În Monitorul oficial nr. 709/2022 a fost publicata Legea nr. 216/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a altor acte normative.
Potrivit acestei legi, in cazul în care societatea se află în stare de dificultate, administratorii/directorii au în vedere cel puţin următoarele:
a) interesele creditorilor, ale deţinătorilor de titluri de participaţie şi ale altor părţi interesate;
b) necesitatea de a lua măsuri rezonabile şi adecvate pentru evitarea insolvenţei şi pentru reducerea la minimum a pierderilor suferite de creditori, de angajai, de deţinătorii de titluri de participaţie şi de alte părţi interesate;
c) necesitatea de a evita adoptarea, cu intenţie sau din gravă neglijenţă, a unei conduite care ameninţă viabilitatea întreprinderii."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu