sâmbătă, 11 aprilie 2020

Prelungirea perioadei de valabilitate a vizei aferente anului 2019 până la data de 15 aprilie 2020 pt contabili autorizati si experti contabili

In Monitorul oficial nr. 302/2020 a fost publicata Hotărârea nr. 20/118/2020 privind prelungirea perioadei de valabilitate a vizei aferente anului 2019 până la data de 15 aprilie 2020.

Potrivit acesti hotarari, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați a decis ca se prelungește perioada de valabilitate a vizei aferente anului 2019 până la data de 15 aprilie 2020.

Ordonanța militară nr. 8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

In Monitorul oficial nr. 301/2020 a fost publicata Ordonanța militară nr. 8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.
  
Din cuprinsul acestei ordonante amintim:

Art. 1. -

(1) Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei a titularilor autorizațiilor/permiselor de pescuit comercial pe Dunăre/apele interioare/Marea Neagră în vederea desfășurării activităților de pescuit comercial și acvacultură, precum și pentru valorificarea/comercializarea produselor rezultate în urma acestor activități.
(2) Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei a apicultorilor spre/dinspre locația stupinei sau pentru deplasarea stupinei. Dovada calității de apicultor se face cu adeverința ce cuprinde codul de stupină eliberată de oficiile județene de zootehnie sau cu orice alte acte doveditoare a calității de apicultor și a proprietății asupra stupilor.
(3) Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei pentru achiziția de autovehicule, piese de schimb pentru autovehicule și servicii de reparații auto.
(4) Prevederile art. 4 din Ordonanța militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 se aplică în mod corespunzător.
(5) În declarația pe propria răspundere, persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) menționează, ca motiv, deplasarea în interes profesional, iar persoanele prevăzute la alin. (3) menționează, ca motiv, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor.
...
 
Art. 2. -

(1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 14 aprilie 2020.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.
...
 
Art. 3. -

(1) Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
(2) Se permite deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producție a produselor agroalimentare până și de la piața agroalimentară și accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declarații pe propria răspundere și a certificatului de producător.
(3) Unitățile fitofarmaceutice rămân deschise pe perioada stării de urgență, personalul acestora având obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
...

Art. 5. -

(1) Se exceptează de la măsurile de izolare la domiciliu sau de carantinare lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, nu prezintă simptome asociate COVID-19.
...

Art. 6. -

(1) Se exceptează de la măsura izolării la domiciliu/carantinării persoanele care intră în România pentru prestarea unor activități de instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României.
...

Art. 9. -

(1) Se interzice, pe perioada stării de urgență, încetarea sau suspendarea activității serviciilor sociale de tipul centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, publice și private, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2014 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor- cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare.
...
 
Art. 10. -

(1) Se instituie, pe perioada stării de urgență, măsura de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul angajat al centrelor prevăzute la art. 9 alin. (1) pe o perioadă de 14 zile.
(2) Perioada prevăzută la alin. (1) este urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, pe o perioadă egală cu cea de izolare preventivă la locul de muncă, prezența personalului în centru asigurându-se în ture/schimburi.
...
 
 Art. 16. -

Se recomandă autorităților administrației publice locale și proprietarilor, persoane fizice sau juridice, să monteze dispozitive cu soluții dezinfectante la intrările în imobilele cu destinația de locuințe colective și să dezinfecteze periodic lifturile, casa scărilor și celelalte spații comune din interiorul acestor imobile.
...
 
Art. 17. -

În zilele de joi, vineri și sâmbătă, premergătoare celor două sărbători pascale, operatorii economici care comercializează produse agroalimentare își pot prelungi programul de funcționare în funcție de necesități.
...

Adeverința de salariat eliberată de angajator se poate solicita de către persoanele asigurate și se poate transmite de către angajatori si electronic

In Monitorul oficial nr. 300/2020 a fost publicat Ordinul nr. 442/2020 privind completarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat, aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.549/2018.
 
Potrivit acestui ordin adeverința de salariat eliberată de angajator, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1549/2018, se poate solicita de către persoanele asigurate și se poate transmite de către angajatori către acestea și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
   
Persoanele asigurate pot solicita si adeverințele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c), d) și e) din Ordinul nr. 1549/2018 prin mijloace electronice de transmitere la distanță. Acestea se pot transmite către persoanele beneficiare și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
   
Documentele necesare eliberării adeverinței de asigurat de către casele de asigurări de sănătate, precum și documentele necesare stabilirii calității de asigurat se pot transmite către casele de asigurări de sănătate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
   
Casele de asigurări de sănătate au obligația de a îndeplini orice demers, potrivit domeniului lor de competență, astfel încât să nu fie împiedicat procesul de eliberare a adeverințelor de asigurat sau de acordare a calității de asigurat în cazul persoanelor care au solicitat adeverințele, precum și în cazul celor care depun documentele necesare stabilirii calității de asigurat prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

Prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale cuprinse în perioada 2016-2020 si unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020

In Monitorul oficial nr. 297/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum și modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
 
Potrivit acestei ordonante, procedurile privind organizarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale se inițiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgență.
  
Data alegerilor de ami sus se stabilește conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, la propunerea Autorității Electorale Permanente și a Ministerului Afacerilor Interne, cu avizul Comitetului național pentru situații speciale de urgență.
    
Mandatele autorităților administrației publice locale se prelungesc până la data preluării, în condițiile legii, de către noile autorități ale administrației publice locale a mandatelor rezultate în urma alegerilor prevăzute mai sus, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.
 
Aceasta ordonanta modifica si Codul administrativ, in sensul ca mandatul primarului se va exercita până la depunerea jurământului de către primarul nou-ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă ori alte situații expres prevăzute de lege atunci când, din cauza acestor situații, nu pot fi organizate alegeri.

Criteriile de stabilire a beneficiarilor notari, avocati si executori judecatoresti, prevăzuți la art. X alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare

In Monitorul oficial nr. 296/2020 a fost publicata Hotărârea nr. 281/2020 pentru aprobarea criteriilor de stabilire a beneficiarilor prevăzuți la art. X alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare.

Potrivit acestei hotarari pe durata stării de urgență beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități - electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu profesional, formele de exercitare a profesiei de notar public, formele de exercitare a profesiei de avocat și formele de organizare a profesiei de executor judecătoresc care îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii:

a) au avut un venit net de maximum 200.000 de euro, echivalent în lei, în anul 2019 sau, dacă venitul pentru acest an nu a fost calculat, în anul 2018;

b) în cadrul formei juridice de exercitare/organizare a funcției/profesiei își desfășoară activitatea, ca salariați, inclusiv salarizați în interiorul profesiei și/sau colaboratori, maximum 9 persoane;

c) și-au întrerupt activitatea total sau parțial ori și-au redus activitatea, ca urmare a măsurilor dispuse de autorități, înregistrând în luna pentru care se solicită amânarea pierderi de cel puțin 25% față de media încasărilor pe ultimele 6 luni înaintea instituirii stării de urgență.
 
Nu beneficiază de amânarea la plată formele de exercitare/organizare a funcției/profesiei care nu și-au respectat obligația de asigurare a continuității activității pe perioada instituirii stării de urgență.
 
Îndeplinirea condițiilor de mai sus se atestă prin declarația pe propria răspundere a coordonatorului formei de exercitare a profesiei/funcției, pe care o transmite cocontractantului, lunar, la data scadenței obligației de plată a serviciilor de utilități și/sau chiriei. Coordonatorul formei de exercitare a profesiei/funcției transmite lunar declarația pe propria răspundere și informația privind facilitatea legală de care a făcut uz și organului de conducere al organizației profesionale din care face parte, care poate să facă verificări cu privire la veridicitatea datelor declarate.

Normelor metodologice de aplicare a Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii -IMM INVEST ROMÂNIA

In Monitorul oficial nr. 296/2020 a fost publicata Hotărârea nr. 282/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernuluinr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii -IMM INVEST ROMÂNIA.
 
Aceste norme metodologice reglementează modalitatea și condițiile de acordare, monitorizare și soluționare a cererilor de plată a garanțiilor de stat și de acordare a granturilor prevăzute la art. 6 din Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN (FNGCIMM) în calitate de mandatar al statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea fiecărui beneficiar participant la Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA, pentru una dintre următoarele categorii de credite garantate, după cum urmează:

a) unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin MFP, în procent de maximum 80% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat. Pentru creditele de investiții, valoarea maximă a finanțării este de 10.000.000 lei, iar pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru valoarea maximă a finanțării este de 5.000.000 lei și trebuie să respecte una din următoarele condiții:

(i) dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii doi ani de activitate;
sau
(ii) 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019;
sau
(iii) o valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidități; acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni;

sau

b) unul sau mai multe credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, garantate de stat, prin MFP, în procent de maximum 90% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat, acordat unei microîntreprinderi sau întreprinderi mici. Valoarea maximă a finanțărilor este 500.000 lei pentru microîntreprinderi, respectiv 1.000.000 lei pentru întreprinderile mici, în limita uneia din următoarele condiții:

(i) dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii doi ani de activitate;
sau
(ii) 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019;
sau
(iii) o valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidități; acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni.

miercuri, 8 aprilie 2020

Stimulentul de risc ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19

In Monitorul oficial nr. 292/2020 a fost publicata Ordonanța de urgență nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență.

Prin aceasta ordonanta se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, pe perioada stării de urgență, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului național unic de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI - "Transferuri între unități ale administrației publice" sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinație, prin ordonatorul principal de credite.
  
Stimulentul de risc nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuției asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul V "Contribuții sociale obligatorii" din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
    
Medicii, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, evaluarea, echiparea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19 se stabilesc prin decizie a conducătorului unității angajatoare în care aceștia își desfășoară activitatea.

Ordinul nr. 560/2020 privind modificarea anexelor la Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 594/2006 pentru aprobarea Certificatului de atestare privind obligațiile la Fondul pentru mediu

In Monitorul oficial nr. 289/2020 a fost publicat Ordinul nr. 560/2020 privind modificarea anexelor la Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 594/2006 pentru aprobarea Certificatului de atestare privind obligațiile la Fondul pentru mediu.
 
Acest ordin modifica procedura de eliberare a certificatelor de atestare privind obligațiile la Fondul pentru mediu.

luni, 6 aprilie 2020

Ordinul nr. 1780/2805/2020 pentru stabilirea valorii sumei indexate care se acordă sub formă de tichete culturale pentru intervalul calendaristic cuprins între data de 1 aprilie 2020 și data de 31 iulie 2020

In Monitorul oficial nr. 286/2020 a fost publicat Ordinul nr. 1780/2805/2020 pentru stabilirea valorii sumei indexate care se acordă sub formă de tichete culturale pentru intervalul calendaristic cuprins între data de 1 aprilie 2020 și data de 31 iulie 2020.

Pentru intervalul calendaristic cuprins între data de 1 aprilie 2020 și data de 31 iulie 2020, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, este de maximum 160  lei/lună, respectiv de maximum 320 lei/eveniment.
   
Valoarea nominală stabilită mai sus se aplică și pentru lunile august și septembrie ale anului 2020.

Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori

In Monitorul oficial nr. 285/2020 a fost publicata Hotărârea nr. 270/2020 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori.
 
Potrivit OUG nr. 37/2020, prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată, obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă la cererea debitorului cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020.
 
Debitori pot fi:

- persoanele fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale ce funcționează potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, profesiile liberale și cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei;
- persoanele juridice din contractele de credit, respectiv leasing, cu excepția instituțiilor de credit definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006.