miercuri, 3 noiembrie 2021

Modificarea normelor privind autorizarea pentru simplificarea determinării sumelor care fac parte din valoarea în vamă a mărfurilor

În Monitorul oficial nr. 1028/2021 a fost publicat Ordinul nr. 1.518/2021 pentru modificarea și completarea Normelor privind autorizarea pentru simplificarea determinării sumelor care fac parte din valoarea în vamă a mărfurilor, aprobate prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.890/2016.

Potrivit acestui ordin, autorizațiile pentru simplificarea determinării sumelor care fac parte din valoarea în vamă a mărfurilor se emit de Direcția Generală a Vămilor la solicitarea persoanelor interesate, numai pentru plasarea mărfurilor, în mod repetat și în baza acelorași condiții contractuale, sub regim vamal de punere în liberă circulație.

Transmiterea și prelucrarea cererilor, precum și emiterea și gestionarea ulterioară a autorizațiilor, respectiv modificarea, revocarea, anularea și suspendarea acestora, se efectuează prin utilizarea Sistemului de decizii vamale, dezvoltat la nivelul Uniunii Europene și pus la dispoziția operatorilor economici și a autorităților vamale din statele membre de Comisia Europeană în conformitate cu art. 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii și cu cap. III din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/414 al Comisiei din 8 martie 2021 privind modalitățile tehnice pentru dezvoltarea, întreținerea și utilizarea sistemelor electronice destinate schimbului și stocării de informații în temeiul Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.

Cererea de autorizare se depune de solicitant în Portalul comercianților din UE. La cerere se anexează, în format electronic, următoarele documente:

a) înscrisul care atestă împuternicirea pentru statutul de reprezentant vamal, dacă este cazul, în conformitate cu art. 19 alin. (2) din Regulamentul (UE) 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii;
b) cazierul judiciar al solicitantului;
c) cazierul judiciar al angajatului (angajaților) solicitantului responsabil(i) de problemele vamale ale solicitantului;
d) cazierul judiciar al persoanei (persoanelor) responsabile de solicitant sau care exercită controlul asupra gestiunii acestuia.

Pentru emiterea autorizației pentru simplificarea determinării sumelor care fac parte din valoarea în vamă a mărfurilor, Direcția Generală a Vămilor verifică dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) cele prevăzute la art. 71 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446. Structurile cu atribuții de verificare în domeniul operatorilor economici autorizați din cadrul autorității vamale verifică îndeplinirea condițiilor de autorizare prevăzute la art. 71 alin. (2) din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446 în conformitate cu prevederile aplicabile în cazul cererilor privind acordarea statutului de operator economic autorizat;
b) solicitantul/titularul autorizației nu înregistrează debite față de autoritatea vamală.
c) solicitantul/titularul autorizației nu înregistrează obligații fiscale restante administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte creanțe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal central în vederea recuperării. Pentru verificarea îndeplinirii condiției, Direcția Generală a Vămilor solicită certificat de atestare fiscală în format electronic prin intermediul aplicației informatice disponibile pe portalul INTRANET al ANAF;
d) solicitantul/titularul autorizației nu are înscrise în cazierul fiscal informații, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr. 327/2015, cu modificările și completările ulterioare. Pentru verificarea îndeplinirii condiției, Direcția Generală a Vămilor solicită certificat de cazier fiscal în format electronic prin intermediul aplicației informatice disponibile pe portalul INTRANET al ANAF;
e) solicitantul/titularul autorizației nu este în stare de insolvență, în procedură de reorganizare sau lichidare judiciară. Verificarea acestor informații se face prin consultarea informațiilor din baza de date RECOM a Oficiului Național al Registrului Comerțului;
f) în cazierele judiciare nu sunt înscrise fapte din care să rezulte că, în cursul ultimilor 3 ani, au fost comise încălcări grave sau repetate ale legislației vamale sau ale dispozițiilor fiscale în legătură cu activitatea economică, inclusiv cu activitatea economică a solicitantului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu