joi, 25 noiembrie 2021

Norme privind reglementarea, recunoaşterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanţă utilizând mijloace video

În Monitorul oficial nr. 1119/2021 a fost publicata Decizia nr. 564/2021 pentru aprobarea Normelor privind reglementarea, recunoaşterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanţă utilizând mijloace video.

Aceste norme stabilesc cerinţele minime tehnice şi de securitate privind reglementarea, recunoaşterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanţă utilizând mijloace video de către furnizorii de servicii de identificare, ca formă a "identificării electronice" definite în Regulamentul eIDAS.

Activitatea de identificare a persoanei la distanţă prin mijloace video de către furnizori de servicii de identificare a persoanei la distanţă prin mijloace video, înregistraţi în România, se poate efectua numai după obţinerea avizului emis de către Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Persoana juridică stabilită şi autorizată să presteze astfel de servicii în orice stat membru al Uniunii Europene (UE) care doreşte să desfăşoare activităţi de identificare a persoanei la distanţă utilizând mijloace video, pentru cetăţenii români sau pe teritoriul României, poate desfăşura această activitate în condiţiile prezentului articol.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu