miercuri, 3 noiembrie 2021

Modelul documentelor prevăzute de OUG nr. 111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

În Monitorul oficial nr. 1001/2021 a fost publicat Ordinul nr. 947/2021 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Acest ordin pune in aplicare art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/202, care precizeaza ca incepând cu data de 4 octombrie 2021 și până la 31 decembrie 2021, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 nr. 16/2021.

Acest ordin aproba modele de cerere, declaratie pe propria raspundere si lista persoanelor care urmează să beneficieze de indemnizație cărora li s-a suspendat contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003.


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu