societăţilor din domeniul asigurărilor.

Formularul raportarii contabile se poate descarca de aici >>>

miercuri, 31 iulie 2013

Legea nr. 250/2013: Angajatorii vor fi obligati să comunice agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, ocuparea locurilor de muncă vacante

In Monitorul oficial nr. 457 / 2013 a fost publicata Legea nr. 250/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale.

Potrivit art. I pct. 2 din aceasta lege in termen de 90 de zile de la 27.07.2013 angajatorii vor fi obligati să comunice agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost comunicate potrivit art. 10 alin (1) din Legea nr. 76 / 2002, în termen de o zi de la data ocupării acestora.

vineri, 26 iulie 2013

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a operatorilor economici

In Monitorul Oficial nr. 455 / 2013 a fost publicat Ordinul MFP nr. 1013 / 2013 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a operatorilor economici.

Formularul raportarii contabile se poate descarca de aici >>> 

Raportările contabile la 30 iunie 2013 se depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice până cel mai târziu la data de 16 august 2013.

Potrivit acestui ordin, sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a operatorilor economici se aplică persoanelor cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV‐a a Comunităților Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009 şi care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a operatorilor economici se aplică, de asemenea, societăților cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim‐ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 1.286/2012 şi care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.

Pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2013, încadrarea în criteriu se efectuează pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar precedent, respectiv a balanței de verificare încheiate la finele exercițiului financiar precedent. Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul entităților care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991.

Pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, prevederile acestui ordin se aplică şi subunităților deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European, indiferent de exercițiul financiar ales, în condițiile legii. Subunitățile deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European verifică încadrarea în criteriul privind cifra de afaceri pe baza indicatorilor determinați conform raportării anuale la 31 decembrie 2012.

Operatorii economici prevăzuți de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico‐financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, vor asigura şi respectarea prevederilor acesteia.

Instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general, instituțiile de plată şi instituțiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată şi a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică şi prestare de servicii de plată, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, precum şi entitățile autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară vor depune la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice raportări contabile la 30 iunie 2013 în formatul şi în termenele prevăzute de reglementările emise de Banca Națională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru domeniul asigurare, asigurare‐reasigurare şi reasigurare, pentru domeniul pensiilor private şi pentru domeniul pieței de capital.

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:

‐ art. IV din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.869/2010 pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile;
‐ Ordinul viceprim‐ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 879/2012 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2012 a operatorilor economic.

Art. IV din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.869/2010 prevedea ca incepând cu data de 1 ianuarie 2011, entităţile care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro nu mai depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportări contabile în cursul exerciţiului financiar. Pentru determinarea plafonului cifrei de afaceri se utilizează cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar precedent.

Ordinul MFP nr. 1013 / 2013 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a operatorilor economici se poate consulta aici >>>

joi, 25 iulie 2013

Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 2/2013

In Monitorul oficial nr. 451 / 2013 a fost publicat Ordinul MFP nr. 966/2013 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2013.

Potrivit acestei decizii: Pentru recuperarea cheltuielilor de şcolarizare cuprinse în titlurile executorii transmise organelor fiscale în vederea executării silite, în condiţiile art. 141 alin. (10)-(11) din Ordonanţa uvernuluinr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către instituţii publice finanţate total sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, de către instituţii publice finanţate integral din venituri proprii sau de către instituţii publice finanţate total sau parţial de la bugetul local, organele fiscale nu calculează obligaţii fiscale accesorii potrivit prevederilor Ordonanţei guuvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia cazului în care prin titlul executoriu se prevede altfel.

miercuri, 24 iulie 2013

Codul fiscal s-a modificat din 22 iulie 2013

In Monitorul oficial nr. 442 / 2013 a fost publicata Legea nr. 238/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe .Acest act normativ a intrat in vigoare in data de 22 iulie 2013.
Aceasta lege modifica art. 251 si 283 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. 

1. Art. 251 alin. (8^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, referitor la calculul impozitului pe cladiri pentru persoane fizice se modifica astfel:

(8^1) În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de renovare majoră, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor. Renovarea majoră reprezintă acţiunea complexă care cuprinde obligatoriu lucrări de intervenţie la structura de rezistenţă a clădirii, pentru asigurarea cerinţei fundamentale de rezistenţă mecanică şi stabilitate, prin acţiuni de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, precum şi, după caz, alte lucrări de intervenţie pentru menţinerea, pe întreaga durată de exploatare a clădirii, a celorlalte cerinţe fundamentale aplicabile construcţiilor, conform legii, vizând, în principal, creşterea performanţei energetice şi a calităţii arhitecturalambientale şi funcţionale a clădirii. Anul terminării se actualizează în condiţiile în care, la terminarea lucrărilor de renovare majoră, valoarea clădirii creşte cu cel puţin 25% faţă de valoarea acesteia la data începerii executării lucrărilor.
   
Potrivit art. 281 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal valoarea impozabilă a clădirii se reduce în funcţie de anul terminării acesteia, după cum urmează:

a) cu 20%, pentru clădirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă;
b) cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă.
     
2. Art. 283 alineatul (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se modifică astfel:
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, pot institui taxa pentru reabilitare termică a blocurilor de locuinţe şi locuinţelor unifamiliale, pentru care s-au alocat sume aferente cotei de contribuţie a proprietarilor, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Formularul 013 "Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente"

In Monitorul oficial nr. 439 / 2013 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 877/2013 privind aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală a contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, precum şi a modelului şi conţinutului formularului 013 "Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente".

Depunerea declaraţiei

Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, se completează şi se depune de către contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente.
   
Declaraţia se completează cu ocazia primei înregistrări fiscale, de regulă cu ocazia declarării primului sediu permanent pe teritoriul României, iar declaraţia de menţiuni se completează ori de câte ori se modifică datele declarate anterior.

Declaraţia se depune, direct sau prin împuternicit, la registratura organului fiscal competent ori la poştă prin scrisoare recomandată, la termenele stabilite de legislaţia în vigoare.
   
Organul fiscal competent este organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul permanent desemnat.
   
Declaraţia se completează în două exemplare, înscriindu-se cu majuscule, citeţ şi corect, toate datele prevăzute de formular. Un exemplar al declaraţiei se depune la organul fiscal competent şi un exemplar se păstrează de contribuabil.
   
Atenţie! Pentru contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente înregistrate fiscal până la data de 30 iunie 2013, declaraţia va fi însoţită de lista sediilor permanente înregistrate fiscal până la data de 30 iunie 2013, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor, precum şi lista sediilor permanente înregistrate fiscal până la data de 30 iunie 2013, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor (anexa la formularul 013).
   
Atenţie! În situaţia în care contribuabilul nerezident desfăşoară activităţi în România şi prin sedii fixe potrivit titlului VI din Codul fiscal, iar sediul fix desemnat să îndeplinească obligaţiile contribuabilului nerezident, prevăzute de titlul VI din Codul fiscal, constituie şi sediu permanent în sensul art. 8 din Codul fiscal, atunci sediul fix este şi sediul permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de titlul II din Codul fiscal.

Formularul 013 "Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente" se poate descarca de aici >>>