vineri, 13 martie 2020

Ordinul nr. 614/2020 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 147/2020 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, precum și a modelului și conținutului unor formulare

In Monitorul oficial nr. 181/2020 a fost publicat Ordinul nr. 614/2020 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 147/2020 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, precum și a modelului și conținutului unor formulare.

vineri, 6 martie 2020

Ordinul nr. 1615/2020 privind indicele prețurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăților anticipate în contul impozitului pe profit anual

In Monitorul oficial nr. 169/2020 a fost publicat Ordinul nr. 1615/2020 privind indicele prețurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăților anticipate în contul impozitului pe profit anual.

Potrivit acestui ordin pentru anul fiscal 2020, indicele prețurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăților anticipate în contul impozitului pe profit anual este 103,1%.

Potrivit art. 41 din Codul Fiscal entitatile care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, determină plățile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele prețurilor de consum, estimat cu ocazia elaborării bugetului inițial al anului pentru care se efectuează plățile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata, cu excepția plății anticipate aferente trimestrului IV care se declară și se plătește până la data de 25 decembrie, respectiv până la data de 25 a ultimei luni din anul fiscal modificat. 

Prelungirea perioadei de valabilitate a vizei anuale pentru exercitarea profesiei de expert contabil

In Monitorul oficial nr. 169/2020 a fost publicata Hotărârea nr. 20/2020 privind prelungirea perioadei de valabilitate a vizei aferente anului 2019 până la data de 31 martie 2020.
 
Potrivit acestei hotarari viza anuală pentru exercitarea profesiei obținută în anul 2019 este valabilă până la data de 31 martie 2020.
  
Membrii experți contabili judiciari trebuie să obțină viza de exercitare a profesiei pentru persoana fizică pe anul 2020 până la data de 31 martie 2020.

Modificarea procedurii de primire și de soluționare a cererilor de loc de muncă sau indemnizație de șomaj

In Monitorul oficial nr. 155/2020 a fost publicat Ordinul nr. 286/2020 privind modificarea și completarea Procedurii de primire și de soluționare a cererilor de loc de muncă sau indemnizație de șomaj, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă nr. 85/2002.

Prin acest ordin se inlocuieste adeverința medicala solicitata de la persoana în căutarea unui loc de muncă, cu declarația pe propria răspundere cum că persoana nu are restricții medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricții medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă.

joi, 20 februarie 2020

Agenția Națională de Administrare Fiscală - ANAF Ordinul nr. 454/2020 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 146/2018 pentru descrierea profilurilor prevăzute la art. 22 pct. J lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, structura XML a mesajelor de activare a acestora, structura XML a fișierelor prevăzute la art. 22 pct. J lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, precum și categoriile de URL-uri utilizate în schimbul de informații cu sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al Agenției Naționale de Administrare Fiscală

In Monitorul oficial nr. 123/2020 a fost publicat Ordinul nr. 454/2020 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 146/2018 pentru descrierea profilurilor prevăzute la art. 22 pct. J lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, structura XML a mesajelor de activare a acestora, structura XML a fișierelor prevăzute la art. 22 pct. J lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, precum și categoriile de URL-uri utilizate în schimbul de informații cu sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Acest ordin precizeaza ca nomenclatorul pentru tipul de plată este constituit astfel:

- card 1
- numerar 3
- tichete masă 4
- bonuri/tichete valorice 5
- voucher 6
- credit 7
- metode moderne de plată 8
 - alte metode 9

De asemenea se precizeaza ca nomenclatorul pentru valută este cel prevăzut în standardul internațional pentru codurile valutare, ISO 4217, emis de Organizația Internațională de Standardizare.

Ordonanța de urgență nr. 25/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate

In Monitorul oficial nr. 109/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 25/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Ordonanța de urgență nr. 24/2020 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

In Monitorul oficial nr. 107/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 24/2020 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Aceasta ordonanta aduce modificari modului de organizare a activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală si Codului de procedura fiscala.

sâmbătă, 15 februarie 2020

Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară aplicabile instituțiilor de credit

In Monitorul oficial nr. 96/2020 a fost republicat Ordinul BNR nr. 27/2010 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aplicabile instituțiilor de credit.

Ordonanța de urgență nr. 10/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

In Monitorul oficial nr. 93/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 10/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

joi, 13 februarie 2020

Ordinul nr. 547/2020 pentru modificarea Normelor metodologice privind utilizarea și completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) și a ordinului de plată multiplu electronic (OPME), aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 246/2005

In Monitorul oficial nr. 82/2020 a fost publicat Ordinul nr. 547/2020 pentru modificarea Normelor metodologice privind utilizarea și completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) și a ordinului de plată multiplu electronic (OPME), aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 246/2005.

Potrvit acestui ordin, în rubrica «Semnătura plătitorului și ștampila», persoanele autorizate din cadrul instituțiilor publice care dispun plăți din conturile deschise la Trezoreria Statului au obligația de a semna pe documentele de plată care se depun la unitățile Trezoreriei Statului, fără a avea obligația de a aplica amprenta ștampilei pe documentele respective. În situația în care instituțiile publice optează numai pentru semnarea documentelor de plată, acestea vor proceda la depunerea la unitățile Trezoreriei Statului a fișelor cu specimenele de semnături care conțin numai semnăturile persoanelor autorizate să dispună plăți din conturile proprii. Fișele cu specimenele de semnături depuse la unitățile Trezoreriei Statului rămân valabile până la primirea unor noi fișe cu specimene de semnături.
  
Totodata, plătitorii prevăzuți la art. V alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea și completarea unor acte normative, semnează ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) conform fișelor cu specimenele de semnături depuse la unitățile Trezoreriei Statului, fără a aplica amprenta ștampilei pe documentul de plată prezentat la unitățile Trezoreriei Statului. Aceasta prevedere se refera la persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică.